26.05.2015

Anna and The French Kiss de Stephanie Perkins


Un rezumat al cărții, luat dintr-un citat din carte: “I know this’ll be a shock to you, Anna, but you aren’t the only one with problems."

Mă îndoiesc însă că trebuie să mai spun despre ce e vorba în cartea asta, a fost iubită și lăudată neîntrerupt de la lansare. Anna, al cărei tată este un scriitor popular și bogat, decidă să o trimită la școală în Paris, Franța, pentru ultimul ei an de liceu, iar ea urăște că nici măcar nu a fost întrebată dacă vrea să plece în unul din cele mai grozave orașe ale Europei (sau de ce nu, ale lumii).

Abia am putut să o suport pe Anna. Îmi cer scuze tuturor celor care o plac pentru ce urmează să spun, dar eu am trăit în constantă durere, fiind nevoită să văd cât de... prostuță este. Nu știu dacă toți americanii sunt la fel de ignoranți ca Anna, dar fata asta ar întrece limita legală. În primul rând, hai să fim serioși. Cine merge la o școală într-o țară străină fără ca măcar să încerce să afle chiar și cea mai mică informație despre locul respectiv? Anna, aparent, deoarece stereotipurile sunt îndeajuns să cuprindă esența unei țări în căpșorul ei. Nu mă miră.
Etienne însă chiar se ia de ea pentru asta (și l-am adorat pentru asta): “You ought to stop listening to stereotypes and start forming your own opinions.”
Și știu că absolut fiecare persoană care nu citește cartea asta doar pentru povestea de dragoste a fost la fel de supărat ca și mine când Anna îndrăznea să se numească viitor critic de film când nici nu știa că CINEMAURILE EXISTĂ ÎN EUROPA. FILMELE AU FOST PRACTIC INVENTATE DE FRANCEZI. Asta este informație ce ține de cultura generală? Însă, cu siguranță, ne iertăm îndrăzneală, cum am putut ierta că cinemaurile și filmele țin doar de America, cum îndrăznește Franța să aibă TOATE LUCRURILE PE CARE LE AVEA ȘI EA ÎN AMERICA? Jeez.
Pe scurt, o cam urăsc. Bine, o urăsc mult. Abia știe cele mai minuscule și de bază lucruri, iar dacă o decizie proastă poate fi luată, bazează-te pe Anna să o ia. Probabil singurul lucru care cumva mi-a plăcut la ea a fost faptul că e stângace (cum și eu sunt, am o slăbiciune pentru semenii mei).

Cel mai mult, probabil, mi-a plăcut Etienne. Și da, știu, ce urât din partea mea să vorbesc de rău personajul feminin și să-l laud pe cel masculin. Am citit cartea asta pentru că aveam nevoie de ceva romantic și ușor, iar Etienne măcar s-a ocupat de prima parte a așteptărilor mele. E super drăguț, cam tot ce și-ar dori o fată, poate e chiar puțin cam prea perfect. Totuși, a fost plăcut să văd un personaj puțin tridimensional și ceva uman, care are ceva în cap și e și respectuos, dar care tot face alegeri proaste de-a lungul drumului.

Ah, mi-a plăcut totuși și grupul lor de prieteni? Aveau o dinamică interesantă, interacțiunile lor erau super drăguțe și amuzante, se comportau exact ca niște adolescenți, dar chiar mi-ar fi plăcut să văd ceva mai multă evoluție, sau cel puțin ceva mai mult DIN EI. Deși, dacă nu mă îndoiesc, unele personaje revin în volumele următoare ale colecției.

Stilul de scris nu are nimic spectaculos. Am primit exact ceea de mă așteptam să primesc, ceea ce nu a fost foarte mult de la bun început, deci e okay. Am avut nevoie de o carte simplu scrisă. Am avut impresia încă că întreg plotul a fost doar o scuză pentru ca personajele principale să nu ajungă împreună, și probabil de-asta nici nu am fost prea implicată în poveste. Of, dacă oamenii doar ar comunica cum trebuie. Ah, și am fost puțin dezamăgită de numărul mic de citate găsite în carte. Una din activitățile mele preferate în timp ce citesc e să găsesc citate care să merite subliniate, cam rare în cartea asta. Eh, asta e.

M-a distrat și m-am bucurat că am citit-o. Și depinzând de gusturi și de stare, probabil că și vouă vă va plăcea (relativ). Văd toate lucrurile care nu sunt bune la cartea asta, dar pot și să înțeleg de ce i-ar plăcea la nebunie cuiva. A fost la un moment potrivit pentru mine (altfel probabil nici n-aș fi început-o), dar nu a fost okay ca și poveste, încât să mă satisfacă.

Deși mai mult cu 0,5 sutimi ridicată nota, hey. Având în vedere cât de enervantă a fost Anna, I call this book lucky for this rating.

2/5

What my parents never considered is that I just wanted a choice.

I want to be his friend, not another stupid girl holding out for something that will never happen.

“I love Paris,” I say. 
“And I’m sure it loves you back.”

Some people are finicky about going to the theater alone, but I’m not. Because when the lights go down, the only relationship left in the room is the one between the movie and me.

And for the first time since coming home, I’m completely happy. It’s strange. Home. How I could wish for it for so long, only to come back and find it gone. To be here, in my technical house, and discover that home is now someplace different.

“Not unhappy, but . . . not happy either. Happy enough, I guess. Does that make sense?”

And then I’m in his arms, and we’re kissing, at first quickly—to make up for lost time—and then slowly, because we have all the time in the world.

Revin și eu după o absență destul de îndulengată, și revin cu o recenzie (bleah), și mai e și una în care eu vorbesc foarte pasional despre ce mă enervează la cartea la care am scris recenzia. Oups. În caz că mi-ați dus dorul, y'know.

22.05.2015

Update

Nu am dispărut din lumea virtuală, încă mai citesc și am multe lucruri despre care vreau să vorbesc pe blog, problema este că nu am avut cele mai grozave stări de spirit în ultima vreme, așa că până mă repun pe picioare (și odată cu asta, voi repune și blogul), va trebui să accept faptul că o să lipsesc de prin anumite lucruri. Mă simt foarte prost că am lăsat atâta timp să treacă pe lângă mine, și de-aia nu aș vrea ca lumea să creadă că m-am lăsat de blog. Voi reveni.

06.05.2015

Top 5 Wednesday | Books You'd Want to See as TV Shows


Seriale, dar nu filme. Îmi place mult cum sună topicul de săptămâna asta și sper că veți vi și voi entuziasmați de alegerile mele. În general, ca gen și stil, o să fie cam ce-mi place și fie să urmăresc.

  1. Furioșii de David Moody. Cu stilul alert și intriga interesantă, plus multele scene grafice și în același timp impresionate, plus cu niște efecte speciale reușite, cred că ar ieși un serial foarte captivant și atractiv și o grămadă de lume ar fi interesată în a se uita la așa  ceva
  2. Unsprezece minute de Paulo Coehlo. Ceva teme mai serioase, dar care împreună ar putea face un interesant serial despre descoperirea sinelui și rezistența umană (cu atât mai importantă cu cât personajul principal e feminin). Plus, dacă s-ar lungi puțin, cred că ar ieși două sezoane.... 
  3. Legendele clanului Otori de Lian Hearn. Oh, din seria asta ar ieși un serial așa glorios! Dragoste, personaje splendide, poveste captivantă și toate motivele să urmărești aventuri ale unei istorii brutale amestecate cu magie ascunsă. Cred că atât de multă lume ar fi entuziasmată de o grămadă de scene din cartea asta!
  4. The Night Circus de Erin Morgenstern. Probabil că v-ați așteptat la asta. Un film este in-making, dar mi-ar plăcea să văd un serial lung, care să acopere istoria tuturor membrilor circului și care să arate subtil și îndelung tot drumul pe care-l parcurg ca să ajungă unde ajung. Cred că ar fi ceva atât de frumos și magic!
  5. Fetele Gallagher de Ally Carter. Fete spioane șmechere care știu să facă chestii extraordinare în timp ce sunt fete, poveste care nu se axează doar pe dragoste și în care prietenia dintre personaje e glorioasă? Acțiune amestecată cu discuții de fete și mod alert? Hella!
Cam ăsta e topul meu? Ăsta e un subiect interesant de discutat, deci ce-ar fi să vă enumerați și voi cărțile pe care v-ați plăcea să le vedeți ecranizate sub formă de serii tv?

05.05.2015

Iubita mea, Sputnik de Haruki Murakami

nu am avut când să fac o poză, având în vedere că am terminat super repede cartea
Oh, Murakami. Îl ador pe Murakami. Nu, nu este chiar cel mai potrivit mod în care să o spun. Îmi pasă de proza lui, de personajele lui, de lumile pe care le creează. Să citești cărțile sale este o experiență unică și eu încă nu am găsit încă ceva pe această planetă care să egaleze modul în care lucrările lui Murakami mă fac să mă simt. Și cu fiecare carte de-a lui pe care o citesc, mă simt și mai aproape de o realitate fantastică care se află undeva în spatele rutinei mele plictisitoare și conștiinței mele plictisite.

Iubita mea, Sputnik este povestea lui Sumire, care se îndrăgostește pentru prima oară la vârsta de douăzeci și doi de ani fără să știe cum să facă față acestui nou val de sentimente, spusă de către prietenul ei bun (poate singurul ei prieten adevărat), K.

Este o poveste despre singurătatea umană și nevoia umană, și să fiu sinceră, te cam obosește emoțional. În general pentru că majoritatea discuțiilor dintre personaje sunt adevăruri existențiale sau variații ale lucrurilor pe care le-am învățat pe cont propriu cât am trăit. Îmi place asta atunci când e vorba de cărțile lui Murakami: fie te învață ceva nou, fie accentuează subiectele despre care știai deja, dar pe care ai ales să le ignori. Citind Iubita mea, Sputnik înseamnă să fii pus față în față cu realitatea, chiar și când urmărești extraordinarele schimbări prin care Sumire trece și prin care îi pune și pe cei din jurul ei să treacă. Ceva ce apreciez în general la ceea ce scrie Murakami este modul subtil și normal în care fantasticul este introdus în poveste. Se potrivește perfect și nu prea ai motive să-ți pui întrebări, pentru că în cele din urmă chiar și acele elemente fantastice au rădăcini în emoțiile și confuziile umane.

Cred că toată lumea a simțit, la un moment dat, că nu este o parte a lumii, că este doar o fantomă a ceea ce obișnuia să fie, că nimic din jur nu mai aduce entuziasmul de a fi în viață. Mi-a plăcut mult cum cartea asta a folosit exact tema asta, în același timp explorând o poveste interesantă despre nevoia de alții, chiar și în singurătatea noastră.

Personajele, fie că le știm numele sau nu, fie că sunt oameni întregi sau nu, au fiecare câte ceva încântător, fiecare e acolo cu simplul scop de a exista. Poate că nu este un motiv clar pentru care sunt integrate în poveste, dar sunt reale și complexe și atât de umane că-și împărtășesc sincer experiențele cu tine, iar tu, ca cititor, poți empatiza ușor cu ele. Nu pot să spun că am înțeleg în întregime vreun personaj al acestei cărți, dar cred că personajele m-au făcut să înțeleg câte ceva despre mine. Și să afli despre tine în timp ce citești o carte este cel mai frumos și blând mod prin care o poți face.

Nu știu, asta probabil că este și iubirea mea absolută pentru Murakami, dar absolut toate cărțile de la el pe care le-am citit au făcut ceva pentru mine, m-au făcut să realizez ceva, m-au învățat ceva și mi-au oferit cu blândețe adevăruri pe care altfel nu le-aș fi putut suporta. Mă simt inspirată de fiecare dată când citesc chiar și o singură propoziție scrisă de el. Cred că el face magie cu toate cuvintele pe care le folosește (și mă îndoiesc că mă poate contrazice cineva), dar în același timp cred și că reușește să aducă magia în viața noastră.

Sunt doar foarte pasionată. Haruki Murakami este unul dintre autorii mei preferați din toate timpurile, toate cărțile sale au fost magnifice și-mi dau speranță. Am nevoie de cineva care a citit cartea asta să discute teorii legate de sfârșit cu mine.

5/5

Ajunsese la concluzia că facultatea era o pierdere de vreme și cred că, în realitate, așa și era. Totuși, dacă mi se permite o generalizare mediocră, avem nevoie și de o cantitate de lucruri inutile în viața noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viața noastră și-ar pierde până și imperfecțiunea.

Să fii mereu atent. Să nu bați în cuie o anumită decizie de la bun început, ci să te adaptezi situației, să asculți, și să ai inima și mintea mereu deschise.

Indiferent de ce este vorba, întotdeauna lucrurile cele mai folositoare și pe care le ținem minte cel mai bine sunt cele pe care le-am aflat din propria noastră experiență, plătind noi înșine, și nu cele învățate din cărți.

- Dacă n-am putea vorbi despre alții, am trăi într-o lume foarte sumbră, nu crezi?

- Spune-mi, ți se întâmplă să eziți, să nu fii sigur dacă ce faci e bine sau rău?
- Îmi petrec cel mai mult timp ezitând.

Nu sunt decât una dintre fetele cu minte puțină de care lumea se împiedică la tot pasul și nu fac decât să umblu cu încăpățânare după niște vise care n-au să devină niciodată realitate.

Nu știam ce fel de oameni erau sau ce anume voiau de la viață cei care trăiau sub același acoperiș cu mine - părinții și sora mea mai mare - și cred că nici ei nu pricepeau ce fel de om eram eu și ce aspirații aveam. De fapt, eu însămi nu știam ce voiam de la viață.

Oricât aș raționa, eu, cea de aici, și imaginea pe care o am despre mine nu se potrivesc. Altfel spus, nu era neapărat nevoie să fiu aici, dar uite că sunt.

Se spune că fetele bine crescute fac vizite scurte, dar în ceea ce privește scrisul (și nu numai) buna mea creștere lasă de dorit.

E ușor și reconfortant să judeci greșelile altora.

Mi-au venit brusc în minte vremurile de odinioară. Unde mi-a zburat tinerețea? Acum, sunt prins într-un cerc închis și mă învârt la nesfârșit. Știu că n-am să ajung nicăieri, dar nu mă pot opri. Trebuie să continuu. Nu pot trăi altfel.

În dosul lucrurilor pe care suntem absolut convinși că le cunoaștem se ascund tot atâtea lucruri necunoscute. Cunoașterea nu este decât o sumă de necunoscute.

În lumea viselor nu e nevoie să facem distincții între lucruri. Niciodată. Acolo nu există granițe. De aceea, aproape că nu există nici coliziuni. Iar dacă totuși se întâmplă. nu sunt dureroase. Realitatea e însă complet diferită. Realitatea mușcă.

La un moment dat, fiecare lucru trebuie povestit. Dacă nu faci așa, rămâi veșnic prizoniera secretului pe care-l poți în suflet.

Mă obișnuisem prea tare să fiu puternică și nu căutam să-i înțeleg pe cei slabi. Mă obișnuisem prea tare să fiu fericită și nu-i înțelegeam pe cei nefericiți. Eram sănătoasă și nu cunoșteam durerea celor bolnavi. Când vedeam pe cineva că are probleme sau că nu poate merge mai departe, credeam că nu se străduia suficient de tare. Pe cei care se plângeau îi consideram leneși. Viziunea mea asupra vieții era clară și practică, dar îmi lipsea căldura sufletească.

Mărunțișurile pe care le gândești cu mintea ta sunt mai importante decât marile idei emise de alții.

Am înțeles că dacă stai și gândești multă vreme de unul singur, nu mai ești capabil să privești lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Și am început să simt că a fi singur e un lucru foarte trist.

Dacă sunt o parte din problemă, nu pot fi o parte din soluție.

Oricât de profundă e pierderea pe care o suferim, oricât de important e lucrul care ni se interzice, chiar dacă suntem complet schimbați și nu ne-a mai rămas decât stratul fin de piele din exterior, reușim să ne ducem viața mai departe, în tăcere.

Uneori îmi vine să subliniez jumătate de carte, mai ales când e vorba de Murakami. Multe citate, ca să-mi arăt dragostea! 

02.05.2015

| April Favorites |

Oh, pregătiți-vă, pentru că aparent Sarei îi place să vorbească mult despre chestii, iar postarea asta va fi, cel mai probabil, mai lungă decât mă așteptam. 

Unul din lucrurile super faine pe care le-am descoperit luna asta a fost bullet journaling. Practic ai nevoie de o agendă, iar acest bullet journaling este un mod foarte practic de a-ți nota și aranja prioritățile și lucrurile pe care trebuie să le faci. Aici este un videoclip care explică mult mai bine ce și cum. Oricum, clar e că pe mine mă ajută super mult să țin minte ce am de făcut, la fel și toate lucrurile de care aflu. Iar în caz că nu sunteți siguri cum să vă notați lucrurile în jurnal, aici este un alt videoclip folositor. Folosesc metoda asta de aproximativ trei săptămâni și nu am decât lucruri bune de spus despre ea. 

Am auzit foarte multă lume vorbind de balsamul de buze Baby Lips, iar după multe și îndelungate rugăminți, ai mei au fost de acord să mi-l ia. Acesta este cherry, dă o noanță roșiatică/vișinie buzelor, și trebuie să spun că produsul ăsta își merită din plin toți banii. Hidratează uimitor de bine buzele, eu nu am mai avut așa buze fine niciodată. Și deși prețul este cam ridicat, se merită din plin!

Cărțile lunii acesteia au fost... multe bune, dar cele care încă-mi sunt proaspăt în memorie și probabil vor și rămâne în inima mea ceva vreme sunt: Mechanica de Betsy Cornwell și Gazda de Stephenie Meyer. Amândouă foarte bune, cu idei faine și cu secvențe cu un impact puternic. Fiecare a adus câte ceva nou și bun și poate de-asta le-am și apreciat așa de mult.

Și că tot de citit e vorba, urmează să recomand o scriitoare de fanfiction-uri. În general, scrie pentru Hyouka, dar are și pentru Haikyuu, Tonari no Kaibutsu-kun și AnoHana. Este vorba de petaldancing. Este una dintre scriitoarele mele preferate, ficurile ei sunt geniale și luna asta am recitit multe dintre ele. Recomand chiar și dacă nu sunteți foarte familiarizați cu fandomurile ei, pentru că stilul ei de scris este incredibil.

Pe aceeași temă, eu împreună cu o prietenă de-a mea am hotărât să organizăm o lună dedicată unuia din cuplurile noastre preferate, shishiyuka (format din Shishio și Yuyuka din manga Hirunaka no Ryuusei). Practic, eu am inventat accidental acest cuplu și după viața mea a fost devorată de el. Și acum, după un an și după ce mi-am târât și prietena în groapa de sentimente ce este acest cuplu, am hotărât ca în fiecare zi a lunii iunie să postăm un fic în care ei să fie într-un alternate universe. Ceea ce înseamnă mai bine de 60 de ficuri cu ei. Sunt așa de entuziasmată!! Aici este blogul oficial.


Luna asta am văzut destul de multe chestii și câteva au ajuns și preferate. Am început un nou anime, și anume Hunter x Hunter, pe care prietenii mei și tumblr-ul îl recomanda în prostie. Noroc cu o după-masă și o pizza împreună cu my senpais, când am început să mă uit la el. Și trebuie să spun: este genial. Te prinde imediat, personajele sunt adorabile și odată ce intri în lumea aia, greu e să te mai oprești din a te uita încontinuu. Eu momentan am văzut 19 episoade, are peste 140, dacă nu mă înșel, dar ceva îmi spune că eu chiar și cu atâtea, când voi ajunge la final tot o să mai vreau.
Într-una din serile mele de insomnie, am decis să deschid televizorul și am prins pe TVR1 un film german, Henri 4. A fost difuzat în două părți, iar după ce văzusem prima parte, mă îndrăgostisem iremediabil de film, de actori și de germană (am făcut 6 ani de germană, după care am fost obligată să fac franceză la liceu). Partea a doua a diminuat mult din iubirea inițială, dar tot cred că e un film foarte bun, mai ales dacă te-ai săturat de toate filmele americane.
Și în ultima vreme eu și mama avem sesiuni de uitat la desene animate și deși am văzut o grămadă și toate mi-au plăcut foarte mult, cred că Tangled este totuși pe primul loc. Amuzant, cu melodii faine, serios când trebuie și cu o grafică tare faină, mi-a încălzit inimioara. Mai ales că Rapunzel este basmul meu preferat din copilărie, a fost o adevărată plăcere să mă uit la acest film. Mențiuni speciale merg către Brave și How to Train Your Dragon.

Când am fost la cumpărături, am luat un nou sortiment de ceai de la Lipton, și cred că dintre toate pe care le-am încercat, ăsta este preferatul meu. Are echilibrul perfect, un gust bun fie că e cald sau rece și nu știu, mie îmi place mult. Vi-l recomand dacă vă plac ceaiurile și vreți să încercați ceva nou!

O veste bună din această lună a fost faptul că una din mangaurile mele preferate, Orange, o să aibă live-adaption. Adică un film o să fie făcut. Încă aștept și un anime, dar până atunci sunt super fericită și cu atât, mai ales că este o manga foarte emoțională, iar dacă actorii o să fie aleși cum trebuie, o să-mi rupă inima la fel de tare ca și cititul capitolelor. Vă recomand și manga, este superbă și are 0 clișee!

În noiembrie am încercat pentru prima jocul Skyrim, iar după ce mi-am făcut un update la laptop, am din nou jocul (în mare și pentru că în aceeași după-masă cu Hunter x Hunter, ne-am și jucat Skyrim, țipând la păienjeni uriași și panicându-ne la dragoni). Jocul este absolut genial, poți să faci aproape orice în joc, grafica este super faină și aduce multe lucruri bune în termeni de fantasy. Skyrim are propria istorie, fiecare popor este bine descris, iar până și cărțile din joc pot fi citite și aduc fie informații referitoare la zodiacul din Skyirim sau ce poți face, fie povești populare ale popoarelor din joc. E fascinant.

Ca muzică sunt sigură că am descoperit multe melodii luna asta, doar că între timp am uitat ce și cum. Cea mai recentă este Lean On de la Major Lazer, și da, este comercială, dar îmi place. Ah, și încă una care a fost destul de ascultată luna asta a fost The Bomb de la Pigeon John. Oh, și Black Sheep de la Gin Wigmore. Și mi-au plăcut majoritatea melodiilor din playlisturile cărora le-am dat like pe 8tracks.

Am un nou cactus!! Numele lui e Gilbert și este cel mai drăgălaș lucru de pe planetă. Inițial mă gândeam să fie fată și aș fi numit-o Medusa, dar pe urmă mi-am adus aminte că exact același nume îl are și laptopul meu, așa că am mers pe următorul nume care mi-a venit în minte. Ghiveciul este de-asemenea adorabil, iar eu sunt foarte entuziasmată de noile achiziții.


La stânga aici este o poză dintr-un local deschis relativ recent în Brașov, pe Republicii, și anume L'etage. Și indiferent cât de puțin iubesc eu franceza, localul ăsta este incredibil, mai ales că tematicile principale sunt cărțile și muzica. Plus, nici ciocolata lor caldă nu este de delăsat.


Ok, a ieșit o postare mai lungă decât aș fi vrut și sunt și multe poze pe-aici. Sper că măcar unele lucruri v-au atras atenția și mulțumesc dacă ați citit până aici! Un mai frumos să aveți!