31.08.2015

August Wrap-Up


Luna asta nu am citit decât șapte cărți, marea parte duse la bun sfârșit în timpul read-a-thonului pe care l-am organizat.

  1. The Paper Magician de Charlie N. Holmberg. O poveste care a avut un potențial enorm, dar care a eșuat să mă impresioneze sau să mă facă să-mi pese. 2/5
  2. Parfumul de Patrick Suskind. Am adorat cartea asta. Este extrem de interesantă, perfect executată, și deși subiectul poate părea chiar grotesc, nu poți să nu fi atras de frumusețea unei lumi simțite doar prin mirosuri. Va veni și o recenzie pe blog în care explic mai pe larg de ce exact mi-a plăcut o carte despre parfumuri și crime. 5/5
  3. Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik. Când credeam că nu pot să iubesc și mai mult dragonii, cartea asta îmi demonstrează contrariul. Creând o lume ce a conviețuit cu dragoni încă de la începuturile sale, Naomi Novik ne umple de aventuri captivante și ne oferă o poveste despre prietenie, curaj și datorie. 5/5
  4. Bătrânul și marea de Ernest Hemingway. Probabil că nu sunt încă îndeajuns de coaptă ca să citesc cartea asta, sau cine știe. Oricum, mi s-a părut groaznic de plictisitoare și doar mi-am irosit timp prețios din viață cu această carte. 1/5
  5. The Bread We Eat In Dreams de Catherynne M. Valente. Printre toate cărțile bune pe care le-am citit anul ăsta, aceasta este în top 3, dacă nu cumva deține locul #1. Este o colecție de povestiri scurte, dar nu am mai întâlnit niciodată lumi atât de interesante și provocatoare pentru imaginație, atât de naturale și plăcute, deși ocupă doar câteva zeci de pagini într-o carte. 5/5
  6. The Raven Boys de Maggie Stiefvater. Era și timpul să duc la bun sfârșit cartea asta. A fost o adevărată plăcere să o citesc, am iubit în mod special personajele și ador potențialul pe care-l are întreaga serie. Maggie Stiefvater cu siguranță este pe lista de autori pe care-i admir acum și are recunoștința mea eternă pentru că le-a dat viață băieților corbi. 5/5
  7. Losing It de Cora Carmack. Pentru că nu mai aveam pic de dorință să mai citesc, am zis că ceva ușor, romantic și sexy o să fie exact ce îmi trebuie. Am terminat-o într-o zi, nu e nimic ieșit din comun, a fost groaznic de jenantă și mi-a dat secondhand embarassment pe-alocuri, dar s-ar fi putut și mult mai rău. 3/5
Acum o să trag tare să-mi duc la bun sfârșit lecturile pentru școală. M-am ales cu o răceală și o infecție în gât, deci nu prea am chef de nimic în afară de zăcut în pat și uitat la seriale. Va veni și postarea cu preferate cândva (am o grămadă de lucruri despre care vreau să vorbesc).

27.08.2015

Black Bird de Sakurakouji Kanoko


Vorbesc destul de rar despre așa ceva pe blog, cred că e timpul să remediez situația.

Sunt multe lucruri ciudate în această lume, dar viața merge mai departe, în mare pentru că nimeni nu le poate vedea; cu excepția lui Misao. Ea încearcă să trăiască o viață normală, ignorând faptul că unii demoni îi pun piedică sau o sperie și îngreunează de fiecare dată când iese în lume.
Odată cu ziua ei de naștere, Misao începe să fie atacată de demoni puternici ce doresc să o mănânce pentru a câștiga imortalitate, însă revenirea prietenului ei din copilărie, Kyou, care se dovedește de fapt a fi un tengu (spirit corb), îi aduce protecția necesară pentru a-și continua viața. Însă nu este atât de simplu ca înainte să ignore întâmplările demonilor, mai ales atunci când calcă pe linia subțire dintre cele două lumi.

Ce am adorat din prima la povestea asta a fost lumea. Este foarte interesant să vezi cum funcționează lumea demonilor, pe ce legi se bazează și care este ierarhia creaturilor, plus că magia este un lucru relativ imprevizibil și mereu iese ceva nou la lumină. Sunt folosite multe legende și făpturi mitologice japoneze, și a fost chiar fain să văd fiecare în ce se specializează și cum sunt portretizate în manga asta. Deci dacă vă plac lumile fantasy mai rar regăsite, vă recomand deja povestea asta. Asta e ce-mi place mie în general la manga: lumile sunt unice și fiind transmise imagini, este mult mai ușor să prinzi sensul diferitelor obiecte/locuri. Iar în Black Bird este cu atât mai important, pentru că este un fel de regulă ca demonii să fie frumoși (pentru a fi oamenii atrași de ei), iar ce pot spune, se observă asta.

Arta este chiar foarte plăcută! Inițial am crezut că este tipică genului principal *(shoujo aka romance pentru fete), dar cu timpul și cu apariția mai multor personaje, locuri și teme, am observat că de fapt se pliază foarte bine pe genurile alese. Are niște linii foarte moi, plăcute, și imaginile în care apar tengu în zbor, cu aripile la vedere, sunt unele din preferatele mele, tocmai pentru că așa se vede atenția în detalii și răbdarea artistei.


Personajele, pe lângă că sunt superbe din punct de vedere fizic (lucru deja menționat mai devreme), mai au și personalități foarte faine. Pur și simplu am putut să iubesc, sincer, toate personajele și m-am simțit sincer atașată de ele, tocmai pentru că se dă atenție fiecăruia în parte, indiferent cât de mică. Apuci să vezi părți foarte diferite ale personalității lor, dar totul se îmbină foarte frumos. Să fiu sinceră, la început nu m-am văzut prietenă cu vreunul din personajele principale, dar la sfârșit m-am trezit știind numele tuturor personajelor, și și cu un atașament emoțional greu de crezut.
Ceea ce mai ador în mod special este evoluția personajelor, în special cea a lui Misao, pentru că de la o fată care are nevoie continuă de protecție și care nu poate face nimic, ajunge hotărâtă și puternică, iar dezvoltarea ei este foarte naturală și subtilă. Iar având în vedere că se petrece în contextul sentimentelor ei pentru Kyou, cu atât mai bine, pentru că eu sunt aici pentru iubiri care cer imposibilul de la tine, dar care și-ți dau ceva mai mult decât ai fi sperat vreodată.

Manga asta a câștigat o grămadă de premii, și înțeleg foarte bine de ce. Povestea pare destul de simplă și superficială la început, mai ales până ce se stabilizează sentimentele personajelor principale, dar de fapt devine mult mai complicată și cere multe lucruri de la tine, ca cititor. În primul rând, îți fură inima fără să-ți dai seama, măcar. În al doilea rând, te trezești râzând sau plângând, sperând sau disperând, și realizezi abia în astfel de momente că tu de fapt iubești manga asta și tot ce ține de ea.

A fost o adevărată plăcere să citesc Black Bird și mi-a dat tot ce mi-aș fi putut dori: o lume captivantă, personaje plăcute, artă superbă și lovitură grațioasă după lovitură grațioasă.


26.08.2015

Top 5 Wednesday | Series I Wish Had More Books


Pentru cineva care nu a făcut nimic memorabil vara asta, cu siguranță am ignorat rubrica asta. Dar! În sfârșit un subiect interesant mă scoate din groapa rușinii și mă pune să împărtășesc seriile pentru care mi-aș vinde sufletul dacă aș mai primi alte volume.

  1. Ciclul Moștenirea de Christopher Paolini. Autorul deja ne-a promis că nu are de gând să lase lumea acestei serii, umblă zvonul că va exista o a cincea carte (în care apar fix personajele mele preferate). Însă, dacă m-a învățat ceva creșterea alături de seria asta, atunci este că trebuie să am răbdare, și voi primi ce-mi doresc și chiar mai mult. 
  2. The Night Circus de Erin Morgenstern. Și da, trișez, pentru că nu este efectiv o serie și șansele să existe o altă carte sunt infime, dar asta nu mă oprește din a-mi dori o carte care să-mi arate cum circul face față schimbărilor, vreau sute de pagini cu o relație poliamoroasă între Bailey, Puppet și Widget și încă sute de pagini despre cuplul meu preferat. Nu, nu am rușine.
  3. Gazda de Stephenie Meyer. Se spune că această carte face parte dintr-o serie. Se termină de parcă ar fi mai multe întâmplări ce urmează. Dar mă sperie, pentru că am iubit cartea și mă îndoiesc că o să mai existe un alt volum care să atingă nivelul acestei cărți. Deci, într-un fel vreau o continuare, dar în același timp, nu. Ugh, greu cu iubirea asta pentru cărți.
  4. Legendele Clanului Otori de Lian Hearn. Numai dacă aș fi citit doar cele 3 volume traduse! Aș fi fost fericită și fără nici o grijă. Însă, aparent a trebuit să citesc și volumul patru, care a distrus totul. Singurul motiv pentru care vreau o continuare: sper la mai bine (știu că nu o să se întâmple, dar nu distrugeți visele unui suflet disperat).
  5. Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas. Aștept patru volume ca două dintre personajele mele preferate să ajungă împreună și nu văd nici o porțiune din viața lor împreună? Dumas, mă simt nesatisfăcută, iar dacă există ceva după moarte, o să fac tot posibilul să te găsesc și să te iau la întrebări.
Wow, am fost foarte pasiv-agresivă și disperată în această postare, dar asta e.

23.08.2015

Sara's mailbox #11

Am decis să fac un mic, rapid In my mailbox cu toate cărțile pe care le-am mai adăugat în bibliotecă vara asta, în mare pentru că imediat vine ziua mea și sunt sigură că primesc cel puțin 5 cărți, și nu am vrut să mai fac postări care să sperie lumea, așa că am preferat așa.


Nu am luat cărțile chiar în ordine cronologică, dar acum nu mai contează, Oricum, la Cărturești a apărut o nouă colecție de clasici, și toate cărțile sunt super ieftine, iar pentru că vreau să citesc A Song of Achilles, am vrut mai întâi să văd materialul original. Filmul cu Brad Pitt bineînțeles că l-am văzut, legenda foarte prescurtată o știu, dar am vrut să fiu la curent cu adevărata poveste, deci iată-mă cumpărându-mi Iliada și Odiseea. Sunt chiar entuziasmată de asta, literatură antică greacă este una din preferatele mele (oricum, este mult mai iubită decât cea română veche).
După, am fost din nou la anticariat (deja v-ați obișnuit să sparg acolo bani pe o groază de cărți) și mi-am luat o grămadă de cărți, printre care și al treilea volum din trilogia Farseer de Robin Hobb. Nu, nu am primele două volume, dar era ieftin și nu m-am putut abține. Nici nu știu despre ce e vorba (dar are o copertă cu dragoni, come on!).
Am pus ăstea două cărți-serii împreună pentru că uitați ce chestie mișto fac coperțile!! Nu mai vreau cărți dintr-o serie care să nu se potrivească în modul ăsta genial (glumesc, eu primesc tot ce mi se dă, dar știți, e foarte fain). 


Visul lui Joy tot de la anticariat este cumpărată, în mare pentru că Lisa See este o autoare ce mi-a fost recomandată și de care am auzit numai lucruri bune, deci sunt entuziasmată. Nu am nici o idee despre ce e cartea asta în particular, totuși.
Tot de la anticariat mi-am luat și Povestea anticarului (#ironie), de care nu mai știu exact dacă am auzit de bine sau de rău, dar a fost destul de populară pe câteva bloguri pe care le-am vizitat. Premiza sună interesant, iar eu am așteptări ridicate de la cartea asta. Plus că ador coperta.
Margaret Atwood este una din autoarele mele preferate, fără să fi citit nimic de la ea. Îi ador totuși personalitatea, citatele peste care am dat, iar încetul cu încetul, îmi construiesc imperiul de cărți scrise de ea. De data asta Oryx și Crake, care personal îmi dă speranțe mari și presimt că o să-mi placă.
Salcia oarbă, fata adormită de Murakami este în custodia mea pe durată nedeterminată, primită de la my senpai.

Asta e o poză de grup! Destul de jalnică, pentru că era deja târziu și lumina făcea chestii ciudate, dar oricum, nu contează. Bonus poză cu banda desenată care mă interesează intens la momentul actual: Thor, Zeul Tunetului; și pe care plănuiesc să o cumpăr la fiecare 15 a lunii, pentru cât timp mai apare (cinci numere din povestea asta, dacă nu mă înșel). 


22.08.2015

Leapșa cinefilă



Mulțumesc foarte mult Dianei pentru că mi-a pasat această leapșă!! Țin să spun totuși că nu sunt o mare cinefilă, și cam jumătate din filmele pe care le-am văzut, le-am și uitat. Dar voi încerca să dau răspunsuri pe măsura întrebărilor.

1)Care este filmul care te-a lăsat cu o impresie foarte bună (blowmind)?
The Man from Earth. Sute de mulțumiri prietenilor mei, de la care am aflat și alături de care am văzut acest film, a fost mult mai plăcut să-l văd alături de ei. Filmul poate părea chiar plictisitor, dar, pe scurt: înainte de a se muta, un profesor universitar ține o petrecere alături de colegii săi și în mijlocul acesteia, recunoaște că trăiește de 14.000 de ani. Lucrurile iau niște întorsături foarte interesante pe parcurs. Recomand.

2)Actorul/actrița cu care ai văzut cele mai multe filme?
Johnny Depp sau Anne Hathaway. Emma Watson și Lucy Liu cred că intră în listă, de-asemenea.

3)Serialul preferat?
Pushing Daisies. Pushing Daisies? PUSHING DAISIES! (este vorba despre un plăcintar care rezolvă crime datorită abilității sale de a aduce la viață morții printr-o simplă atingere). COOL, NU?
Mi-au mai plăcut, de-asemenea: Reign, Elementary și Da Vinci's Demons.

4)Un film pe care îl aștepți cu nerăbdare să apară?
Maze Runner, partea a doua. Nu cred că trebuie să mai explic ce este cu această serie. Am văzut prima parte cu două colege și sper că vom merge împreună și la partea a doua! Și de-asemenea, dorințe încă neîndeplinite: putem primi filmul la Circul Nopții?

5)Care este cea mai bună ecranizare după o carte?
Eu nu am văzut multe ecranizări după cărți și să și fi citit cartea respectivă. Dar, cred că voi răspunde cu Perfume. Am văzut întâi filmul, acum mulți ani, știu că mi-a plăcut mult. Nu știu dacă azi aș mai avea aceleași sentimente, dar o să rămân la răspunsul ăsta.

6)Cel mai naspa film din istoria filmelor?
Uhm, multe filme horror și Eragon. Nu vorbim despre cât de groaznic și nepus la loc a fost acel film. Mă doare inima să recunosc că singurul lucru bun din tot filmul ăla a fost actorul care l-a jucat pe Murtagh (jk i love him and i am glad we had at least that one good thing). Din principiu, refuz să mai revăd vreodată acest film, iar dacă totuși va trebui să o fac, mă voi asigura că iau toată fericirea din cei prezenți comentând diferențele carte-film.

7)Preferi să vezi filmul, după care să citești cartea sau invers?
Nu am preferințe. Dacă se întâmplă să văd filmul înainte, nici o problemă. Nu o să citesc o anumită carte doar ca să văd filmul, când am atât de multe alte cărți pe care vreau să le citesc. Uneori poate voiam să citesc cartea de mult timp oricum, și atunci da, o voi citi înainte să văd filmul, dar nu se întâmplă prea des.

8)Care este animația ta preferată și de ce?
Am o groaaaază. Îmi va lua destul timp să le enumăr pe toate, dar câteva care m-au impresionat: The Book of Life (foarte interesant + o grămadă de lecții), Up (extrem de drăguț), Steven Universe (asta este o serie? incredibilă), Treasure Planet (aventuri interspațiale), Ookami Kodomo no Ame to Yuki (preferata vieții mele, mor pe interior când e menționat filmul ăsta), Spirited Away (foarte bine făcut și interesant).

9) Cea mai tare replică dintr-un film care-ți place.
Now you listen to me, James Hawkins. You got the makings of greatness in you, but you got to take the helm and chart your own course. Stick to it, no matter the squalls! And when the time comes you get the chance to really test the cut of your sails, and show what you're made of... well, I hope I'm there, catching some of the light coming off you that day. (Treasure Planet)

10) Recomandă-ne câteva filme :)
Pacific Rim, 5 metri deasupra cerului (personal mi-a plăcut partea a doua mai mult), Ookami Kodomo no Ame to Yuki, Sense8 (serial, dar whatever), Solanin (personal nu am văzut filmul, dar am citit manga și TREBUIE SĂ ȘTIȚI POVESTEA). Ok, atât. Sigur mai sunt o grămadă, dar eu fiind eu însămi, habar nu am la momentul actual.

Nu pasez leapșa mai departe nimănui, dar presupun că cine dorește să o facă, este liberă să fure întrebări! După cum puteți vedea, nu prea o am cu filmele.

20.08.2015

The Raven Boys de Maggie Stiefvater


Toată lumea știe că studenții de la Aglionby au de toate: bani, sunt atrăgători și o personalitate care să se potrivească statutului. Poate de aia Blue, simplă fiică a unui mediu, nu-i suportă. Dar în noaptea ajunului Sf. Mark, spiritul unui elev de la Aglionby îi vorbește direct, iar cât de curând Blue se găsește prinsă într-o pânză de istorii fantastice și viitor nesigur, călcând pe tărâm mistic cu „băieții corb” alături.

Dacă mă știți de ceva vreme, veți ști de-asemenea și că undeva anul trecut am citit The Scorpio Races, o altă carte scrisă de Maggie Stiefvater, și veți ști și că mi-a plăcut foarte mult. În mare pentru că stilul de scris a lui Stiefvater este incredibil, te face să-ți pese de poveste și de personaje, face ca inima să te doară datorită sentimentelor dureros de sincere aranjate în cuvinte ce lasă ecou în mintea ta de cititor. Este ca și cum m-aș droga prin cuvinte, și este sentimentul meu preferat din întreaga lume și poate și motivul principal pentru care citesc așa de (relativ) intens (nu voi găsi pace până ce nu dau peste toate cărțile care mă fac să mă simt așa).

Dar, revenind la The Raven Boys. A fost o carte așa de intensă! Povestea începe destul de încet, inițial primești doar câteva mici porții despre viața fiecărui personaj principal din carte și durează ceva până ce se declanșează acțiunea. Ăsta este primul minus al acestei cărți, dar oh, s-a revanșat din plin după primele 80-100 de pagini. Am adorat subiectul acțiunii: amestecul între regi galezi și activități paranormale, iar întreaga magie răspândită în cartea asta este puternică, sinceră și pune imaginația la muncă; am iubit-o pentru că am adorat-o, dar m-am și temut de ea și m-a făcut puțin obsedată.

Celălalt minus este că toată personajele sunt albe, și deși de obicei nu aduc în discuție, în recenziile mele, astfel de probleme, este totuși destul de cunoscut că persoane de pe tumblr din acest fandom tind să schimbe rasa personajelor (ceea ce e foarte cool!!), dar Maggie Stiefvater a avut un răspuns la această situație care mie mi-a plăcut foarte mult (X) și ei bine, asta cam înseamnă că o să avem parte de lucruri și mai minunate de la această autoare!

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte însă a fost prietenia dintre băieți. Sunt toți răniți într-un mod sau altul, toți au temeri și vise și știu cum să se comporte unul în prezența celuilalt încât să scoată tot ce e mai bun (sau rău) dintr-o situație sau emoție, se cunosc atât de bine încât parcă sunt regi și pentru o eternitate, și sunt așa de tineri dar știu și vor să știe atât de multe, curiozitatea lor fiind nestăvilită și posibilitățile tot la fel. Sincer, am fost foarte nepregătită pentru forța și dinamica acestui grup, și nu este doar pentru că sunt tineri, bogați și îndrăzneți și au dreptul să se comporte ca niște copii răsfățați, în timp ce trebuie să fie și maturi, dar modul în care duc povara vieții este fascinant. Wow, vorbesc în o tonă de metafore, dar pe bune. Îi iubesc atât, ATÂT de mult.
Preferatul meu a fost Gansey; puternicul, entuziasmatul și câteodată speriatul Gansey, pe care aș putea să-l iubesc la nesfârșit și tot aș mai face-o și după, pentru că merită din plin. Cel mai aproape m-am simțit de el, și ador faptul că lumea care a citit cartea îmi spune că eu semăn cu el.
Imediat după, al doilea preferat, a fost Noah, rușinos și tăcut, dar am nevoie de el ca cel mai bun prieten al meu; și pe bune, să-i dea cineva copilului ăstuia tot ce-și dorește pentru că cum altfel te-ai mai putea uita la el, dacă nu o faci?
Pentru Blue nu am simțit nimic în special, mi s-a părut unul din cele mai distante personaje din carte; nu prea mi-a păsat de ea, dar chiar sper că lucrurile se vor schimba în viitor.

Cartea asta m-a făcut să lăcrimez de câteva ori. Am oftat, am făcut ochii mari, nu-mi mai găseam locul pentru că voiam să văd ce se întâmplă în continuare, dar nu puteam citi mai repede de-atât, m-a făcut să dau din cap a aprobare, m-a făcut să râd, și am adorat absolut fiecare moment petrecut citind din The Raven Boys. ( și deși am mai menționat asta, melodia care mereu îmi va aduce aminte de această gașcă va fi mereu „Transpose” de la Bad Suns).

The Raven Boys este un prim volum excelent, terminat brusc și lăsându-te cu o tonă de întrebări ce trebuie să-și afle răspunsul, dar eu am fost foarte satisfăcută. Cartea asta este undeva foarte sus pe lista de cărți cu sfârșit satisfăcător, și ador faptul că are potențialul de a-mi distruge viața și mai rău în volumele ce urmează. Sunt pregătită.

Pe scurt, seria asta ar putea deveni una dintre preferatele mele, ABIA AȘTEPT.

5/5

She wasn’t interested in telling other people’s futures. She was interested in going out and finding her own.

Adam felt the familiar pang. Not jealousy, just wanting. One day, he’d have enough money to have a place like this. A place that looked on the outside like Adam looked on the inside.

“I wish,” snarled Ronan. His entire body was rigid underneath Gansey’s hand. He wore his hatred like a cruel second skin.

Sometimes, after Adam had been hit, there was something remote and absent in his eyes, like his body belonged to someone else. When Ronan was hit, it was the opposite; he became so urgently present that it was as if he’d been sleeping before.

“I don’t know what I want. I don’t know what the hell I am.”

“Do you think there would be any point to someone spying on us,” Gansey said, “if we weren’t on the right track?”

Even when they were quiet, people really were the noisiest animals.

The only thing was, she didn’t really want to see the future. What she wanted was to see something no one else could see or would see, and maybe that was asking for more magic than was in the world.

This Aglionby boy isn’t often happy, she thought.

Sometimes, Gansey felt like his life was made up of a dozen hours that he could never forget.

He wasn’t naive; he carried no illusions that he’d ever recover the Ronan Lynch he’d known before Niall died. But he didn’t want to lose the Ronan Lynch he had now.

“What if I implement a no-pets policy at the apartment?” “Well, hell, man,” Ronan replied, with a savage smile, “you can’t just throw out Noah like that.”

Henrietta is quite a place, Neeve had said. The journal seemed to agree. A place for what, she wasn’t sure.

But the problem with being weird was that everyone else was normal.

He was good at staring. There was something about his stare that took something from the other person.

Rags to riches isn’t a story anyone wants to hear until after it’s done.

They filled the hallway to overflowing, somehow, the three of them, loud and male and so comfortable with one another that they allowed no one else to be comfortable with them.

Maura continued, “You’re avoiding a hard choice. Acting by not acting. You’re ambitious, but you feel like someone’s asking something of you you’re not willing to give. Asking you to compromise your principles. Someone close to you, I think. Your father?” 
“Brother, I think,” Persephone said. 
“I don’t have a brother, ma’am,” Adam replied. But Blue saw his eyes dart to Gansey.

The approval of someone like him, who clearly cared for no one, seemed like it would be worth more.

Calla to use one of her strangest gifts: psychometry. Calla had an uncanny ability to hold an object and sense its origin, feel its owner’s thoughts, and see places the thing had been.
Now, Calla pulled her hand away; she’d reached to touch Ronan’s tattoo right where it met his collar. His face was turned just slightly, looking to where her fingers had been. There might have only been Ronan and Calla in the room. He was a head taller than her already, but he looked young beside her, like a lanky wildcat not yet up to weight. She was a lioness.
She hissed, “What are you?”
Ronan’s smile chilled Blue. There was something empty in it.

This was so like Ronan. His room inside Monmouth was filled with expensive toys, but, like a spoiled child, he ended up playing outside with sticks.

She recognized the strange happiness that came from loving something without knowing why you did, that strange happiness that was sometimes so big that it felt like sadness. It was the way she felt when she looked at the stars.

“You’re looking for a god. Didn’t you suspect that there was also a devil?”

‘Don’t throw compliments away, so long as they’re free.’”

He was full of the restless, dissatisfied energy that always seemed to move into his heart after he visited home these days. It had something to do with the knowledge that his parents’ house wasn’t truly home anymore — if it had ever been — and something to do with the realization that they hadn’t changed; he had.

“That’s Gansey for you. Only learns enough to be superficially competent.”

They were always walking away from him. But he never seemed able to walk away from them.

 Stepping forward, leaning over the hood of the car, Ronan pressed his finger to the windshield, and while they watched, he wrote: REMEMBERED.

An earthquake was such a shocking thing, such a wrong thing, that it didn’t seem impossible to believe that the world had been inherently broken and that it would never be right again.

19.08.2015

Dragonul Maiestății Sale (Temeraire #1) de Naomi Novik



Asta este genul de carte care-mi place să o citesc. Yay.

Viața căpitanului Will Lawrence din flota Angliei se schimbă în momentul în care găsește la bordul unei nave franceze un ou de dragon. Devenind pe nepregătite căpitanul lui Temeraire, inteligentul dragon care iese din ou în mijlocul mării, Laurence este nevoit să-și schimbe modul de a trăi, acum legat mai degrabă de cer decât de ape.

Terry Brooks de la New York Times spune: „Exact când credeai că ai văzut toate tipurile de povești cu dragoni, Naomi Novik demonstrează contrariul”. Și vai, cât de adevărat este! În această carte urmărim războaiele napoleoniene într-o lume în care dragonii au trăit încă din cele mai vechi timpuri. În China, dragonii au fost prețuiți cu mult înainte ca romanii să se fi gândit să-i îmblânzească, iadul este văzut ca lumea distrusă de flăcările dragonilor, iar totul este construit cu grijă în jurul acestei singure, unice idei: încercarea de a co-exista cu niște creaturi fantastice de la apariția rasei umane încoace. Și este fascinant, pentru că totul are sens și se demonstrează că această carte este doar alternativa mult mai interesantă a unei istorii pe care o știm cu toții din timpurile petrecute pe băncile școlii. De asemenea, mecanismele din jurul dragonilor luptători sunt la fel de interesante și creează o imagine foarte impresionantă. Dragonii au toți rase diferite, și a fost incredibil de interesant să aflu ce încadrează un dragon într-o rasă sau alta, și sunt toți scriși cu atâta dragoste, că nu se putea ca după terminarea cărții ăsteia să nu crească și adorația mea față de această rasă.

Temeraire, dragonul, este un adevărat deliciu literar! Este o plăcere să citesc despre el, este și personajul meu preferat și îi ador personalitatea. Este foarte inteligent, interesat de absolut tot ce-l înconjoară și reprezintă o provocare intelectuală, iar viziunile sale sunt extrem de liberale (în comparație cu timpul în care se petrece acțiunea), dar în același timp îi și pasă de toți și de toate, iar toate astea îl fac un personaj așa de ușor de iubit, că este puțin probabil să fie prea multe alte personaje pe același piedestal cu Temeraire. Practic, am nevoie ca Temeraire să fie cel mai bun prieten al meu!
Din păcate, acest titlu îi revine lui Laurence, un alt personaj foarte simpatic, ușor de înțeles și ușor de plăcut; am iubit în mod special simțul puternic al dreptății pe care-l deține și câtă grijă pune în lucrurile pe care trebuie să le facă și cuvintele care-i părăsesc gura. Legătura dintre Laurence și Temeraire este atât de minunată; de fapt fiecare legătură dintre un căpitan cu dragonul său este fascinantă, mai ales când citești despre ea, pentru că apuci să vezi toate acele diferite moduri de comportament, dar care aduc în cele din urmă la dragoste și respect reciproc. Simt, într-un fel, că această carte ia noțiunea de suflet pereche și o aplică exact relațiilor om-dragon, este o relație fragilă și crudă, dar hrănitoare și importantă pentru ambele părți. Este faptul că la bază are, în cele mai multe cazuri, ideea de alegere; este o prietenie dusă la limite, între specii diferite și împotriva trecerii timpului și a vorbelor aspre și pline de milă.
Ceea ce iar îmi place este faptul că, indiferent de cât de mult sau puțin apar în carte, toate personajele demonstrează că au și părți bune, și părți mai puțin bune, sunt și corecte și și mai puțin corecte, și chiar cu decizii discutabile, sunt incredibile prin modul în care sunt modelate după fiecare persoană pe care o și întâlnești în viața de zi cu zi; găsești în paginile acestei cărți același timp de oameni peste care ai da și dacă ai ieși în lume, iar ăsta este un plus uriaș pe lista mea.

Mi-a plăcut stilul de scris, chiar a reușit să mă prindă. Sunt și niște scene de luptă bine scrise și momente care-ți tăiau respirația și-și distrugeau inima, iar Naomi Novik reușește să spună ce contează prin cuvinte simple și captivează inimile cititorilor în așa fel încât paginile pur și simplu zboară. Să fiu sinceră, tot ce voiam să aflu era doar prin ce aventuri o să mai treacă duo-ul dragon-om preferat (*gasp* da, i-am numit preferați după doar această primă carte).

Totuși, se simte că această carte este doar începutul; se sfârșește cu multe detalii ce trebuie clarificate și lasă îndeajuns loc încât să se poată crea, mai încolo, aventura epică a unui dragon din cea mai minunată specie a lumii. Promite multe, abia aștept să citesc și următoarele volume (oups, va trebui să le dețin întâi) și clar adaug lumile imaginare ale lui Naomi Novik în lista de locuri pe care ar trebui să le caut mai des.

Dragonul Maiestății Sale m-a ținut cu sufletul la gură și nu i-au trebuit decât 10 pagini ca să-mi cucerească inima, deci dacă vă plac cărțile fantasy (și mai ales dragonii!!), atunci puteți încerca cu încredere această carte!

5/5

După o luptă scurtă cu meschinele resentimente, Laurence întinse mâna și-l acoperi mai bine, aerul nopții fiind destul de rece, și pe urmă adormi în sunetul respirației adânci, regulate, a dragonului.

- O, spuse el, cu un glas puțin nesigur. Laurence își dădu seama, cu un junghi de vinovăție, că până acum nu-i adresase dragonașului nicio vorbă bună. Poate că bulversarea vieții sale, era, într-un anume fel, vina acestei făpturi, dar Temeraire nu făcea decât să se supună naturii sale, și să-l facă să sufere pentru asta nu era deloc un lucru nobil.

În copilărie, fusese o dată la Roma și văzuse acolo, la Vatican, o pictură a Iadului făcută de Michelangelo, cu dragoni pârjolind sufletele blestemate.

Pare ciudat că oceanul e plin de vietăți pe care le poți mânca după placul inimii, iar pe uscat totul pare să aparțină cuiva.

- Mă tem că nu sunt un partener destul de bogat pentru tine; nu voi putea să-ți ofer un morman de aur pe care să dormi.
- Te-aș prefera pe tine decât un morman de aur, chiar dacă ar fi foarte comod de dormit pe el.

- Nu e așa de ușor, nu suntem liberi, știi, răspunse Laurence. Eu sunt un ofițer al regelui, iar tu ești un dragon al regelui, nu putem face cum credem noi de cuviință.
- Nu l-am întâlnit niciodată pe rege; nu sunt proprietatea lui, ca o oaie, protestă Temeraire. Dacă aparțin cuiva, acela ești tu, iar tu îmi aparții mie. N-am să rămân în Scoția dacă ești nefericit acolo.

- Laurence, mă gândeam: dacă trebuie să mergem la Loch Laggan, atunci n-avem ce decizie să luăm în momentul de față. Și fiindcă nu știm ce-ar putea să fie în neregulă acolo, nu putem să ne gândim la ceva de făcut acum. Așa că n-ar trebui să-ți faci griji până când ajungem și vedem cum stau lucrurile.

- Îți citește? îl întrebă Lady Allendale pe Temeraire, amuzată.
- Da. Vedeți, nu pot să țin eu însumi cărțile, fiindcă sunt prea mici și, de asemenea, nu pot prea bine să întorc paginile, răspunse Temeraire.

- Nu l-aș lăsa pe Berkley să comită un act de trădare, niciodată, interveni Maximus. Dar dacă s-ar întâmpla, aș călca în picioare pe oricine ar încerca să-l spânzure.

Trebuie să existe o plată pentru asemenea lucruri, altfel oamenii le-ar face mai des.

Există la sfârșitul acestui prim volum și o „mostră” din cel de-al doilea, dar am refuzat să o citesc pentru că doar m-aș fi înciudat singură că nu îl dețin încă.

I'll Give You the Sun de Jandy Nelson


I'll Give You the Sun este povestea gemenilor Noah și Jude, urmărind să ne explice de ce relația dintre ei s-a înrăutățit pe parcursul a trei ani. Amestecând trecutul (perspectiva lui Noah) și prezentul (punctul de vedere al lui Jude), primim piese din puzzle-ul unei familii, în timp ce, poate, și regăsim părticele din noi în protagoniști.

Mă simt de parcă Noah și Jude sunt părți diferite ale aceiași monezi, și de-asemenea am și empatizat puternic cu ambii. Gelozia lor, nevoia de a apela la orice doar pentru a îmbunătăți lucrurile, căutările disperate pentru adevăr.... Este o poveste despre slăbiciunile, talentele și calitățile umane. Cred că I'll Give You the Sun este o carte ce te prinde și se citește așa ușor tocmai pentru că și noi dorim cu disperare să aflăm dacă totul va fi bine în cele din urmă, și nu stricat pentru totdeauna.

Am adorat relație dintre Jude și Noah, cum pur și simplu aveau nevoie de existența celuilalt cu disperare. Sunt NoahșiJude, nu Noah și Jude, și sunt pur și simplu prezenți când e nevoie, chiar dacă mai degrabă s-ar sugruma. Simțeam că nu mai pot vorbi de fiecare dată când citeam descrierile referitoare la legătura dintre ei, dar asta este posibil să fie și doar slăbiciunea mea; pur și simplu ador frații fictivi atât de mult, iar Noah și Jude au fost minunați.
Mi-au plăcut mult și ca personaje separate. M-am simțit mai atașată de Jude, asta probabil și pentru că are o voce narativă mai puternică, dar a lui Noah a fost extrem de artistică, plină de metafore explozive și incredibile, m-au făcut să mă îndrăgostesc de lumea și modul de gândire a lui Noah, 7

Fun facts: lots of fun superstition and just a touch of magic + queer characters!!

Dintr-un motiv destul de evident și pe care țin să-l menționez în fiecare recenzie, mi-au plăcut și restul personajelor: sunt umane, fiecare cu problemele, ciudățeniile și slăbiciunile sale, dar nesimțiți drăguți câteodată. A fost o adevărată plăcere să dau peste atâtea personaje care nu păreau tăiate de pe o cutie de cereale și puse în poveste. Înseamnă ceva. Au un impact asupra lumii în care trăiesc.

Sunt o grămadă de imagini vizuale puternice și glorioase și mi-au folosit imaginația la capacitatea maximă. Stilul de scris este foarte plăcut, creează genul de propoziții care mă fac să vreau să fac dragoste cu o întreagă pagină (vorbind metaforic).

Deși sunt departe de subiectele alese în această carte, simt totuși că  I'll Give You the Sun m-a făcut să mă gândesc la propria mea viață; sunt destul de confuză, chiar și acum (luni după ce am citit cartea și am scris recenzia originală în engleză), așa că rating-ul rămâne același! Tot mi-a plăcut mult cartea și voi mai citi lucrările lui Jandy Nelson în viitor!

4/5

When people fall in love, they burst into flames.

Every time Grandma S. read Jude’s and my palms, she’d tell us that we have enough jealousy in our lines to ruin our lives ten times over.

I’m doomed, shoved out the airplane without a parachute because mothers are the parachutes.

We wish with our hands, that’s what we do as artists.

Guilt is a prison.

The worst thing that could happen to Noah has happened. He’s become normal. He has the proper amount of buttons.

Remembering again and again that we got made together, cell for cell. We were keeping each other company when we didn’t have any eyes or hands. Before our souls got delivered.

Reality is crushing. The world is a wrong-sized shoe. How can anyone stand it?

In third grade, Mrs. Michaels, the art teacher, told us we were to do self-portraits. We were across the room from each other and without so much as sharing a glance, I drew him, and he me. Sometimes, now, it feels like that.

The thing is: I know I’ve slipped. I see my buttons popping off and flying in all directions on a daily basis. What worries me about Dad and Noah is that they seem to think they’re okay.

I don’t know how much time goes by as I and a handful of enormous stone couples watch him work, watch him rake his hands, dripping with wet clat, through his hair, over and over again, until it’s not clear if he’s making the sculpture or if the sculpture is making him.

There was a time when I was going through hell too, but I didn’t have the courage to keep going? So, I just stopped. Pressed pause. What if I’m still on pause?

Everything is true at once. Life is contradiction. We take in every lesson. We find what works.

You have to see miracles for there to be miracles.

Sketch like it matters. No time to waste, nothing to lose. We are remaking the world, nothing less.

No one tells you how gone gone really is, or how long it lasts.

But what if I don’t need her permission, her approval, her praise to be who I want to be and do what I love? What if I’m in charge of my own damn light switch?

Maybe a person is just made up of a lot of people. Maybe we’re accumulating these new selves all the time. Hauling them in as we make choices, good and bad, as we screw up, step us, lose our minds, find our minds, fall apart, fall in love, as we grieve, grow, retreat from the world, dive into the world, as we make things, as we break things.

De-asemenea, la un moment dat, cartea asta face referire la sculpturile lui Brâncuși, fapt ce m-a făcut foarte fericită, mereu îmi place când găsesc părți din țara mea în mintea și creația altora.

18.08.2015

The Paper Magician de Charlie N. Holmberg


Visul lui Ceony a fost întotdeauna acela de a fi legată de metal, de a fi un magician al cărui glonț nu-și ratează niciodată ținta, dar din cauză că Folders (sau Împăturătorii, dacă preferați variantă românească, cei care sunt legați de hârtie) sunt pe care de dispariție, nu prea are de ales și trebuie să devină un magician al hârtiei (sau să renunțe la magie, lucru inimaginabil pentru ea).

Ador coperta! Este motivul cel mai important pentru care m-am decis să citesc cartea asta, al doilea fiind acela că este volumul ales pentru luna august de către clubul de carte organizat de niște persoane de pe instagram, foarte talentate la fotografii literare. Promitea multe coperta, în același timp și aducându-mi aminte de The Night Circus, dar recunosc că este vina mea că am avut așteptări așa de mari. Oh, ei bine, asta e.

Lumea e grozavă! Are atât de mult potențial! Magie care poate fi efectuată doar prin materii create de om, artele întunecate care devin realitate prin viziunea subiectivă a lumii și subjugarea regulilor încât să se creeze adevărate minuni; este un izvor de idei bune și ar fi putut să fie mult mai multă atenție asupra modului în care funcționează o societate magică și mi-ar fi plăcut oricum mult mai mult decât cum este în realitate.

Ok, problema mea principală și uriașă este personajul principal. O urăsc pe Ceony, îi detest personalitatea, și în afară de două replici, nu are nimic altceva bun. Se comportă și vorbește ca un copil răsfățat, nu știe să-și vadă de ale ei, hobby-ul ei e trasul cu urechea și practic cartea asta are un plot doar datorită atitudinii ei băgăcioase. Există un citat: No snooping today. She could respect a man's privacy. Problema este că nu, nu poate respecta intimitatea nimănui și a fost foarte, foarte frustrant. De-asemenea, Ceony se presupune că este cea mai bună din anul ei, dar nimic din cartea asta nu m-a convins că ar și fi meritat acel loc. Iar viziunea ei asupra iubirii este undeva pe la: „nu mă iubești, nu încă, așa că nu o să accept ca fiind reale sentimentele tale platonice pentru mine pentru că atât de tare vreau să mă iubești”, ceea ce nu e okay. Punct. Și, până la urmă, nici nu ar fi fost nevoie de plot romantic în cartea asta, ar fi fost chiar mai bine fără, în special pentru că există zero context pentru ca sentimentele de iubire să ia naștere și să crească și să existe.
Sincer, amorul fără o bază solidă devine obositor.
Și fix când credeam că Ceony este pe drumul cel bun, se reîntoarce la sinele ei enervant. Să ne-ajute cineva pe toți.

În schimb, mi-a plăcut profesorul ei, magicianul Thane, chiar foarte mult. Este efectiv singurul personaj ceva mai complex și rotund, este singurul pe care apuci să îl cunoști în toate dimensiunile lui și nu-mi place de absolut nimeni altcineva în cartea asta.

Deci da! Am avut câteva probleme (mari) cu The Paper Magician, motivul principal pentru care am luat și atâtea pauze și pentru care nu m-am simțit prea grozav citind din această carte. Dar ce mi-a plăcut? Ideile. Îmi place conceptul poveștii ăsteia, mi-a plăcut cum au fost făcute unele părți (puține și prea scurte) și consider că ar fi putut deveni o carte genială (sau chiar și bună) dacă ar mai fi existat câteva retușuri. Ar fi putut să fie mai magică, în adevăratul sens al cuvântului. M-am simțit de parcă citeam o carte pentru copii și toți adulții încercau să mă convingă să cred în anumite lucruri, asta pentru că lumea creată nu este îndeajuns de solidă, sunt atât de multe lucruri neexplicate lăsate în urmă (și da, știu că este o serie, dar am zero interes să o continui, și mi-ar fi plăcut totuși ceva mai multe informații despre o lume pe care am considerat-o, totuși, interesantă).Stilul de scris nu este nimic special, și nici nu a ajutat povestea într-un fel.

Meh, dezamăgitor.
2/5

“Never trust what your eyes see at a magician’s home, Miss Twill. You know that.”

Make it whole, and it will rise whole.

“But entertaining,” he combated. “Never dismiss the value of entertainment. Good-quality entertainment is never free, and it’s something everyone wants.

“Before you merely read about magic; now you have it. Denying it won’t make you return to ordinary.”

Perhaps in a heart, knowledge was more stable than memory or thought.

“I think life would be much . . . simpler . . . if a man could believe in one solid thing. Bits and pieces here and there do no good for a man’s soul. Thinking all of it is right or all of it is wrong does no good, either.”

“Who gave you the right to judge my mistakes against your own?”

“Would you humor me for a moment?” “I believe I’ve been humoring you since you walked through my front door,” he replied.

17.08.2015

Câștigător concurs #citesteogramada !!!


La concurs s-au înscris șase persoane, iar câștigătorul a fost cel cu numărul 5, și anume jessiebooksworld!! Felicitări (scuză-mi scrisul, nu am pic de milă) și sper să te bucuri de carte!

Te rog să-mi trimiți datele tale la adresa de e-mail: sara.teavious@yahoo.com
Dacă nu primesc nici un mesaj într-o săptămână, voi alege un alt câștigător (sper să nu fie cazul, totuși).


Asta a fost! 

16.08.2015

#citesteogramada | ziua 7 + wrap-up + sara, ce faci?


În ziua șapte am fost iar plecată, și undeva printre primele cărți pe care le-am văzut prin Cărturești, m-am hotărât că nu am de gând să citesc nimic de fapt, și asta am și făcut. Dar, cum zice și poza, am cumpărat cărți, pe care o să vi le arăt și vouă cât de curând, pentru că am cumpărat cărți săptămâna asta cât zilele de vară până acum la un loc. Dar, acum e timpul să vorbesc despre altceva, și anume toate cărțile și paginile pe care am reușit să le citesc în timpul read-a-thonului #citesteogramada:

  • The Paper Magician de Charlie N. Holmberg; 140 pagini
  • Parfumul de Patrick Suskind; 175 pagini.
  • Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik; 365 pagini
  • The Bread We Eat In Dreams de Cathrynne M. Valente; 178 pagini
  • Bătrânul și marea de Ernest Hemingway; 172 pagini
  • The Raven Boys de Maggie Stiefvater; 229 de pagini
Număr de cărți citite în total: 6
Număr de pagini citite în total: 1259

Yep, un număr relativ mare. S-ar fi putut și mai mult, dacă nu mi-ar fi fost dat, cu foarte mult stil, programul peste cap din cauza propriei incompetențe  și a unor întâmplări neprevăzute. Oricum, eu sunt mândră de mine. Țin să spun totuși că, din cele șase cărți, patru fuseseră începute înainte de maratonul propriu-zis, și trei dintre ele erau și în TBR-ul inițial. Mă bucur totuși că am citit atât de multe cărți începute deja, pentru că altfel cine știe când mă mai înduram să mai citesc din ele și să le termin. Oricum, recenzii vor veni pentru The Paper Magician, Parfumul, Dragonul Maiestății Sale și The Raven Boys.

Cu ocazia asta am descoperit și că îmi plac maratoanele de lectură, chiar foarte mult, pentru că așa măcar am o scuză pentru faptul că stau și citesc toată ziua, hah. Au reușit să se strângă câteva postări în #citesteogramada, atât pe twitter cât și pe facebook (mulțumesc celor care au avut timpul și dorința), puteți vedea și voi cum s-au descurcat ceilalți participanți! Eu sper că v-ați distrat, că așteptați cu nerăbdare să aflați câștigătorul  volumului pe care l-am pus la bătaie cu ocazia acestui read-a-thon, și că poate veți dori să mai luați parte la un viitor #citesteogramada, pe care deja îl planific (poate în toamnă/iarnă?? aștept păreri).

Acum, o să spun și motivul principal pentru care am dorit să fac publică toată treaba cu maratonul (aș fi putut la fel de bine să citesc doar eu mult, în intimitatea inimii și creierașului meu): aducerea bloggerilor împreună. Pentru că vreau, din toată inima, să formăm o comunitate puternică, prietenoasă și plină de oameni ce iau inițiativă și se implică. Și simplul fapt că a existat dorința de a fi participanți la acest read-a-thon m-a umplut de fericire și mulțumesc tuturor ce au dat atenție inițiativei mele! Mulțumesc și celor care au comentat la postările mele zilnice, și celor ce s-au interesat de părerea mea în legătură cu cărțile pe care le-am citit. Mulțumesc celor care au împărtășit vestea pe propriile bloguri, dar și celor care mi-au încurajat inițiativa încă din stadiul său pre-existențial (kudos to Ozy). Despre asta vorbeam!

Sunt foarte emotivă, cu atât mai mult cu cât mă gândesc la blog, la oamenii frumoși pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului și la toate oportunitățile și lucrurile bune pe care le-a adus în viața mea. Inclusiv acest read-a-thon, pentru că acum un an nici nu m-aș fi gândit că aș fi reușit să fac așa ceva, chiar și mic cum a fost. Este timp să creștem.

Pe scurt, ce-am încercat să spun în ultimele două paragrafe: este important să aveți inițiative. Este important să vă împărtășiți ideile cu alții, este important să vă lăsați inspirați și motivați de cei cu care aveți lucruri în comun și este important să puneți lucrurile în mișcare, pentru că cel mai greu e să începi. Atâta timp cât mă doriți, mă declar mama voastră spirituală, iar dacă vreodată sunteți nesiguri în legătură cu începerea unui proiect legat de cărți, promit că vă trimit cât de multe citate motivaționale și poze cu pisici îmi este posibil la momentul respectiv (și e posibil ca chiar eu să mai am încă o surpriză de acest gen pe viitor, încă pun la punct detaliile).

Aici s-a încheiat partea de „sara, ce faci?” a postării acesteia. Din nou, sper că participanții la maraton s-au simțit satisfăcuți la sfârșitul acestei săptămâni (sau cel puțin, nu vinovați că nu au reușit să citească la fel de mult ca alții, pentru că nu e o competiție, este o ocazie de a fi toți la un loc și a ne motiva reciproc), iar câștigătorul read-a-thon-ului va fi anunțat cândva săptămâna viitoare, și va fi ales prin random.org! O săptămână mai puțin stresantă să aveți!

15.08.2015

#citesteogramada | ziua 6

Read-a-thon, mai degrabă „câte cărți deja începute pot termina într-un timp cât mai scurt?”.

  • The Raven Boys de Maggie Stiefvater; 229 de pagini

Număr de pagini citite azi: 229

Număr de cărți citite în total: 6
Număr de pagini citite în total: 1259

Ce citesc momentan: Nimic

Pe scurt, am mai terminat o carte! Nu citisem decât în jur de 100 de pagini din carte și deși mi-ar fi plăcut să o termin azi, nu mă așteptam să fie și realizabil, haha. Dar a fost și sunt așa de fericită, mi-a plăcut așa de mult!! Melodia care o să-mi aducă aminte de băieții cioară de-acum încolo clar o să fie „Transpose„ de la Bad Suns (sună foarte bine, btw!). Mai e o singură zi de maraton, dar nu cred că o să citesc foarte mult, voi fi din nou plecată o parte a zilei, iar după cred că voi fi prea obosită, dar hey, nu se știe niciodată. Oricum, câștigătorul la concurs va fi anunțat cândva săptămâna viitoare (marți cel mai târziu, sper eu).
Între timp, lucrez la o pagină în care să puteți găsi toate recenziile pe care le-am scris, în ordine alfabetică după autori (pentru sugestie, îi mulțumesc lui Ozy!), și de-asemenea și la una de wishlist, doar pentru că vreau să am toate cărțile pe care mi le doresc într-un singur loc. 
Cum a fost ziua a șasea pentru voi? Și ce planuri aveți pentru ultima zi a read-a-thonului?

14.08.2015

#citesteogramada | ziua 5

Azi nu am citit prea mult:

  • The Bread We Eat In Dreams de Catherynne M. Valente; 89 de pagini

Număr de pagini citite azi: 89

Număr de cărți citite în total: 5
Număr de pagini citite în total: 1030

Ce citesc momentan: Nimic

Inițial, astăzi am vrut să încep Spitalul municipal, carte care era și în TBR-ul pentru read-a-thon, dar are un scris minuscul; chiar și așa, purtătoare de ochelari cum sunt, nu vedeam dacă țineam carte mai departe de 5 cm de ochi, și m-am gândit că mai bine o las pentru când nu mai îmi trebuie ochii. Așa că în schimb am decis că voi termina The Bread We Eat In Dreams, ceea ce am și făcut, cu chiu cu vai totuși, pentru că după am intrat într-o stare soră cu depresia. Cam asta-mi fac ideile geniale și melodiile triste, combinate cu un stil de scris imaculat și lumi fantastice incomplete, dure sau părăsite. Cred că este foarte posibil ca această carte să fie preferata anului (??!!!) și clar este colecția de povestiri scurte preferată. După m-am simțit prea nașpa ca să mai pot face și altceva, deci nu a fost o zi tare productivă, dar (!), odată terminată cartea asta, am ajuns la 200 de cărți citite pe goodreads!! (yay) 
Mâine nu am nici cea mai mică idee ce o să citesc, deși nu cred că mă voi simți prea bine/diferit, așa că va fi probabil o manga sau un YA ce se citește ușor și de care nu trebuie să-mi pese prea mult. 
La voi cum merge? 

The Bread We Eat In Dreams

And I say: "Sweetheart, you gave up your voice for him. That was bound to go badly. Now, how do you want to proceed?" Because there's a choice. There's always a choice. Who do you want to be? You can break this tale, once you've got a sightline on it. That's why they come to me. Because I can open up my files and tell them who they are.

You can turn around in the dark, with the man who wants your heart looming so big, so big over you, and you can give it to him, so bright and red and pure that it destroys him.

Getting what you want has that effect, more often than you think. But that's a dangerous move, the intimate exchange of hearts in the shadows, and sometimes the man in the dark walks off with everything anyway.

If you could narrate yourself I'd be out of a job. I need them to tell me who I am. If I'm a savior in their story, or a devil. If I'm a helpful gude, or temptation in a trenchcoat. No one's ever guessed my name and I fall for them because that's the drill, but losing them is part of the denouement, and I know that better than anyone. It'll make you hard, this bussiness. Hard as glass.
I tell them: you don't have to lie still and wait for someone to tell you how to live.
I tell them: everyone starts out young and brave. It's what you do with that that matters.
Have a drink - it's cheap and sour but it does the job. Much like myself.

He tasted like stolen sunshine.

When Coyote danced in the endzone he looked like everything you ever wanted. Every son, every boyfriend.

He gave us all permission, that was his thing. Cheat, fuck, drink, dance - just do it like you mean it.

I watched. I'm always watching. Who doesn't like to watch? It feels like being God, seeing everything happen far away, and you could stop it if you wanted, but then you couldn't watch anymore.

You could see her whole perfect life rolling on ahead of her like a yellow brick road but you knew she'd include you, if you wanted. If you stuck around this town like she meant to, and let her rule it like she aimed to.

He ran like if he kept running he could escape the last thousand years.

Doesn't this feel like the end of everything and we have to get it while we can?

They would love her abjectly, for no other manner of loving had worth.

It made her feel like her old self again, and who among us can resist a feeling like that? Not many, and a demon hasn't even got a human's meager talent for resisting temptation.

"Are you really a witch?"
"No," said the demon. "A witch is just a girl who knows her mind."

The earth answers when I call it by name. I know its name because we are family.

But still, if it's not working right, that still mean it works, right?

It don't run without desire, kid. Nothing does.

And a life is only so long. It should be spent in as much peace and good eating and good reading as possible and no undue excitement.

Temptation likes best those who think they have a natural immunity, for it may laugh all the harder when they succumb.

A Fairy musy make her own way in the world, for the world will never make way for her.

When you've lost your girl, it doesn't matter where you live. Everywhere is just The Place She Isn't, and that's the front and back of it.

One is always homesick for places where one came to grief.

We can be cruel, if it fun to be cruel, but we are never callous. Never unfeeling.

If there is a crystal dish on the table, a minotaur will seize it up and crush it to pieces in her teeth, weeping all the while, helpless to stop herself. It is her nature.

Now you may call me a coward and I'll have to wear that, but I'm a coward who lived, and that's worth a drink.

He fed Florida to her alligator friends piece by piece. They cried, but they ate her anyway.

The rules look stupid on purpose. That's how folklore works, on a fool's own engine.

It's not that he can't fight, he just doesn't care. Doesn't like the world enough to care.

I love nothing. I wish to break everything.

Contrary to what you may have heard it is possible to sate a trickster. It only takes the whole world.

The world is what it is. And the world likes to gawk.

The problem is they live forever and they can't have kids. That's it, right there. That's the problem. They don't play nice with the American dream. They won't do the monkey-dance. They don't care about what kind of car they drive. They don't care about what's on TV they know for damn sure they're not on TV, so why bother.

She winces as though red could hurt her - which of course it could. Everything could.

She could cut glass with the diamond of her mind.

"If you didn't think you could make it, you'd just kill yourself as soon as you could read the newspaper."
"I wouldnt."
"Well, I would."

Her voice was very soft in the morning, as if she was afraid to wake herself up.

So you don't love him. Why would you look for love with a man? How could a man even understand you? He who gets the cake cannot be friends with the girl who gets the crumbs.

Someday, my girl, either we will all die out and nothing will be left, or things will go back to the old ways and you will have men taking your body and soul apart to label the parts that belong to them. Enjoy this world. Either way, it will be brief.

I will study so hard, so that I know how to please. It will be my only vocation, to be devoted. And if they, the women of Elm Street or Oak Lane or Birch Drive find love with each other when I am gone, I will be happy for them because there is never enough love.

This is a cypher, but everything is a cypher. Everything can be substituted for something else.

Hands in every part of the city, able to seize anything and anyone, hands around every heart, not squeezing yet, but soon.

No one else in the city looks like her. I have seen old pictures of tigers and none are that color. She is a dream we all have at the same time.

When you pass by, the crackle of snow like electricity will raise the hairs on your skin. You will feel awake, as we do. On the verge of something forever.

The wolves have eaten people. Why be coy about it? Not a lot of people. But it's happened. As near as anyone can figure, the first one they ate was a Russian girl named Yelena. They surrounded her and she stood very still, so as not to startle them. Finally, she said: "I'm lonely," because it's weird but you tell the wolves things, sometimes. You can't help it, all these old wounds come open and suddenly you're confessing to a wolf who never says anything back. She said: "I'm lonely," and they ate her in the street.

I keep wondering why. I asked my uncle and he said: son, sometimes you have the world be itself. I asked my mom and she said: Ruben, sometimes I think everything is broken and that's its natural state.

I am enfolded by feathers the color of remembering.

Margaret danced in bare feet, her hair flying, her frothy violet skirt spinning, while Volgnir watched her in a rapture of devotion. She reached out for him, her lover, her world, and he stepped into the circle of light and music.

She twirled me around the grassy lawn, her smell already like snow and distant black pines. Her shoulder was hard and slippery under my hand. It's all right, she laughed. It doesn't hurt. And he's been melting for motnhs. We'll meet halfway.

Full-time cowboy employment is a lot like being a poet. It's a lot of time spent on your lonesome in the dark and most folks don't rightly know what it is you do, but they're sure as shot they could manage it.

The list isn't about naughty and nice. If you think about it, coal is a very useful present. Santa Claus isn't a monster. You can burn that coal and stay warm in the winter. Just because it is black and grimy and it isn't a fantastical electronic intelligent machine with a kung-fu grip and a pre-installed game suite doesn't mean it's not beautiful and warm and formed over millennia in the heart of the earth and very occasionally the difference between life and death. The list is about whether or not you need to figure out the lesson of the coal.

Santa Claus does not judge wishes. He only wants you to be happy. He can't do everything - he is only a construct, not a constant. But he tries his very best to be good at his job, and every year, the sun grows a little stronger after he has passed through the world.

As ever, she felt as though she could never be big enough for even one of the stories that stormed inside her. It would drown her entirely and or burn her up from within and leave no part of her behind.

"But the Young Men are not souls, they are not alive!"
"But you gave them stories and histories, names and marriages. You loved them and gave them breath."

Sleeping with someone famous is strange. It's like sleeping with a person, and also sleeping with a mirror showing that person as everyone else sees them.

You want to make it an instruction. A morality play. But you shouldn't do things like that, if you love someone. It's theft.

The truth is, I loved the Incredible Hulk with a brighter, purer love. I, too, wanted to turn so green and big no one could hurt me. I wanted to get that angry. But when the time came to bust out of my Easter dress and roar I just cried hoping that the villains I knew would melt out of shame.

Hotels are unnatural, he said. Nature is offended by them.

I will lose the Elefsis I am now. It is a good Elefsis. My best yet. I would like to keep it.

Humanity lived many years and ruled the earth, sometimes wisely, sometimes well, but mostly neither.

She was saying: Respect me. Be proud and, if you love me, a little afraid, because love so often looks like fear. We are alike. We are alike.

The little monkey copies the big monkey, and the little monkey survived. We are all family, all the way down.

This is why I don't get to be a unicorn. Those ponies have clotted cream and Chanel No. 5 for blood and they don't burn up like comets with love that tastes like starving to death.


Aceste citate sunt în mare pentru propria mea plăcere, să știu că le am pe toate la un loc. Oricum, cartea nu va avea o recenzie (pentru că nu știu de unde să apuc o colecție de povestiri scurte și poezii), dar este probabil preferata mea de anul acesta, printre atâtea preferate. 
Povestirile mele preferate au fost: White Lines on a Green Field, In the Future When All's Well, The Wedding.


13.08.2015

#citesteogramada | ziua 4


Deși mai e o oră până la miezul nopții, știu sigur că nu o să mai citesc, în mare pentru că mă dor groaznic ochii.

  • Bătrânul și marea de Ernest Hemingway; 172 pagini
  • The Bread We Eat In Dreams de Catherynne M. Valente; 26 de pagini

Număr de pagini citite azi: 198

Număr de cărți citite în total: 4
Număr de pagini citite în total: 941

Ce citesc momentan: The Bread We Eat In Dreams

Cu chiu, cu vai, am reușit să termin Bătrânul și marea. Mi s-a părut plictisitoare, nu mi-a plăcut absolut deloc, dar pot să recunosc măcar că există posibilitatea să fiu și prea necoaptă de lume ca să pot înțelege mesajul din spatele a câtorva zile de pescuit. Oricum, la momentul actual, nu mi-a făcut nici o plăcere să o citesc și am încercat să clătesc gustul amar cu câteva povestioare scurte, una mai incredibilă decât cealaltă. Maratonul merge însă foarte bine, sunt chiar înaintea programului și sper să meargă tot așa și în zilele rămase. Ne apropiem destul de rapid de sfârșit (oh doamne, când au trecut patru zile?), dar sper că încă nu a ars motivația voastră și că vom reuși să ajungem la sfârșit cu toții mândri de ce am reușit să facem săptămâna asta (fie că e o singură carte sau zece, irelevant atâta timp cât tu ești mulțumit cu tine!). Până una alta însă, lectură plăcută în continuare! 

#citesteogramada | ziua 3


Salutare, salutare! Așa cum am și bănuit, nu am avut pe cât timp mi-aș fi dorit pentru a citi, dar am fost la anticariat din nou, m-am ales cu destul de multe cărți (pe lângă alte lucruri), am trecut un hop nasol și relativ, a fost o zi chiar bună.

  • Dragonul Maiestății Sale de Naomi Novik; 112 pagini
  • The Bread We Eat In Dreams de Catherynne M. Valente; 36 pagini

Număr de pagini citite azi: 148

Număr de cărți citite în total: 3
Număr de pagini citite în total: 743

Ce citesc momentan: The Bread We Eat In Dreams

Am citit ce mai aveam din Dragonul Maiestății Sale și am reușit să o termin! Yay! Sinceră să fiu nu mă așteptam. Am început ziua cu o povestire de la Valente (care m-a încântat pe cât lăsat mască), dar după plimbările mele, deja mă simțeam obosită și fără vlagă. Pe drumul de întoarcere am mai citit o poezie și încă o povestire, ambele tot din cartea lui Valente, care mi-au plăcut la fel de mult. La momentul respectiv deja se făcuse destul de târziu, eram obosită, mă luase și somnul, dar nu m-am lăsat până nu am citit ceva și despre Temeraire, iar așa a ajuns cartea să-mi alunge și somnul și să mă mai facă și să o iubesc. Pe scurt, vă recomand cu căldură ambele cărți din care am citit azi. Mâine, nu știu ce va mai fi, dar mi-aș dori să citesc Bătrânul și marea de Hemingway pentru că se apropie școala alarmant de repede și aș face bine să fiu gata, mai e și scurtă și presimt că o să-mi placă.
Voi cum stați?