30.09.2015

September Wrap-Up


Credeam că am citit puțin luna asta, și deși nu este cel mai impresionant număr, este cu siguranță mai mult decât mă așteptam. Am dus până la capăt 5 romane și un basm, jumătate fiind pentru școală.

  • Madame Bovary de Gustave Flaubert. Pentru ora de literatură universală, dar am avut așteptări prea mari și am sfârșit prin a fi foarte, foarte dezamăgită. 1/5
  • The Lady Most Willing de Julia Quinn (și alte două autoare), pe care am citit-o în română, dar nu țin minte titlul, așa că va rămâne varianta în engleză. Oricum, este o carte de dragoste, am simțit nevoia după ce am terminat Madame Bovary, și este ușoară, doar foarte drăgălașă și genul acesta de cărți mă fac să mă topesc pe dinăuntru. 4/5
  • Enigma Otiliei de G. Călinescu. Evident că am citit-o pentru română, iar din păcate, ura pentru cartea asta îmi iese prin toți porii. Nu mi-a plăcut absolut deloc, iar enigmatica Otilie m-a lăsat rece și frustrată. Păcat. 1/5
  • Urciorul de aur de Hoffman. Singurul basm, dar a fost îndeajuns de lung încât să își merite partea separată. A fost drăguț, au fost câteva secvențe chiar fascinante, iar una peste alta, o lectură chiar interesantă. Dar totuși, obișnuită cu altceva, am sfârșit prin a-i da doar 2/5.
  • Cioburi de stele de Amie Kaufman și Meagan Spooner. Am început cu siguranța că nu o să-mi placă, și am sfârșit prin a critica-o prea dur, dar a adora-o oricum. 4/5
  • Atingerea dragostei de Eloisa James. O altă carte de dragoste, doar pentru că pot și sunt distrusă de școală și școala de șoferi. Este un retelling după Frumoasa și Bestia și mi-a plăcut mult, mult de tot. Ador personalitățile și cuplurile formate de această autoare, și este posibil să o mai vedeți pe-aici, având în vedere că am confiscat toate cărțile scrise de ea de la mama. Da, o dau în romane romantice de duzină și nu regret nimic și nu am de gând să mă simt nașpa pentru asta. 4/5
Dacă cumva doriți o recenzie la oricare dintre cărțile prezentate aici și fără recenzie, doar spuneți-mi și este posibil să apară (nu promit nimic, pentru că am observat că nu mă pricep să mă țin de promisiuni). Nu prea am așteptări mari de la octombrie, tot ce pot face e să sper că o să mă descurc okay. Va apărea și postarea cu preferate curând ~

27.09.2015

Cioburi de stele de Amie Kaufman & Meagan Spooner



Mă simt de parcă au trecut ani de când am terminat o carte care nu era pentru școală, și da, se simte bine să fiu iar în lumi pe care le-am ales eu, și nu o programă. În special pentru că am început cartea asta cu mai bine de o lună în urmă.

Lilac LaRoux, moștenitoarea celui mai bogat om din univers, și Tarver Merendsen, erou de război, se întâlnesc la bordul navei Icarus, care călătorește cu viteza luminii prin hiperspațiu. Există o atracție imediată între ei, dar nu ar fi putut veni din lumi mai total diferite nici dacă ar fi încercat. Dar când Icarus se prăbușește, iar ei doi reușesc să supraviețuiască, dintr-odată tot ce știau nu mai contează.

Okay, o să fiu prima care o să zică asta, dar nu aveam nici o dorință să citesc cartea asta, dar prea multă fericire și o copertă faină (ador universul) m-au făcut să renunț la fițe. Deci cred că este de înțeles că nu aveam nici o așteptare, și chiar am început să o citesc gândindu-mă „Eu o să urăsc cartea asta”. Iar pentru prima jumătate, chiar am urât-o. A durat atât de mult ca să fiu, în sfârșit, interesată în ceea ce citesc; stilul de scris a fost mult prea simplu și efectiv m-a durut inima să citesc cartea asta din această cauză (iar două replici drăguțe și două amuzante nu o să mă convingă să nu zic ce am de zis) și este și motivul principal pentru care nu a existat o conexiune între mine și poveste, personaje. Totul a fost mult prea rapid pentru gustul meu, nu aveam destul timp să mă obișnuiesc cu o situație, că și eram aruncată în alta, și devine obositor, mai ales că se schimbă perspectiva la fiecare capitol. Cel puțin, stilul ăsta de scris așa simplu ajută să termin mai repede de citit. Deși, având în vedere că sunt două scriitoare care au muncit la cartea asta, aș fi vrut ceva mai mult.

Nu mi-au plăcut personajele absolut deloc! Adică nu, nu le urăsc, dar nu am avut impresia că sunt consistente, că schimbările prin care trec sunt reale, pentru că, din nou, totul se întâmplă mult prea repede. Și atât de multe din problemele lor ar fi fost rezolvate dacă doar ar fi vorbit, cum se presupune că fac doi oameni normali. Atitudinea amândurora, unde credeau că știu mai bine decât celălalt... Începusem să mă plictisesc de ea. Nu am putut empatiza cu niciunul dintre ei, până și durerea și disperarea lor era distantă și fără vreun impact. Ca cititor, m-a enervat imens asta. Nu m-a interesat câtuși de puțin situația sau destinul personajelor, deși da, probabil că aș putea să recunosc că au câteva trăsături care merită lăudate, dar atât. Din nou, cred că repezeala cu care se trece prin poveste este problema aici, dar este păcat că a îndepărtat personajele în halul ăsta de mine, mai ales că în general sunt ultima persoană care ar renunța la a încerca să iubească personajele dintr-o carte. Păcat.

Nu am fost mare fan nici al poveștii, până pe la jumătatea cărții. Deși okay, nu avea nimic spectacular. DAR (și știu că era și timpul să vin cu un „dar”, după cât am criticat cartea asta) cam de la pagină 180 încolo, totul începe să devină, în sfârșit, interesant. Elemente de SF sunt introduse, devin parte importantă a poveștii, iar totul devin doar o bucățică dintr-un adevăr mult mai mare. Lucrurile încep să aibă sens, oferind explicații surprinzătoare și sunt și niște plot-twisturi pe care, personal, nu le-am ghicit, și am fost chiar plăcut surprinsă de cum s-au rezolvat lucrurile. Ăsta este unul din cazurile speciale de „Mi-a plăcut mare parte din poveste prea mult ca să-mi mai pese prea mult de celelalte minusuri”, și presupun că am și scuze, având în vedere că după sute de pagini pline de personaje și plot plictisitoare și enervante, mi se dă un motiv să continui lectura. Entuziasmul meu a depășit cota normală. Am iubit cea de-a doua jumătate a cărții așa de mult că nu mai puteam sta locului, iar noua rasă introdusă este, cu siguranță, unul din personajele colective preferate peste care am dat.

Nu mi-a plăcut în mod special romanța din cartea asta, deși sunt de obicei persoana care încurajează ideea de „orice carte ar trebui să aibă și puțiiină dragoste”. Nu cred că s-a potrivit cu povestea, nici la început și nici la sfârșit (deși asta poate veni și din faptul că nu mi-au plăcut personajele), dar recunosc totuși că Lilac și Tarver s-au potrivit la personalitate (aș omorî pentru aceeași poveste, dar cu o relație platonică și stil de scris mai bun).

Nu prea sunt eu mare împătimitoare de science-fiction și sunt doar pe jumătate fană a genului YA, dar cartea asta reușește să creeze un mix interesant între cele două. Pe mine m-a convins să nu mă mai tem atâta de un gen (SF) despre care nu știu îndeajuns de multe. Totul pare înfricoșător, până încerci!

Plănuiesc să continui seria, pentru că sunt chiar curioasă să văd ce poate aduce un volum doi în viața mea. Iar dacă vă miră nota pe care i-am dat-o acestui volum, în ciuda recenziei care a ciuruit trei sferturi din tot ce face cartea asta... Da, chiar mi-a plăcut a doua jumătate atât de mult.

4/5

- Mi se pare că vorbiți despre saloane cu o nuanță de dispreț, comandante. Eu fac parte din această lume. Mă învinuiți pentru asta?
- Cum aș putea să vă învinuiesc de ceva?

Circulă tot felul de glume despre prințesa LaRoux care nu iese niciodată fără un grup de prietene vesele foc, dar nimeni nu știe că jumătate din ele sunt capabile să ucidă cu mâinile goale un bărbat.

Nu vorbești despre moarte când moartea planează asupra unei ființe dragi. Ți-e teamă să n-o atragi pe doamna cu coasa.

Niciodată să nu-i întinzi mâna unui om care se îneacă. Dacă o faci, se agață de tine cu disperare și te trage la fund.

Tot vine și pleacă, aducând diverse lucruri. Atâtea lucruri! Oare de unde provin? Fiindcă pe-aici nu se găsește nimic. Nici lucruri, nici oameni, nici măcar speranțe. Nu e decât ea.

Prefer câteva clipe cu ea decât o viață întreagă fără ea. O aleg pe ea. Aleg orice lume în care există ea.


16.09.2015

Povești cu sirene din cuvinte: gelozia, bat-o vina


Există un loc special pregătit în iad pentru cei din care mănâncă gelozia cu atâta poftă. Ai un scaun pregătit la masa celor care se luptă pentru o îmbrățișare, pentru un zâmbet, pentru un suflet alături de al lor. Când te privesc, diavolii pariază pe cea mai groaznică tortură, până la urmă ți-ai ruina vieți în șir cu cerneala ce o verși încercând să te dezlipești de cei pe care-i iubești, dar pe care i-ai vrea departe de tot ce numești al tău. În tine se formează lacuri de lacrimi amare, nevărsate, și știi că meriți să pierzi tot ce ai atins vreodată, chiar și pentru simplul motiv că ți-ai dorit mai mult decât ai crezut.
Te rogi unor zei periculoși și demult uitați și dansezi cu șanse mult prea slabe să te țină de mână și repeți aceeași greșeală la nesfârșit, ideea că cineva te va iubi îndeajuns de mult încât să fie mereu alături de tine, în ciuda oricui altcuiva, singura constantă a vieții tale. Te hrănești cu priviri chiorâșe și bei orice cuvânt adresat ție și numai ție.
 Numai păcătoși ca tine vor știi cum e să vrei să umpli un vas ce-l faci țăndări cu fiecare pas. 

11.09.2015

Sara's mailbox #12

Pentru că a fost ziua mea și am primit și cărți și bani, aș putea să vă arăt frumusețile. De fapt, deși mai sunt cărți care trebuie să ajungă, mai bine de jumătate din cărțile din această postare vor veni cu mine la gazdă, iar acolo nu e lumină bună pentru a face poze și e puțin cam peste mână să le car după mine într-un weekend doar pentru câteva poze, va trebui să mă mulțumesc cu atât, iar restul vor apărea în postări viitoare.


O verișoară dintr-un alt oraș, care a venit la mine cu ocazia zilei mele de naștere, mi-a adus și aceste cărți. Ea a ajutat la organizarea bibliotecii din orașul ei, însă secția de limbă engleză a fost desființată, și le-a fost permis să ia ce cărți doresc. Și, surprinzător, ea s-a gândit la mine și mi-a adus mie o grămadă de cărți. Cred că cel mai entuziasmată sunt de Slaughter house-5 și de cea scrisă de Sue Townsend (am auzit o tonă de lucruri bune despre ea și cărțile ei). Și sunt foarte intimidată de James Joyce, pentru că sunt mari șanse că nu o să-l înțeleg. De cealaltă carte nu am auzit, dar dacă cumva voi știți ceva, împărtășiți păreri!


Aceste două cărți mi le-am luat eu în diferitele mele plimbări prin diferite locuri. Pentru că acum sunt total obsedată de colorat, mi-am luat și cartea românească, subțire și ieftină, care mai are și jocuri pe deasupra, în mare pentru că m-am gândit că e potrivită să o iau la școală, în zilele mai libere. Mumia pare o carte absolut genială, descrierea de pe spate este foarte interesantă și sinceră să fiu, o să continui să fierb în suc propriu până când o să o citesc. Nu am mai citit nimic de Anne Rice până acum, dar mă aștept la ceva bun.


Prietenii care mi-au luat și primele volume din ASOIAF au continuat tradiția, iar acum o să pot citi volumul 3! Sunt foarte entuziasmată, iar faptul că până acum am trei ediții diferite nu face decât să mărească iubirea față de serie. Sunt atașată emoțional de modul în care au ajuns în posesia mea, să fiu sinceră, hah. 
Despre dragoste și alți demoni am primit-o de la două colege, și îi ador titlul, deși lumea îmi tot zice că Marquez scrie foarte dubios. Hm, eu sunt doar foarte curioasă, dar nu cred că o să-mi satisfac curiozitatea prea curând, pentru că dacă o să o citesc, sigur o să fiu sucită și nu sunt pregătită pentru așa ceva.


La începutul săptămânii au fost zilele Nemirei pe libris, și nu m-am putut abține, așa că mi-am comandat câteva cărți. Una dintre ele nu mai era în stoc, dar una peste alta am luat niște cărți chiar faine (dacă e să zic eu). Cartea cimitirului am luat-o pentru că Neil Gaiman, iar eu îl iubesc pe omul ăsta și am nevoie de toate cărțile lui în viața mea. Cred că asta este o chestie car evoluează în fiecare cititor: obsesia/pasiunea pentru un autor, dinainte să-i fi citit cărțile; poate din cauza unor citate, a unei emisiuni, a unui videoclip sau din cauza părerilor altora. Ăsta a fost cazul cu verișoara mea mai mică și Gabriel Garcia Marquez, doar că ea a fost dezamăgită în timp ce eu sunt în vârful unui munte și urlu de entuziasmată ce sunt că toate așteptările mele au fost întrecute de ceea ce poate face Neil Gaiman.
Dacă sunteți pe blog de ceva timp, știți și că eu nu am citit, până acum, o carte SF, așa că am zis că o să îndrept asta. Mașina timpului am luat-o pentru că era foarte ieftină (11 lei!! și sunt trei volume într-o singură carte) și descrierea mi-a plăcut mult (dă-mi călătorii în timp și sunt a ta) și am zis că e potrivită pentru citit lent, pe-acasă (pentru că chiar e mult prea masivă ca să o car după mine la școală). 
Mâna stângă a întunericului am luat-o pentru că Ursula K. Le Guin este gen regina genului SF și nu mi-am putut stăpâni curiozitatea. 

Și asta a fost! Am realizat abia în timp ce scriam postarea că am uitat poza de grup, dar acum e prea târziu; mi-e prea frig și lene ca să mai schimb ceva. Verișoarele mele mi-au comandat cele trei cărți ieșite până acum din The Raven Cycle, și abia aștept să ajungă!!!! (venite din Anglia, nu au putut fi aici până la 1). Plus că mi-am mai comandat și eu două cărți pe care le voiam de mult timp, așa că o nouă postare va apărea mai curând decât ați crede, hehe.


03.09.2015

August Favorites

August a fost o lună bună din destul de multe puncte de vedere.


Primul obiect pe lista de preferințe trebuie să fie cărțile de colorat pentru adulți. Momentan dețin doar Tărâmul viselor, dar este superbă și o să mă țină o vreme, pentru că treaba merge încet și rar, dar este foarte folositoare. Mă calmează de fiecare dată când am crize și măcar îmi menține moralul la un nivel mediu atunci când mă simt deplorabil. Recomand! Am văzut de curând că apar și la ziare astfel de cărți, mai subțiri și mult mai ieftine, și plănuiesc să strâng câteva și din acelea.

Următorul lucru de care vreau să vorbesc este o extensie  pentru Chrome/Safari. Se numește Momentum și îți transformă pagina new tab într-o to-do list, cu un fundal superb, ales la întâmplare dintr-o selecție de poze extraordinare. Mă motivează și am aflat întâmplător de ea, după ce am început să fiu o parte activă a comunității studyblr (bloguri pe tumblr care pun accentul pe învățat și motivație școlară etc.).


Uleiul de cocos e bun pentru o tonă de lucruri, însă eu personal îl folosesc (momentan) pe post de balsam de buze, și face minuni să fiu sinceră. Dacă căutați pe google efectele uleiului de cocos, veți găsi niște liste uriașe, și sunt sigură că măcar pentru o chestiune căruia îi căutați rezolvare, răspunsul va fi uleiul de cocos. Nu-l pot recomanda îndeajuns.
Iar oja am cumpărat-o întâmplător, a fost și ieftină, dar ador culoarea și arată foarte frumos și pe unghii. De mult tot voiam un bej-culoarea pielii, iar ăsta se întinde și frumos și sunt foarte mulțumită.


Și am văzut o tonă de lucruri luna asta, dintre care însă doar trei au ajuns pe lista de preferate (sinceră să fiu, sunt și uimită de dedicația de care dau dovadă, să mă uit la atât de multe lucruri).
Despre Outlander cred că a auzit oricine, însă pe scurt este vorba despre Claire, care plecată într-un fel de a doua lună de miere cu soțul ei în Scoția, ajunge să fie transportată două sute de ani în trecut, unde-și folosește cunoștințele medicale pentru a-și câștiga, ca britanică, un loc în societatea scoțiană. L-am văzut într-o săptămână (asta doar pentru că nu l-am văzut singură, pentru că altfel ar fi fost gata mult mai repede), dar îmi place la nebunie. Are lupte și momente pline de suspans, dragoste , o tonă de răsturnări de situație, multe teme diverse și este o adevărată plăcere să te uiți la el. Pe mine m-a prins de la primul episod, sunt o fană înfocată a tuturor personajelor (mă rog, există și excepții, dar sunt infime), Claire e un fel de soră mai mare pe care o admir enorm, iar melodiile evocă atmosfera potrivită și totul e pur și simplu perfect. Acum vreau toate cărțile!

Steven Universe este o comoară pe care am terminat-o în două zile cu my senpai. Pe scurt, desenul ăsta este despre Steven și prietenii lui pietre prețioase care locuiesc într-un orășel mic și salvează planeta. Cum a spus senpai: să te uiți la Steven Universe e ca și cum ai fi îndrăgostit. Și desenul ăsta de umple de atâta fericire, sunt atât de multe glume faine, momente emoționante și teme care te fac mândră că generații de copii o să crească educați și de Steven Universe! Un episode are 10 minute, și este plin de pură bucurie, deci vă rog, imediat ce citiți postarea asta, puteți să încercați să vă uitați la asta! Bineînțeles, nu este chiar pentru toată lumea, dar ceva îmi spune că cititorii mei vor aprecia Steven Universe așa cum merită.

Și ultimul film despre care voi vorbi este Coraline, bazat pe cartea lui Neil Gaiman. Regret puțin că nu am citit cartea înainte să fi văzut filmul, dar ei bine, asta nu mi-a diminuat cu nimic plăcerea. Din păcate, nu am nici o idee cum să descriu acest film fără să dau spoilere, deci trebuie doar să știți că e perfect din o tonă de puncte de vedere, puțin creepy și puțin dubios, dar cu magia aceea în fața căreia nu poți să pui întrebări, pentru că doar are sens în contextul dat, tipică lui Neil Gaiman. L-am adorat și abia aștept să citesc cartea asta, sau oricare altă carte a lui Neil Gaiman de fapt.


Această cană termos am primit-o de fapt în luna septembrie, dar o să trișez puțin și o să o adaug în lista asta de preferate, și este de la senpai pe termen nedefinit. Dar o ador, este absolut drăgălașă (am primit și hârtie de schimb, deși momentan sunt foarte mulțumită cu acest Kuroko) și kudos to it.

Books on the Nightstand este un podcast în engleză despre cărți, făcută de doi soți care lucrează la o editură și care discută pe diferite subiecte ce au legătură cu cărțile. Sunt foarte simpatici, au niște teme chiar interesante și mereu când nu am chef de muzică, mai dau play la câte un episod din acest podcast și mai ascult. Am aflat recent că și există așa ceva, dar plănuiesc să mai încerc și alte câteva în viitor.


Și închei cu o melodie pe care am mai menționat-o pe blog, spunând că-mi amintește de The Raven Boys. Încă o face, încă îmi place foarte mult, și sper să ajungă să vă placă și vouă ~

Nu, mint, mai am de menționat ceva, Pe 1 septembrie am împlinit 18 ani (ugh, sunt majoră! dar îmi ador data de naștere) și mi-am ținut majoratul weekendul dinainte, adică pe 29 (a fost lună plină!) și a fost atât de minunat, m-am simțit foarte iubită, mi-a deschis și mai mult ochii să realizez ce oameni minunați am în jur, mi-am văzut rude pe care nu le mai văzusem de un an și am primit o grămadă de lucruri minunate (toate ar trebui să intre la preferatele acestei luni, să fiu sinceră, dar atunci a) m-aș da și prea mare b) ar ieși o postare muuult prea mare). Dar a trebuit să existe măcar o menționare. Am vrut să fac și o postare specială, de genul yay, am intrat în rândul oamenilor mari, dar cum am fost bolnavă și am zăcut juma din timp, iar restul am fost stresată cu o grămadă de alte chestii, yikes, s-a simțit presiunea, dar nu și dorința de a o pune în cuvinte.

Ok, acum chiar pot să zic că asta a fost! Of. Acum, până începe școala, încerc să o trag tare cu o grămadă de cărți care credeam că o să-mi placă, dar nu mă mai atrag deloc (*cough* Madam Bovary *cough*). Am 7 lucruri (nu sunt toate „cărți” cu acte în regulă) de terminat. Eu zic că pot să o fac, dar întrebarea rămâne „vreau?”. Eh, cert e că vreau să înceapă școala, să reajung și eu în rândurile societății.