18.08.2016

All The Bright Places / Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven



Îmi pare rău; o să zic de la bun început că am urât cartea asta, mi s-a făcut rău fizic citind-o. Dacă decideți să continuați să citiți această recenzie, o faceți pe proprie răspundere (dar, ca de obicei, recenzia este fără spoilere). Cartea asta este tot ce nu am vrut să văd de la o carte atât de iubită de întreaga comunitate. Recenzia vine din punctul de vedere al unei persoane care a trăit cu depresie și anxietate jumătate din viață, din punctul de vedere al unei persoane căreia nu prea i-a păsat de poveste și nici nu a plâns. Trigger warnings pentru sinucidere, boli mintale, violență domestică.

Finch și Violet se întâlnesc la școală și încep să vorbească sub niște circumstanțe ciudate, fiecare aflând ceva mai mult decât și-ar fi dorit despre celălalt. Prin (prea mult) entuziasm, încep împreună un proiect care devine mai măreț decât și-ar fi imaginat la început.

O problemă pe care majoritatea oamenilor au avut-o pare să vină de la personaje; am simțit pe parcursul întregii cărți că e ceva în neregulă cu ele, dar nu mi-am putut da seama exact până când nu am văzut o explicație. Personajele nu sunt nimic mai mult decât bolile lor mintale, dau impresia că sunt personificări ale durerii, suferinței, tulburărilor, și nu personaje de sine stătătoare. Pur și simplu devenise obositor să urmăresc astfel de personaje. Bolile mintale sunt ceva ce ai, nu ceva ce ești.
Această treabă este cu atât mai groaznică, cu cât autoarea însăși accentuează cât rău face să etichetezi persoanele din jur, mai ales când vine vorba de boli mintale, numai ca să facă asta unor personaje ce ar fi trebuit să fie MAI MULT decât problemele prin care trec. Să nu mai spun că, aparent, pentru personajele ei este în regulă să se numească și să numească pe alții „ciudat” (freak, în varianta originală - pentru că aparent asta nu înseamnă să-i etichetezi), dar să-și accepte bolile mintale nu mai e.
Nu sunt în poziția potrivită să judec intențiile bune autoproclamate de autoare, dar nimic de genul nu a putut fi văzut în povestea ei. Și nu doar asta, dar cartea mai și promovează stereotipuri nocive, tăind din prima ideea că tratarea bolilor mintale este un lucru care există și care ajută. Atât de multe lucruri bune care există în viețile oamenilor care suferă astfel au fost ignorate, și am cam avut un atac de panică ajungând la o porțiune care vorbește mai în detaliu despre asta.

All The Bright Places este genul ăla de care care pare să vorbească despre boli mentale pentru că este un alt subiect care face din ce în ce mai multă lume curioasă. Toată treaba a fost romanticizată ca să intre în tiparele tipice ale unei povești de dragoste, incluzând ideea că există o unică persoană care te poate salva, că dacă nu ai o persoană care să-ți aparțină doar ție, nu vei cunoaște o zi perfectă. Mi s-a făcut, din nou, rău.
Iar ca această idee să fie accentuată, bineînțeles că întreaga lume trebuie să fie oribilă, greșită și plină de oameni groaznici. Mă doare să văd asta, mai ales pentru că lumea e așa de mare și așa plină de oameni minunați, grozavi. Jumătate din oamenii pe care-i cunosc suferă de boli mintale. Jumătate din oamenii pe care-i cunosc intră in sprectul lgbt+. Nu am văzut niciodată, în grupul celor de vârsta mea (incluzând adolescenți angoasați și fete frumoase cu zâmbete răutăcioase, de-asemenea) pe cineva judecându-i pe alții după greutățile lor, după deciziile lor, după cum aleg să facă lucrurile. Lumea nu e așa de groaznică precum o face Niven să fie; și chiar și cu narațiunea subiectivă, nu trebuie să însemne că universul se termină la o singură persoană. Majoritatea oamenilor înțeleg, de-asemenea. Și nu am treaba asta fiind acceptată, discutată în carte. Și, per total, cartea pare o insultă pentru toți adolescenții care se luptă cu depresie & co.

Povestea de dragoste este de fapt o obsesie. Finch știe că este îndrăgostit de la bun început, și face din Violet tot ce crede că el nu poate fi. Iar asta nu poate fi sănătos!! Relația lor este bazată pe nevoie pe o parte, și de validare pe alta. Nu am putut să văd iubire adevărată, și poate o parte din vină o au personajele de carton, dar toată tema asta a iubirii a fost... ugh.

Și dacă asta nu era de-ajuns, a avut și o atitudine problematică față de personajele feminine. Nu-urile lui Violet sunt ignorate de nenumărate ori de băieții din viața ei și este forțată să iasă din zona ei de confort, ceea ce poate părea un lucru bun pentru mulți. Dar eu m-am simțit personal ofensată de modul în care vocea ei nu era auzită, cum era împinsă de dorințele altora. Au fost și câteva probleme rasiale, dar nu voi vorbi pe larg despre ele pentru că sunt într-o categorie privilegiată și nu vreau să vorbesc despre ceva despre care nu știu îndeajuns de multe.

Multă lume, printre care și eu, preferă să tragă o învățătură dintr-o carte, să simtă că au rămas cu ceva. S-a întâmplat asta aici? Nu, este pur și simplu o reimaginare a experienței autoarei ca Survivor of Suicide (știți, cei care rămân în urma celor care se omoară).

1/5

3 comentarii:

  1. Recenziile sincere sunt mereu bine-venite, deci mulțumim pentru ea, Sara! E bine să avem și varianta pro și varianta contra.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, Sara! Ai leapşă de la mine, dacă vrei să o faci
    http://soapteinfurtuna.blogspot.ro/2016/08/multumesc-mult-dariablogul-ei-frumos.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Știu ca recenzia este scrisă de mult timp, dar acum am dat de ea, și îmi pare rău... nu mă pot abține sa spun câteva lucruri.
    Bineînțeles, îți apreciez părerea, e tot dreptul tău.
    Dar fraza aia... " o insulta pentru toți adolescenții care se lupta cu depresie" și "nimic de învățat"...
    Îți vorbește un om care s-a luptat zi de zi cu depresia, care s-a rănit singur și s-a simțit sufocat in fiecare secunda din viața.
    Cartea asta nu e o insulta pentru mine. Din contra, am simțit ca pot sa inteleg mai bine personajele, sa ma întrepătrund cu lumile și gândurile lor.
    Cartea asta conține rânduri de aur, care mi-au intrat in inimă.
    Pur și simplu acum am o alta viziune asupra lumii.
    Și am rămas cu o mulțime de lucruri după lectură. Am învățat atâtea.... Niven a făcut un lucru minunat scriind capodopera asta și o sa o apreciez mereu.
    Regret ca cei cu părerile negative nu au putut înțelege sau nu au simțit măiestria și sensibilitatea din "Toate acele locuri minunate".
    Chiar mi-as fi dorit sa devină o carte de suflet pentru toti.


    RăspundețiȘtergere