29.10.2015

25 Bookish Facts About Me


  1. Aristotel și Dante descoperă secretele universului este genul de carte pe care trebuie să o recitesc în fiecare anotimp.
  2. Ador să îmi însemnez cărțile, să îndoi colțurile paginilor unde vreau să revin în mod expres, să plesnesc cotorul cărților, orice ca să se vadă că au fost citite și mult iubite.
  3. Regret că nu am crescut citind Harry Potter.
  4. Am cărți cărora le asociez anumite melodii; odată ce se întâmplă asta, nici nu mai pot asculta melodia respectivă fără a mă umple de sentimentele specifice cărții.
  5. Am o pijama anume în care citesc dimineața. Dacă nu o port, prefer să mă schimb sau să nu citesc deloc.
  6. Cu puține lucruri mă mândresc mai mult decât cu rafturile mele și colecția mea de semne de carte.
  7. Până anul ăsta nu am avut card la biblioteca județeană și mi-am dat seama mult prea târziu ce am pierdut în tot acest timp.
  8. Nu adaug niciodată manga sau benzile desenate pe goodreads pentru că simt că înșel sistemul; deși le consider literatură, nu sunt întocmai cele mai lungi lecturi și am impresia că îmi câștig mult prea ușor numărul de cărți citite.
  9. Iubesc cărțile de la anticariat mai mult decât orice altceva pe lumea asta.
  10. Sunt intimidată de poezie.
  11. Undeva în lumea asta există cărți pe care le-am avut, am refuzat să le citesc și sper că cineva le iubește în locul meu.
  12. Cel mai mult îmi place să citesc în tren.
  13. Am fost mituită cu seria The Queen's Thief pentru a face școala de șoferi.
  14. Vreau să încep un grup/club de carte de ceva vreme.
  15. Urăsc să citesc la lumina becului. Dă-mi lumină naturală sau un e-reader.
  16. Trăiesc pentru stilul de scris și ideile lui Catherynne M. Valente.
  17. Am peste 100 de cărți cumpărate și necitite, iar numărul este în continuă creștere.
  18. Nimic nu mă face mai fericită ca oamenii care mă întreabă de ce cărți am mai citit și mă ascultă trăncănind jumătate de oră despre cât de mult se iubesc doi ratați sau iubesc eu o poveste.
  19. Am citit În noapte de Haruki Murakami într-o noapte, când mergeam cu trenul. A fost magic și am adorat totul legat de experiența asta.
  20. Dacă trece prea mult timp în care nu reușesc să citesc nimic, intru în panică. Cam ca în ultima vreme.
  21. Nimic nu face cărțile să arate mai bine decât #bookstagram și eu sunt obsedată.
  22. Mereu o să aleg cărțile necartonate.
  23. Urăsc când o ediție cartonată are acea supracopertă, iar coperta de dedesubt este identică cu supracoperta. Dă-mi o mică surpriză!
  24. Sunt cea mai mulțumită atunci când oamenii citesc o carte/serie pentru că am recomandat-o eu sau am vorbit foarte mult de ea. Mulțumesc de încredere!
  25. Îmi iubesc blogul și îmi pare rău că este într-o stare continuă de abandon. Viața pare mai ușoară în cărți, când orice problemă are și rezolvare și nu trebuie să iei decizii. 
Puteți să o considerați o leapșă și să încercați și voi să scrieți o astfel de listă :)

17.10.2015

Omul demolat de Alfred Bester


Se pare că citesc mai cu spor atunci când sunt răcită, decât când mi-e bine, dar având în vedere că așa măcar îmi mai țin și eu blogul în viață, nu mă pot plânge decât de faptul că respir cam greu.

În anul 2301, crimele sunt practic imposibile, dar cineva va răsturna situația... Omul demolat este probabil primul roman SF pe care-l citesc în cunoștință de cauză (și nu e ya) și l-am cumpărat la întâmplare, doar pentru că mi-a plăcut acea primă propoziție a acestui paragraf, scrisă și pe spate. Acum când mă gândesc, am făcut o alegere foarte bună.

Ceea ce îmi place foarte mult în unele cărți fantasy/sf este că nu ne este explicată lumea, nu ne sunt date la gură toate informațiile necesară pentru a înțelege cum funcționează societatea prezentată, ci mai degrabă primim piese dintr-un puzzle, pe care noi ca cititor după trebuie să-l rezolvăm. Ador asta, îmi ridică interesul de 10 ori mai mult și citesc și cu mai multă atenție, pentru că pe lângă imaginat întâmplări, am și de înțeles concepte noi. Omul demolat a fost exact tipul acela de carte: un întreg univers, cu planete știute sau imaginate, cu atât legi vechi, dar și noi, și o nouă tipologie de oameni foarte interesantă. Lumea creată a fost pe placul meu, iar ideea ce stă la baza acestei cărți este una bună.

Stilul de scris este alert, se potrivește cărții și nu m-am simțit nici o secundă plictisită; te prinde. Personajele principale mi-au plăcut, mi-a plăcut și dinamica dintre ei, dar și cu celelalte personaje și, puțin stupid, dar începusem să țin cu personajul negativ al poveștii. Însă, am fost plăcut surprinsă de cât de simpatici mi-au fost. Există și multe dialoguri care au fost de-a dreptul hilare și m-au făcut să râd.

Problema mea cu această carte, în schimb: misoginismul. Este adevărat, este o carte apărută acum ceva timp în urmă, dar tot nu cred că scuză în vreun fel folosirea personajelor feminine doar ca dame de companie, fete ușuratice, îndrăgostite lulea sau nebune. Plus, la un moment dat, există o relație care mie doar mi-a întors stomacul pe dos, pentru că dădea puțin într-un fel de pedofilie și nu, scuze, nu e stilul meu.

Dar, una peste alta, mi-a plăcut Omul demolat. A venit cu o tonă de idei interesante și care mi-au plăcut foarte mult, iar ca și concept, întreaga carte revoluționează. Poate că este și faptul că este abia prima (din multe viitoare, sper) din cărțile SF citite, deci nu prea am termen de comparație, dar cred că merită. Și în caz că sunteți și voi începători ai genului, pot spune că această carte este un loc destul de bun să începi, pentru că este foarte ușor de înțeles tot ce se petrece la nivel de nou științifico-fantastic.

3.5/5

Există, și au existat, numeroase lumi și societăți, fiecare întreținând iluzia mândră a unicității în spațiu și timp. Au existat nenumărați oameni, suferind de aceeași megalomanie; oameni care s-au închipuit inegalabili, de neînlocuit, irepetabili. Vor apărea și mai mulți... mai mulți, plus o infinitate. Aceasta este istoria unui asemenea timp și a unui asemenea om...

- Data viitoare când strig la tine, strigă și tu. De ce să se distreze numai unul?

Esența delictului nu se schimbă niciodată. Conflictul dintre infractor și societate există în fiecare epocă, cu victima drept miză. Iar ABC-ul conflictului cu societatea rămâne același. Fii agresiv, brutal, cutezător și nu vei da greș. În fața acestor calități, societatea nu are apărare.

Realitatea aparține minții. Ești ceea ce gândești.

Fiecare individ are cinstea și etica proprie și, atâta vreme cât le respectă, cine o să-l arate cu degetul?

Îl voi omorî pe ucigașul din tine, deoarece îl admir pe sfânt.

Nu am putut să dau o notă fixă: este o carte care merită mai mult de 3, dar mai puțin de 4, iar cam asta e tot ce am putut să fac. Îmi cam pierd talentul la a scrie recenzii și mă supără un pic, dar ăsta este riscul nechefului, pentru că nici măcar nu sunt așa de ocupată, încă, cu clasa a 12-a.

13.10.2015

The Coffee Book Tag


Mulțumiri Ancăi că îmi ține blogul și buna dispoziție în viață ~

1.Cafea neagră: O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.
O să fur răspunsul, dar: seria Un cântec de gheață și foc. Chiar și după două volume, nu mă pot numi fan; trec greu prin volume, nu sunt atașată de personaje pe cât aș vrea și simt că îi lipsește acel ceva care ar apropia-o de inima mea. Poate că asta este doar problema mea, dar stilul lui nenea Martin și pur și simplu volumul uriaș de capitole sunt intimidante, deci este cam greu să intri în serie. Plus că ai nevoie de atenție sporită, dacă vrei să știi în ce parte a Westerosului ești.

2. Peppermint mocha: Numește o carte/serie care devine mai populară pe durata verii sau în zile festive.
Misterul de Crăciun de Jostein Gaardner. Destul de evident de ce zi festivă este legată; este o lectură simpatică și interesantă, potrivită pentru zilele de decembrie, care mereu parcă trec prea repede și sunt prea puțin friguroase. Aaah, acum vreau să vină Crăciunul...

3.Ciocolată caldă: Care e cartea preferată din copilărie?
A rămas până acum una din preferatele mele: Eragon de Christopher Paolini. Și nu, nu o să fac vreo leapșă fără ca răspunsul la una din întrebări să fie seria asta. Am crescut visând la dragoni și elfi și am așteptat, cu sufletul la gură, volumele. Nimic nu se compară cu sentimentul de a crește odată cu o carte care-ți place.

4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final. 
Soulless de Gail Carriger. Pentru cât de mult mi-a plăcut acest prim volum, nu vorbesc prea des despre el. Oricum, nu există un singur moment mort în toată cartea asta, fiecare personaj este un tip de desert, sunt glume bune și replici arzătoare la fiecare pas, iar lumea creată e probabil una din preferatele mele. Chiar ar trebui să mă reîntorc la seria asta cât de curând.

5. Starbucks: Numește o carte pe care o vezi pretutindeni.
The Wrath and the Dawn de Renee Ahdieh. A devenit populară peste noapte, dintr-odată mă trezesc că toată lumea vorbește de cartea asta, iar partea rea? Nu o am și o vreau atât de tare! Nici măcar un am mari așteptări, doar îmi place foarte mult ideea și cele câteva citate peste care am dat...

6. That hipster coffee shop (aici am schimbat puțin naționalitatea autorului): Oferă-i unui autor român recunoștință. Care este acesta?
Radu Tudoran. Simt că, pentru cât de interesante sunt cărțile lui, prea puțină lume vorbește despre ele. Am adorat Toate pânzele sus! (pentru mine, este chiar mai sus decât cărțile lui Jules Verne), iar O lume întreagă e un fel de poveste care încă aștept să mi se întâmple. Sincer, dacă vreți aventură, încercați Radu Tudoran.

7. Oops!Din greșeală am luat cafea decofeinizată: Numește o carte de la care așteptai mai mult.
Mi se întâmplă mult prea des, dar hai să zicem The Paper Magician. Conform titlului, coperții și descrierii, trebuia să fie mult mai bună și interesantă. Cu toții ne înșelăm totuși, și se pare că nici eu nu am scăpat de asta,

8. Amestecul perfect. Numește o carte care a a fost atât amară cât și dulce, ca într-un final să fie satisfăcătoare.
Gazda de Stephanie Meyer chiar este amestecul perfect, și scuză-mă, a fost mai mult decât satisfăcătoare. Mi-a frânt inima în repetate rânduri, mi-a dat speranță doar ca să mi-o zdrobească, iar per total, a fost absolut incredibilă. Încă o recomand și mi-ar plăcea să spun că nu o să mă las până ce cineva nu o citește, tocmai că o recomand eu.

Mai departe pasez leapșa Leontinei și Andreei, dar și oricui altcuiva care are nevoie de ceva cafea pentru blog, hah.

03.10.2015

Madame Bovary de Gustave Flaubert


Mulțumiri Ancăi și Leontinei pentru că au cerut recenzie acestei cărți, cine știe în ce secol aș fi mai vorbit de ea, dacă nu. Voi îmi țineți blogul în viață ;)

Cred că cu toții ați auzit, măcar la ora de română, sau în trecere, fie de acest personaj celebru ce și dă numele romanului, fie de bovarism. Ei bine, nu știu ce credeți voi despre subiect, dar eu una mă așteptam la o carte și la un personaj cu care să mă identific, să regăsesc dorința aceea de a scăpa de realitate prin cărți, să o consider pe Madame Bovary o soră demult pierdută, care să-mi simtă durerea că lumile și întâmplările unei cărți nu sunt realitate. Și am vrut să iubesc cartea asta, am vrut să mă dezmeticesc că și eu sufăr de bovarism, și că bovarismul e așa de minunat cum a fost cititul până acum pentru mine. Bineînțeles, am fost dezamăgită, și uneori cred că e mai bine să nu ai așteptări decât să le ai atât de crunt măcinate.

Atunci când Emma Rouault se căsătorește cu Charles Bovary, un tânăr doctor, își imaginează că va trăi în lumea de lux și pasiune despre care a citit până atunci în cărți și reviste pentru femei. Însă Emma, acum Madame Bovary, nu renunță așa de repede la visele ei, așa că încearcă să și le aducă la realitate prin forțele proprii, iar astfel începe să decadă.

Nici nu știu de unde să încep. A fost o carte incredibil de plictisitoare. Adică nu pot spune că nu se întâmplă nimic, pentru că se întâmplă, dar nu este absolut nimic interesant. Doar 300+ pagini despre viața unor personaje mult prea stupide. Înțeleg de ce este cartea așa cum este, iar de ce personajele nu mă atrag absolut deloc: intră în unele tipologii, și nimic nu le mai scoate din ele. Și cum ar putea să-mi placă niște personaje care trec prin viață ca prin aer, fără să se schimbe și fără să iasă din mica lor grădină a personalității? Extrem de seci personajele, iar Madame Bovary a fost absolut groaznică: nesofisticată și egoistă, dorindu-și mult când nu merită nimic, genul de om de cea mai joasă speță. Nu am putut să o sufăr; tot ce mi-am dorit era ca femeia asta să sufere, pentru că tot ce se întâmplă în cartea asta este din cauza prostiei ei. Mi-a fost de-a dreptul milă de toți ce aveau de-a face cu ea, pentru că să fiu sinceră, eu n-aș fi putut să stau mai mult de 5 minute în compania ei fără să vreau să o pălmuiesc. Atât de frustrată eram din cauza personajului ăstuia. Restul personajelor au fost doar victime colaterale și am fost cam indiferentă față de ele.

Cât despre bovarism, în contextul operei ăsteia... Nici nu mă mai mir că femeile nu au putut primi o educație adevărată până târziu, dacă s-a răspândit ideea că femeia care citește se comportă cum se comportă Madame Bovary. Am ajuns la concluzia că acest personaj era clar bolnav psihic, pentru că altfel nu pot realiza cum cineva poate fi îndeajuns de fără minte să creadă că poate duce viața idealizată dintr-un roman de dragoste. Poate că în adâncul nostru, toți vrem așa ceva (și poate că asta înseamnă pentru noi bovarismul?), dar cred că realizăm că replicile romantice funcționează de cel mult trei ori în viață, iar nimeni nu e îndeajuns de minunat încât să trăiești o viață întreagă cu el, fără să te enerveze.

Sfârșitul nu a făcut nimic altceva decât să mă enerveze și mai tare, pentru că pe lângă toate defectele înșirate până acum, Madame Bovary mai este și o lașă absolută, gândind mereu prin perspective exagerate și dramatice, iar dacă frumusețea este singura ei calitate, atunci nu sunt sigură ce să cred despre asta.

Poate că e vina mea, că judec acest roman prin ochii tinerei de secol XXI, dar oricare ar fi cauza, această carte m-a dezamăgit cumplit. Aceasta nici nu este o recenzie per se, ci mai degrabă doar nemulțumirile mele cu privire la tot ce înseamnă cartea asta. Nu vreau să se înțeleagă că vă zic să nu citiți această carte; cel puțin când e vorba de clasici, sunt adepta ideii că fiecare are propria părere. Aproape toți prietenii mei de pe goodreads i-au dat 3 steluțe sau mai mult, în timp ce mama mi-a spus că nici ea nu a fost prea impresionată de cartea asta. DAR dacă vreți să o citiți, recomand totuși împrumutul.

1/5

He was neglecting her, he was in love with another! - yes, she had been told she would be unhappy... And she ended by asking him for a dose of medicine and a little more love.

The novel charm of independence soon lightened the burden of his solitude.

It seemed to her that certain parts of the world must produce happiness, as they produce peculiar plants which will flourish nowhere else.

She would have been glad of someone in whom to confide all this; but how to describe an intangible unease, that shifts like the clouds and eddies like the wind? Lacking the words, she had neither the opportunity nor the courage.

"Sorry diversion, for it never brings happiness."
"Does anything?"
"Yes", he answered, "it comes along one day."

To feel nobly and to love what is beautiful - that's our duty. Not to accept all the conventions of society and the humiliations society imposes on us.

Assurance depends on one's surroundings.

But the denigration of those we love always severs us from them a little. Idols must not be touched; the gilt comes off on our hands.

Măcar citatele sunt faine. Între timp, am un nou blog, unde o să vorbesc despre toate nimicurile vieții mele. 

02.10.2015

September Favorites

Și a mai trecut o lună! În ultimele săptămâni de vacanță rămase mi-am cam băgat picioarele în orice avea legătură cu școala, și am preferat să-mi concentrez forțele asupra relaxatului, așa că am din nou un repertoriu variat de seriale, benzi desenate, fanfiction și muzică de prezentat.


Întâi și întâi, o multitudine de chestii drăguțe pe care le-am strâns de-a lungul lunii. De prima cană am vorbit deja, dar mi-am mai luat una (pe care o folosesc pentru zilele în care am chef de cereale cu iaurt), și are o pasăre adorabilă, plus un mesaj pozitiv care nu prea se potrivește cu diminețile mele, dar măcar îmi place acel verde. În îngrămădeala de cabluri și culoare, puteți vedea un cablu de date galben cu ursuleți Rilakkuma, un magnet prăjitură care mi se pare genial și mai e și moale/spumos (?). Stickerele cu bufnițe le-am găsit în Carrefour și sunt a-d-o-r-a-b-i-l-e, iar tot la tehnologie intră și căștile roz cu pisică și acel verde voodoo chestie care să țină căștile.

Tunein Radio este atât un site, cât și  o aplicație, unde găsești diferite posturi de radio, pe diferite genuri muzicale, din toată lumea și ai chiar și opțiunea de news și podcast, deși eu sunt interesată doar de muzică. Sunt mulțumită de ea momentan, am găsit o tonă de melodii și stații de radio care-mi plac, și aveam nevoie, mai ales că începusem să mă plictisesc de 8tracks.


Am văzut și doua anime-uri!! Și le-am iubit pe amândouă!! Skip Beat am început la recomandarea unei prietene, mi-a arătat ea primul episod și pentru că mi-a plăcut mult și părea genul de poveste care i-ar plăcea și mamei, am corupt-o. Ne-am uitat împreună, iar pentru că anime-ul se termină pe la capitolul 66 (iar momentan manga are peste 220 de capitole și încă merge), plănuiesc să citesc și manga, și după să-i împărtășesc mamei momentele cheie, pentru că amândouă iubim același băiat și-l vrem alături de minunata, incredibila Mogami Kyoko, care-mi face inima să salte de bucurie că astfel de personaje feminine există. 
De Haikyuu!! am mai vorbit deja, aproximativ acum un an, când am ajuns la zi cu manga. Ei, cu puțin înainte să înceapă școala, zăcând răcită în pat și simțindu-mă de parcă aș fi vrut să-mi scot mațele, am decis să văd și anime-ul (mai ales că apare al doilea sezon imediat - dacă nu cumva a început deja) și m-a umplut de căldură sufletească, fericire și zâmbete și râsete. Am și uitat cât de mult îi iubesc pe băieții din seria asta, toți mai serioși și stupizi decât ceilalți. Le ador pasiunea și motivația, și câteodată îmi doresc mult să fiu și eu măcar pe jumătate la fel de dedicată ca și ei. Cu ocazia vizionării anime-ului, am prins din urmă și manga, iar acum puteți să spuneți, fără nici un ocoliș, că sunt voleyball trash.


Satan and Me este cel mai genial comic peste care am dat de ceva timp încoace, în care Natalie, o simplă adolescentă, face din greșeală un contract cu Satana doar pentru că sângerează pe un tampon cu inscripții dubioase. Am citit toate 100 și ceva (foarte scurte) părți și m-am îndrăgostit iremediabil atât de poveste, cât și de personaje, și ador faptul că apare un capitol nou cel târziu la două zile. Viața mea e mai bună de când am Satan and Me pe feed. Și vorbind de benzi desenate minunate făcute de artiști pe măsură, Tapastic este locul în care vreți să vă aflați. Este și site, deși aici optez pentru varianta aplicație de telefon, pentru că e mult mai ușor să citești un comic on the go, pe telefon, decât să aștepți să ajungi acasă. Eu, în câteva zile, deja am găsit în jur de 20 de benzi desenate care mi-au atras interesul, și aștept răbdătoare capitole noi. Este un rai pe pământ, nu am cuvinte să explic cât de entuziasmată sunt în legătură cu asta (dacă vreți recomandari, aici sunt).

Searching for Superman este un fanfiction care mi-a schimbat viața, efectiv. Este JeanMarco (Shingeki no Kyojin/ Attack on Titan), puși în zilele noastre, având mult prea multe probleme pentru cât de tineri sunt, și întreaga poveste m-a distrus emoțional, atât prin caruselul de întâmplări, cât și prin capitolele kilometrice, scrise ingenios, și micile inflexiuni în personalitățile personajelor, ca să se potrivească situațiilor. Sinceră să fiu eu v-aș zice să-l citiți și fără să fiți familiari cu fandomul sau personajele, doar pentru că este scris atât de bine, că m-am simțit de parcă am descoperit totul din nou.

Și cam atât momentan! Mai puține preferate decât de obicei, dar tot îndestulătoare. Știu că postările au fost incredibil de rare în septembrie, doar că am fost mult prea obosită, și să fiu sinceră, cu cât  o să avansez mai mult în clasa a 12-a, cu atât mai rare vor deveni. Ugh.