13.04.2015

Gazda de Stephenie Meyer



Oh. Doamne. Fața mea e încă roșie la momentul în care scriu recenzia, din cauza lacrimilor pe care le-am vărsat că s-a terminat cartea asta. Și totuși, iată-mă, încercând să vă conving să citiți totuși cartea asta.

Nu am citit niciodată seria Twilight, acum nici nu am vreun interes să o fac, dar cartea asta m-a făcut curioasă, plus că a fost recomandată de un prieten, de la care am și împrumutat-o, iar după a devenit o problemă de câteva zile până să o încep, și de alte câteva zile până să o termin.

Terra este sub controlul unei specii de extraterestre parazite, care locuiește în corpuri umane, creând societatea perfectă și făcând din Pământ un loc mai bun. Rătăcitoarea este faimoasă pentru numărul mare de planete pe care a locuit, dar pentru că nu s-a simțit nicăieri ca acasă, începe o nouă viață aici. Să trăiești într-un corp uman este o experiență mai copleșitoare decât să te afli într-un orice alt corp din univers, dar nu și-ar fi imaginat niciodată că gazda ei, Melanie, va refuza să dispară, în schimb torturându-i mintea cu amintirile unei vieți care parte mai bună decât orice a avut ea.

Gazda este o lectură care te prinde. Te afunzi imediat în lumea prezentată, o Utopie care chiar funcționează, fără defect. Cartea este de-asemenea plină de acțiune, mereu e ceva nou care să intrige cititorul, mereu e ceva care să te țină cu sufletul la gură. Și pur și simplu locul și timpul ales sunt interesante, este fascinant să vezi cum funcționează o lume în care cutia Pandorei nu a fost deschisă. Chiar te face să te gândești dacă e mai bine, sau mai rău. Și mi-a plăcut această ciocnire de idei.

Personajele au fost toate așa de plăcute! A fost imposibil să le urăști, în special pentru că sunt oameni, disperați și speriați și răniți oameni, și cum să nu-ți fie milă de ei și cum să nu-ți pese de ei? A fost o grămadă de empatie de-a lungul orelor în care am citit cartea asta, e imposibil să nu te regăsești în măcar unul dintre personaje. Însă Rătăcitoarea este preferata mea: gândurile ei erau așa reale, întrebările așa relevante, iar bătălia ei interioară m-a făcut doar să o iubesc și mai mult. Modul în care era gata să se sacrifice, în mare datorită naturii speciei ei, nu a fost deloc enervant, ci chiar de înțeles în contextele date, și am simțit doar o uriașă nevoie și dorință să protejez acest suflet inocent și frumos de tot ce e rău în lume. Și de-asemenea cred că sunt de apreciat evoluțiile și schimbările personajelor, e fascinant să vezi cum simple relații interumane sunt așa importante, cum un simplu om poate schimba atât de multe la altul.

Chiar mi-au plăcut toate teoriile despre ce face de fapt un om om. Au sentimentele o scuză, este violența un răspuns, poate iubirea să salveze totul? Am fost copleșită de cât de reală era societatea umană prezentată aici, și cum indiferent de cât de puțin am citit despre un personaj, tot au fost simplu și dureros - un om. Luând toate trăsăturile tipice rasei umane și transformând totul în blândețe, poate if luat drept ștergere culturală (și a conștiinței), și este o pierdere pe care unii au realizat-o, iar alții nu. Cred că asta este partea cea mai bună a cărții. Am plâns de câteva ori cât am citit cartea asta, iar unele pasaje sunt dureros de frumoase (le vreau tatuate în memorie pentru totdeauna). Dar am fost teribil de satisfăcută cât am citit cartea asta, în același timp dându-m și un sentiment de speranță.

Sunt puțin șocată de cât de mult mi-a plăcut asta, să fiu sinceră (știți cum ziceam acum un an că eu nu o să mă mai apropii niciodată de ya? mă văd nevoită să susțin că printre gunoaiele întâlnite pe parcursul călătoriei mele literare, am dat și de multe cărți bune care se încadrează în această categorie). M-a făcut extrem de tristă și extrem de fericită și am adorat fiecare minut. Îmi pare rău să știu că s-a terminat, am nevoie de 100000 de pagini despre viețile lor simple și sentimentele lor. Rebelii au și ei nevoie de fericire, nu? Oricum, o carte bună, care mi-a plăcut super mult, Gazda m-a făcut să trec de la „ce naiba citesc?” la „îmi place asta, de ce mai e așa puțin?”. Mă bucur atât de mult că nu am citit nici o recenzie înainte, ca să mă facă să mă simt rușinată sau vinovată sau nervoasă. Pentru mine a fost perfectă așa: neștiind nimic, plonjând înainte cu un semi-entuziasm și bucurându-mă de paleta largă de sentimente prin care m-a făcut să trec. Oh, s-a meritat din plin.

5/5

Mi se pare că cei mai puternici dintre noi sunt găzduiți de cei mai puternici dintre ei.

Nimeni nu mai este tânăr. Oricine a supraviețuit atât de mult este bătrân cât lumea.

Asta, moartea, era mai ușor de acceptat decât că eforturile noastre fuseseră ghidate de nebunie.

- Sufletele nu cred în viața de apoi?
- Avem atât de multe vieți. Orice altceva în plus ar fi... să cerem prea mult.

N-are rost să ignori adevărul. Nu-i cu nimic mai rău dacă-l rostești cu voce tare.

- Paranoică, a comentat ea.
Dacă de asta e nevoie pentru a rămâne în viață, așa să fie.

Întâi au fost surprinși că n-am răspuns, acum au fost mirați că am făcut-o. Oamenii erau imposibil de mulțumit.

Se presupunea că el este dușmanul meu. Probabil că era nebun. Și el era prietenul meu. Nu că nu m-ar fi ucis dacă lucrurile ar fi degenerat, dar nu i-ar face plăcere. Când era vorba de oameni, ce altceva i-ai fi putut pretinde unui prieten?

Jeb era atât de mândru de el, încât am fost surprinsă că nu s-a bătut singur pe umăr, așa, de efect.

M-am gândit la descrierea „persoană neadaptată”. Poate era cea mai apropiată de adevăr descriere a mea din câte am auzit. Unde m-am adaptat eu?

Era prea frumos ca să fie adevărat și astfel, conform filozofiei umane, în totalitate fals.

El i-a aruncat o privire ucigătoare bătrânului, cu ochii plini de șocul și de durerea trădării. N-am decât comparații umane pentru o astfel de privire. Cezar și Brutus. Isus și Iuda.

Nu văzusem niciodată atât de clar ca acum, privind în ochii lui, cât era de urât să consideri defect un spirit de necucerit.

 Chiar dacă toți te vrem aici, locul tău nu va fi aici până când nu vei decide tu asta.

Ești persoana mea preferată din întreg universul cunoscut.

Ea niciodată nu ia în calcul propriile dorințe - fericirea ei, chiar propria ei sănătate. Ar face orice i-am cere noi, chiar dacă asta ar omorâ-o. Nu e cinstit să-i cerem lucruri în modul în care ni l-am solicita unul celuilalt. Noi ne oprim să ne gândim la noi înșine. Ea n-o face.

Nu-i un sentiment plăcut să știi în sinea ta că meriți să fii numit monstru. E mai bine să fii amabil decât să te simți vinovat.

Ești cea mai nobilă și pură creatură pe care am întâlnit-o vreodată. Universul va fi un loc mai întunecat fără tine.

Nici nu am ce să mai zic. Multe citate, surprinzător de multe chiar și pentru mine. Și s-ar putea să am foarte multe greșeli, e târziu iar atenția mea e peste tot, încercând să traduc recenzia asta. 
Paște fericit! Recenzia asta vă va arăta cum mi-am petrecut eu zilele ăstea, hah. 

3 comentarii:

  1. Cartea asta mi s-a părut mereu mult mai bună decât toată seria Twilight la un loc. Și mă bucur că autoarea nu a scris nicio continuare până la urmă, cred că ar fi distrus tot dacă ar fi făcut-o.
    Iar citatele sunt super, eu când am citit-o nu prea dădeam importanță citatelor, asta m-a apucat de curând, dar îmi plac toate cele alese de tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu nimic de seria Twilight, mă bucur că nu știu totuși, dar oricum cartea asta mi-a depășit cu mult toate așteptările. Eu nu știu dacă mă bucur, într-un fel sunt foarte satisfăcută de sfârșitul ăsta, așa cum este (la un moment dat deja visam la alte lucruri), dar în același timp mi-aș dori o continuare (deși și aici aș fi mirosit un triunghi amoros și bleah, i hate them; prefer relațiile polyamorous, unde sunt trei sau patru într-o relație foarte ok, în care se comunică și toți se iubesc între ei).
      Ah, mă bucur că ți-au plăcut! Eu am deja doi sau trei ani de când însemnez citate, creierul meu deja le caută, inconștient. Am și făcut poză la fragmentele care m-au distrus emoționant, haha.

      Ștergere
  2. Am tot auzit ca ar fi geniala cartea asta, dar dupa seria Twilight parca nu-mi venea sa cred. Recenzia ta mi-a schimbat parerea, acum abia astept sa pun mana pe ea si pe niste timp ca sa o pot citi!

    RăspundețiȘtergere