29.04.2015

The Truth About Forever de Sarah Dessen


Oh nu. Știu ce o să spună persoanele care mă urmăresc de mult și mă știu: Sara nu se mai oprește din a spune cât de dezamăgită este în genul YA, și după ne întoarcem cu spatele la ea pentru o secundă, iar ea a citit o grămadă de cărți din acest gen și le-a dat note bune. Vă simt, și eu sunt la fel de surprinsă.

Nu am știut nimic de cartea asta înainte să o comand. Pe site avea o altă copertă, mult mult mai frumoasă decât asta, cu o descriere foarte artistică + titlul interesant... Pur și simplu mi-a stârnit curiozitatea! Și pentru că nu aveam starea necesară să citesc ceva mai serios, mi-am spus că ăsta e cel mai potrivit remediu să scap de starea de „parcă n-aș citi”.

Macy Queen este genul de fată perfectă. Petrece minute în șir în fața oglinzii, asigurându-se că are cărarea dreaptă, iar părul ei arată bine, iubitul ei este cel mai bun elev din școală, iar prioritățile ei sunt clare. Nu a fost mereu așa, doar că de când tatăl ei a murit, Macy arată lumii un calm și o putere pe care însă nu le simte.

Nu am fost impresionată de povestea în sine. Din contră, a fost chiar previzibilă în anumite puncte și nu a avut nimic wow în ea cartea asta, dar pur și simplu să văd evoluția lui Macy pe măsură ce zilele de vară trec și ea-și face noi prieteni și găsește o slujbă care-i place, este îndeajuns. Pentru că despre asta este cartea: schimbarea pe care încercarea de lucruri noi o poate aduce în viața noastră. Chiar și citind despre zilele obișnuite de vară este plăcut, pentru că autoarea reușește cu brio să evoce exact atmosfera specifică acestui anotimp.

Macy este un personaj tare drăguț. Nu e enervantă, totul are sens atunci când vine vorba de ea, dar în același timp își dă seama de problemele din viața ei, chiar dacă nu este îndeajuns de curajoasă să le înfrunte. Lasă la urmă treburile pe care urăște să le facă și îi place să fie înconjurată de prietenii ei. Găsește fericire și vrea să o păstreze, rănește atunci când este rănită, iar cu toate imperfecțiunile ei, este totuși grozavă.
De-asemenea, mi-au plăcut mult mult și celelalte personaje din carte, chiar dacă nu sunt chiar atât de dezvoltate. Am învățat să le plac, și fiecare are cel puțin o poveste care ajută la înțelegerea personalității fiecăruia. A fost interesant să vezi schimbările aduse în grupul de prieteni cu fiecare eveniment nou, iar toți aveau o prietenie foarte faină, în care se susțineau reciproc. Sunt tineri și împreună ar putea cuceri lumea, dacă nu ar fi vară și o petrece nu ar fi îndeajuns. La un moment dat în carte se vorbește despre relațiile toxice, și chiar dacă a fost un singur rând, o singură replică, are impact; și este important ca tinerii să citească mai des în cărțile YA (pe care le citesc de obicei) și să afle despre lucrurile nașpa care pot exista și în viața lor.

The Truth About Forever este o poveste despre cum să faci față pierderii, despre schimbarea din interiorul cuiva atunci când relaționează cu alți oameni, despre dorința de a avea acea schimbare în propria viață și despre riscurile care vin prin simplul fapt că trăiești. Pentru mine, la momentul de față, toate temele din cartea asta despre cum să-ți atingi fericirea au reprezentat o lecție importantă și poate că am iubit cartea asta mai mult mai ales pentru că am regăsit în paginile ei lucruri pe care aveam nevoie să le aud.

Cartea asta nu o să-ți schimbe viața. Nu este extraordinară în nici un fel, dar este motivație și sfaturi plăcute pentru când ai nevoie, este amuzantă chiar și când se discută lucruri importante și în mare, este o experiență foarte plăcută. De-a lungul timpului, am auzit păreri împărțite atunci când vine vorba de Sarah Dessen, dar cu siguranță cartea asta mi-a întrecut toate așteptările.

4/5

I’d wanted a real kiss, something to remember, but I’d long ago learned not to be picky in farewells. They weren’t guaranteed or promised. You were lucky, more than blessed, if you got a goodbye at all.

It was becoming clear to me that I shouldn’t bother to get too attached to anything. Turn your back and you lose it. Just like that.

But when you had to do something, you had to do it. And eventually, if you were lucky, you did it well.

Shoulda, woulda,coulda. It’s so easy in the past tense.

Something so electric, alive, that I recognized it instantly, if only because it was so lacking in myself.

But that was the problem with having the answers. It was only after you gave them that you realized they sometimes weren’t what people wanted to hear.

“It’s not that I believe everything happens for a reason. It’s just that… I just think that some things are meant to be broken. Imperfect. Chaotic. It’s the universe’s way of providing contrast, you know? There have to be a few holes in the road. It’s how life is. But if everything was always smooth and perfect, you’d get used to that. You have to have a little bit of disorganization now and then. Otherwise, you’ll never really enjoy it when things go right.”

That was the hard part about grief, and the grieving. They spoke another language, and the words we knew always fell short of what we wanted them to say.

This life was fleeting, and I was still searching for the way I wanted to spend it that would make me happy, full, okay again. I didn’t know what it was, not yet. But something told me I wouldn’t find it here.

“If I were you, I’d be glad to get rid of him. Because anyone that can make you feel that bad about yourself is toxic.”

For any of us our forever could end in an hour, or a hundred years from now. You can never know for sure, so you’d better make every second count.

But it was okay not to fit in everywhere, as long as you did somewhere.

“You’re the boy all girls want to rebel with,” I said. “You,” he replied, “are the unnattainable girl in  homeroom who never gives a guy the time of the day.”

It wasn’t new, this realization that I would never be like them. What was different now was that I was glad.

“Afraid. Of doing things that aren’t planned or laid out in advance for me. I’d be more impulsive, not always thinking about consequences.”

Never would forever, with all its meanings, be so clear and distinct as in the true, guaranteed end of the world.

I felt something ache in my chest, and suddenly I knew I was going to cry. For me, for my mother. For what we’d had taken from us, but also for what we’d given up so willingly. So much of a life. And so much of each other.

That was the thing about being on the inside: the world was just going on, even when it seemed like time for you had stopped for good.

Events conspired to bring you back to where you’d been. It was what you did then that made all the difference: it was all about potential.

Mai am de terminat o carte luna asta, și după eu sunt mulțumită. Am o groază de postări de scris până una alta, iar din păcate nu voi scrie săptămâna asta pentru Top5, just because I am not in the mood. Mă lupt cu ultimele 50 de pagini din Sanctus până una alta, voi ce mai citiți? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu