31.01.2016

povești cu sirene din cuvinte: living like we're renegates


Alerg umbre și idei și uit să mă mai uit pe unde merg, călcând orgolii și presărând sare pe rănile altora. Trăiesc încercând să mă împac cu o situație, iar când îmi iese și mie în sfârșit, totul se schimbă la 180 de grade și ce-mi rămâne de făcut e să încerc să mă obișnuiesc din nou.
Modul meu de a fi e frustrant. Vreau o explicație la orice, vreau să vorbesc până nu mai există secrete pe această lume, până când sunt doar o bucată sângerândă de sentimente evidente și mă aștept ca alții să fie de acord cu mine. Nu-mi dau seama că rănesc oameni până e prea târziu, iar gândurile mele vin din oala ce oferă doar regrete.
Aș vrea să-mi iau trăsăturile de caracter, greșelile ce mereu ies în evidență, ideile mai puțin briliante, să le transform în fâșii de carne și să le mănânc până ce din mine nu mai rămâne decât un animal ușor de antrenat de o societate în care mi-a fost greu să aparțin.
Aș vrea să urc stânci și să sar în valuri de mare furtunoasă, luptând cu temeri după temeri, până ce și singurul lucru care mă mai face să fiu om, frica, dispare și mă lase la fel de nesimțitoare pe cât vreau să fiu.
Aș vrea să mor, dar cred că îmi va fi dor de acei oameni care-mi doresc fericirea, de amintirile unei atingeri drăgăstoase, de versurile pe care nu mă pot abține să le fredonez, de toate momentele în care m-am urât și am urât, și am mers totuși mai departe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu