03.03.2015

Percy Jackson and the Lightning Thief de Rick Riordan



Datorită inițiativei de read-along #HalfBloodReaders de pe instagram, m-am decis să citesc și să duc la bun sfârșit această serie, pentru că îmi este dragă. Acest prim volum este de fapt recitit, prima oară l-am citit în română, împrumutat de la verișoara mea, după care am știut că-mi va plăcea. A fost o plăcere și să recitesc acest prim volum.

Percy Jackson este un băiat cuminte... dacă nu ar fi toate necazurile care-l urmăresc la toate școlile la care a mers. Profesoara de matematică îl urăște, chiar mai mult decât de obicei, într-una dintre excursii, unde încearcă să-l omoare. Nu doar un simplu om încearcă să-l prindă pe Percy, așa că acesta este nevoit să meargă în tabăra Half Blood, unde află mai multe lucruri despre existența sa decât a știut vreodată în întreaga lui viață. Faptul că este fiul lui Poseidon nici măcar nu mai vine ca o surpriză.

Am încercat să fac acel rezumat să sune cât mai fără spoilere, deși cred că deja toată lumea știe ce-i cu acest Percy Jackson, dacă nu din carte sau din auzite, măcar din filme (care deși îl au pe Logan Lerman, rămân groaznice). Inițial văzusem primul film, fără să știu că există și o carte și am rămas foarte plăcut surprinsă de cât de bună e cartea în comparație cu varianta sa cinematică.

Eu sunt înnebunită după mitologie, în special cea greacă. Încă de când eram mică citeam legendele acestora, răsfoiam enciclopedii și căutam poze cu statuile lor. Acum s-a mai diminuat puțin obsesia, deși sunt la fel de încântată când găsesc ceva care are legătură cu acest subiect. Cartea asta m-a avut cerșind după ea în momentul în care am citit zei greci.

Ok, povestea este destul de similară cu orice altă legendă despre eroi: personajul principal pleacă în căutarea a unui obiect magic (de preferat ca să-și și salveze onoarea pătată) și trebuie să treacă diferite probe, dar noroc că are prietenii aproape. Dar vai, cât de amuzant și de plăcut a fost să citesc despre aventurile lui Percy, Annabeth și Grover! A fost foarte interesant să văd cum toate acele mituri vechi de mii de ani au fost transpuse în zilele noastre. Ingenioase unele dintre ele, de-a dreptul hilare altele, captivante toate.

Personajele sunt de-a dreptul incredibile, din toate punctele de vedere. Au replici amuzante, te poți găsi în multe din gândurile și acțiunile lor, iar dacă nu, măcar le înțelegi deciziile. Pe mine încă mă șochează faptul că sunt niște puști de 12 ani și totuși trec prin atâtea lucruri și rămân aceiași la suflet. Percy este un adorabil drăgălaș și bun la suflet, genul de băiat care mă face să zic „of copilul meu drăgălaș” acum și care pe măsură ce va crește, îmi va frânge inima. O știu, dar nu mă deranjează. Annabeth a fost preferata mea pentru că da, îmi plac fetele deștepte în cărți și atitudinea ei de eu-le-știu-pe-toate a fost exact de ce era nevoie ca să echilibreze grupul de eroi. Și abia aștept să citesc în continuare despre ei, să-i văd crescând și devenind atât de grozavi că nici nu există îndeajuns de multă hârtie în lume să se scrie despre ei.

Se simte că este o carte scrisă pentru un public mai tânăr, ceea ce este probabil singurul meu regret cu privire la cartea asta: nu am citit-o când eram mai  mică. Mi-ar fi plăcut și mai mult, dar chiar și așa, a fost o experiență foarte, foarte plăcută să citesc această carte. Te ține cu sufletul la gură în cel mai inocent mod al acestei idei, pur și simplu îți pasă de personaje și speri din toată inima că nu vor mai da de alte belele. Povestea reușește să te transforme din nou într-un copil ce dorește și el să fie acolo, în mijlocul aventurii și cred că genul acesta de cărți, ce nu sunt pentru toată lumea, dar transformă pe oricine într-un cititor potrivit pentru ele, sunt cele mai bune.

Pentru că acest prim volum nu-ți dă impresia că aduce ceva nou (posibil să fi știut de ideea acestei cărți de atât de mult timp că nu mi se ma pare nouă, totuși), dar te simți atât de bine citindu-l că nu prea ai motive să te plângi. De la mine pierde o steluță din cauză că simt că îi mai trebuie ceva, deși nu este genul acela de gol pe care l-am simțit la Urzeala tronurilor, ci mai degrabă genul acela în care speri și ești chiar sigur că următoarele volume vor fi și mai bune, vor aduce și mai mult, și atunci ce notă le dai?

4/5

Din nou, nu am citatele pe care le-am însemnat pentru că nu am cartea la mine, și din păcate nici nu sunt sigură că voi reveni să editez. Vom vedea. Până una alta, să ne bucurăm că am reușit să scriu coerent această recenzie, rar se întâmplă, după multe cărți terminate una după alta, chiar să scriu recenzii la toate. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu