23.01.2016

Reminds me Tag


Mulțumesc Leontina și Diana pentru această leapșă! O să fiu o rebelă și nici nu voi scrie regulile, darămite să le respect, în mare pentru că multă lume a făcut deja leapșa asta până am găsit eu chef și timp să mai scriu ceva pe blog.

1. O carte care îți amintește de copilărie.
Finist Șoimanul, o cărticică foarte subțirică cu un basm popular rusesc. Este prima „carte” pe care am terminat-o și am fost foarte mândră de mine pentru asta, și am tendința să o recitesc mereu când îmi doresc să îmi amintesc de dulcile povești ale copilăriei mele. Și nu am realizat asta până târziu, dar este foarte posibil ca acesta să fie un basm feminist, în care fata îl salvează pe băiat, și sunt destul de sigură că, într-un fel, mi-a format tendințele de indignare în fața eroinelor „prostuțe”.

2. O carte care îți amintește de școală.
Moromeții, primul volum pentru că pe al doilea nu l-am citit încă. Nu mi-a plăcut în mod special, doar că a fost primul roman pe care l-am studiat în liceu (dacă nu mă înșel), iar faza cu mămăliga rămâne una din momentele de top din literatura română. 

3. O carte care îți amintește de mâncare.
Alice în Țara Minunilor, asta pentru că nu am un răspuns mai bun, oups. Plus, rămâne una din poveștile mele preferate, așa dubioasă și total captivantă cum este.

4. O carte care îți amintește de vacanță.
Cireșarii. Încă țin minte cât de obsedată am fost, și încă sper ca una din vacanțele mele să fie la fel de intensă ca cea a cireșarilor. 

5.  O carte care îți amintește de o carte.
Weird Things Customers Say in Bookshops, asta doar pentru că sunt o tonă de discuții despre cărți în general și anumite cărți în particular, și sunt de-a dreptul amuzante.

6. O carte care îți amintește de sărbători.
Gazda, pentru că am citit-o de Paște în mare parte, ignorându-mi întreaga familie și orice discuție (oupsie).

7. O carte care îți amintește de o țară asiatică (+ ce țară?)
Uhm, cam orice carte a lui Murakami, pentru că parte din acțiune se petrece în Japonia, plus că arată și viața obișnuită. Și în aceeași categorie intră și Solanin, o manga despre strofocările tinerilor abia ieșiți din facultate. Uhm? 

8. O carte care îți amintește să iubești.
Regina de gheață de Alice Hoffman. 

9. O carte care îți amintește că trebuie să faci o schimbare.
Just One Day de Gayle Forman. Aș vrea să am puterea și dorința să fac ce a făcut personajul principal, iar, ei bine, într-o zi, voi face schimbarea care mă va pune într-o situație asemănătoare.

10. O carte care îți amintește de tine.
Indiferent cât de trist o să sune: Stoner de John Williams. Mă simt prea legată și asemănătoare cu personajul principal, și mă urăsc pentru asta și sper că nu o să ajung vreodată să urmez aceeași cale ca a sa.

________________________________________

1. O carte care îți amintește de un sentiment puternic (dragoste, prietenie, ura etc.).
Cum să pictezi un mort de Sarah Hall. Îmi amintește de milă, cred? Confuzie, împăcare. Nici nu știu, este un amalgam de sentimente diferite, dar s-a lipit oricum de mine și mereu când mă gândesc la cartea asta, mă pălește o tristețe de vai de capul meu.

2. O carte care îți amintește sa privești lumea prin alți ochi.
Îți voi dărui soarele, pentru că uneori ceva atât de simplu ca o schimbare de perspectivă poate schimba multe.

3. O carte care iți amintește de vara.
Marele Gatsby.

4. O carte care iți amintește de distracție (de tipul YOLO).
Uhhhmmm.... De veghe în lanul de secară? Nu e chiar distracție, și am urât cartea asta cu tot ce am avut în mine, dar e mai bine decât să nu răspund deloc, presupun.

5. O carte care îți amintește de ploaie.
Contele de Monte-Cristo, dar cred că îmi amintește de ploaie mai mult din cauza filmului? Hm...

6. O carte care îți amintește de un tip/o tipa.
Mă amuză întrebarea asta; eu nu asociez cărți cu persoane din viața mea, strică gustul lecturii.

7. O carte care îți amintește de țelul pe care îl ai în viata.
Nu am citit o carte care să se potrivească la această categorie.

8. O carte care îți amintește sa fii mai bun.
Minunea de R. J. Palacio. 

9. O carte care îți amintește de o piesa (și care).
Harry Potter --> Love Me Right (EXO).

11. O carte care îți amintește de viață.
The Importance of Being Myrtle (nu mai țin minte titlul în română) de Ulrika Jonsson și O zi de David Nicholls. Ambele pentru diferite motive: una îmi dă speranță în această lume și viață, alta mă face să vreau să urlu la cât de nedrepte sunt unele lucruri.

3 comentarii:

  1. Ma bucur mult ca ti-ai facut timp pentru leapsa ^.^ imi plac mult raspunsurile tale. Si eu vreau sa citesc "Iti voi darui soarele", mai ales ca mi-a placut prima carte a autoarei atat de mult :>
    xx

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai, ce tag drăguț! Trebuie să îl fac și eu. Îțî spun de pe-acum, sunt o amatoare a tag-urilor. Nu știu, mă duc cu gândul la copilărie și mi se par așa simpatice!
    Foarte cute blogul tău, succes în continuare și spor la lecturi frumoase! ♥

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna :) Ai primit o leapsa de la mine: http://dreams-have-wings.blogspot.ro/2016/01/leapsa-totally-shouldve-book-tag.html xx

    RăspundețiȘtergere