10.08.2016

July Wrap-Up



Ok, da, știu că am zis că o să revin, doar că ceea ce trebuia să fie o mini-excursie s-a transformat într-o plecare de aproximativ trei săptămâni. Nu că m-aș plânge, personal m-am simțit (foarte) bine, dar deja încep să mă simt prost că tot ce postez de câteva luni sunt wrap-ups și favorites. Dar în același timp... asta e, viața se întâmplă și încep să mă simt bine știind că sunt acolo, în mijlocul acțiunii, the eye of the hurricane. Nu mai promit că o să fiu activă în curând, pentru că nu știu dacă o să fie adevărat, dar cert e că nu voi renunța la blogging oricum.
  1. Stigmata de Lorenzo Mattoti. Este un roman grafic; de ceva vreme tot vreau să îmi cumpăr cât mai multe, să arăt cumva că există public și pentru astfel de cărți. Și deși nu am fost prea încântată de Stigmata în particular, eu tot mă bucur că am apucat să o citesc. Ideea în sine mi s-a părut interesantă, deși sunt sătulă de pus toate întâmplările pe umerii lui dumnezeu. Tot facem asta de vreo 2000 de ani, just saying. 2/5
  2. The little book of Wonder Woman, care este doar o mini, mini enciclopedie cu evoluția acestui personaj. Știam deja majoritatea informațiilor, dar are niște imagini foarte frumoase, iar eu mi-am cumpărat cartea asta din simplul fapt că iubesc acest personaj atât de mult. 5/5
  3. Anthem for Doomed Youth de Wilfred Owen. O colecție de poezii din colecția Little Black Classics de la Penguins, în care sunt ilustrate ororile și suferințele prin care au trecut soldații din primul război mondial. Nu este neapărat memorabilă, dar hei, orice să uiți de propria-ți suferință în timp ce încerci să înveți la istorie. 3/5
  4. Summer Days and Summer Nights de Stephenie Perkins. De fapt, este o colecție de povestiri scurte cu tematicală sezonieră de vară. Au fost câteva povestiri care mi-au plăcut foarte mult și alte câteva care nu m-au impresionat deloc. Per total, se menține la nivelul la care mă așteptam, având în vedere că am citit și colecția de iarnă și cam știam deja cum o să meargă treaba. 3/5, cu o recenzie care doar trebuie tradusă din engleză. 
  5. Prietena mea genială de Elena Ferante. Știi cum o carte devine foarte populară și devii curios să vezi de ce? Ei bine, cam de-aia mi-am luat și eu cartea asta și m-am chinuit să o duc la bun sfârșit. Din păcate, nu prea a fost pe gustul meu, am avut probleme destul de mari cu chiar subiectul principal, dar voi reveni cu o recenzie în care voi vorbi în detaliu. 2/5
  6. Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman, cu ilustrații de Chris Riddle. Uite, ceva ce am iubit. O poveste minunată, cu tonuri feministe și niște twisturi interesante în două dintre cele mai cunoscute basme ale lumii. Să nu mai spun că ilustrațiile aduc, efectiv, viață poveștii, iar detaliile aurii mi-au furat inima. Cel mai probabil va rămâne în inima mea ca „poveste ce va trebui arătată copilului pe care-l consideri ca al tău”. 5/5
  7. De vorbă cu Emma de Vitali Cipileaga. Foarte dezamăgitor, deși trebuia să mă aștept. Se șterg din prima relațiile care nu intră în tiparul hetero, sunt o tonă de concepte care se repetă non-stop, dar cu alte cuvinte, iar multe dintre idei sunt de-a dreptul idioate. 1/5
O lună destul de... okay ca și număr de cărți, dar dezamăgitoare din punct de vedere calitativ. Sunt în urmă cu 11 cărți la provocarea de pe goodreads, hahah. Și nu cred că o să citesc prea mult până încep facultatea, pentru că aparent așa funcționez eu :)

Un comentariu:

  1. Am și eu "Prietena mea genială", dar încă n-am citit-o. Cât despre "De vorbă cu Emma", a fost într-adevăr destul de dezamăgitoare. Mi se pare că sunt numai citatele de ea.

    Lecturi frumoase în continuare! >:D<

    P.S. Te aștept cu mare drag și pe blogul meu: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere