31.01.2015

January Wrap-Up

Humanitas, Brașov

Luna asta am citit 8 cărți și o piesă de teatru și este mult, mult mai mult decât m-am așteptat. După ce am văzut ce bine și repede merge, mi-am zis: hey, poate ating chiar treapta de 10 cărți, Nu am reușit chiar ce mi-am propus, dar este mult, mult mai bine decât credeam că o să fie la începutul lunii. Fără să mai fac mare tam-tam, cărțile pe care le-am citit sunt:

  1. The Scarlet Letter (Litera stacojie) de Nathaniel Hawthorne. Prima carte pe acest an și nu am fost impresionată. A trebuit să o citim pentru ora de engleză, am fost printre acei trei din clasă care chiar au făcut-o. Este un clasic, aparent toată lumea știa de cartea asta, iar eu până să ne zică profa de ea nu am știut nimic nici de existența ei, nici de cea a autorului. Încălcări ale codurilor societății, secrete și multe discuții care se vor filozofice; pentru mine a fost un fel de Tess d'Urberville cu o poveste mai nașpa și de o calitate mult inferioară. 2/5
  2. The Ocean at the End of the Lane (Oceanul de la capătul aleii) de Neil Gaiman. De la prăfuita lume americană de pe la începuturile colonizării engleze, am trecut imediat într-o lume magică și splendidă și superbă, iar povestea acestei cărți m-a fascinat complet. Recomand, iar pentru mai multe impresii, recenzia aici. 4/5
  3. Urzeala tronurilor de George R. R. Martin. Primul volum din seria aia uriașă și recunosc, am fost tare entuziasmată să citesc și eu în sfârșit cartea pe care toată lumea părea că o iubește. Am iubit-o și eu, deși tot mi-a lăsat impresia că ceva-i lipsește. Abia aștept să citesc următorul volum, deși nu sunt prea sigură când o să se întâmple asta. Aici o recenzie, iar scorul este 4/5
  4. Destinul Ultimului Romanov de Dora Levy Mossanen. O carte ce prezintă istoria ultimelor persoane din casa de Romanov prin ochii unei apropiate ale familiei regale. Și-a pierdut tot în momentul în care s-a intersectat magia cu restul. Meh. 2/5
  5. Îmblânzitorul apelor de A. R. Deleanu. Mai bine decât îndrăzneam să sper, mai ciudată decât mă așteptam. Interesantă, poate chiar provocatoare, am impresia că totuși nu-s făcută nici pentru genul, nici pentru subiectele pe care le abordează. O recenzie și 3/5
  6. Stoner de John Williams. Cartea care mi-a produs o tristețe groaznică și despre care încă nu am o părere în întregime formată. Mi-au plăcut multe aspecte din carte și mie chiar mi s-a potrivit la momentul la care am citit-o. Păreri aici. 4/5
  7. Transcendence de Shay Savage. Nu știu de unde am cartea asta pe laptop și sincer, nu cred că vreau să-mi amintesc ce exact m-a făcut să cred că e o idee bună să citesc asta. O carte simplu romantică, și atenție, și conținut +18, care nu s-a gândit prea mult la plot sau la altceva. Buba vine acum: iubirea asta mare este între un caveman care nu poate înțelege ce i se spune și care se gândește doar la perpetuarea speciei și o tipă de secol XXI care îi pică lui din cer. Nu, nu am putut să înțeleg nimic din asta. 2/5 totuși, deși e mai degrabă un 1.5, doar pentru că am citit și cărți mai rele. 
  8. Eleanor & Park de Rainbow Rowell. Eram sigură că o să scriu o recenzie și pe blog acestei cărți, dar am sentimente complicate față de această carte și nu știu ce aș putea să spun fără să folosesc câte o înjurătură la fiecare propoziție și să fac pauze să dau cu piciorul în podea și palmele în masă la fiecare paragraf. Mda, atât de tare m-a frustrat. A fost drăguță, cele două personaje principale fac un cuplu adorabil și mi-a plăcut mult de Park. Dar au familii și relații așa disfuncționale și totul e așa încurcat și dat peste cap că eu arunc cu dragostea lor la gunoi și fug spre apus călărind un inorog. Meh per total, dar 3/5 pentru că sunt eu o romantică groaznică.
  • Meșterul Manole de Lucian Blaga. Și piesa de teatru de pe această lună, citită pentru română. Mi-a plăcut mult, personajele au fost extra interesante și stilul lui Blaga a fost minunat. Mi-a plăcut mult, mult mult.
Dacă cumva nu se găsește recenzia la o carte pe blog, încercați și pe goodreads, acolo sigur am lăsat măcar două rânduri cu ce părere am. A fost o lună relativ bună din punctul de vedere al cărților. Bineînțeles, e întotdeauna loc de și mai bine, dar hey, nu mă plâng! Ultimele 3-4 cărți nu au făcut decât să-mi dea o stare melancolică și tristă și chiar sper că luna următoare îmi va aduce mai multe chestii pozitive. Cum a fost luna voastră din acest punct de vedere? Și ce mai citiți? Eu momentan trag la Țapul ispășitor de Daphne du Maurier și am decis să recitesc The Night Circus, ceea ce mă face ultra entuziasmată. 

29.01.2015

Stoner de John Williams


Pentru că m-am convins, cumva, să fiu o parte activă a comunității irl de cititori, am decis să devin parte a unui club de carte și deși sunt abia la început de drum și lucrurile încă sunt puțin jenante, eu sunt totuși extrem de entuziasmată. Aceasta este cartea pentru următoarea noastră întâlnire, iar eu, în entuziasmul meu, am terminat-o relativ repede.

Stoner este o carte oribilă. Citiți-o. Este oribil de dureroasă și oribil de reală și a lovit oribil de aproape de casă.

Hai să-l întâlnim pe William (Willy/Bill) Stoner: fiu a doi fermieri, băiat al pământului, trimis la universitate în speranța că studiul chimiei și a subiectelor ce au legătură cu pământul și cu modul în care poate fi îmbunătățit va ușura viața familiei sale. Dar odată ajuns acolo, după prima sa oră de literatură engleză, unde are o revelație, află că mâinile sale aspre sunt mai dornice să țină un stilou decât o sapă, iar mintea sa este mai interesată de literatură decât de știință. Și astfel, el își schimbă specializarea și începe să studieze ceea ce iubește cu adevărat, ajungând în cele din urmă un profesor dedicat.

Dacă ești fan al acțiunii. îmi pare rău să-ți spun, dar cartea asta nu este tocmai pentru tine, deși eu aș recomanda Stoner tuturor, pentru că este o carte frumoasă. Este onestă și crudă în durerea pe care o arată și reușește să atingă o coardă în inima cititorului. Poate din cauză că Stoner este normal, exact ca oricare dintre noi, ne simțim atrași de viața lui, suntem atât de binevoitori să citim ceva ce ne arată doar întâmplările de zi cu zi ale unui profesor. Pe bune, Stoner este oricare dintre noi și cred că fiecare cititor poate regăsi măcar o părticică din el în viața sau personalitatea lui.

În legătură cu personajele... Mă simt ciudat de atașată de Stoner, într-un mod în care nu sunt cu multe personaje din cărțile pe care le-am citit. Poate faptul că-i urmărești pașii timp de patruzeci de ani te leagă de el, dar este un personaj atât de plăcut și de blând, că nu te poți abține să nu simț/i un fel de milă și admirație pentru el și modul în care reacționează la tot ceea ce-i oferă viața. Pentru că, să fim sinceri, viața nu este prea drăguță cu Stoner. O persoană pe goodreads, în recenzia lui, a pus o poză a cărții în care titlul era schimbat în Life sucks and then you die. Păi, nu se potrivește asta cu marea majoritate a oamenilor? Dar este foarte important cum reacționăm la lucrurile rele pe care le întâlnim în drumul nostru, iar modul lui Stoner de a se obișnui cu realitatea crudă e să fie optimist în mica lui lume și pasionat de cele câteva lucruri pe care chiar le-a iubit de-a lungul vieții. Este un profesor minunat, și chiar dacă pe orice alt plan are parte de eșecuri, măcar acest fapt rămâne constanta sa bună în viață. Deși, cred că personajul care mi-a plăcut cu adevărat cel mai mult, pentru că și l-am înțeles și am reușit să empatizez cel mai mult cu acesta, ar fi soția lui Stoner, Edith. I-am înțeles disperarea, neputința și nevoia de schimbare și răzbunare și am iubit-o cu atât mai mult cu cât reprezenta toate lucrurile urâte care mă formează și pe mine.

Nu știu ce să spun exact despre stilul autorului, e cu siguranță unul care-ți atrage atenția și care se potrivește cu povestea relativ lentă și genul acesta de carte. Mi-au plăcut mult unele dialoguri, iar cartea a avut multe detalii interesante. Și totuși, ce te lovește cel mai tare este cu siguranță realitatea din spatele cuvintelor.

A fost o carte grozavă, dar atât, atât de tristă. Îmi vine rău când mă gândesc că aș putea să ajung să trăiesc o viață ca a lui Stoner (deși nu este chiar atât de rău, de fapt), însă mă uit la cum a fost viața lui și știu că nu o să pot accepta vreodată tot ce a acceptat el, și cu siguranță nu cu atâta ușurință. Poate că asta și face cartea asta să fie atât de tristă și de tragică: cât de ușor acceptă Stoner tot ce i se întâmplă. Și e trist, dar într-un mod ciudat și morbid, mi-a plăcut să văd cât de slab era în unele situații și cum reacționa și nu am cuvintele potrivite să exprim ce m-a făcut să simt cartea asta.

Doar citiți-o. Mă îndoiesc că o să regrete cineva. Un punctaj ceva mai mic doar din cauză că momentan sentimentele mele sunt foarte amestecate, cartea asta m-a sucit și am nevoie de timp. Indiferent, mi-a plăcut cartea.

4/5

Mama lui își ducea viața răbdătoare, ca pe un moment care se tot prelungea și pe care trebuia să-l suporte.

Se numea Archer Sloane și își îndeplinea îndatoririle pedagogice cu un aparent amestec de dispreț și batjocură, ca și cum era conștient de existența unei prăpăstii atât de adânci între ce știa și ceea ce ar putea spune, încât nu mai făcea nici un efort să o micșoreze.

A rămas minute bune pe scaun, nemișcat, cu privirea țintuită la dușumelele mătuite de pașii nerăbdători ai generațiilor de studenți pe care nu avea să-i vadă sau să-i știe vreodată.

Se gândea la părinții lui și ei erau la fel de străini precum copilul pe care îl aduseseră pe lume; simțea pentru ei o milă amestecată și o iubire îndepărtată.

Uneori, cufundat în cărți, îl izbea dintr-odată revelația că sunt atâtea lucruri pe care nu le știe, atâtea cărți pe care nu le citise; și seninătatea pe care se străduia să o obțină se făcea țăndări în clipa în care realiza ce puțin timp îi oferea viața să citească atâtea, să învețe tot ce trebuia să știe.

Tu ești visătorul, nebunul într-o lume mai nebună decât el.

Erudiților nu ar trebui să li se ceară să distrugă ceea ce o viață întreagă s-au străduit să clădească.

Era copil unic și singurătatea a fost una dintre primele stări pe care le-a cunoscut în viață.

În timp ce lucra și camera începea să prindă formă, și-a dat seama că ani de zile purtase în el, neștiută, ca pe un secret rușinos, această imagine, aparent a unui loc, dar de fapt o imagine a lui însuși. Așadar pe el însuși încerca să se definească în timp ce dădea viață biroului. Rașcheta scândurile pentru bibliotecă și vedea cum dispare rugozitatea de la suprafață, cum patina cenușie se dă la o parte și dezvăluie esența lemnului și, într-un final, puritatea și bogăția fibrei și a texturii - își repara mobila și și-o aranja în cameră, dar de fapt pe el se modela, pe el se punea într-un fel de ordine, a lui era viața pe care o făcea posibilă.

Găsea o plăcere macabră și ironică în gândul că învățătura pe care reușise să o acumuleze, atâta câtă era, îl condusese la următoarea înțelegere: că pe termen lung, toate lucrurile, chiar și învățătura care făcuse posibilă această înțelegere, sunt goale și inutile și în final se reduc la un vid pe care, orice-ar face, nu-l pot schimba.

Persoana pe care o iubești prima nu e tot aceea pe care o iubești până la final și că iubirea nu e un țel, ci un proces prin care o persoană încearcă să o cunoască pe alta.

O, ce respectabili ne considerăm când nu avem nici un motiv să fim altfel!

- Bietul de tine, nu ți-a fost ușor, așa e?
S-a gândit puțin, apoi a răspuns:
- Nu. Dar cred că nici n-am vrut să-mi fie.



27.01.2015

Îmblânzitorul apelor de A. R. Deleanu


 Atât un minus, cât și un plus al cititului de cărți simultan este faptul că poți termina chiar și 2-3 cărți în aceeași zi... Iar după ce am citit Stoner, o carte relativ depresivă, nu știu cât de bine a picat continuarea cu această carte (plănuiesc să revin cu o postare și la respectiva carte, și în același timp sper să mai termin încă o carte astăzi, pe lângă ăstea două).

Nu știu exact ce să spun despre cartea asta. Îmblânzitorul apelor este o carte ciudată și m-a sucit, a făcut ceva în mine să se uite cu tristețe și melancolie în jur și mi-a amplificat durerea de cap. Nu știu dacă ar trebui să laud sau nu acest aspect.

Să-i dăm totuși Cezarului ce-i al Cezarului și să recunoaștem totuși că autorul are un stil cu adevărat deosebit. Știe să se folosească de cuvinte, le stăpânește și face din ele un joc interactiv pe hârtie, care ține cititorul alert majoritatea timpului (are totuși minusul de a-l și pierde din cauza lipsei liniei de dialog; mi-a fost greu la un moment dat să urmăresc replicile). Și totuși, a fost o experiență extraordinară să îi citesc cartea și cred că îl voi mai citi și în continuare, pentru că-mi place mult modul în care scrie.

Deși, ca și subiect, cred că sunt mult dedesubt persoanelor care ar înțelege. La un moment dat pierdeam șirul întâmplărilor, nu știam sigur ce era vis și ce era realitate și rămâneam mult în urmă cu locurile în care se petrece acțiunea. Deși asta e mai degrabă o problemă cu mine și puterea mea de înțelegere la momentul când citeam, decât cu povestea în sine.

Cartea începe când personajul principal, masculin, vizitează o editură să vadă dacă manuscrisul său va ajunge publicat sau nu. Are o ceartă, întreaga lume este speriată din cauza ploilor torențiale care amenință cu inundația, iar el trebuie să-și mențină echilibrul în atmosfera tensionată de acasă, cinci ani după ce mama sa a murit.

Iar după ce totul pare normal, cu o familie totuși departe de normalitate și cu multe secrete întunecate în spatele fiecărui personaj, cartea te lovește cu o grămadă de elemente fantastice (care sunt destul de sigură că ar fi trebuit să aibă o simbolistică pe-acolo, dar pe care sigur am ratat-o). Prezentul se îmbină cu trecutul, visele cu dorințele și gândurile, totul în timp ce moartea și foamea planează asupra unei case bântuite de îndoieli și suspiciuni. Nu pot să spun că mi-a plăcut vreun personaj în mod special, doar că am ajuns să-mi pese de soarta lor în cele din urmă, în ciuda tuturor lucrurilor rele ce-i urmăreau.

Cartea m-a lăsat obosită și confuză, dar din nou, și ceva fascinată de ce s-a întâmplat. A fost interesantă și cred că aș fi apreciat-o mai mult dacă aș fi citit-o în alt moment al vieții mele.

3/5

Tu trebuie să minți cititorul. Scriitorul e singurul om a cărui vocație e minciuna. Și invenția. Ba nu, greșesc, mai sunt și popii.

E nevoie de o singură clipă și timpul se sperie și o ia la goană, călcând pe toți în picioare.

Nu știu dacă să te sărut sau să te pleznesc.

Am venit aici pentru că te iubeam. Și am rămas pentru că te iubesc.

Ea s-a oprit în fața oglinzii cu trusa de machiaj în mână. De pe pat el o privea cum se machia și se gândea că femeia face artă și atelierul ei e corpul.

Ca să se despartă, doi oameni trebuie întâi să se întâlnească.

Asta face durerea: îți amintește de tine.

Ce nu se schimbă moare. Ce se schimbă prea des te va devora.

Zicea cineva că dacă îți este dat să fii scriitor - de parcă cineva dă, toți iau, nu dă nimeni nimic - vei fi.

Eu nu știu cum va arăta viitorul, tu nu vei ști cum a arătat trecutul.

Cuvântul te face rege, dar nu-ți dă un regat.

Ne iubeam și ne uram, dar să nu cumva să crezi că e vreo diferență între cele două, nu iubești la cineva totul, dacă nu urăști ceva la el, ceva ce tu n-ai și el are, și invers.

În umbra fiecărei iubiri pășește iubirea de sine și umbra ei, ura.

Când eram mic, nu știam ce sunt, am crescut și m-am numit copil și am uitat de mine.

Lucrurile nespuse macină trupul precum viermii rod pulpa fructului putred.

Și asta a fost momentan. Voi scrie și recenzia la Stoner, dar va fi programată și va apărea în viitorul apropiat. Nu cred că mai am ceva de spus despre această carte, am o stare care nu-mi lasă prea mult spațiu să mă gândesc la această carte în profunzime; dacă cumva îmi schimb părerile, sigur o să schimb ratingul, măcar pe goodreads dacă nu și pe blog. Deși mă îndoiesc. Îmi pare rău că am început să citesc cu repulsul pe care-l aveam în fața personalității autorului; știu că nu ar trebui, dar nu m-am putut abține. Am vrut, puțin, să urăsc cartea asta și o să recunosc, dar mi-a plăcut până la un punct, iar acele două minusuri care au adus-o la 3/5 sunt total din cauza mea, nu mă prind cărțile cu astfel de subiecte și nu am avut cele mai bune condiții de citit (ora de religie, la tine mă uit). 


24.01.2015

Sara's mailbox #8

Am decis în cele din urmă să fac acest gen de postări mai des, ca să nu las să se mai strângă 30 de cărți ca și data trecută... Oricum, eu tot zic că gata, nu mai cumpăr cărți, însă mereu găsesc câte o ofertă de nerefuzat. Ca să-l citez pe tata: „dacă toată lumea ar cumpăra câte cărți cumperi tu, nu ar mai avea probleme editurile din România”. Poate, deși sunt destul de sigură că există oameni care își cumpără și mult mai mult decât mine.


Primele două cărți de pe noul an pe care le-am cumpărat sunt de la anticariat. Hituri celebre din epoca Showa am cumpărat-o doar din curiozitate față de acest autor care împarte numele de familie cu cel al autorului meu preferat. Nu am auzit chiar lucruri geniale despre el, dar pentru 3 lei am zis că nu pierd nimic dacă o cumpăr, plus că e relativ subțirică. Cea de a doua a fost The portrait of a lady de Henry James. Îmi place mult coperta ei și în general am un punct sensibil pentru cărțile de la Penguin Classics. Le colecționez, și pentru că am descoperit-o mai ieftină, atunci am zis că se merită să o am. Dacă nu o citesc de bună voie și de plictiseală, o să-mi trebuiască cel mai probabil cândva în viitor, la facultate, or something.
Regina Camilla am cumpărat-o din inmedio, când am mers la filmul Al Șaptelea Fiu. Cred că e prima dată când merg într-un astfel de magazin și chiar găsesc cărțile ieftine, până acum nu mi s-a întâmplat. Are o copertă tare drăguță și o idee pe măsură și sunt destul de curioasă în legătură cu ea.


Următoarele cărți erau într-un fel previzibile. După ce am terminat primul volum, a trebuit să mi-l cumpăr și pe al doilea, și iată că așa a ajuns Încleștarea regilor la mine. Sunt entuziasmată să-l citesc, dar nu știu exact când o să se întâmple asta. S-ar putea să mai dureze, depinde ce chef o să am.


Eu sunt Malala am câștigat-o de pe blogul Annei (mulțumesc!) și cred și sper că va fi o lectură interesantă. Seraphina am luat-o când au fost reduceri destul de mari pe Libris și am zis că dacă tot am apucat să devin interesată de ea, e timpul să o și am în posesie. E cu dragoni și asta e tot ce trebuie să știu, ca să știu că o să-mi placă. Destul de entuziasmată să o citesc, plus că nu mă așteptam să fie hardcover, oupsie. Stoner este cartea pentru următoarea întâlnire a Serii de carte Brașov, iar eu în sfârșit m-am convins să fac parte din cercul de cititori sociali și să am cu cine vorbi despre ce citesc. Am auzit numai lucruri bune despre ea, mi-a fost recomandată și de Katerina, deci am așteptări mari. Plus că vânzătorul de la Humanitas a fost tare simpatic, ne-a zis (și eu și verișoara mea ne-am cumpărat-o) „Bravo, fetelor! E tare cartea”, iar eu pur și simplu ador lucrătorii simpatici.

Iar semnul ăsta de carte, care de fapt este un cartonaș de dat cuiva, dar eu mi l-am făcut singură cadou pentru că o ador pe Alice, l-am luat din Cărturești și sunt îndrăgostită de el. Cea mai adorabilă chestie de mult timp încoace, plus că fața aia a ei face cititul mult mai amuzant (heard you've been talking shit about Wonderland).


Șiii o poză de grup în care se vede și degetul meu, oups. N-are nimic, luminozitatea e perfectă, iar ce e cel mai important din poză, cărțile, se văd foarte bine! Sper că observați cât de echilibrată sunt între librării, când efectiv ai de toate foarte aproape de liceu, dar și de locul unde locuiești, inima nu te lasă să ai preferate. Carte care nu este în poze pentru că am uitat-o la gazdă este Ultimul avanpost de Lavinia Călina pe care mi-a dat-o verișoara mea mai mare pentru că ei nu-i plăcuse. Efectiv m-a întrebat „Știi pe cineva care ar vrea Ultimul avanpost?”. Eu: „Da, eu.” Și așa a ajuns la mine, dar cred că o să mai dureze puțin până să o citesc. Momentan am 6 cărți începute, go figure that.

21.01.2015

Destinul ultimului Romanov de Dora Levy Mossanen



Am fost destul de entuziasmată să citesc cartea asta, mai ales cu o asemenea copertă frumoasă! Plus, chiar am citit și am fost interesată în historical fiction.

Urmărim povestea ultimilor conducători din dinastia Romanov (veche de trei sute de ani), de la culmile vieții, popularității și luxului lor, decăzând încet pe măsură ce ne avântăm mai mult în carte, așa cum este spusă de Daria Borisnova, presupusă vrăjitoare și apropiată a familiei regală, dar și persoană delegată de îngrijirea țareviciului Alexei, care este bolnav.

În primul rând, trebuie să menționez că nu sunt fană a personajelor inserate așa, cadou de la autor, în cărțile istorice care urmăresc personaje marcante de pe vremuri. Sunt mofturoasă, îmi place să fie povestea cât mai aproape de adevăr, iar această carte... pur și simplu nu mi s-a potrivit. De asemenea, toate adăugările magice și mistice făcute nu prea au ajutat să-mi ridice moralul. Ar fi putut fi la fel de bine o carte bună fără să adăugăm fluturi, semințe magice, reincarnări și ambră cu puteri miraculoase. Da, face povestea să sune mai interesantă și poate că altcineva ar fi apreciat mai mult aceste aspecte. În cazul meu, doar m-a îndepărtat de actuala poveste.

Dar părțile istorice chiar au fost tare drăguțe și interesante! Mi-a plăcut foarte mult cum a fost arătată iubirea dintre țar și țarină,erau adorabili și se vedea clar că țineau unul la celălalt extrem de mult. Dar cel mai și cel mai mult mi-au plăcut secvențele romantice, chiar și cele dintre Daria și Avram, iubitul ei, iar asta vine de la cineva care nu prea a suportat personajul ăsta principal.

De fapt, nu prea mi-a plăcut nici unul dintre personaje. Cele principale m-au enervat, în afară de țar, care a fost o scumpete și o mândrie de bărbat până la capăt, iar cele care mi se păreau interesante nu au primit dezvoltarea pe care poate o meritau. Of, of, of. Dacă e să spun totuși și un lucru bun desre această Daria (numele ăsta mă bântuie), atunci cu siguranță este de apreciat devotamentul acesteia pentru familia imperială și dorința arzătoare de a găsi ultimul Romanov, încă în viață.

Autoarea spune în notele de la sfârșit că și-a dorit să arate cum monarhia din Rusia a ajuns să devină o umbră a ceea ce a fost înainte, însă nu mi se pare că accentul ar fi căzut pe așa ceva. În dățile în care Romanovii s-au aflat în situații disperate, s-a trecut foarte repede și nu a fost îndeajuns de detaliat. Nu putem vedea adevărata mărime a catastrofei decât dacă are repercusiuni directe asupra Dariei.

Și de-asemenea, stilul m-a cam deranjat pe parcursul întregii lecturi. Este la timpul prezent și ar fi fost extraordinar... Dacă aș fi citit cartea în engleză. Citind-o în română însă, magia timpului prezent a cam dispărut, iar adevăratul stil al autoarei a dispărut în traducere. Păcat.

Și totuși, au fost unele detalii care mi-au plăcut în această carte și am aflat unele lucruri noi. Am sperat până la ultima pagină că nu o să mă dezamăgească cartea asta, că o să devină mai bună. Câteodată mai și greșesc. Chiar am vrut să-mi placă cartea asta, însă nu regret că am citit-o. Mai mult 2.5, dar:

2/5

Iubirea lor va avea nevoie de tot norocul din lume ca să supraviețuiască.

Dacă țareviciul Alexei Nikolaevici e viitorul Rusiei, marile ducese sunt inima și sufletul ei.

Sărbătoresc tot împreună. Nu zilele de naștere, care trec fără prea mare ceremonie. Sărbătoresc binecuvântarea de a fi împreună.

Și ceilalți ruși se vor trezi în cele din urmă, prea târziu, orfani, fără să știe ce i-a distrus și de ce.

Și cam atât pe moment! Am început Îmblânzitorul apelor, în sfârșit, și chiar sunt curioasă să văd cum o să fie. Voi ce mai citiți?

20.01.2015

Ultimate book tag

Și ultimate book man, Cărturești, Brașov

Pentru că nu am mai terminat nici o carte de o săptămână și puțin (am citit cam 600 de pagini de fanfictionuri în schimb), am zis să nu las blogul gol și am căutat prin ciornele mele după o leapșă (am cam 4-5 lepșe care așteaptă să fie completate atunci când îmi vine cheful). Așa că, am găsit o leapșă super drăguță, fiind numită „Ultimate Book Tag”, pe youtube. Nu m-am putut gândi la o traducere potrivită pentru că nu ar mai fi sunat la fel de dramatic (X).

1. Ți se face rău dacă citești în mașină?
Da. Aici o să fie un fel de fun story: de obicei, nu îmi e rău în mașină, merge de când mă știu cu mașina. De la 12 ani, ca orice copil entuziasmat să poată sta în față, nu am mai pasat locul și altcuiva. Însă acum, dacă stau în spate (și acolo trebuie să stau dacă vreau să citesc în mașină), mi se face rău. Cu autobuzele nu am nici o problemă, dar în mașina personală nu mai merge.

2. Stilul cărui autor ți se pare unic și de ce?
Erin Morgenstern. Îmi place atât de mult cum scrie această autoare, are un mod de a forma imagini vii cu cele mai potrivite cuvinte și umple cartea de magie. Te cucerește și nu te mai lasă să ieși din propozițiile construite cu măiestrie.

3. Harry Potter sau Twilight? Dă-ne trei motive.
Harry Potter. Motiv numărul unu: Twilight nu am citit. Motiv numărul doi: haide, frate, înveți magie! Adică, dacă știi ce și cum să faci, probabil poți chiar să-ți creezi un vampir sexy care să te salveze de... salcii cu intenții criminale or something. Motiv numărul trei: M-A-G-I-E.

4. Cari după tine o geantă cu cărți? Dacă da, ce e în ea în afară de cărți?
Car după mine o geantă ca regula generală că sunt elevă și nu prea am de ales. Iar în respectiva geantă, normal că car și cărți. Bine, în general este doar o singură carte, cea pe care o citesc momentan. Ce se mai află pe-acolo? Caiete și manuale de școală, un carnețel cu de toate, un penar, o sticlă cu apă, șervețele umede și uscate, o trusă de cusut, plasturi, o cutiuță metalică în care țin pastile, căștile, carnetul de note, un pouch unde-mi țin abonamentul de autobuz, cardul de bibliotecă și niște post-it mici pe care le folosesc ca semne pentru cărțile de școală, în locurile de unde iau informații pentru caracterizarea personajelor și un portofel. Iar așa ajung eu zilnic la cam aproximativ 5 kilograme. ((Aș putea face o postare What's in my bag, varianta „hai să scoatem caietele de școală totuși”))

5. Miroși cărți?
Da, des. De obicei, când mă dor ochii și am nevoie de o pauză mică, îmi întind oasele, trosnesc cotorul cărții și fâlfâi paginile și-mi bag nasul printre file, ca să o miros.

6. Cărți cu sau fără ilustrații?
Nu am preferințe. Ilustrațiile sunt tare drăguțe și bine primite, acolo unde se găsesc, dar nici nu mă deranjează dacă o carte nu le are. Copilul entuziasmat din mine strigă să scriu totuși: ilustrațiile sunt cele mai bune. Nu, chiar mă entuziasmez când găsesc ilustrații, sunt un fel de cadou surpriză din partea cărții.

7. Ce carte ai iubit în timp ce ai citit-o, dar ai descoperit mai târziu că nu e chiar atât de grozavă?
Nu cred că mi s-a întâmplat, gen, niciodată. În general mă țin de părerile pe care mi le lasă o carte pe timpul lecturii. În sens invers, să-mi placă chiar și mai mult după ce am terminat-o, da, se întâmplă, dar să o iubesc în timp ce am citit-o și după să mă lasă rece... nope. Sunt destul de sigură pe hotărârile pe care le iau.

8. Ai vreo poveste din copilăria ta care include cărți?
Tot ce-mi vine în minte sunt doar fragmente de imagini, când citeam anumite cărți. Momentul în care eram atât de fericită că am terminat Fram, ursul polar, bâzâitul când niște câini au murit în Singur pe lume (mai departe nici nu am mai continuat-o), nerăbdarea cu care așteptam să ajung la capitolele dedicate lui Haydee în Contele de Monte-Cristo. Nu știu, în mare, mult mult timp am fost singura din familie care citea, deci nu prea am povești, pentru că eram doar eu și o carte.
Ah! Poate momentul în care efectiv m-am pus în genunchi într-o librărie, în fața mamei, ca să-mi cumpere al treilea volum din ciclul Moștenirea. Obsesia mea nu avea limite, pe bune, nu știu ce ar fi fost viața mea acum fără cartea aia.

9. Cea mai subțire carte a ta?
Finist șoimanul - basm popular rusesc, care e și basmul meu preferat și prima „carte” pe care am citit-o. Are, de fapt, undeva pe la 15 pagini, cu niște ilustrații uriașe, dar superbe, și efectiv nu e decât asta: un basm. Dar da, este cea mai subțire carte pe care o (mai) am. Multe dintre cărțile de copii, care mai erau scurte, au fost date pe la prieteni și rude de familie cu copii (care nici nu știu să le aprecieze!), dar de Finist nu o să mă despart.

10. Scrii la fel de bine precum citești? Te vezi în viitor scriind și publicând o carte?
O să las falsa modestie deoparte, pentru că nu mi se potrivește și o să fiu foarte sinceră. Scriu mult mai bine decât citesc și-mi ador stilul. L-am format prin lacrimi și sudoare și multe lucruri citite și de cele mai multe ori, ador cam tot ce scriu. Bineînțeles, am și momente când urăsc tot ce pun jos pe hârtie sau tastez, dar nu-s dese și trec repede. Și sincer, chiar mă văd scriind în continuare, mult timp de-acum încolo și normal, îmi și doresc să public la un moment dat în viitor. Dar dacă o să o fac, voi folosi un pen name și, având în vedere că scriu în engleză, aș vrea nici să nu mă mai chinui cu traducerea și să public direct în engleză. Hey, un om poate visa, nu?

11. Când ai devenit pasionat/ă de citit?
O să mă repet, dar nu cred că țin minte să fi avut o perioadă, de când am învățat să citesc, când nu am făcut-o. Cu adevărat pasionată am devenit prin clasa a șasea, când am avut un an de citit destul de intensiv, iar după m-am calmat din nou. Nu citesc prea repede și sunt mofturoasă, dar odată cu sfârșitul clasei a noua, am început să devin din nou pasionată de citit, cu adevărat pasionată. Iar blogul m-a ajutat mult să mă și țin de acea pasiune.

12. Cartea clasică preferată?
Mândrie și prejudecată de Jane Austen. Sunt o romantică incurabilă.

13. Care este materia la care te pricepi cel mai bine la școală?
Engleza? Româna? Una dintre ăstea două, pentru că-mi și plac, așa că o să și fiu interesată și o să vreau să știu cât mai multe și o să-mi dau silința. Asta se aplică și orei de Literatură Universală. Mai rar se întâmplă să nu mă plictisească sau să nu mă enerveze o oră, deci cu atât mai mult le apreciez pe cele care mă țin atentă.

14. Ai primit cadou o carte pe care ai citit-o deja și o urăști- ce faci?
O duc totuși până la capăt, pentru că apreciez gestul și apreciez persoana care mi-a dăruit cartea respectivă îndeajuns încât să fac acest minim efort. Că o urăsc și că nu-mi place, e problema mea, eu vreau doar să pot răspunde cu „da” atunci când o să fiu întrebată „ai citit cartea de la mine?”.

15. Cărți asemănătoare cu Harry Potter sau Jocurile Foamei?
Aici fac o față în care mă strâmb pentru că nu am terminat toată seria Harry Potter, iar Jocurile Foamei nici nu am citit-o. Deci sunt total pe lângă subiect și nu vă pot ajuta prea mult cu sugestii

16. Obiceiuri proaste în timp ce scrii posturi pentru blog?
Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese. Asta este psihologia mea de viață, aparent, nu doar când vine vorba de blog, și nu-mi place absolut deloc. Sunt super entuziasmată să încep și să scriu o postare, iar entuziasmul moare pe parcurs...

17. Cuvântul tău preferat?
Vai, chiar voiam să răspund la întrebarea asta! Surâs, pentru că sună așa, ca un zâmbet, dar totuși, un surâs nu este chiar un zâmbet, este ceva... Mult mai mult și mai intim și mai plăcut și s-ar putea să fiu obsedată de acest cuvânt.

18. Vampiri sau zâne? De ce?
Zâne, cred? Sunt mici, drăguțe, au praf magic și ori fac totul bine, ori îți dau un mic iad în care să te chinui. Îmi plac ambele creaturi cam la fel de mult, dar nu sunt pe moment în starea dark necesară să mă gândesc la vampiri, deci o să zic zâne. Mă fascinează toate creaturile magice și fantastice în egală măsură, deși săracii vampiri au cam fost măcelăriți de autori (și aici o să mă încadrez și pe mine, pentru că da, am scris o chestie de super prost gust, cu vampiri).

19. Persoane care își pot schimba forma sau îngeri? De ce?
Hmmm, asta este o întrebare destul de grea... Nu, mint. Persoane care își pot schimba forma. Adică, pot deveni inclusiv îngeri. Problemă rezolvată! Plus, cine nu-l iubește pe Beast Boy din Teen Titans?

20. Spirite sau vârcolaci?
Spirite, pentru că nu-mi plac câinii, iar prin tragere de concluzie, nici oamenii jumătate câini. Plus că nici nu am avut experiențe prea plăcute cu vârcolaci de prin literatură. Dacă știți vreo carte faină, cu vârcolaci, vă rog recomandați, pentru că chiar vreau să aflu mai multe! (În afară de Orașul Oaselor, Nu plânge sub clar de lună și Forțele Răului Absolut, nu cred să fi citit ceva ce conține vârcolaci, și nu mi-a plăcut nici una dintre aceste cărți în mod special).

21. Zombie sau vampiri?
Iar vampiri? Aici cred că o să câștige vampirii, doar pentru că parcă miros mai bine și arată mai bine decât un zombie. Plus, prefer să mi se sugă sângele decât să mi se mănânce creierul. Din nou, o să cer recomandări pentru cărți cu zombie, dacă aveți!

22. Triunghiuri amoroase sau dragoste interzisă?
Dragoste interzisă. Triunghiurile amoroase au început să mi se pară de prost gust, pentru că sunt prea folosite și de cele mai multe ori, prost scrise și personajele nu au parte de pic de conexiune și apropiere până să-și dedice dragostea eternă. Bleah. Dacă tot citesc ceva cu romanță, atunci măcar să fie bine scrisă. Mă rog, nici dragostea interzisă nu e prea bună, dar e clar deasupra triunghiurilor amoroase.

23. Cărți strict romantice sau cărți cu acțiune și dragoste combinate?
Depinde de starea în care sunt. Uneori, oamenii mai au nevoie și de cărți strict romantice, însă de cele mai multe ori există un plot în spatele poveștii romantice și, din nou, de cele mai multe ori, are și ceva acțiune, deci nu prea e o alegere pentru că cei doi termeni se cam suprapun? Nu știu.


Și ăsta a fost tagul! Mai departe îl primesc: Leontina, Andreea, Chuky, Anca, Oana, Flavia și Katerina. Asta pentru că mă simt foarte darnică, aparent. Și oricine mai dorește să o facă, este liber să o ia!
Momentan citesc Destinul ultimului Romanov de Dora Levy Mossanen și Transcendence de Shay Savage. Nu știu sigur care dintre ele va fi gata prima, însă oricum eu sper să termin cu amândouă săptămâna asta, deci o să am parte de o revenire, eventual. Zi faină să aveți! ~

12.01.2015

Urzeala tronurilor (Cântec de gheață și foc #1) de George R. R. Martin


Am primit primul volum al acestei serii ca și cadou de Crăciun de la niște prieteni. Poate ca o indignare silențioasă a faptului că încă nu am citit seria asta. Nu, de fapt raționamentul lor a fost că dacă îmi place Skyrim, atunci clar o să devin și fană a acestei serii. Nu au fost departe de adevăr.

Cu o poveste extrem de încâlcită și urmărind viețile a unora din cele mai importante personalități din Cele Șapte Regate, Urzeala tronurilor prezintă intrigile ce se țes la curte și secretele care-i înconjoară chiar și pe cei mai puternici bărbați ai epocii.

Regăsim o mare varietate de personaje, trecând de la bărbați onorabili la trădători, de la femei sfârșite și îndrăgostite până peste cap la vrăjitoare nebune, de la bastarzi până la tineri cu alură de conducători. Cel mai groaznic și minunat lucru în același timp este că Martin își cunoaște personajele extrem de bine, ceea ce-i conferă o putere uriașă în a ne face să le iubim. Nici un personaj nu este în întregime rău sau în întregime bun, ci ei pur și simplu servesc cauzelor care li se par drepte, care îi ajută cel mai mult. Avem aproximativ 5 puncte de vedere, poate chiar mai multe, lucru care te lasă să ai o privire de ansamblu asupra lumii și a locuitorilor lui, dar în același timp te și lasă fără a fi în stare să îți alegi preferați. Autorul te face să-i cunoști personajele la fel de bine cum o face el, aproape, și astfel te trezești suspinând „oh, copilul meu” mai la fiecare pagină.

Mi-a plăcut foarte mult povestea și stilul autorului se potrivește foarte bine cu genul pe care l-a ales. Te prinde și te captivează de la primele pagini și este o carte din care înveți multe, chiar dacă uneori trebuie să plângi alături de personaje sau să blestemi pe unii și pe alții. Lecțiile își lasă semnele, iar cititorii rămân doar cu un gol în stomac, o lacrimă ce nu vrea să cadă și hotărârea, siguranța că dacă ar fi fost ei acolo, poate ar fi reușit să schimbe ceva. Pentru că în ciuda vieții crude și dure pe care majoritatea sunt nevoiți să o trăiască, în ciuda intrigilor ce omoară mai ușor decât un război, nu poți decât să-ți dorești să fii și tu acolo.

Cred că nevoia asta este ceea ce a făcut cartea asta atât de specială. George R. R. Martin a reușit să facă să pară totul real, extrem de real și de asta nici nu pare chiar atât de departe de realitate tot ce se petrece. Este sigur, cu mult în trecut și are, bineînțeles, și creaturi ce țin de ale fantasticului, dar nu te poți opri din a întreba și dacă? 

Însă pe durata lecturii mele, m-am simțit de cele mai multe ori neputincioasă și indignată, mai mult decât orice și recunosc că am fost total surprinsă de această carte. Poate prima carte de care m-am îndoit, dar care chiar își merită hype-ul. Cartea asta este groaznică pentru inima mea, dar atât de importantă pentru mintea și plăcerile mele.

Cel mai mult mi-au plăcut, până acum Arya și Daenerys ca și personaje feminine. Arya mi se pare cea mai interesantă dintre toate și îmi place așa de mult determinarea ei, revolta ei (deși mică) împotriva lucrurilor greșite. Daenerys este un adevărat dragon și chiar m-a impresionat enorm. O apreciez și pe Cat pentru dragostea disperată pe care o poartă copiilor ei, dar și pe Cersei, pentru același lucru și ferocitatea rece și calculată pe care o posedă. Momentan, sunt foarte satisfăcută pe acest plan. Adevărul e că momentan, casa Stark este preferata mea, deși momentan se întâmplă atâtea lucruri greșite în lumea lor că mi-e și frică să mai zic ceva. Îmi tremură mâinile când mă gândesc la toate căile greșite pe care ar putea-o lua povestea, dar sunt destul de sigură că nu o să se întâmple. Seria va deveni doar mai bună, și am toți prietenii care să dea din cap, încet, a aprobare la propoziția asta, și eu doar voi plânge faptul că am primit deja toate spoilerele care-mi puteau fi date.

Pe scurt, recomand din plin, clar fanilor fantasy în primul rând, dar tuturor cititorilor, pentru că nu cred să existe persoană care să nu aprecieze măcar efortul depus și reușita în a captiva cititorul cu povestea pe care o croiește. Și totuși, nu pot scăpa de sentimentul fantomatic că i-a lipsit ceva....

4/5

-Poate un bărbat să fie curajos, chiar dacă-i este frică?
- Este singura dată când un bărbat poate fi brav.

Un stăpânitor care se ascunde în spatele călăilor plătiți uită, curând, ce înseamnă moartea.

Să nu uiți niciodată ceea ce ești, pentru că, în mod sigur, lumea nu va uita. Fă din asta forța ta. Atunci nu va fi niciodată punctul tău slab. Fă din asta o păvază și nu va fi folosită niciodată ca să te rănească.

Fetele primesc blazonul, dar nu și armele pe el. Bastarzii primesc armele, însă nu și blazonul.

O minte are nevoie de cărți , tot așa cum o sabie are nevoie de tocilă, dacă trebuie să-și mențină ascuțimea.

Majoritatea bărbaților ar nega mai degrabă un adevăr dur decât să se confrunte cu el.

Orice zbor începe cu o cădere.

Dacă zeii existau, erau la fel de cruzi și neînduplecați ca iarna.

De ce atunci când un mod ridică un zid, un altul vrea să știe imediat ce-i de partea cealaltă?

Dacă oamenii ar fi buni, zeii ar dărui lumii o vară fără sfârșit.

Să-i cunoști pe cei care te urmează și să-i lași să te cunoască. Nu le cere oamenilor tăi să moară pentru un străin.

Oamenii de rând se roagă și pentru ploaie, pentru copii sănătoși și o vară fără de sfârșit. Pentru ei nu contează dacă înalții lorzi se joacă cu tronurile, atâta vreme cât sunt lăsați în pace. Dar nu sunt lăsați niciodată.

Lumea era plină de lași care pretindeau că sunt eroi; îți trebuia un fel de curaj nebun ca să recunoști că ești laș.

Cu trecerea anilor, descoperise că tăcerea era, uneori, răsplătită mai bine decât întrebările.

Se spune că frumusețile nopții pălesc în zor, iar copiii vinului sfârșesc adesea dezmoșteniți sub lumina dimineții.

Fiecare lovitură este o lecție și fiecare lecție te cizelează mai mult.

Lucrurile care ne plac ne vatămă de fiecare dată.

Nu există nicio altă creatură pe pământ mai înspăimântătoare decât un bărbat cu adevărat cinstit.

Dragostea este pieirea onoarei, moartea datoriei.

Preoteasa o crezuse o copilă, însă copiii cresc și învață.

Multe citate, pentru că cum aș putea să nu? Cam atât pentru tura asta, nu m-am simțit prea în stare să scriu o recenzie așa cum trebuie pentru că este o carte lungă, am citit-o pe parcursul a o săptămână și puțin și sentimentele mele au pălit pe cât mă afundam mai mult în poveste. Acum mă simt, într-un fel, chiar bolnavă și am nevoia groaznică de a citi următorul volum, imediat. Până atunci, mă gândeam să fac, la sfârșitul lunii, să încep să fac și postări cu Month's Favorites, ca să vedeți ce mă mai preocupă și ce-mi mai place și pe lângă cărți. Hm, mă mai gândesc, dar mi-ar plăcea să aud și părerea voastră cu privire la asta. 




08.01.2015

The ocean at the end of the lane de Neil Gaiman


Dacă ar fi să descriu această carte în doar câteva cuvinte, acestea ar fi: un festin pentru imaginație.

Aceasta este prima oară când citesc o carte de-a lui Neil Gaiman, însă cu siguranță nu va fi ultima! Este un roman construit cu măiestrie, care ne permită să trecem prin amintirile personale și uitate ale unui copil de șapte ani, acum bărbat în toată firea, care încearcă să devină un om mai bun.

M-am simțit așa copil cât am citit cartea asta! A fost o experiență magică și am avut impresia că aveam din nou cinci sau șase ani, hrănindu-mă cu basme. Cartea nu a fost nimic din ce m-am așteptat să fie, dar a fost tot ce nu am știu că-mi trebuie. A fost o poveste plină de monștri oribili și întâmplări destul de terifiante (țineți minte că vine totuși de la o persoană care nu e prea prietenă cu genul horror), dar a fost fermecătoare, împânzită cu magie și speranță. Eram lăsată cu sufletul la gură un moment, șocată următorul și îngrozitor de tristă mai după. A fost o ceva experiență!

Magia, prezentă dintr-odată și extrem de puternică, prin diferite creaturi și întâmplări care mai de care mai ciudate la fiecare pagină, se îmbină frumos cu realitatea eroului nostru. Linia dintre realitate și vis în realitate, moarte și viață era extrem de subțire în carte și greu de văzut, la fel ca un fairy ring. Cred că, deși în mod evident fantastice, întâmplările par aproape familiare, aproape reale, sau poate că este doar dorința și speranța că, undeva, și noi am trăit o copilărie la fel de fantastică ca acest puști. Poate e doar nevoia de a crede în puterea unor basme îndeajuns de puternice încât să trezească ceva în tine... Sau să te păzească de ceva ce era deja în tine. Poate că monștrii sunt totuși reali, chiar dacă nu împrăștie umbre și nu controlează oameni. Și poate că există și eroi, chiar și eroi care se julesc și greșesc și fac pe ei de frică. Poate că totul e real și undeva, propriul nostru ocean așteaptă să ne întoarcem, și poate ne va da lumii înapoi.

Am trăit și am respirat povestea, nu doar am citit-o. Cu siguranță că și stilul de scris al autorului are o mare însemnătate aici, dar și povestea în sine a fost captivantă, plină de idei grozave, concepte interesante și imagini puternic imprimate în imaginația cititorilor. Narațiunea a fost la persoana I, ceea ce a făcut și mai interesant să citești cartea, pentru că nu știi niciodată mai mult decât ce-ți oferă personajul principal, iar el nu știe mai mult decât i se oferă la rândul său.

Personajele, mai ales la început, nu mi-au plăcut în mod special. Erau personaje și le acceptam așa cum erau, așa cum îmi erau prezentate, până ce am început să le văd și să le înțeleg complexitatea, până ce m-au cucerit prin dialogurile și acțiunile lor. Mi-a plăcut sinceritatea personajului principal și îndârjirea prietenei sale. Mi-au plăcut vorbele pline de mister a oamenilor pe care-i întâlnea, modul direct în care ne erau ascunse unele lucruri. Am iubit cu toată inima mea tot magicul care mi-a fost oferit și am încercat să-l primesc fără să mă gândesc prea mult la ce-l face cum e.

Și mi-am dat seama de curând că recenziile mele sunt de fapt foarte abstracte, că sunt doar sentimente vărsate, dar cum ar putea fi altceva când tot ce fac cărțile e să-mi atingă corzile delicate ale inimii și să mă emoționeze? Practic, mi-e milă de cititorii mei, dar și mai milă mi-e de mine.

Cert e că autorul a făcut o treabă minunată în a mă minuna în fața unei lucrări ale sale și am adorat-o cu iubirea unei copile eu și a unei eu mai mare.

4/5

I was not happy as a child, although from time to time I was content. I lived in books more than I lived anywhere else.

“How old are you, really?” I asked. 
“Eleven.”
 I thought for a bit. Then I asked, “How long have you been eleven for?”

“That’s the trouble with living things. Don’t last very long. Kittens one day, old cats the next. And then just memories. And the memories fade and blend and smudge together . . .”

I closed the mirror and stared at myself. I wondered, as I wondered so often when I was that age, who I was, and what exactly was looking at the face in the mirror. If the face I was looking at wasn’t me, and I knew it wasn’t, because I would still be me whatever happened to my face, then what was me? And what was watching?

Small children believe themselves to be gods, or some of them do, and they can only be satisfied when the rest of the world goes along with their way of seeing things.

I liked myths. They weren’t adult stories and they weren’t children’s stories. They were better than that. They just were.

Adults follow paths. Children explore.

“Nobody actually looks like what they really are on the inside. You don’t. I don’t. People are much more complicated than that. It’s true of everybody.”

“Monsters come in all shapes and sizes. Some of them are things people are scared of. Some of them are things that look like things people used to be scared of a long time ago. Sometimes monsters are things people should be scared of, but they aren’t.”

Adults should not weep, I knew. They did not have mothers who would comfort them.

I do not miss childhood, but I miss the way I took pleasure in small things, even as greater things crumbled. I could not control the world I was in, could not walk away from things or people or moments that hurt, but I found joy in the things that made me happy.

I was a normal child. Which is to say, I was selfish and I was not entirely convinced of the existence of things that were not me, and I was certain, rock-solid unshakably certain, that I was the most important thing in creation. There was nothing that was more important to me than I was.

“Nothing’s ever the same,” she said. “Be it a second later or a hundred years. It’s always churning and roiling. And people change as much as oceans.”




02.01.2015

Leapșă: 2014 review



Am primit această leapșă de la Anca, mulțumesc! Mă tot gândisem dacă să o fac sau nu, iar această pasă m-a ajutat la a ajunge la o hotărâre.

1. Care este cea mai fericită amintire din anul 2014? 
Nu știu, pentru mine anul trecut a fost unul destul de bun și au existat mai multe momente în care am fost fericită. Iar eu și am mai multe moduri în care sunt fericită, deci probabil că timpul petrecut cu prietenii mei m-a făcut să mă doară burta de la râs și să realizez cât de norocoasă sunt că-i am în viața mea și că aceste prietenii vor fi genul acela în care ne vom vizita reciproc prin fiecare țară în care ajungem și o să fim la fel de fericiți la revedere ca de obicei. Otaku Festival a fost genul acela în care am fost fericită că trăiesc și că pot să văd oameni frumoși pe care să-i apreciez, iar apoi au fost puținele petreceri la care am fost și acele momente de nebunie și mulțumire cu propriul sine în care tot ce am vrut să fac a fost să urlu și să mă bucur de momentul prezent. Și mai e și genul de fericire care mă face să plâng pentru că sunt recunoscătoare de cât de blândă și drăguță e lumea uneori.

2. Care e cel mai trist lucru care ţi s-a întamplat anul trecut? 
Am avut o criză existențială foarte nașpa prin mai care m-a sucit rău de tot și m-a pus în termeni răi cu multe persoane pentru ceva timp, dar pur și simplu ajunsesem să nu mă mai suport și să nu mai suport nimic.

3.  Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care abia s-a încheiat? 
Pace. Am ajuns să mă mulțumesc cu ce și cât sunt, să accept lumea din jurul meu ceva mai repede și am încercat să mă calmez, pentru că am o fire cam impulsivă uneori (notă: sunt cunoscută drept aia mică și rea). M-am dezlegat complet de orice relație toxică din viața mea și întregul an a fost ca o curățenie de primăvară în care mi-am pus viața în ordine.

4. Ce dorinţă ţi s-a împlinit anul trecut?
Sunt destul de sigură că nu am avut dorințe extraordinare pentru 2014, dar cred că cel mai important lucru este reușita de a mă place așa cum sunt, în majoritatea timpului. Și am continuat să scriu, pentru că la începutul anului eram terifiată la gândul că aș putea scrie mai mult de 5000 de cuvinte, iar acum am 22.000 la primul draft al unei povești tare dragi mie.

5. Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiţi? 
Faptul că am început să vorbesc cu Katerina.

6. Câte cărți ai citit anul trecut?
50! Și wow, cred că este cel mai bun număr din toți anii până acum, blogul chiar m-a motivat din plin.

7. Care a fost cea mai bună carte citită în 2014? 
The Night Circus de Erin Morgenstern. Nu mă voi opri vreodată din a lăuda această carte.

8.  Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult? 
Markus Zusak, are un stil foarte fain și cu siguranță vreau să mai citesc de la el!

9. Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit anul trecut? 
Cred că sunt o tonă, dar unele dintre cele mai recente pe care le ador:

tell me, atlas. 
what is heavier: 
the world or its people’s hearts?

„Never trust a survivor,” my father used to warn me, “until you find out what he did to stay alive”.

When did the future switch from being a promise to being a threat?

I wanna know if you bleed sometimes through other people’s wounds.

How lucky am i to have something that makes saying goodbye so hard.

10. Care carte citită anul trecut ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare? 
Cea mai groaznică carte pe care am citit-o a fost cu siguranță Orașul oaselor, carte care a fost învăluită de atâta iubire de prin toate părțile că părea imposibil să mă dezamăgească. Dar a făcut-o, și rău de tot.

11. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2014?
Nu prea sunt eu o așa fană a filmelor și cu siguranță nici nu le prea țin eu minte, dar mi-au plăcut destul de mult Lucy și Hobbitul 3.

12. Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2014? 
Nu știu dacă cea mai frumoasă, dar una dintre genul de melodii de care încă nu m-am plictisit, chiar și după luni de ascultat intensiv, Maroon 5 - Maps.

13. Regreţi ceva de anul trecut? 
Mi-ar fi plăcut să fiu mai sigură pe propria-mi muncă și pe propriul instinct. 


14. Ce ai învăţat din experienţa adunată în anul care s-a încheiat? 
Că pot trăi și numa' bine, că nu e nevoie de o viață plină de artificii și bang-uri zgomotoase ca să exist.

Bonus: 15. Scrie o dorinţă pentru anul 2015. 
Să o duc din bine în mai bine și să-mi găsesc un scop asupra căruia să-mi canalizez toată motivația.

01.01.2015

December Wrap-Up


Salutare, dragilor și la mulți ani! Sper că v-ați distrat și că sunteți entuziasmați pentru ce poate aduce noul an! Eu aici o să mă uit puțin în urmă și o să recapitulez cam ce am citit luna trecută. În total sunt șase cărți.


  1. The Harsh Cry of the Heron de Lian Hearn, ultimul volum din Legendele clanului Otori. M-am cam chinuit la el din octombrie, dar cum în noiembrie nu am citit nimic, am reluat-o de-abia în decembrie. Există și o recenzie pe blog, iar per total nu pot să zic decât că nu m-a dezamăgit în mod special, deși nu am fost nici prea mulțumită de cum s-a încheiat totul. 4/5
  2. My true love gave to me. Antologie de 12 povestiri, care însă nu au nimic special și doar se potrivesc cu sezonul de iarnă și cu romantica incurabilă din mine. 3/5
  3. Regina diavolului de Jeanne Kalogridis. O carte despre viața și interesele Caterinei de Medici, cu accent pe partea de magie și astrologie, arătând o Caterina ce era o ființă umană și mânată de sentimente, mai degrabă decât o regină fără inimă. 4/5
  4. Misterul de Crăciun de Jostein Gaarder. Potrivită doar pentru această perioadă, a început cu o premisă foarte interesantă, însă a dezamăgit pe parcurs. 2/5
  5. Slujitorii regelui de Mireille Calmel. Ideea de aur, promitea multe, însă a devenit insuportabilă pe parcurs. Se putea face mult mai mult și autoarea ar fi putut să-și dea silința mai mult. 2/5
  6. Harry Potter și camera secretelor de J. K. Rowling. Cu toții știu măcar despre ce e vorba în lumea acestui mic vrăjitor, iar eu pot să spun că am fost fermecată de acest volum. L-am citit tot într-o zi și a fost grozav. Îmi place mult de Ron și abia aștept să citesc mai mult din seria asta. 5/5
Per total, a fost o lună destul de echilibrată, cu note care până la urmă au făcut ca această lună să fie okay din punctul de vedere al cărților pe care le-am citit. Și și ca și număr, sunt extrem de mulțumită, având în vedere că jumătate din timpul meu liber l-am petrecut uitându-mă la videoclipuri pe youtube și stând pe net. Următoarea mea lectură sunt destul de sigură că va fi The scarlet letter pentru ora de engleză. Este prima carte pe care trebuie să o citesc pentru această materie și chiar sunt entuziasmată. Încă nu-mi vine să cred că mai sunt trei zile și s-a dus vacanța, of.