29.03.2015

| March Favorites |

Pentru că mai sunt doar două zile până se termină luna și cel mai probabil nu o să mai găsesc cine știe ce preferate între timp, scriu și public postarea de pe-acum. Încă mai am speranța că voi termina A clash of kings înainte să se termine luna, deci wrap-upul va veni normal. Mai degrabă doar mă doare inima să știu că neglijez blogul (încerc totuși să fiu activă pe blogurile altora, haha). Luna asta mi s-a părut foooarte lungă, am făcut o grămadă de chestii și încă mă gândesc de unde să încep.

Pe planul de citit stăm rău spre foarte rău; am intrat într-un reading slump, iar cartea preferată de luna asta este Sea of Monsters, al doilea volum din seria Percy Jackson. Ador personajele, iubesc acțiunea și modul în care autorul îmbină mitologia cu zilele noastre și mă distrez de minune citind din seria asta.

În schimb, am văzut o grămadă de filme, seriale și anime-uri, pentru că altfel internetul mă plictisește. Rareori se întâmplă să nu-mi placă o chestie cinematică, de obicei eu trăiesc acțiunea, nu doar o privesc, însă din păcate de această dată nu voi vorbi decât de un film și un serial, deși numărul real de chestii la care m-am uitat e mai mare de-atât, clar nu intră la preferate.


Împreună cu Katerina am văzut Paddington! Ce film incredibil de adorabil și de drăguț! Un urs mititel venit la Londra, în căutare de adăpost și o nouă viață, descoperă că englezii nu sunt așa de primitori precum i se spusese lui. Și în același timp, ursul nostru are și un șoc cultural, neînțelegând cum funcționează lucrurile din jurul lui. Adorabil și amuzant, îl recomand cu căldură tuturor ce au nevoie și de ceva drăgălășenie în viața lor.
Serialul care mi-a atras atenția luna asta a fost New Girl. Am vrut să-l văd de o grămadă de timp; o artistă foarte faină făcea fan-art la serialul ăsta, iar într-o după-amiază fără teme l-am descărcat și am început să mă simt. Și e amuzant, mă distrez de minune uitându-mă la el. Însăăă, sunt multe glume sexuale și destule idioțenii, rar întrerupte de momente chiar drăguțe, deci dacă nu sunteți okay cu asta, atunci nu este pentru voi. Dacă însă hotărâți totuși să-i dați o șansă, atunci vă rog uitați-vă în întregime la primul episod, pentru că primele 5 minute sunt doar secondhand embarassment.


În continuare, trecem la anime! Doar ăstea trei le-am văzut, dar toate mi-au plăcut la nebunie și merită să fie în lumina reflectoarelor, măcar pentru câteva rânduri. Efectiv luna asta poate fi descrisă ca fiind luna în care tot ce iubesc a fost amestecat în forme de entertainment.
Shigatsu wa Kimi no Uso e un anime pe care cred că mulți din cei ce au tumblr fixat (și) pe astfel de subiecte îl știu. Este foarte iubit de persoanele de pe dash-ul meu, o grămadă de prieteni mi l-au recomandat și au zis că sigur mi-ar plăcea, și sinceră să fiu, nu știu ce am făcut până acum! Avem un tânăr băiat, un adevărat geniu la pian încă de pe când avea cinci ani, care însă acum, la 14 ani, nu mai poate cânta în fața unui public, și o tânără fată ce cântă la vioară și ce, odată intrată în viața băiatului, îi colorează viața. Am adorat discuțiile metaforice din Shigatsu wa Kimi no Uso, am iubit cât de colorată și frumoasă e grafica, iar muzica clasică adăugată datorită temelor anime-ului a fost un plus. Am o slăbiciune (și veți vedea că am multe, de fapt) pentru anime-uri ce au ca subiect muzica (vezi Nodame Cantabile, pe care încă-l iubesc ani și ani după ce l-am văzut prima oară) și pentru iubirea tânără și pură și pentru viața de școală portretizată bine și genul ăsta de lucruri. Personajele, în afară de unul sau două, au fost incredibil de adorabile, au avut emoții așa puternice în adâncul inimii lor, o dorință care-i împingea mereu să facă mai mult și mai bine. M-am simțit așa de motivată cât m-am uitat la acest anime! Cu siguranță genul de poveste care te face să-ți spui „Îmi voi urma visele, chiar dacă mă omoară!”. Și am adorat asta.
Zankyou no Terror este un anime care a apărut în vara lui 2014 și de care m-am lăsat după ce am intrat într-un blocaj pentru câteva luni, în ciuda faptului că l-am adorat cu întreaga mea ființă. În Zankyou, avem doi tineri teroriști, Sphynx, ce adoră să poarte măști de roboți și să creeze ghicitori care au legătură cu mitologia, ca poliția să le rezolve înainte să-și detoneze bombele. Sună fain? Ei bine, da, pentru că este! Am iubit anime-ul ăsta încă de la primul episod, e amuzant și plin de acțiune, iar toată mitologia adăugată nu a făcut decât să fie totul și mai fain pentru fana din mine. Iar personajele sunt așa de iubibile! Chiar dacă nu le înțelegi în întregime, le iubești. Anime-ul ăsta ste făcut să te țină interesat de poveste și mereu cu sufletul la gură. Grafica este foarte plăcută (eu una ador stilurile ăstea mai neconvenționale și cred că se potrivește de minune cu vibe-ul pe care încearcă să-l dea povestea), iar muzica este superbă, genul acela care te lasă cu lacrimi în colțurile ochiului. Iar eu aparent mă dau în vânt după anime-uri care nu au parte de faima pe care o merită, cum e cazul și aici. Mă îndoiesc că mulți oameni au auzit de acest anime (sau poate că da, tumblr se pricepe la împrăștiat entuziasm - și totuși, cine a auzit de Uchouten Kazoku sau Kyousougiga?), însă dacă i se dă o șansă, e imposibil să nu te facă cel puțin semi-curios. S-a terminat puțin prea brusc, prea rapid (pot să am 200 de epsoade despre viața lor înainte și după?) pentru gustul meu, dar asta e.
Death Parade sau iubirea vieții mele din ultima perioadă. L-am adăugat la preferate, ieri a apărut ultimul episod... Și lăsați-mă să vă spun că este unul din cele mai unice, bine făcute și mind-fuck anime-uri pe care le-am văzut de mult timp (2 ani, dacă e să fim exacți). Nici nu o să vă zic elemente de plot, o să vă spun doar că o să iubiți ideea și personajele, opening-ul e unul din cele mai catchy și  cu însemnătate cântece pe care le-am întâlnit (căutați o traducere, eu îl ador). Pur și simplu îți intră pe sub piele, are niște motive extraordinare, subtilități care-ți cer toată atenția și elemente de psihologie umană care fascinează. Nu-mi pasă că nu e stilul vostru sau că sunteți ocupați, trebuie să vă uitați la acest anime.

P,S: În caz că vreți să fiți la curent cu ce anime-uri văd și cu ce manga citesc, aici e contul meu de anilist.


Ok, dacă cumva există o cafenea Come Back la voi în oraș, faceți-vă favoarea de a vă cumpăra o gogoașă. Merită fiecare ban, este o delicatesă de chestie bună și nu am cuvinte să spun cât de mult o ador. Tot în legătură cu mâncarea, mi-am luat această cană foarte drăguță. pe care o car cu mine la școală. De obicei, amestec iaurt, fulgi de porumb, unt de arahide și sare (eventual, fiecare după gust), și ăsta îmi e micul dejun. E delicios, ador gustul, iar pe cană mi-am lipit câteva stickere făcute de my senpai, care sunt extraordinare și pe care le ador.



Luna asta mi-am luat o grămadă de make-up, pentru un proiect de care, din nou, nu voi vorbi până nu e sigur. Daar, voi vorbi doar de acest eyeliner care-mi salvează viața în fiecare dimineață. Știu doar că e relativ ieftin, se găsește în orice magazin cu prostioare/chinezării, dar face minuni. Îmi place mult cum desenează linia și nu am avut probleme cu el până acum. Recomand. Cutia lui e negru-gri cu niște linii/valuri turcoaz, în caz că dați pe undeva de el. Mie-mi place mult. 


Iar aici sunt câteva dintre comorile lunii ăsteia: Numărul 8 din revista CosplayGen, revistă internațională și super cunoscută și care are un editor român. Ador revista, e de super calitate și se merită banii. Interviurile sunt interesante, găsești și tutoriale în caz că vreodată vei dori să-ți faci singur anumite lucruri pentru cosplay, și per total este foarte bine făcută. Eu colecționez numerele, merge cam greu (numerele de la început sunt o raritate, sighs), dar măcar merge. Pe urmă, dragonul mi l-am cumpărat după ce l-am văzut la un magazin din orașul meu natal; nu m-am putut abține. Mi se pare interesant, are o expresie faină, îmi plac culorile, iar locul lui în acest moment e în fața cărților din seria lui nenea Martin. Puiul l-am luat doar pentru că se apropie Paștele și îmi plac puii ăștia pufoși. Mai poartă și mov, nu mă puteam abține! 

Vestea lunii ăsteia a fost: toți urșii polari sunt stângaci. Este dovedit științific că sunt înrudită cu animalele de care-mi e frică. Super. 

O să recomand o fată care este incredibilă, și anume luluko (websiteinstagramblogfacebook). Face cosplay, împarte tutoriale cu întreaga lume și este plină de optimism și păreri care ajută comunitatea. Mă simt mereu motivată când o văd, îmi dă speranță, iar oamenii buni sunt așa de importanți în lumea în care trăim. Ador să-i citesc postările de pe blog și să văd ce mai postează pe instagram. Vorbind de instagram, la fel de obsedată de el sunt. Iar dacă cumva sunteți interesați să aflați mai multe persoane din lumea cosplayului care-mi plac, trebuie doar să întrebați, iar eu îmi voi trosni degetele și voi scrie recomandări.

Ok, cred că asta a fost penru luna asta! Acum am impresia că am scris puțin, dar nu cred că vreau să văd rezultatul final. Oricum, luna asta a fost cea în care ați văzut nerdul din mine și entuziasmul meu general față de chestiile din cultura animanga. Yay. Abia aștept noua lună și vacanța, aah ;;

18.03.2015

Top 5 Wednesday | Bookish Habits |



În primul rând, scuzați-mi absența de pe-aici. Am intrat într-un reading slump din care încerc să ies cu mult optimism și momentan am devenit și preocupată de alte lucruri (despre care voi vorbi doar când o să știu sigur că pot fi duse la bun sfârșit). Până atunci însă, so vorbim de obiceiurile mele.
  1. Alegerea unui semn de carte este foarte importantă pentru mine și este și primul lucru pe care-l fac atunci când aleg ce să citesc. Fie că se potrivesc ca și culoarea, ca și subiect sau așa am simțit eu că trebuie potrivite cartea cu semnul de carte... Dacă nu fac asta, nu mă simt bine. Momentan, semne de carte particulare am pentru seria Un cântec de gheață și foc, unde folosesc semnul pe care l-am primit odată cu primul volum, și mereu le pun combinate, și încă unul drăguț de la Cărturești atunci când citesc cărți cu și despre magie. Semnele cu citate de la Libris le folosesc pentru cărțile de non-ficțiune, Și sunt sigură că mă mai pot gândi la exemple, dar da, obiceiul numărul 1 este alesul unui semn de carte potrivit.
  2. Nu citesc niciodată cărți de același autor una după alta. Mă plictisesc, stilul autorului ajunge să mă plictisească indiferent cât de interesantă e povestea și prefer să mai aștept între cărți (chiar și cele ale unei serii), decât să ajung să evit pentru ani un autor care poate altfel mi-ar fi plăcut.
  3. Însemnez citate. Nu sunt decât câteva linii în fața rândurilor care mi-au atras atenția, dar mi-a intrat în obișnuință. Fac deja chestia asta de aproximativ 2 ani și mi se pare interesant să recitesc sau să răsfoiesc o carte de pe la începuturi și să văd ce mi-a plăcut atunci. Am mereu o dovadă a gusturilor mele de la o anumită vârstă, 
  4. Ating cartea mult, mai ales dacă e a mea și o dețin. Pur și simplu o închid, mă uit la copertă și încep să o mângâi. Ceva gen: puiul mamii, pui, de ce naiba ai personaje așa interesante? sau Of, of, mă omoară acțiunea din cartea asta așa cum omoară autorul personajele.
  5. Îmi place să ascult muzică când citesc. Nu se întâmplă pe cât de des mi-aș dori, mai ales de când mi-am stricat căștile, dar eu am nevoie de un sunet de fundal orice aș face. Iar dacă acel sunet e o melodie, cu atât mai bine mă pot concentra, iar de obicei și ajung să asociez melodia pe care o ascult mult pe repeat (ce sunt playlisturile?) cu o anumită secvență din carte, care-mi rămâne întipărită în minte. Tocmai de-aia, All About Us de la Birdy e melodia pentru Murtagh și Nasuada din Eragon; Fall Out Boy- Immortals și Ellie Goulding - Outside sunt melodiile pentru primul volum din seria Mistborn, iar Let Her Go de la Passenger e cea care se potrivește cu Flori pentru Algernon. Poate am și eu memorie auditivă, cine știe. 
Oricum, ăstea sunt? Cred că am fost destul de pe lângă și sunt sigură că mai fac și o grămadă de lucruri pe care nu le realizez. Eh. Până nu trec peste starea asta de blocaj pe care o am, nu sunt sigură că voi apuca să fiu prea prezentă pe-aici. Of.

15.03.2015

Cititori și cititoare



În cele din urmă, deși puțin pe ultima sută de metri, am decis să mă înscriu și eu în concursul organizat de cei de la Libris, care au o colecție minunată de cărți online, și care de-asemenea ne provoacă să răspundem la întrebarea: Mai citesc oamenii?

Mai mult ca niciodată. Niciodată nu a mai avut omul așa acces la carte, la informație. Niciodată nu a existat o varietate mai mare în ceea ce poate oferi literatura, niciodată nu a existat un public așa capabil să citească. Să ne gândim că majoritatea bătrânilor nu au liceul terminat, iar jumătate din părinții noștri nu au facultate și cel mai probabil nu au mai citit o carte de ani de zile. Dar pe urmă suntem noi, produsul acestor generații chinuite, care normal că-și pun speranțele în tinerii din zilele noastre. Niciodată nu a fost școala mai importantă, niciodată nu s-a pus accentul pe cunoaștere cu atâta devotament ca acum.

Acum, deși mai mult la nivel mondial, se face din piața de carte o industrie care începe să fie asemănătoare cu cea a filmelor; se dorește încurajarea constantă a lecturii, se creează proiecte noi și inedite, autorii devin starurile cunoscute din spatele unor cărți mult iubite de public, editurile relaționează mai de-aproape cu cititorii... Începe să se dezvolte un fel de mediu în care fiecare își face treaba și se trăiește cu un respect față de acțiunile celuilalt. Autorul scrie, editorii apreciază, editurile publică, librăriile își umplu stocul, cititorii cumpără, citesc și laudă. Și se ia de la capăt.
De-asemenea, unele genuri literare au devenit mai populare decât altele, unele cărți au parte de o publicitate uriașă și se bucură de mulți cititori iubitori. Când peste tot în jur oamenii văd acest tip de cărți lăudate, se naște curiozitatea, iar zicala „Curiozitatea a omorât pisica” are și un sâmbure de adevăr. Se încearcă, chiar și numai din dorința de a fi cool sau în pas cu ce se întâmplă în jur. Pentru că cititul a devenit un hobby la modă, și chiar dacă la noi încă se testează apele, în afară, lucrurile stau mult mai clar.

Cărțile, de-asemenea, se găsesc acum oriunde, nu doar în librării. Avem librării online, supermarketuri cu rafturi întregi de cărți, cărți în format electronic și chiar și cărți în format audio. Cărțile se schimbă, să se potrivească societății în care apar, dar rămân tot cărți. Rămân izvoare de povești, hrănesc în continuare minți și oamenii au încă dorința de a afla lucruri. Fie dând pagini, apăsând butoane sau schimbând track-uri, este la latitudinea cititorului.


Și cu zeci și sute de bloguri, publicații online, sfaturi ce variază în subiecte, site-uri cu recenzii sau forumuri cu de toate și totul la doar o căutare într-o bară de browser distanță, este imposibil să credem că omul nu mai citește. Fie și un articol despre cum să-și repare mașina, sau altul despre noua ceartă politică. Fie și sute de nume pentru un bebeluș încă nenăscut, sfaturi pentru a scăpa de acnee sau păreri despre filmul pe care dorea să-l vadă de luni de zile. Există o dorință de a rămâne conectat cu ce se întâmplă în jur, la o scală mai largă decât simpla noastră existență. Unii găsesc asta în aventurile prezentate într-o carte, alții în articole mondene. Și atâta timp cât această dorință este vie, fiecare dintre noi are un cititor în interior. Flămând după diferite informații, dar tot un cititor rămâne.

Și școala este importantă. Nu cred în ideea conform căreia cărțile de școală sunt rele, pur și simplu nu mai sunt actuale. Și nu cred că un profesor își dorește ca elevii săi să-i urască materia. Nu cred că școala poate distruge exact ceea ce trebuie să protejeze. Cred că există oameni leneși și oameni comozi, oameni care văd doar ce e la suprafață și oameni care nici nu vor să încerce, dar aceiași oameni sunt cei care vor citi citatele de pe diferite rețele sociale, dar și cei care vor trimite romane întregi în mesaje atunci când se ceartă.

Dar refuz să cred că noi ne îndreptăm spre genul de societate căreia n-o să-i mai pese. Refuz să cred că nu suntem în stare să găsim un echilibru, o cale de mijloc. Refuz să renunț când atâția au făcut-o deja. Refuz să afirm că totul e pierdut, când de fapt nu e decât încă un început timid. Refuz să zic că oamenii nu mai citesc.

Așa că, dragi cititori și cititoare, simplul fapt că mi-ați citit această postare până la final arată că lumea mai citește, arată că lumea nu e chiar așa de rea precum pesimiștii și bosumflații o văd. Poate că am speranțe prea mari, poate că visez cu ochii deschiși și îmi place să mă gândesc optimist când vine vorba de un viitor colectiv, dar eu chiar cred că prin simplul fapt că ați citit acest articol, faceți o schimbare. Hai să nu ne săpăm groapa înainte să ne doară ceva.

11.03.2015

Top 5 Wednesday | Books That Made You Think


Chiar îmi plac subiectele pe luna martie, și iată-mă scriind din nou la rubrica asta. În caz că vă întrebați, încă mă lupt cu al doilea volum din A song of ice and fire și nici nu cred că o să termin prea curând. Oupsies.
  1. Stoner de John Williams. Vai, cartea asta e groaznic de tristă și groaznic de realistă și am rezonat mult prea mult cu personajul principal, ceea ce data asta nu e un lucru prea bun. Pe mine profesoara de română a fost cea care mi-a insuflat (mult mai mult) dragostea de această materie și de citit, datorită ei sunt la profil filologie astăzi, iar cam același lucru i s-a întâmplat și lui Stoner. Mă simt la fel de pierdută, fac lucrurile la fel de mecanic ca și el. Și am stat mult timp, cât am citit cartea, să mă întreb și să mă gândesc dacă viața mea va fi la fel de mizerabilă și de ratată și fără de tot ce-mi doresc. Cred că nu am răbdarea necesară pentru asta, dar tot m-a întristat și tot mă gândesc, din când în când, la un viitor care e la fel de cenușiu ca și costumul unui profesor de engleză.
  2. Alchimistul de Paulo Coehlo. M-a făcut mult să mă gândesc la ce vreau eu de fapt de la viață și de la viitor. Din păcate, am citit-o acum ceva vreme, iar pe-atunci visele mele se întindeau pe 2-3 ani cel mult, cred că am nevoie să recitesc cartea asta. Dar m-a umplut de speranță, cartea asta m-a făcut să mă simt mai puțin singură și mult mai încrezătoare în propria-mi persoană. 
  3. Mic Dejun la Tiffany de Truman Capote. Cartea asta m-a sucit, mi-a distrus câteva relații sociale și mi-a făcut inimea să urle și mintea să doară mult timp după. Am un groaznic complex și o groaznică frică față de viitor și de dezamăgirile pe care le poate aduce, iar faptul că în această carte personajul feminin era tot ce eu nu aveam curajul să fiu... Să zicem doar că a atins un punct sensibil și m-am gândit mult după dacă ar trebui și eu să-mi bag picioarele în ea de viață și să fiu cea mai liberă variantă a mea. În caz că vă întrebați, nu sunt nici pe-aproape. Și tocmai de-aia nu mă gândesc prea des la cartea asta.
  4. În noapte de Haruki Murakami. Scrierile lui Murakami au ceva care stoarce toată esența din mine. Am citit cartea asta noaptea, în tren, pe drumul foarte lung către rudele mele îndepărtate... Și mult după am continuat să mă gândesc la cartea asta, la modul în care o noapte a putut fi așa frumos îmbuteliată într-o carte, cum am putut simți, trăi și gusta totul, cum nu am fost în stare să-mi pun întrebări în legătură cu veridicitatea întâmplărilor, ci pur și simplu le-am acceptat pentru că... ăstea erau, și cine eram eu să comentez. Aici nu am un alt motiv în afară de fascinația pe care mi-a trezit-o. Și e imposibil cât m-am putut îndrăgosti de personaje, având în vedere ce scurtă e cartea.
  5. Copila-Stea de Jerry Spineli. Cred că asta a fost prima carte care mi-a venit în minte la provocarea asta. Adevărul e că-mi doresc să pot să fiu și eu o Copilă Stea, genul de persoană care aduce schimbări în viețile oamenilor și face ca totul să devină mai bun prin simpla ei prezență... Nu sunt, dar asta nu înseamnă că încerc să devin mai bună. Cartea asta scoate toți anii de self-loathing din mine și mă transformă într-o băltoacă de speranță. 
Și mai erau, doar că nu am cheful să fiu nici pozitivă, nici prea drăguță, așa că aveți parte de cărți relativ triste. Sau care m-au întristat pe mine, cel puțin. 

08.03.2015

Sara's mailbox #9

Chiar îmi spusesem, de la ultima postare de acest fel, că nu o să mai cumpăr cărți decât dacă le găsesc la reducere și chiar le vreau. Asta pentru că oricum am deja mai multe decât știu să număr (exagerez, dar you know). Însă bineînțeles că de tot nu m-am putut abține, și ceva-ceva tot am reușit să strâng.


Ambele cărți sunt cadouri: A clash of kings este suvenirul pe care mi l-au adus înapoi doi prieteni după ce au fost în Anglia în vacanța dintre semestre și pot să spun doar că o ador și sunt recunoscătoare pentru că-i am alături și se gândesc la mine și știu ce-mi doresc și ce mi se potrivește. Această carte o citesc momentan, abia am ajuns la primul sfert al cărții, merge destul de greu, dar sper să se îmbunătățească situația. Ultimul avanpost mi l-a dat verișoara mea mai mare, după ce ea a citit un sfert sau jumătate și nu i-a plăcut și a vrut să scape de ea. M-a scutit de cheltuit bani și abia aștept să mă apuc de cartea asta! Dacă merge totul bine, poate reușesc să o citesc luna asta.


Următoarele sunt ambele luate de la Okian. Wonder am luat-o joia dinainte de vacanța dintre semestre; nu aveam chef să mă duc acasă, așa că am colindat prin librării, deși banii i-am păstrat pentru Okian pentru că voiam să-mi iau neapărat ceva în engleză. Bătălie a fost între mai multe cărți, dar asta a câștigat în cele din urmă. Știu că marea parte a celor ce au citit-o, o și recomand și sper să o citesc cât de curând. The truth about forever am comandat-o când erau reduceri pe site, m-a cam păcălit descrierea de-acolo, pentru că aparent e un YA și în agenda mea nu era programat să-mi cumpăr o astfel de carte, dar acum o să o citim și vedem noi cum este ea de fapt.


Până aici a mers totul bine. Eram mulțumită că nu mi-am luat prea multe lucruri, că reușisem să citesc mai multe decât îmi propusesem inițial... Iar după am mers la anticariat cu tata, după mult timp, când toate cărțile pe rafturi erau noi... Și nu m-am putut abține.
Prima este o carte despre Mitologia greacă. Când am văzut asta, nici nu mi-a mai păsat de altceva (cum ar fi faptul că e easy english, când eu sunt la un nivel mult mai avansat). Oricum, cartea are și niște ilustrații faine și nu regret deloc că mi-am luat-o. Niciodată nu ai îndeajuns de multe cărți despre mitologie.
Următoarea carte este Balaurul, pe care tata mi-a luat-o expres, pentru că și-a adus el aminte că profesorul lui de română din tinerețe le tot zicea să citească această autoare și aparent și aveau texte de ea la bac. Acum nu știu dacă chiar așa e, dar cert e că m-am pricopsit cu această carte și la fiecare sfârșit de săptămână, tata mă întreabă dacă i-am citit cartea. Încă nu, încă nu...


Celelalte cărți, pe lângă cea cu mitologie greacă, pe care mi le-am ales, sunt: Mireasa hoțomană, pe care mi-am luat-o din simpla dorință că vreau să citesc ceva scris de Margaret Atwood; Eleganța ariciului, care îmi tot făcea cu ochiul de fiecare dată când mergeam prin librării și a cărei copertă o ador; Apă pentru elefanți, pentru că are un circ, o copertă frumoasă și în minte am doar posterul superb de la film. 


Și o poză de grup pentru că vai, arată superb împreună într-un teanc. Este și un târg de carte în viitorul foarte apropiat, deci s-a zis din nou cu ideea că nu voi mai cheltui bani pe cărți. Eh, whatever.

06.03.2015

La mulți ani, Resfeber!


Resfeber ca și blogul, nu Resfeber ca și cactusul. Dar pentru cei care nu știau, acest mic cactus împărtășește numele cu blogul meu și este și mascota oficială. Are parte de prea puțină publicitate, în ciuda gustului fashion minunat pe care-l are.

Oricum, happy felicitări mie că am reușit să scriu pe acest blog timp de un an! Yep, 6 martie, oficial un an de la prima mea postare pe acest blog. Sinceră să fiu, nu știu unde a trecut timpul și cum de a trecut atât de repede. Parcă mai ieri era vacanța de Paște și eu mă luptam cu trei cărți deodată și eram entuziasmată să văd blogul crescând, să-mi văd pasiunea pentru cărți revenind la viață. Yep, good times! Nu mă pricep deloc la chestia asta cu postările aniversare, dar îmi plac chestiile emoționante și aducerile aminte.

Adevărul e că acest ultim an chiar a fost unul bun înspre foarte bun pentru mine. Am reușit să-mi găsesc un echilibru interior, care încă e puțin cam fraged, dar lucrăm la asta. Am reușit să încep un lucru care necesită ceva timp și efort, și chiar să mă țin de el. Majoritatea timpului meu liber a fost mutat de la orice altceva la citit. Am devenit mult, mult mai rapidă și mai organizată atunci când citesc și am găsit și modul cel mai potrivit să rămân motivată să citesc chiar și când nu am starea necesară. Am citit cărți de care nici nu știam că există, m-am implicat într-o comunitate de oameni speciali și plină de lucruri extraordinare, am mai strâns legături care existau sau am creat noi punți între mine și oamenii internetului.

Sunteți 53 de oameni care ați decis că blogul meu are ceva care să-l facă să merite să stea în dash-ul vostru blogger. De-a lungul timpului, Resfeber a strâns aproximativ 19.000 de vizualizări și 550 de comentarii. Au fost publicate 142 de postări, asta fiind cea cu numărul 143. Dintre acestea, 48 sunt recenzii, iar 22 lepșe. Am început multe și diverse rubrici: top 5 wednesday, monthly favorites, book hauls și wrap-ups. Și poate cel mai important lucru: nu m-am plictisit niciodată de acest blog, nu am simțit niciodată că este o obligație sau că trebuie să mă forțez ca să scriu. Am făcut-o cu drag și blogul mi-a adus multă fericire în acest an.

Și bineînțeles, nici unul dintre aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără susținerea fiecăruia dintre voi! Comentariile voastre mereu îmi aduc un zâmbet pe buze, fiecare nouă cerere de prietenie pe goodreads și persoană interesată de blogul meu îmi ridică moralul și poate că ar fi fost mult mai ușor să devin dezinteresată de acest blog dacă nu ar fi fost cercul social de bloggeri incredibili în care mă învârt.

Resfeber a fost motivația mea de a face un lucru pe care-l iubesc. La începutul acestui blog, 8 martie anul trecut, făceam o leapșă, iar pe vremea aia, numărul de cărți citite era 95 pe goodreads. Acum, un an mai târziu, este 159. În condițiile în care probabil ar fi fost abia 100, dacă aș fi rămas la fel ca înainte. Oricum, diferența se vede și se simte și nu aș fi putut fi mai mândră de modul în care atât eu, cât și blogul meu, am evoluat de-a lungul timpului.

Sper ca anul ce urmează să fie măcar pe jumătate la fel de productiv. Știu că odată ce va începe școala în toamnă, iar eu voi fi în clasa a doișpea, îmi va fi foarte greu pe plan emoțional să mai citesc (aka mă simt vinovată dacă citesc când știu că am alte lucruri de făcut), deci voi încerca să profit din plin de timpul care mi se oferă momentan. Mulțumesc din nou, și la cât mai mulți ani cu acest blog sper să am!

05.03.2015

Cinder de Marissa Meyer


La un moment dat, după ce am citit prea multe cărți serioase și m-am și apucat de al doilea volum din Cântec de gheață și foc, am decis că nu, am nevoie de o lectură ușoară, ceea ce în mare parte = YA și am hotărât că Cinder va fi aleasa. Ador basmele, atât cele clasice, cât și cele mai puțin cunoscute, iar dacă mai sunt și sucite, atunci cu atât mai bine.

Lumea a trăit în pace timp de 126 de ani, după al Patrulea Război Mondial. Cinder lucrează ca și mecanic în New Beijing, capitala reconstruită a unei națiuni cunoscute drept Commonwealth. Prietena ei cea mai bună este un robot și își iubește sora mai mică. Încearcă să nu se gândească prea mult la prințul Kaito, personalitatea regală de care toată lumea e îndrăgostită, sau la boala care răpune populația Pământului. În schimb, visează că va scăpa, dar întâlnește o grămadă de greutăți în calea acestui vis.

Cartea asta a fost exact ce mă așteptam să fie și ce mă așteptam să primesc de la o carte YA. Sincer, nu cred că pot veni cu altă descriere când e vorba de experiența mea cu Cinder. Locul și timpul alese pentru acțiune au fost totuși destul de interesante și mi-a plăcut să citesc despre această nouă lume, atât de schimbată față de inițiala Cinderella pe care o știm. Măcar asta pot recunoaște, cartea asta a avut o lume unică. Și da, am și un soft spot pentru povești clasice repovestite. 

Din păcate, din punct de vedere al poveștii, a fost o dezamăgire. Cartea a fost groaznic de previzibilă, mi-am dat seama de principalul plot twist/plot key din primele 50 de pagini, ceea ce cam ia din plăcerea de a continua să citești. Și din moment ce trebuie să se țină cont de unele lucruri, având în vedere că este o variantă repovestită a Cenușăresei, am impresia că autoarea și așa a avut parte de destulă libertate cu povestea asta. Înțeleg că se presupunea că este o carte ce încearcă să aibă și acțiune, dar și intrigi politice și amenințări pentru preluarea puterii, dar dacă a decis să scrie despre mai multe teme, atunci să le dezvolte așa cum trebuie pe toate. Pentru că doamne, partea romantică a acestei cărți a fost groaznică. Nu am putut să văd nici un fel de evoluție, nici un mod prin care personajele principale s-ar fi putut îndrăgosti, mai ales în timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție. Pur și simplu nu a fost credibilă această iubire, sub nici o formă nu voi accepta ideea că sentimentele lor sunt reale. Uhm, nu mersi, poți să iei romanța de lângă mine. Mi-ar fi plăcut mai degrabă să văd mai multe scene în care să fie în prim plan relația dintre Cinder și sora ei, pentru că sincer, avem nevoie de mai multe relații între personaje feminine ca o chestie generală.

Știți cum în povestea inițială, Cenușăreasa are acei mici șoricei în jurul ei? Aici, Cinder are un robot cu foarte multă personalitate pe nume Iko, iar Iko a fost personajul meu preferat. Spune ceva despre cât de mult nu mi-au plăcut celelalte personaje, umane. Nu am putut avea nici o conexiune cu nici unul dintre personaje, nu au fost îndeajuns de dezvoltate ca să văd ceva ce să merite în ele (chiar și în prințul Kaito, care a fost doar idealul acela de băiat perfect și pur și simplu nu mi-a plăcut de el, indiferent cât de gentleman era sau cât de mult zâmbea). Cinder a fost un pic okay, dar până și asta a dispărut la un moment dat. Iko a fost singura care chiar părea umană dintre toți. Ceea ce e puțin cam trist.

Ah, și mi-ar fi plăcut ca scenele emoționante și triste chiar să fie așa?? Adică okay, se întâmplă chestia asta tristă, dar dacă eu, ca și cititor, nu pot să simt asta, atunci care-i scopul lor? Unele scene au venit ca și o scuză pentru comportamentul unora dintre personaje, altele au fost pur și simplu acolo. M-aș fi așteptat la mai multă durere vizibilă atât la Cinder, cât și la Kai, ținând cont de tragediile din trecuturile lor. Am apreciat umorul totuși, chiar mi-au plăcut părțile alea. Și comentariile sarcastice de-asemenea.

În mare a fost o lectură okay. Mi-a captat atenția și mi-a și reținut-o pe parcursul cărții, m-am distrat cât am citit-o și deși lentă în anumite locuri, am fost așa de entuziasmată de ultimele 30-40 de pagini! Aparent, chiar îmi place ca cărțile pe care le citesc să aibă acțiune, sau cel puțin să aducă ceva care să mă facă să casc gura la fiecare pagină. Partea asta de final a fost chiar singura în care chiar mi-a păsat de ce se întâmplă cu personajele.

Se termină într-un cliffhanger și am decis că voi continua seria în momentele în care am nevoie de o lectură ușoară și amuzant de citit. Sper ca următoarele volume să devină mai bune și sunt destul de curioasă să văd ce o să se întâmple mai încolo. 3/5 în general, am decis că o să-i dau 0.5 în plus, în mintea mea, pentru explozia de acțiune de la final. Nu final-final, pentru că ultimele 2 capitole au fost acre și de fapt mi-au dezvăluit că am avut dreptate (ceea ce nu e chiar așa de satisfăcător, când o carte e așa previzibilă), dar 3-4 capitole în față... Da, chiar mi-au plăcut ălea.

3/5

“It sounds dirty and stinky,” said Iko. 
“How would you know?” said Cinder. “You don’t have scent receptors.” 
“I have a fantastic imagination.”

“Don’t fret, Miss Linh. You are doing your fellow citizens a great service by being here.” 
She glared at the mirror, hoping she was glaring at the jerk on the other side. “Yeah? And what’d they ever do for me?”

It was not her fault he had liked her. It was not her fault she was cyborg. She would not apologize.

“I believe in you,” he said as he reached the doorway and rapped on the grate. “And whether or not he knows it right now, Kai believes in you too.”

“I'm an old man, Miss Linh. I know a lot about a lot of things."

"Oh, but... maybe you would change your mind? Because I am, you know."
"The prince."
"Not bragging," he said quickly. "Just a fact."

Nici îndeajuns de multe citate pe cât mi-ar fi plăcut mie să găsesc în carte și mult prea puține sunt relevante ca și idee generală. Momentan citesc A clash of kings, carte care e uriașă și mă simt ușor intimidată de ea (glumesc, mi-e și frică să respir când sunt în aceeași încăpere cu cartea asta), dar încet-încet, trec prin marea de cuvinte. 


04.03.2015

Top 5 Wednesday | Books You'd Save in a Fire


Am furat imaginea de la Leontina pentru că este mult prea faină și potrivită cu tema aleasă. Și acum, pentru că subiectul e destul de evident din titlu, merg direct la cărțile pe care le-aș salva:

  1. Solanin de Inio Asano. Manga asta mi-a schimbat viața, m-a dat peste cap și m-a învățat o grămadă de lucruri. Are de toate, printre care și o artă interesantă, și este atât de reală că doare. Nu m-aș vedea cum sunt azi fără manga asta, să fiu sinceră. Și știu că sună ca o exagerare, dar nu mint. Iubesc tot ce e legat de ea, iar faptul că o dețin, că pot să o ating mereu când simt nevoia de susținere mă face foarte fericită. Clar aș salva-o dintr-un foc, mai mult ca suport moral pentru ce ar urma după foc. {We've got no light of hope in our future. Nothing is going to happen. Our lives will be dull as rocks. Maybe it's a life full of boring happiness. But I don't wanna be an adult who pretends to be satisfied with it.}
  2. Circul nopții de Erin Morgenstern. Din motive evidente. Este cartea mea stand-alone preferată, ador tot ce ține de ea, iar copia mea are urmele a mulți cititori și a multă iubire. Îmi este foarte, foarte dragă și clar e pe lista mea de priorități. {You cannot stop thingsYou can only be prepared for them to happen.}
  3. Moștenirea, volumul patru din seria cu același nume, de Christopher Paolini. Este volumul meu preferat din serie, iar dacă ar fi să mai rămân doar cu unul singur din toată seria, atunci ăsta ar fi. Chiar dacă ca poveste de cum a ajuns în mâinile mele e mult mai sec decât celelalte. {It's impossible to go through life unscathed. Nor should you want to. By the hurts we accumulate, we measure both our follies and our accomplishments.}
  4. În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami. În lista de săptămâna asta am scris în general cărți care au o valoare sentimentală pentru mine, iar având în vedere că url-ul meu e inspirat de această carte, spune ceva. Este de-asemenea și prima carte pe care am citit-o de la Murakami și doar ea a fost de ajuns să mă convingă că este unul din autorii mei preferați și că vreau să citesc tot ce a scris el vreodată. {My biggest fault is that the faults I was born with grow bigger each year.}
  5. Fahrenheit 451 de Ray Bradbury. Alegerea asta e mai mult pe principiu, pentru că nu cred că aș putea să las în urmă, într-un foc, o carte care critică fix arderea cărților. {Don't ask for guarantees. And don't look to be saved in any one thing, person, machine, or library. Do your own bit of saving, and if you drown, at least die knowing you were heading for shore.}
Îmi place ideea topicului, dar în același timp nu-mi place, pentru că mă face să mă gândesc la chestii nașpa care s-ar putea întâmpla și nu, nu mersi. Să sperăm că nu vom afla niciodată dacă chiar astea ar fi alegerile mele. 

03.03.2015

Percy Jackson and the Lightning Thief de Rick Riordan



Datorită inițiativei de read-along #HalfBloodReaders de pe instagram, m-am decis să citesc și să duc la bun sfârșit această serie, pentru că îmi este dragă. Acest prim volum este de fapt recitit, prima oară l-am citit în română, împrumutat de la verișoara mea, după care am știut că-mi va plăcea. A fost o plăcere și să recitesc acest prim volum.

Percy Jackson este un băiat cuminte... dacă nu ar fi toate necazurile care-l urmăresc la toate școlile la care a mers. Profesoara de matematică îl urăște, chiar mai mult decât de obicei, într-una dintre excursii, unde încearcă să-l omoare. Nu doar un simplu om încearcă să-l prindă pe Percy, așa că acesta este nevoit să meargă în tabăra Half Blood, unde află mai multe lucruri despre existența sa decât a știut vreodată în întreaga lui viață. Faptul că este fiul lui Poseidon nici măcar nu mai vine ca o surpriză.

Am încercat să fac acel rezumat să sune cât mai fără spoilere, deși cred că deja toată lumea știe ce-i cu acest Percy Jackson, dacă nu din carte sau din auzite, măcar din filme (care deși îl au pe Logan Lerman, rămân groaznice). Inițial văzusem primul film, fără să știu că există și o carte și am rămas foarte plăcut surprinsă de cât de bună e cartea în comparație cu varianta sa cinematică.

Eu sunt înnebunită după mitologie, în special cea greacă. Încă de când eram mică citeam legendele acestora, răsfoiam enciclopedii și căutam poze cu statuile lor. Acum s-a mai diminuat puțin obsesia, deși sunt la fel de încântată când găsesc ceva care are legătură cu acest subiect. Cartea asta m-a avut cerșind după ea în momentul în care am citit zei greci.

Ok, povestea este destul de similară cu orice altă legendă despre eroi: personajul principal pleacă în căutarea a unui obiect magic (de preferat ca să-și și salveze onoarea pătată) și trebuie să treacă diferite probe, dar noroc că are prietenii aproape. Dar vai, cât de amuzant și de plăcut a fost să citesc despre aventurile lui Percy, Annabeth și Grover! A fost foarte interesant să văd cum toate acele mituri vechi de mii de ani au fost transpuse în zilele noastre. Ingenioase unele dintre ele, de-a dreptul hilare altele, captivante toate.

Personajele sunt de-a dreptul incredibile, din toate punctele de vedere. Au replici amuzante, te poți găsi în multe din gândurile și acțiunile lor, iar dacă nu, măcar le înțelegi deciziile. Pe mine încă mă șochează faptul că sunt niște puști de 12 ani și totuși trec prin atâtea lucruri și rămân aceiași la suflet. Percy este un adorabil drăgălaș și bun la suflet, genul de băiat care mă face să zic „of copilul meu drăgălaș” acum și care pe măsură ce va crește, îmi va frânge inima. O știu, dar nu mă deranjează. Annabeth a fost preferata mea pentru că da, îmi plac fetele deștepte în cărți și atitudinea ei de eu-le-știu-pe-toate a fost exact de ce era nevoie ca să echilibreze grupul de eroi. Și abia aștept să citesc în continuare despre ei, să-i văd crescând și devenind atât de grozavi că nici nu există îndeajuns de multă hârtie în lume să se scrie despre ei.

Se simte că este o carte scrisă pentru un public mai tânăr, ceea ce este probabil singurul meu regret cu privire la cartea asta: nu am citit-o când eram mai  mică. Mi-ar fi plăcut și mai mult, dar chiar și așa, a fost o experiență foarte, foarte plăcută să citesc această carte. Te ține cu sufletul la gură în cel mai inocent mod al acestei idei, pur și simplu îți pasă de personaje și speri din toată inima că nu vor mai da de alte belele. Povestea reușește să te transforme din nou într-un copil ce dorește și el să fie acolo, în mijlocul aventurii și cred că genul acesta de cărți, ce nu sunt pentru toată lumea, dar transformă pe oricine într-un cititor potrivit pentru ele, sunt cele mai bune.

Pentru că acest prim volum nu-ți dă impresia că aduce ceva nou (posibil să fi știut de ideea acestei cărți de atât de mult timp că nu mi se ma pare nouă, totuși), dar te simți atât de bine citindu-l că nu prea ai motive să te plângi. De la mine pierde o steluță din cauză că simt că îi mai trebuie ceva, deși nu este genul acela de gol pe care l-am simțit la Urzeala tronurilor, ci mai degrabă genul acela în care speri și ești chiar sigur că următoarele volume vor fi și mai bune, vor aduce și mai mult, și atunci ce notă le dai?

4/5

Din nou, nu am citatele pe care le-am însemnat pentru că nu am cartea la mine, și din păcate nici nu sunt sigură că voi reveni să editez. Vom vedea. Până una alta, să ne bucurăm că am reușit să scriu coerent această recenzie, rar se întâmplă, după multe cărți terminate una după alta, chiar să scriu recenzii la toate. 

02.03.2015

February Favorites


Nu-mi plac postările întârziate, dar eh, nu prea am ce face. Februarie a fost o lună mult prea scurtă, mai scurtă decât de obicei, sau cel puțin asta a fost impresia pe care mi-a lăsat-o, însă foarte productivă. Ceea ce e bine, înseamnă că am multe lucruri despre care să vorbesc în această postare! Yay.

O să încep prin a vorbi despre filmul meu preferat (probabil) din acest an și unul pe care o să-l recomand de acum înainte oricând voi fi întrebată de recomandări, și anume Big Hero 6. Am reușit să merg să-l văd și eu în sfârșit la cinema și a fost incredibil. Ador filmul ăsta cu forța a o mie de phoenixi și-l recomand fie că vă plac desenele animate, fie că nu. Am trăit filmul ăsta, am plâns și am râs cât pentru o întreagă săptămână și m-am îndrăgostit de personaje. Big Hero 6 a reușit să mă facă să ignor până și copiii enervanți din sală, într-atât m-a acaparat complet povestea și totul. Iar pentru că mi-a plăcut atât de mult, odată ajunsă acasă de la cinema, l-am mai văzut încă o dată, să mă asigur eu că nu mi-au scăpat detalii. Iar sincer vă spun, dublajul nostru chiar a fost bun. Și o să adaug și o întâmplare amuzantă: când a apărut prima oară Baymax pe ecran, fetița de stătea lângă mine se întoarce către tatăl ei și zice: „Uite, este la fel de gras ca tataie!” și mi s-a părut cea mai drăguță și amuzantă chestie din lume.
Și, de-asemenea, am mai încercat să mă uit la seriale, dar singurul care m-a prins la momentul de față este Elementary, un retelling la Aventurile lui Sherlock Holmes în care Holmes este un fost dependent de droguri ce încearcă să se lase cu ajutorul lui Watson, rol feminin jucat de Lucy Liu. Împreună, în timpul liber, mai și rezolvă crime și mie mi se par ideea și modul în care e făcut serialul ăsta pur și simplu geniale. Poate că nu este cel mai bun serial de până acum, dar eu cu siguranță mă distrez uitându-mă la el. Relația dintre Sherlock și Watson, mai ales în serialul ăsta, este crema de pe tortul vieții mele.

Cărțile care mi-au plăcut în mod special în luna februarie au fost We were liars de E. Lockhart, care m-a surprins extrem de mult, Percy Jackson și hoțul fulgerului de Rick Riordan, care scoate ce e mai drăguț din mine la suprafață și Circul nopții de Erin Morgenstern, care a fost recitită și care este tot ce vreau eu de la o carte. Toate sunt bune, iar în mod special le recomand pe ultimele două!

Îmi place din ce în ce mai mult să mă uit la booktuberi, așa că voi vorbi de două fete incredibile peste care am dat în peregrinările mele pe youtube. Prima este Iris de la The Sheep and the Wolf. Vorbește extraordinar de bine și fluid, se vede că pune pasiune în ceea ce face și este probabil, la momentul de față, booktuberița mea preferată. Destul de aproape în spate este și Sanaa de la InkBonesBooks. În mare citește fantasy, face niște recomandări foarte bune, se uită și la anime și vorbește frumos. Nu știu cum e pentru voi, dar dacă o persoană nu are tonul potrivit, pentru mine nu mai contează conținutul propriu-zis. Adică, practic, este important și modul în care ți-e transmisă o informație, nu doar informația în sine.



Ok, aici o să am puțin de povestit. Șervețelele acelea sunt incredibil de drăguțe și le-am luat strict pentru că erau cu păpușelele acelea drăguțe asiatice și erau la jumătate de preț (ceea ce explică jalnica stare în care se află pachetul). Le-am luat de la Cărturești pe când cumpăram un cadou pentru ziua unei colege. Iar acel mic borcănaș de Nutella a fost un cadou foarte simpatic de la unul dintre studenții de la facultate ce au venit să ne predea. La sfârșitul orei a dăruit celor ce au vorbit cel mai mult câte un astfel de borcan, iar pentru că mie-mi place să-mi exprim opiniile, am primit și eu unul. Mi se pare adorabil, l-am păstrat și l-am pus în bibliotecă, alături de cărțile mele preferate.

Pe telefon am dat peste două aplicații pe care le consider foarte utile. În primul rând, am găsit în sfârșit un program care să-mi deschidă atât cărțile în epub, cât și în pdf, și anume UBReader. Mi se pare foarte drăguț și meniul inițial, care îți arată cărțile puse pe rafturi și poți face cam orice vrei (highlight, ceea ce nu puteam face în celălalt program). De fapt, înainte, aveam două programe separate pentru ambele extensii: pdf și epub, iar acum mă bucur că am scăpat de o problemă. Următoarea este My Study Life, care te lasă să-ți scrii toate cursurile (și îți trimite o notificare 15 minute înainte de începerea cursurilor), unde-ți poți nota zilele pentru examen sau când ai nevoie să predai diferite proiecte, iar tu te poți baza pe această aplicație să-ți reamintească în caz că uiți. Mi se pare foarte folositoare, mai ales pentru că eu o duc rău cu organizarea timpului.

Ca muzică, am dat peste mai multe melodii care mi-au plăcut, dar spotlight o să primească două: Immortals - Fall Out Boy, melodie ce a fost în filmul Big Hero 6 și care mi-a plăcut la nebunie. Încă-mi place la nebunie, cred că este super și a devenit melodia mea de fundal pentru când citesc seria Mistborn, deci acum mă duce cu gândul atât la cărțile lui Brandon Sanderson, cât și la filmul din a cărei coloană sonoră face parte. Următoarea melodie este Don't kill the magic -Magic!, care mi se pare foarte reușită, surprinde din plin atmosfera cărții mele preferate și mereu când am nevoie de ceva care să mă facă nostalgică, apelez la melodia asta. Îmi unge sufletul.


Într-una din turele de cumpărături cu mama, când aveam și starea bună necesară pentru așa ceva, am cumpărat o grămadă de chestii, printre care se numără și acest termos incredibil de drăguț! Îmi dorisem unul de ceva vreme și este numai bun pentru diminețile ploioase de primăvară și pentru personalitatea mea de copil bebe. Și totuși, nu este adorabil?

Am dat peste un alt tip de ceai, aparent trag tot la ce m-a consacrat ca băutoare de ceai, și anume ceaiul de fructe. Recomand extrem de tare Temptation Red de la Lipton, care este cu căpșuni și zmeură și care este un ceai extraordinar. Nu mă așteptam să-mi placă așa de mult, dar își merită toată reclama, toată faima și toți banii.

Experiența preferată de luna asta este împărțită între prezentarea pe care am ținut-o pentru Circul nopții, ziua pe care am petrecut-o citind cu verișoarele mele și mai pe seară ieșind cu prietena mea cea mai bună sau seara în care tata m-a dus la anticariat și m-a lăsat să-mi cumpăr 4 cărți pe care le voiam. Relativ simplă luna februarie. Dar m-am hotărât să fiu mai calmă și înțelegătoare și drăguță, ceea ce funcționează destul de bine până acum și sper să-mi iasă și-n continuare. Tind să devin frustrată când se schimbă anotimpurile, deci nu știu ce să zic.

Sper că v-a plăcut postarea mea, că vă plac unele din preferatele mele sau poate le veți încerca în viitor! Până atunci, eu vă urez o primăvară frumoasă și ne auzim și luna următoare cu noi preferate.

Din dragoste pentru o regină de Jean Plaidy



Cum am zis și în postarea de wrap-up, m-am decis să citesc câte o carte din seria Iubiri și destine pe lună. În februarie am ales să citesc această carte, în mare pentru că o citise și mama înaintea mea și voiam să am partener de discuție. Tot nu mă pot abține și voi zice: ador coperțile colecției ăsteia.

Această carte este exact ce ai crede: o incursiune prin istorie, dar și prin femeile pe care le-a avut Filip al II-lea, unul din cel mai mare monarh al perioadei și rege al Spaniei, alături. Prezentându-l pe rege într-o altă lumină, diferită de cea a omului ce a susținut Inchiziția și ce a dus la moartea a sute de nevinovați.

Mi-au plăcut foarte mult cuvintele de început ale autoarei, care practic sunt explicațiile ei cu privire la cum și de ce a decis să ni-l prezinte pe Filip mai degrabă din ipostaza de soț și tată iubitor, decât cea de conducător. Povestea începe chiar cu nașterea acestuia și după ce citisem abia primele 20 de pagini, aveam așteptări mari de la această carte și eram entuziasmată să citesc în continuare. Am simțit chiar că această carte avea potențialul să devină una din preferatele mele, însă din păcate, nu s-a întâmplat.

În momentul în care scrii o carte în acest gen, ai limite atunci când vine vorba de poveste: trebuie să urmezi un tipar al unor evenimente, iar tocmai pentru că scrii despre istorie și despre lucruri pe care o persoană le poate afla foarte ușor și printr-un simplu click, munca unui autor ar trebui să se axeze pe a face cartea interesantă. În mare, nu am motive să mă plâng de poveste, deși mi-au displăcut unele detalii pe care le-a adăugat autoarea, în încercarea ei de a-mi provoca fie milă, fie adorație, pentru că pur și simplu nu am avut nevoie de ele. Autoarea nu a reușit să mă facă să-mi pese îndeajuns de mult, așa că doar eram „meh” față de tot ce se întâmpla în carte. Nu prea mi-a păsat de poveste și nici de personaje.

Pentru că, exceptându-l pe Filip, am urât toate personajele. Nici unul nu a avut parte de dezvoltarea de care avea nevoie și o merita. Nu m-am putut atașa de ele, am fost nepăsătoare la toate iubirile și intrigile și grijile prin care treceau. Și credeți-mă, nimeni nu e mai dezamăgit de asta decât mine. Filip este, totuși, un personaj ce are parte de ceva dezvoltare și de el chiar mi-a plăcut până la un punct. Dar personajele feminine, mai ales miresele lui Filip, erau fie doar păpuși în stare de nimic, sau mult prea copilăroase și (scuzați termenul) proaste sau isterice pentru timpul respectiv și locul pe care-l ocupau în societatea europeană. Nu le-am putut suporta, indiferent cât de superbe și splendide se presupune că erau din descrierile de care au avut parte și nu am simțit nici o emoție venind din partea lor, deși aici are o parte de vină și stilul de scris relativ simplu.

Oh, iar această carte are parte de publicitatea și descrierea greșită. Se spune că Filip este prezentat ca un „tată iubitor și iubit senzual”, dar sincer, toată cartea este mai degrabă încercarea lui de a deveni așa ceva și, din păcate, eșuând exact când trăsăturile respective contau cel mai mult pentru poveste. Nu am cunoștințele istorice necesare să mă plâng de modul în care personalitatea lui Filip a fost prezentată, dar nu mi-a plăcut deloc de el după ce a crescut. M-am simțit de parcă eram într-un loc de joacă, înconjurată de copii și simțind nevoia să urlu „nu fă aia!”, „pune mâna și fă aia!” odată la 20 de minute. Copiii fiind toate persoanele cu sânge albastru din cartea asta.

Problema mea principală cu această carte a fost lipsa de conexiune cu personajele. Și, deși atunci când vine vorba de personaje, stilul de scris reprezintă un minus, când vine vorba de a ține cititorul curios și atent, își face treaba. Nu am renunțat la această carte (pe lângă principiul meu de a nu mai renunța la cărți decât în cazuri extreme) tocmai pentru că a fost scrisă într-un anumit mod care te prindea repede, capitolele s-au terminat întotdeauna culminant, ținând cititorul interesat și chiar dacă nu este cea mai grozavă carte pe care am citit-o, a fost totuși interesantă. În modul „aflu mai multe despre istorie” interesantă.

Nu știu, am impresia că doar m-am plâns de cartea asta, deși mi-a plăcut chiar destul de okay, ținând cont de nota pe care a primit-o.

3/5

Citate nu are, pentru că am uitat cartea acasă (Domnul știe că și așa am destule aici să-mi ajungă pentru luni și luni). 

01.03.2015

February Wrap-Up



În luna asta am citit 7 romane și două piese de teatru, ceea ce este foarte, foarte bine! Adevărul e că de când am început blogul, am citit mult mai mult și mult mai repede decât o făceam înainte, iar diferența se vede și se simte! Sunt foarte fericită și entuziasmată de asta și abia aștept să văd cum o să sfârșesc anul ăsta din acest punct de vedere. Până una alta, cărțile pe care le-am citit:
  1. Hamlet de William Shakespeare. Am început luna citind pentru școală, ceea ce nu a fost chiar atât de rău precum credeam că o să fie, mai ales că ambele piese de teatru sunt de fapt recitite. Am fost mai mult frustrată de faptul că nu am știut să-mi organizez timpul, dar a fost okay în cele din urmă. De Shakespeare îmi e frică să zic ceva, este până la urmă parte din titanii literaturii, și deși mi-a plăcut până la un punct, nu cred că Hamlet a fost exact genul meu.
  2. Romeo și Julieta de Shakespeare. Ok, prima oară când am citit piesa asta, am plâns. Acum am reușit să văd ironia și am reușit să-i găsesc și buline negre, dar mie una mi-a plăcut mai mult piesa asta decât Hamlet? Cred? Sunt undeva pe picior egal, deși nu mă simt okay dându-le notă. 
  3. We were liars de E. Lockhart. Ok, mie mi-a plăcut cartea asta mult, mult de tot și m-a lăsat inaptă de a mă gândi la altceva destul de multă vreme, însă nu cred că o recomand, pentru că am impresia că e ori genul de carte pe care o iubești, ori genul de carte pe care o urăști și care te-a lăsat rece. La mine a existat pur și simplu o scânteie ce s-a transformat într-un foc masiv și am adorat cartea asta. O recenzia aici. 5/5
  4. Circul nopții de Erin Morgenstern, carte pe care am recitit-o  pentru că urma să o prezint la Seara de Carte Brașov și voiam să am toate detaliile proaspete în minte. Am adorat-o la fel de mult ca și prima oară, iar faptul că este cartea mea stand-alone preferată presupun că spune ceva. 5/5
  5. Țapul ispășitor de Daphne du Maurier. Cu ocazia faptului că am fost de serviciu pe școală, iată-mă terminând, după lungi lupte seculare, și această carte. Mi-au plăcut unele părți, altele m-au lăsat rece și una peste alta, a fost doar o carte okay. Dar eram curioasă să văd cum scrie autoarea asta, acum știu și nici nu voi mai încerca o altă carte de la ea prea curând. Aici câteva păreri și nota este 3/5.
  6. Furioșii de David Moody. O carte al cărei subiect l-am adorat, mi-a plăcut și modul în care a fost executată, iar personajele au fost încântătoare. Iar deși modul alert în care este scrisă se potrivește bine cu genul cărții, pentru mine a fost minusul pe care-l primește. Mai multe idei aici. 4/5
  7. The Final Empire de Brandon Sanderson, prima carte a seriei Mistborn, pe care am citit-o datorită grupului YearOfCosmere, conform căruia în fiecare lună, timp de un an, vom citi câte o carte a acestui autor. Au fost destule aspecte care mi-au displăcut, dar a fost salvată în cele din urmă. O carte ce o recomand fanilor fantasy. Recenzia extrem de lungă și nota 4/5.
  8. Din dragoste pentru o regină de Jean Plaidy. Am decis ca în fiecare lună să citesc o carte din colecția Iubiri și destine, iar pentru februarie aceasta a fost norocoasa. Începuse atât de bine, îmi plăcea de Filip, personajul principal (este o carte istorică despre iubirile lui Filip al II-lea, regele Spaniei) și modul de scris era plăcut. Lucrurile au luat o întorsătură urâtă după și din păcate nu am putut să-i dau mai mult de 3/5. O recenzie completă va veni.
  9. Percy Jackson and the Lightning Thief. Din nou m-am implicat într-un read-along, de data asta pentru seria Percy Jackson. Deși am citit primul volum acum un an, pe când îl împrumutasem de la verișoara mea, acum am decis că se poate să-l recitesc, în engleză, pentru că oricum aveam seria. Am citit acest volum în întregime într-o zi, mi-a plăcut mult, iar, din nou, o recenzie completă va urma. 4/5
Mi-am uitat laptopul la gazdă weekendul ăsta, așa că nu am putut face nimic din ce-mi propusesem. E bine măcar că asta mi-a permis să citesc mai mult, însă postările ce vor urma, din păcate, vor fi destul de îngrămădite (una după alta). Momentan citesc The Book of Lost Books, care reprezintă o discuție lungă, pe autor, despre toate cărțile care au fost pierdute în timp și pe care nimeni nu le poate citi și nu le va putea citi vreodată. Este foarte interesantă, iar dacă ideea vă face cu ochiul, eu zic să-i dați o șansă. În același timp, pe telefon/laptop am început și al doilea volum din seria Mistborn, Well of Ascension, din care însă nu am citit mai mult de câteva pagini. Iar după mine voi căra A clash of kings de George R. R. Martin, al doilea volum al seriei Un cântec de gheață și foc, ca să o citesc. 
Iar pentru că este 1 martie, vă doresc o primăvară superbă și, să sperăm, călduroasă!