01.06.2016

May Wrap-Up



După ce am fost la bunici pentru o perioadă destul de lungă de timp și am citit un număr destul de mare de cărți luna trecută, iată că luna asta mi-a fost cam greu. Nu am prea mai avut timp să citesc, m-am pus în sfârșit pe învățat (*lacrimă*), iar cheful a venit foarte târziu, luna sfârșindu-se cu mine având încă vreo alte 5 cărți începute.

  1. Singura carte pe care am terminat-o de citit luna asta a fost Simon vs. The Homo Sapiens Agenda de Becky Albertalli. Cartea asta este atât de actuală, atât de importantă și atât de minunat de drăguță că e cam imposibil să nu o iubești. Am avut și o perioadă mai agitată din viață și am avut nevoie de îndrăgostitul Simon și frumosul lui prieten virtual să-mi redea pacea interioară și fericirea. Recomand această carte cu toată căldura, iar ceva îmi spune că poate nu o să trebuiască să mai așteptăm foarte mult până când va fi tradusă și în română, având în vedere toate noile apariții. Eu una am adorat să pot scrie pe marginea cărții și sublinia citate, ceea ce înseamnă că am avut destule ocazii să am reacții puternice.
Eu și Pucca avem o chestie unde ne place să citim aceeași carte (aproape) simultan, și alegem fiecare, pe rând, ce carte să citim. Deci, luna asta am început Viața lui Pi și Prietena mea genială datorită înțelegerii noastre, dar (oups) în timp ce ea deja le-a terminat pe ambele, eu încă sunt la jumătate. Și pentru că săptămâna asta nu prea mai aveam chef de niciuna din cărțile ăstea, am mai început și Beanstalk de E. Jade Lomax, o carte self-published a uneia din autoarele mele de fanfiction preferate și, credeți-mă, este mai bună decât 50% din cărțile publicate tradițional pe care le-am citit, și sunt abia la primele 30 de pagini. 
Și da, am vorbit mult ca să nu fie prea evident că am citit doar o carte. Dar hei, asta e, voi fi iertată pentru că viața tinde să fie nașpa când ești în ultimele două luni înainte de bac și promit performanțe și mai rele pentru iunie, hahah. 

2 comentarii:

  1. Hei!
    Stai linistita ca bacul nu este chiar atat de greu pe cat se zice. Crede-ma o sa fie super bine mai ales daca in general ai note peste 8. Nu o sa ai nici cea mai mica problema.
    Un sfat este sa lasi lectura moemntan pentru ca mai important este sa inveti, dar te poti relaxa cu o carte oricand vrei, cateva minute printre "Ion" sau Primul Razboi Mondial. Mie una mi s-a parut destul de obositor sa fac asta, dar poate tie nu.
    Spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut ceva mai mult timp pentru citit pentru că făceam naveta la școală, așa că cel puțin 80 de pagini citeam zilnic tocmai datorită acestui lucru. Acum, că s-a terminat școala și bacul e așa aproape, o să mă concentrez pe învățat :)
      Și mersi!!

      Ștergere