20.03.2016

Eleganța ariciului de Muriel Barbury


Renee este o portăreasă pentru unii din cei mai faimoși și bogați oameni din Franța, și cel puțin în ochii lor este imaginea tipică a slujbei pe care o are. Trăind încercând să-și ascundă valoarea și dragostea pentru cunoaștere, fiecare zi este terminată în spatele unui val ce o separă de restul lumii. Paloma este o tânără de 12 ani ce știe mult prea multe despre lume - îndeajuns încât să o facă să vrea să se sinucidă de ziua ei, iar ținutul unui secret a fost floare la ureche pentru ea dintotdeauna. Iar Eleganța ariciului este o călătorie prin mintea acestor două personaje.

În primul rând, mulțumesc Andreei pentru că mi-a dat imboldul necesar de a scrie această recenzie. Și mulțumiri anticariatelor pentru că există, deoarece altfel nu aș fi cumpărat niciodată cartea asta, în ciuda coperții pe care o ador. Am crezut, din cauza desenului destul de... hmm, copilăros, că această carte se încadrează într-o literatură pentru copii, mai degrabă. Și nu este că eu nu citesc cărți pentru copii, pentru că dacă mă știți, știți și că sunt înnebunită după ele, de fapt, dar nu știam nimic despre povestea asta în sine. Nu știam la ce să mă aștept exact de la această carte, iar ăsta nu e un loc în care îmi place să fiu prea des.

Dar, ei bine, cartea te lămurește de la bun început că așteptările tale au fost false, când intri în discuții despre Tolstoi, regizori japonezi și filozofii de viață. Până la urmă, Eleganța ariciului este un fel de enciclopedie a credințelor a două persoane pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare în disperarea lor de a nu fi ceea ce sunt. Cred că, până la urmă, de-asta mi-a și plăcut așa de mult; nu neapărat pentru că mi-a deschis ochii asupra a ceva nou, dar m-a forțat să văd ceva cunoscut prin alți ochi.

Uite, adevărul este că absolut toate personajele acestei cărți sunt snoabe. Pretențioși, fie prin banii din bancă, fie prin cunoștințele dobândite din cărți - oamenii ăștia ce au și se comportă ca atare. Unii aruncând vorbe și bancnote, alții comentând amarnic comportamentul celor din jur. Cartea asta este plină de ideea de superioritate, iar prin simplul fapt că o recunoaște, și ajunge să și critice asta în repetate rânduri, mi-a câștigat simpatia.
Nu cred că am avut un personaj preferat, asta pentru că nu m-am putut identifica total cu niciunul dintre ele și nici nu prea mi-a păsat de soarta vreunuia. Ce m-a interesat pe mine cel mai mult erau acele momente când o propoziție zicea, în sfârșit, exact ceea ce am gândit și eu la un moment dat. Sunt destul de sigură că ăsta a fost principalul motiv pentru care am trecut printre pagini.
Adevărul e că  Renee nu m-a impresionat în mod special din cauza încăpățânării sale, date de experiențele vieții și vârsta ei deja înaintată - uneori, indiferent câte cărți citite ai, nu poți ieși din ideile impregnate de timp și modul de trai.
Iar Paloma... Hm, să zicem că nu am avut pe câte ocazii mi-aș fi dorit să o văd drept copila care este de fapt, nu geniul care se crede orice copil de 12 ani care nu vrea să intre în nicio categorie de tineri din jurul lui.
Fapt îmbucurător totuși și pe care eu l-am observat târziu: cele două naratoare au fontul diferit, iar asta ajută mult pentru că vocea narativă nu prea se schimbă de la una alta și măcar așa există o diferențiere. Destul de evident, am fost confuză prin primele capitole, hah.

Dar, în cele din urmă, Eleganța ariciului face din tine ce vrea. Reușește, cumva, să te facă să plângi sau să râzi, să te lase puțin gol pe dinăuntru, chiar și când nu ai fost prea interesat de povestea în sine. Cel puțin în cazul meu - pur și simplu eram în tren și mă trezeam deodată râzând să mă audă tot vagonul, sau boceam încercând să nu pară evident că îmi trebuie un șervețel pe care nu-l aveam.

În carte este un capitol în care se vorbește, foarte frumos, despre ce înseamnă de fapt scrisul și cititul pentru unul dintre personaje și cred că aceea a fost partea mea preferată, pentru că cel puțin acolo m-am regăsit eu complet. Iar capitole întregi sunt dedicate banalului zilnic, întâmplări ce par fără nicio noimă ocupă pagini în șir, și cred că este absolut superb cum cartea asta reușește să surprindă subtilitățile vieții în ce este mai simplu și de nimic într-o zi.

Încă diger ce s-a întâmplat aici de fapt, încă mă bântuie unele aspecte ale acestei cărți. Există posibilitatea să revin la nota acestei cărți, dar până atunci:

4/5

„Viața are un sens pe care-l cunosc doar oamenii mari” este minciuna universală în care toată lumea e obligată să creadă.

Ce este o aristocrată? Este o femeie pe care vulgaritatea nu o atinge, deși e înconjurată de ea.

Frumuseții i se iartă totul, chiar și vulgaritatea.

Omul n-a progresat prea mult de la începuturile sale: crede în continuare că nu se află aici din întâmplare și că niște zei, în majoritate binevoitori, veghează asupra destinului său.

Dar, în siguranța minții mele, nu există provocare căreia să nu-i pot răspunde. Prăpădită prin nume, poziție și aspect, în ceea ce privește capacitatea mea de înțelegere sunt o zeiță neînfrânată.

Dacă există într-adevăr un lucru pe care-l detest e situația în care oamenii își transformă neputințele sau alienările în crez.

Afară, lumea urlă sau doarme, războaiele se încing, oamenii trăiesc ți mor, pier națiuni, se ivesc altele, care curtând voi fi înghițite, și, în tot acest zgomot, în toată această furie, în aceste erupții și aceste resacuri, în timp ce lumea merge înainte, se înflăcărează, se sfâșie și renaște, freamătă viața umană.
Atunci, să bem o ceașcă de ceai.

Dar dacă te temi de viitori este pentru că nu știi să construiești prezentul și, când nu știi să construiești prezentul, te amăgești că vei putea s-o faci mâine și te-ai dus pe copcă, fiindcă mâine sfârșește întotdeauna prin a deveni astăzi, nu-i așa? 
Trebuie să trăim cu această certitudine că vom îmbătrâni și că nu va fi nici frumos, nici bine, nici vesel. Și să ne spunem că prezentul e ceea ce contează: să construim acum ceva, cu orice preț, din răsputeri.

Dar dacă, în universul nostru, există posibilitatea de a deveni ceea ce încă nu suntem... voi ști oare s-o detectez și să fac din viața mea o altă grădină decât cea a strămoșilor mei?

Dar e atât de extenuant să dorim neîncetat...

Poate că asta înseamnă a fi în viață; a urmări clipe care mor.

07.03.2016

Turul bibliotecii (ii)



Yes! Am promis, și iată-mă cu un tur al bibliotecii!! Sunt tare mândră de evoluția rafturilor mele, iar dacă vreți să înțelegeți mai bine de ce, aveți aici vechea postare, mult mai goală, de acum ceva mai bine de un an jumate.  Veți regăsi, cel mai probabil, doar decorații comune. Prima poză este o privire de ansamblu a celor mai pline și colorate rafturi ale mele. În stânga mai am un soldat, căruia însă nu i-am făcut o poză separată (am uitat complet), iar în dreapta am un mic colț de artă, fie făcută de prieteni, fie primită de la prieteni. 


O să încep de la perete spre ușă, pentru că mereu mă gândesc invers la biblioteca mea. Veți vedea că și multe din volume sunt așezate tot în ordinea respectivă. Oricum, începând cu raftul de sus: cele câteva cărți pe care le-am cumpărat cu o revistă, care în mare sunt historical romance și care merită totuși citite, pentru că până acum am fost dezamăgită doar de o singură carte. Am rămas în urmă cu cititul din ele, dar deasupra lor am multe hârtii de împachetat, de la mai multe cadouri pe care le-am primit. Le păstrez de dragul amintirii și pentru cât de drăguțe sunt, plus că au valoare emoțională.
În continuare pe raft am colecția de manga și reviste de cosplay și vreo două cărți despre Japonia (sau artele Japoniei, în cazul uneia dintre ele). Highlights ale acestei categorii sunt, cu siguranță, Wolf Children Ame and Yuki (după care s-a făcut și unul din filmele mele preferate) și Solanin, povestea existenței mele. Drept decorații am figurinele din diverse anime-uri sau proiecte, plus o lebădă care îmi ține cărțile din a pica (pentru că e din cupru, cred, și este super grea) și un yoyo rătăcit. Prefăceți-vă că acel scotch acolo cu o mingie nu există, pentru că pur și simplu nu m-am încumetat să le mut și au prins rădăcini acolo.

Pe raftul de mai jos am organizat serii. Cred că e destul de evident ce este ce. Lipsește Harry Potter volumul 6, pentru că îmi tot zic că o să mă apuc de el, așa că îl car după mine și mi-l pun în drum, doar doar m-oi apuca. Foarte colorată, fix în mijloc, este Percy Jackson, pe care vreau să o recitesc în vară.
Decorațiile sunt: o figurină făcută de o prietenă, o zână pe care am cumpărat-o în prima mea tabără, un pui pufos și un inel cu stema dintr-un anime, două rațe cu ochi diabolici și roșii și care mă bucur că sunt așa sus, pentru că mă sperie. O pisică urcată pe niște cărți mai joase, care-mi aduce aminte de tot ce a fost mai bun în primii doi ani de liceu, iar dragonul galben este doar o mică referință la seria Moștenirea de Christopher Paolini, care, pentru cei care nu știu, este seria copilăriei mele.


Continuând tot spre stângă, de sus în jos, avem, surpriză, și mai multe serii! Aici sunt în mare serii pe care nu le-am citit (cu excepția a două volume din Un cântec de gheață și foc) sau serii pe care încă încerc să le colecționez (Farseer de Robin Hobb; dacă cumva nu mai doriți primul volum, vi-l cumpăr cu cea mai mare disperare). Avem un clopoțel plin cu biluțe din hârtie de la ciocolată, niște sticluțe cu miere (? cred ?), pentru că băutura propriu-zisă a fost pasată altora. Gheișa aceea, care încă este mândria mea și care însă nu încape lângă volumele despre propria-i lume. Un dragon roz cu galben, să meargă cu toată camera mea, un Bilbo Baggins transparent și un bibelou cu o căsuță drăguță, ultimele două luate preventiv, pentru când voi avea, odată și-odată, și seria Stăpânul inelelor pe raftul meu. O Merida tare îndrăzneață stă lângă Numele vântului, al cărui protagonist este tot roșcat (singurul lucru pe care îl știu despre cartea asta) + o piatră pictată de un unchi de-al meu.
Ascuns puțin după niște semne de carte și o poză cu mine bosumflată, se află și teancul Murakami, care este sfânt și pe care vreau și nu vreau să-l termin în același timp.


Nu știu exact să zic cum vine poziționată bucata asta din raft, dar vă prindeți voi. Aici sunt doar cărți în engleză, puse la întâmplare să fie cât mai plăcute cromatic. Un semn de carte făcut de Ozy este în prim plan, pentru că bineînțeles că a trebuit să fac asta, iar alte decorații aici: un mic borcănel cu Nutella, un pachet cu șervețele prea drăguțe să le folosesc, o păpușică din lemn, și o oaie care trebuia să fie borcanul meu de TBR, dar care acum îmi rezemă cărțile, ocupând spațiu care va fi, revendicat, la un moment dat, de alte cărți.


Continuând spre stânga (dacă cumva zic direcția greșită, nu vă speriați; chiar mi-e greu să gândesc care-i stânga si care-i dreapta), am un raft de cărți care mi-au plăcut mult și lucruri random dar frumoase? Să fiu sinceră, nu prea știu ce am încercat să fac aici. Dar, avem Cum să pictezi un mort, o carte care încă mă obsedează, un teanc cu câteva preferate, o oiță ce le păzește și o mici cărticică cu Luceafărul. În față, un alt desen făcut de Ozy, pentru că e o zeiță minunată și aduce fericire în viața mea.
Chestiuța de Crăciun este de fapt o cutiuță muzicală pe care am primit-o anul trecut, în spate fiind un carnețel pentru pozele cu una din cele mai bune prietene ale mele și o cărticică emoționantă, cadou personalizat de la majorat. O matryoshka părăsită pe-acolo, pentru că nu am știut unde să o mai pun.
Iar de tot în stânga: cărți cu dragoni, Ari și Dante și o carte de povestiri scrisă de o prietenă pe care o iubesc foarte mult și căreia îi sunt foarte recunoscătoare!!


Acum trecem la soldat, care are niște cuburi greu de umplu, pentru că de ce nu. Nu am foarte multe decorații, pentru că de obicei fie șed creme și rujuri pe-acolo, pentru că aceste rafturi au nenorocul de a fi fix lângă oglindă și îmi este mai ușor dimineața să le trântesc acolo, decât să mă mai duc până în baie. Dar, de dragul unor poze în care chiar îmi vedeți cărțile, am făcut puțină ordine. Au rămas: clame, o figurină de la o nuntă, o prăjitură din fimo făcută de o prietenă și o parte din ochelarii mei, vârâtă în spate. Aici în față am doar cărți necitite, dar la care vreau să ajung oricând îmi permite timpul și cheful.



Acestea sunt cărțile din spate; toate citite, părerile variind. Cert e că, odată cu turul ăsta, mai știu și eu ce mai am prin bibliotecă.


Coborăm până la următorul raft, și avem o figurină cu prăjitura din Shrek, al meu tamagotchi pe care vreau să îl reînviu, și un înger care, deși spart, încă nu mă îndur să-l dau, pentru că face parte dintr-un cadou matching pe care i l-am făcut acum ani de zile bunicii.
În stânga am cărți care mi se pare interesante și la care vreau să ajung repejor, iar în dreapta, puse teanc, sunt cărți care știu sigur că o să-mi placă, dacă doar m-aș apuca odată de ele. Viața de cititor este grea.


Iar ăsta este spatele: un șir întreg de cărți cartonate, dintre care puține sunt citite (Fahrehnheit 451 și Flori pentru Algernon) și nu multe mă încântă. Dar... cândva, poate. De-asemenea, și jacheta de la Numele vântului, pentru că tot zic că o să iau cartea asta odată cu mine pe un drum, și tot nu s-a întâmplat.


Și ultimult raft din soldat, unde îmi țin și parfumurile (am scos, totuși, din nou, orice ar fi făcut prea dificilă citirea titlurilor?). Cărțile sunt puse la întâmplare, nici una citită încă (și da, sufăr, știu că am foarte multe cărți necitite în bibliotecă și mă puteți judeca pentru asta). Entuziasmată în special de: Ultimul avanpost, Mumia și Portretul lui Dorian Grey. 



În spate am niște ediții învechite, plus alte câteva cărți puse la întâmplare ca să se umple golul. Am adorat Robin Hood, iar din cele necitite, cea mai entuziasmată sunt pentru Vânt de răsărit, vânt de la apus. Sus am o carte pe care am primit-o de Crăciun, dar căreia nu i-am găsit un loc încă, o carte random pe care nu cred că mai vreau să o citesc, plus câteva carnețele, pentru că am prea multe, raportat la ritmul în care umplu unul. 


Și da, normal ar fi trebuit ca turul să fie gata, dar!! Am rafturi noi în cameră!! Cam distrug florile din hârtie pe care le am din clasa a cincea, dar nu mă pot plânge, mai ales că mai jos au și cuiere și îmi pot agăța puloverele și ah! Sunt doar tare încântată de rafturile mele.
Sunt avem în display seria The Raven Cycle, pentru că am iubit primul volum și sunt sigură că-mi vor plăcea la nebunie și următoarele și abia aștept să citesc tot, mai ales că ultimul volum apare anul ăsta. Avem un pahar cu BB-8, luat de la un cinema, iar spre dreapta, toate benzile mele desenate (cele românești, traduse la noi, pe care am început să le colecționez pe la începutul verii, când au început să apară), cu excepția a vreo trei numere, pentru că nu mi-a plăcut seria și am decis că nu voi cumpăra și numere viitoare. Prometheus, cea pe care o puteți vedea în poză, este cea mai recentă pe care am cumpărat-o. În curând nu o să mai încapă nici acolo, și va trebui să vin cu o altă idee....
Raftul de jos este, la dreapta, un amestec de clasici și antici, în mare organizate după mărime (rafturile sunt destul de înguste, așa că nu încap cărți prea mari). Avem un pui tricotat, pe nume Franco, și care sunt destul de sigură că este fiul Satanei, iar pentru că îmi place să fiu hipster trash, un pahar de la Starbucks cu o parte din semnele mele de carte (cândva... vă voi arăta și toate semnele mele de carte). Iar, stânga de tot, niște cărți la întâmplare (nu chiar; cele citite îmi sunt printre preferate, iar cele necitite sper să-mi placă la fel de mult), dar alese în mare din cauză că sunt micuțe și încap.

Okay, acum chiar am terminat!! Wow!!! A durat de fapt mai puțin decât mă așteptam eu, dar zău că îmi place să mă dau mare. Rafturile ăstea sunt mândria mea și tot ce am mai de preț, iar cred că asta puteți observa și în cât de rapidă am fost în a le umple, și încă nu m-am oprit. Da, am o problemă, dar nu, nu prea-mi pasă să o repar. Plus, întreaga mea cameră urlă a mine, iar ce alt element  foarte important în personalitatea mea, dacă nu cărțile?
Mulțumiri: verișoarei mele pentru pozele de foarte bună calitate, în ciuda luminozității proaste mereu existente în camera mea; lui Ozy pentru că îmi înfrumusețează rafturile și viața; și lui senpai, pentru că mare majoritate din arta pe care ați văzut-o pe pereții mei, este făcută de ea. Și vouă, pentru că ați citit monstrul ăsta de postare!


PS: pentru cei interesați, camera mea e minusculă: mai am patul (mai jos de rafturi), un șifonier lângă, iar lângă soldatul cu cărți o oglindă cu o măsuță de bijuterii, un scaun și un televizor fixat de perete, Și asta e tot. Cărțile mele încă înghit cam tot ce înseamnă camera mea. Dar da, am foarte multe jucării de pluș și postere pe pereți.

06.03.2016

La mulți ani, Resfeber!


Blogul meu împlinește astăzi 2 ani!! Nu am nici o idee cum a trecut timpul, sau de ce scriu asta în loc să învăț la simulări. Dar, ce s-a întâmplat de la ultima postare aniversară:

  • m-am văzut, de multiple ori chiar, cu Ozy (al cărei blog rămâne #goals)
  • am organizat un read-a-thon, care sper că a fost plăcut și pentru voi
  • numărul vizitelor s-a dublat, 12 noi oameni au decis să-mi urmărească oficial blogul, am scris 82 de postări noi, dintre care doar 18 recenzii și am creat o pagină de facebook care între timp a ajuns abandonată
  • am ajuns la primul meu târg de carte (Bookfest Brașov)
  • am 230 de cărți citite pe goodreads (de la 159 de anul trecut)
Iar ăstea sunt mai multe cifre decât văd eu într-un an școlar, hah. Nici nu știu ce să zic exact, sunt puțin șocată la cât de bine s-a lipit acest blog de mine, de cât de persistentă sunt de a-l menține în viață chiar și când nu am despre ce să scriu (sau nu am cheful necesar).
 Mulțumesc enorm persoanelor care au comentat, care m-au citit și care mi-au menținut viu interesul pentru a continua să scriu. Mulțumesc că, încă un an, m-ați făcut să mă simt minunat primită într-o lume care vorbește pe limba mea când vine vorba de cărți. Sunt destul de sigură că anul ăsta am cheltuit mai mulți bani pe cărți decât pe orice altceva (și nu regret nimic) și deși în ultimele.... 5 luni (?) nu am fost pe cât de activă mi-aș dori, încă iubesc blogul ăsta cu tot ce am, mai ales pentru locul acesta sigur și grozav pe care mi l-a oferit. 
Sper că veți fi alături de mine și de-acum încolo! Iar dacă cumva doriți anumite postări (pe lângă bookshelf tour, care va veni foarte curând), vă rog menționați! De-asemenea, dacă suntem prieteni pe goodreads și v-ar interesa o recenzie mai lungă la una din cărțile pe care le-am citit/le citesc, din nou, say the word and I am yours. 
Și da, știu că această postare este puțin (mai mult) seacă, dar cam așa sunt și eu momentan. Clasa a doișpea face asta din oameni. 

03.03.2016

February Favorites

Helău! Să fiu sinceră, credeam că o să ajung să scriu iar preferatele la două luni combinate, în martie, dar în cele din urmă mi-am zis să deschid postare nouă și să scriu, pur și simplu.

Primul lucru preferat: acest rucsac. Este de la Fjallraven, și înainte să aibă cineva atac de panică: l-am cumpărat la mâna a doua. Nu, nu am dat aproape 4 milioane pe un ghiozdan, slavă cerului. Eram super încântată când l-am găsit și la cât de mult îmi place, chiar nu îmi pasă de cum l-am găsit. I own one of the coolest and most expensive backpacks in existence. What are you doing with your life? Glumesc, scuze.

Luna asta de-asemenea am apucat să văd două filme: The 5th Wave, care a fost mult mai bun și interesant decât mă așteptam să fie, și deși da, se regăsesc unele clișee ale genului, cred că în general a făcut o treabă bună și pe mine m-a convins că vreau să citesc și cartea acum (da, sunt o cititoare groaznică pentru că nu am citit cartea înainte de film. bleah). După, mi-am vizitat bunicii pentru un scurt weekend și m-am întârnit cu Ozy & the Band (da, cel mai probabil o să schimb numele acestui grup de prieteni de fiecare dată când îl menționez) pentru a vedea Deadpool!! Cine nu vrea să vadă un film genial cu persoane care prind referințele pe care tu nu le-ai văzut, mâncând chestii bune și încercând să nu pari prea dubios când vrei să-ți donezi floricelele (long story short: eu acum am un pahar cu BB-8. awesome yet again).



Alt lucru pe care l-am iubit enorm în luna februarie a fost: Akatsuki no Yona. Eu nu am văzut anime-ul, am citit doar manga momentan. Sunt la zi și sunt îndrăgostită și nu cred că am dat încă peste o bandă desenată cu un personaj feminin așa puternic și inspirațional și motivațional. Povestea este absolut extraordinară, foarte bună și este situată într-un tărâm fantastic, stil medieval, combinând intrigi politice cu umor și ilustrație extraordinară. Iar personajele, pe lângă Yona care mi-a devenit ideal în viață, sunt de-asemenea superbe și îmi fac inima să plângă de fericire. Nu pot să zic în cuvinte cât de minunat este absolut totul la această manga. Dacă vreodată vreți să citiți ceva cu adevărat bun, citiți Yona.

Uhm, pentru cei care nu știu, pe lângă colecțiile deja existente în viața mea, cumva, din întâmplare (nu chiar), am ajuns să dețin o colecție de căni. Și eu o urmăresc mereu când am ocazia. Cana din imagine am luat-o de la un magazin de antichități și era singura și era prea drăguță să o las acolo, mai ales că se potrivește cu un ceainic pe care îl am. Mă simt ca o lady bând din cana asta, să fiu sinceră.
Și am mai primit o cană de la o colegă de serviciu a mamei, dar nu știu acum unde este și nici nu prea am motivația necesară să o caut. Oricum: are o vacă semi-beată pe ea și când o ridici de pe masă, cântă!!! Mi se pare tare amuzantă, și e numai bună în diminețile de weekend când trebuie să te dezmeticești de dimineață și nu-ți prea iese.

Și, pentru că scrisul și cititul de fanfiction m-a făcut foarte fericită luna asta: aici este profilul meu de AO3 (unde am scris atât pentru anime-uri/seriale, cât și pentru cărți), iar aici aveți un fanfiction pentru star wars cu un mic plot twist, iar aici un altul cu un fel de continuare la cel mai recent film. Da, am intrat fără să vreau în groapa de star wars și sufăr, pentru că nu am de gând să mă uit la filme până nu termin bacul (sau până cam pe-acolo). Da, asta face din mine un stil de scris minunat grozav: sclavă pentru un fandom despre care nu știu nimic. Șiiii, asta este! Martie deja a început, și deja am atât de multe lucruri de povestit, haha.