despre & contact



Bună!
 Numele meu este Sara, am 19 ani și la momentul actual sunt în primul an de facultate, iar dragostea mea pentru cărți uneori se împacă cu viața reală, alteori ba.

Hufflepuff, ISFP și Fecioară. Prefer să fiu cât mai pozitivă, în orice situație, deși un amestec de nervi ușor de atins și toleranță scăzută fac asta destul de imposibil. Feministă gata să vorbească despre problemele secolului xxi oricând și cu oricine. Culoarea mea preferată este galben, iar rujul închis la culoare este singurul motiv pentru care cred în vreun zeu. 
Îmi plac ceaiul de mentă, pisicile și cactușii - sunt cam imaginea tipică a unui șoricel de bibliotecă. Cred în extratereștrii, sunt stângace (îmi curge sânge de vrăjitoare prin vene) și am o pasiune care arde mocnit pentru mitologie. Colecționez ambalaje de bomboane, semne de carte și amintiri (pe bune, am o cutie în care am doar lucruri care îmi aduc aminte de momente minunate din viața mea).
Ador să scriu și fac asta cam de aproape cinci ani (și încet-încet mi-a acaparat viața). În ce-mi mai rămâne din timpul liber mă uit la seriale și anime-uri, Elementary și Haikyuu fiind actualele preferate (cu destule îndeajuns de aproape). Îmi plac benzile desenate, deși sunt abia la început de drum în acest domeniu, dar știu mult mai multe despre manga. 


Blogul va fi în general despre cărți, deși bineînțeles că vor fi și alte postări pe alte subiecte; îmi place să împărtășesc cu lumea informații interesante sau importante, fie și pentru simplu scop de a avea undeva arhivate toate interesele mele de moment. Url-ul blogului este direct inspirat din cartea În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami, pentru că a fost cartea care m-a făcut să vreau să am cu cine-mi împărtășii impresiile de lectură, și pentru că poate că și eu sunt un fel de oaie fantastică, încercând să cuceresc lumea cu fiecare carte nou citită. Iar titlul blogului, Resfeber, este de fapt un cuvânt în suedeză ce desemnează: „the nervous feeling before undertaking a journey; the restless race of a traveler's heart before the journey begins, when anxiety and anticipation tangle together”. Cam așa mă simt eu de fiecare dată când încep o carte nouă.


Genul meu preferat este fantasy și magical-realism (există o traducere în română la acest termen care să sune bine? nu știu), dar citesc orice atâta timp cât îmi păstrează viu interesul. Seria care va rămâne mereu în sufletul meu este Moștenirea de Christopher Paolini. Am crescut așteptând ca volumele să apară și la noi și nu pot pune în cuvinte cât de importante sunt povestea și personajele acestei cărți sau cât de multe le datorez. Totuși, cartea mea preferată din toate timpurile este și va rămâne The Night Circus (Circul nopții, tradusă și la noi) de Erin Morgenstern, pe care o și recitesc în fiecare an. 
În cărți, ador personajele feminine puternice și prezentări sănătoase și superbe ale relațiilor de prietenie, și îmi voi vinde constant sufletul pentru povești de dragoste pline de confuzie, mai ales dacă încep cu ură. Îmi place să subliniez citate, să însemnez paragrafe, să rup cotoarele cărților... practic, să fac orice ca să se vadă că mi-au fost citite cărțile. Nu cred în sfințenia cărților, deși mai am și eu uneori nevoia intensă de a păstra volumele preferate într-o stare cât mai bună.
Sunt fană a cărților la mâna a doua, sunt intimidată de poezie și locul meu preferat de citit este în tren. Voi alege aproape mereu edițiile necartonate, colecționez semne de carte (am simțit nevoia să fie menționat acest fapt de două ori pe pagina asta) și scriu fanfiction pentru acele cărți care m-au lăsat nesatisfăcută sau m-au distrus emoțional. 
Neil Gaiman este un zeu literar și ar trebui să fie o limită la cât de mult îmi plac cărțile lui Haruki Murakami, Alexandre Dumas și Catherynne M. Valente.


Mă puteți contacta, pentru orice motiv (cât timp rămâne în limitele bunului simț), la adresa de mail: 

sara.teavious@yahoo.com


Mulțumesc pentru timpul acordat. Să aveți o zi frumoasă!


5 comentarii: