15.04.2016

Sara's mailbox #nicinustiucefaccuviatamea

Nu au trecut nici măcar două luni de când am postat ultima oară imagini cu ce cărți mi-am mai luat. Ce s-a întâmplat între timp, ca să ajung din nou în aceeași ipostază? Un târg de carte, prieteni drăguți, nici un pic de control...


În primul rând, am fost din nou la anticariat. Era săptămâna cu simulări, aveam ceva timp liber până să mă duc să văd Zootopia, și am zis de ce nu? Păi, răspunsul ar fi trebuit să fie evident, dar eu tot am ieșit de-acolo cu aceste cinci cărți (am dat 11 lei !!! pe toate). O carte de Alexandre Dumas, pentru că niciodată nu vei avea îndeajuns de multă aventură în viața ta, și una de Virginia Woolf pentru că încă îi citesc jurnalul și-mi place de ea mult. Restul sunt, sincere, luate la întâmplare.
De cartea lui Spark nu știu nimic, dar e scurtă și cică ar fi și amuzantă. Da, am luat o carte non-fiction (se întâmplă atât de rar, știu, și eu sunt șocată), despre viața la Florența în timpul familiei Medici, pentru că iubesc și locul și conducătorii mai mult decât ar trebui și cred că o să fie interesantă, să fiu sinceră. Iar restul este o colecție de povestiri SF, la începutul genului și era ieftină și mi s-a părut îndeajuns de interesantă, deci, din nou, de ce nu? Jur că filozofia asta o să facă să ajung îngropată în cărți.


8pt am luat-o pentru motivul evident că este o bandă desenată tradusă la noi și trebuie să arăt cumva editurilor că investirea în așa ceva nu este o pierdere!! Sinceră să fiu, sunt înnebunită după benzi desenate și a trecut aproape un an de la apariția primelor numere și deja a evoluat totul așa de mult!! Suntem un public flămând și practic, vrem mai mult. The Wicked + The Divine este tot o bandă desenată care este exact genul meu: zei în zilele noastre și multă încurcătură, plus că arta este absolut superbă. Clar este una din benzile desenate preferate pentru mine! De-asemenea, dacă doriți cumva recenzii și la benzi desenate de-acum încolo, vă rog să-mi spuneți? Adică cred că o să devină o chestie reală pe-aici asta, cu cât o să pun gheruțele pe mai multe volume, dar cine știe?
Oh oh oh, iar Elementary, The Ghost Line este mândria mea, pentru că Elementary este probabil serialul meu preferat (alături de Pushing Daisies) și acum îi am pe acești doi minunați actori pe coperta unei cărți și nu aveți idee cât de fericită mă face chestia asta. Nu am nicio idee care este plotul cărții, nici nu-mi prea pasă: eu practic citesc un fanfiction publicat *lacrimă*.


O prietenă mi-a zis că a făcut curat și a găsit niște cărți în engleză, dacă le vreau, așa că iată-mă! Nu știu nimic despre niciuna dintre ele, dar The Razor's Edge are marginile paginilor roșii, iar Big Pictures pare interesantă, mai ales că nu știu mare lucru despre literatura irlandeză, și cu atât mai mult despre cea dedicată copiilor.


Am cumpărat o serie a lui Tamora Pierce pentru că ea este o regină super lăudată și a trebuit să știu ce și cum. Coperțile nu sunt nici ele așa de groaznice precum credeam că o să fie, să fiu sinceră, și sunt destul de entuziasmată. Les Miserables este o adevărată biblie a suferinței și sunt așa de entuziasmată să continui să citesc, la vară. De cumpărat, am cumpărat-o de pe okian când erau reduceri și am dat doar 20 de lei (!!), iar până la momentul respectiv citisem doar cartea I, împrumutată de la bibliotecă. Încă sunt, de fapt, în același stadiu, nu știu de ce vorbesc.
Simon vs The Homo Sapiens Agenda este o carte atât de lăudată și sunt mie la mie sigură că-mi va plăcea! Prieteni și oameni pe care-i urmăresc pe diferite platforme sociale jură că asta este cartea la care se întorc mereu când se simt prost, iar personajul principal este gay! Ador să văd că diversitatea începe să fie o chestie care chiar există și în cărțile YA.


Și după am ajuns la Târgul Internațional de Carte și Muzică (ăsta să fi fost numele oficial? nu știu), de unde m-am întors cu ceva cărți. Mi-am luat Frumoasa adormită și fusul pentru că Neil Gaiman este un zeu, iar ilustrațiile sunt superbe, auriul este chestia mea preferată și deși nu am citit-o încă, știu că mă voi îndrăgosti iremediabil de poveste. Gazda, dacă mă urmăriți de destul de mult timp, probabil știți că este una din cărțile mele preferate - am citit-o de fapt împrumutată de la un prieten, iar acum în sfârșit o am și eu. E destul de clar că trebuie să o recitesc, nu?
Prietena mea genială... Ah, una din cărțile pe care le voiam neapărat de la târg. Are personaje principale feminine geniale (din câte am auzit), autoarea vrea să distrugă, cu seria asta, ideea că o carte bună trebuie să aibă neapărat un personaj masculin și abia aștept să văd cum o să facă asta (genial, din câte am auzit). Practic, a vorbit atâta lume despre cartea asta că nu mai pot de entuziasm.
Iar Un fel de basm am ochit-o încă de când a apărut: m-a atras coperta, iar după descrierea de pe spate pare exact genul meu de lectură (dacă va fi făcută așa cum sper eu...).


Tot de la târg mi-am mai luat: Despre ce vorbim când vorbim despre iubire, o colecție despre povestiri scurte pe care am vrut să o citesc când am dat acum... vreun an peste descriere. Neuromantul era destul de ieftină ca să nu-mi pese foarte tare, dar descrierea a fost îndeajuns de interesantă și sper că o să-mi placă (deși nu sunt încă foarte convinsă în legătură cu personajul principal, din câte mi-am dat seama din descriere).
Iar pe urmă am ajuns, din nou, la anticariat și am dat peste primele volume din Stăpânul inelelor. Din păcate, nu am dat și peste al treilea, dar erau ieftine și nu am putut să nu le iau. Plus că sunt în ediția asta paperback cu niște hârtie groasă care îmi place mult, se vede că au fost iubite la vremea lor și ador cam tot la cărțile astea.


Și, ultimul lucru pe care vreau să vi-l arăt: volumul 20 din Akatsuki no Yona (dreapta), care a venit cu un mic artbook (stânga). Nu am mai cumpărat o manga de muuult timp și sinceră să fiu m-a făcut atât de fericită. Și da, este în japoneză, și da, cunoștințele mele de japoneză sunt ridicol de mici, dar cândva (cândva!!) o să pot să citesc manga pe care o am în japoneză.

Ok, gata și book haul-ul ăsta! Pff, nu am mai făcut și o poză de grup pentru că 1) o să mă șochez singură și 2) pusesem deja la loc cărțile după fiecare poză făcută și mi-a fost prea lene să le mai iau din nou. Viața.
Spuneți-mi dacă ați citit vreuna din cărțile menționate aici, dacă vreți să o faceți și hm... la care dintre ele vreți recenzii, atunci când o să le citesc! Ok, pa, mwa!

((Am examenul la engleză mâine, iar cu puțin noroc și un program eficient, o să ajung și la lansarea de carte Căldura ghețarilor, de la Okian la ora 16 :) ))

6 comentarii:

  1. Salutare!
    "Un fel de basm" este chiar geniala, o combinatie foarte reusita intre Fantasy si Psihologie. Stilul narativ mi s-a parut chiar super, iar restul.... O sa descoperi tu. Merita, si ar fi dragut sa-i faci o recenzie, sunt curios sa aflu cat mai multe pareri despre un anumit lucru, so....
    PS: Succes la examen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță îi voi scrie și o recenzie, abia aștept să o citesc!!
      Mersi :) A mers bine!

      Ștergere
  2. *vede stăpânul inelelor*
    *urlă*
    *moare*
    *ignoră tot restul book haul-ului pentru că...*

    HAI SĂ FACEM READALONG LA VARĂ CU SERIA ASTA PLSSSS

    RăspundețiȘtergere
  3. Îți doresc din tot sufletul succes la examen! Cu siguranță va ieşi aşa cum ţi-ai propus,fii fără grijă. P.S.: Apropo, superbe cărţi! Aştept cu nerăbdare să-ţi aflu părerea despre fiecare dintre ele. All the best!

    RăspundețiȘtergere