01.01.2016

Leapșă: 2015 review


Mulțumesc mult, Ghanda, pentru această leapșă! Îmi place să cred că va deveni un fel de tradiție la sfârșit de an, cu timpul.

1) Care este cea mai fericită amintire din anul 2015? 
Am impresia că 2015 a fost o aglomerare de momente incredibile și minunate, pe ici și colo scoțându-și nasul și clipele groaznice. Deci nu pot să zic că există o amintire cea mai fericită din acest an, pentru că sunt /atât/ de multe, începând cu fericirea pe care cumpărarea unor cărți mi-a adus-o, continuând cu absolvirea prietenilor mei și toate chiulurile pierdute în frappe-uri și fugit de soare, toate zilele și ieșirile cu oameni pe care-i iubesc, întâlnirea unor noi persoane pe care să le consider dragi și importante (vezi Ozy & Co.), majoratul meu... Sincer, este o listă uriașă, dar să spunem doar că existența unor oameni speciali în viața mea mi-a adus cea mai multă fericire.

2) Care e cel mai trist lucru care ţi s-a întamplat în anul care s-a încheiat? 
Am avut câteva speranțe strivite, câteva prietenii sfârșite și o situație care m-a enervat până la momentul în care aș fi vrut să omor persoana în cauză, dar una peste alta, nimic ieșit din tiparul de trist cu care eram deja obișnuită.

3) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2015? 
Evoluție. Pentru că a fost un an care m-a mulțumit pe multe planuri, care mi-a adus un echilibru interior și în care am învățat multe despre mine, am devenit mai puternică. Chiar cred că acest an a fost decisiv în formarea mea, și deși mă îndoiesc că este foarte evident în postările mele obișnuite, chiar sunt o versiune mai bună a mea.

4) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2015? 
Să fiu în continuare alături de prietenii mei, și să lupt, dacă e cazul, să mențin prieteniile la care țin.

5) Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiţi? 
Am început o nouă poveste, în cadrul nanowrimo, și deși nu este nici pe un sfert terminată, este totuși munca mea și sunt mândră. În general, realizarea ține de faptul că am scris, des, și că am ajuns la un stil de care sunt mai mult decât mândră.

6) Câte cărţi ai citit în 2015? 
80! Mai multe decât mă așteptam, și e bine să știu că e un număr pe care l-am atins cu un minim de efort.

7) Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită? 
Nu cred că pot alege doar una; anul ăsta mi s-a părut groaznic de lung, și fiecare carte care mi-a plăcut mult este definitorie pentru o perioadă a acestui an, presupun. Recomand o privire asupra acestei postări.

8) Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult? 
Catherynne M. Valente. Pentru că citindu-i cuvintele e ca și cum ai pluti într-un vis.

9) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2015? 
Uhm, nu este cel mai frumos și nici nu are o însemnătate specială, dar mă găsesc mereu gândindu-mă la el:
A witch is just a girl who knows her mind.

Și doar în caz că doriți să vedeți ce citate mi-au mai plăcut, recomand lista de pe goodreads și tumblr.

10) Care carte citită în 2015 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
The Paper Magician de Charlie N. Holmberg. La o așa copertă frumoasă și descriere promițătoare, m-am așteptat la mult mai multe. În schimb, mi se văd un personaj groaznic de enervant ce nu știe de nici o limită și nici de cuvântul „nu” și o poveste care nu e nimic ieșită din comun. Păcat.

11) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2015? 
Big Hero 6. Fight me. Da, este un desen animat, dar nu am mai avut niciodată dorința să mai revăd un film în momentul în care l-am terminat. Și am plâns.

12) Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2015? 
Vezi, la astfel de întrebări eu nu știu ce să răspund... În mare pentru că se întâmplă destul de rar să ascult o melodie pentru cât e de frumoasă, eu sunt mai degrabă fan orice are ritm ce-mi place. Dar, acum că mă gândesc mai bine, chiar am ce să pun aici. Am ascultat-o săptămâni în continuu, și refrenul tot îmi dă fiori pe șira spinării.


13) Regreţi ceva ce (nu) s-a întâmplat în 2015? 
Uhm... să zicem doar că nu-mi place să vorbesc despre modul în care am ajuns să fac naveta.
De-asemenea, am vrut să ajung la mare în decembrie, doar că  nu s-a mai întâmplat. E una din dorințele mele arzătoare: să văd marea iarna.

14) Ce ai învăţat din experienţa adunată în anul care s-a încheiat? 

I have no responsibility to be like they expect me to be. It’s their mistake, not my failing.

15) Scrie o dorinţă pentru anul 2016. 
Sper să am mai multă motivație să fac și lucrurile care nu mă încântă. (lowkey talking  about bac)

2 comentarii:

  1. La mulți ani, Sara! Îmi plac răspunsurile tale, sper să ne vedem și în 2016! :)
    (cred că fac și eu asta)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani! Și eu sper!!!
      Și da, chiar te rog ~

      Ștergere