20.02.2015

Furioșii de David Moody


Am avut trei motive pentru care am decis că trebuie să am cartea asta. 1) coperta arată foarte bine. 2) mini-chestia aia în care Guilermo del Toro laudă cartea asta. 3) era foarte ieftină. Și așa m-am trezit eu întrebându-mi colegii ce să citesc în continuare, dintre cartea asta și Harry Potter. Cumva mă așteptam și cumva nu mă așteptam să-mi răspundă cu Furioșii.

Omenirea se confruntă cu un nou dușman: omul însăși. Însă oameni schimbați, care din cei normali și apropiați pe care-i știam inițial, se transformă în „furioși”, cei ce omoară cu sânge rece persoanele din jur. În timp ce astfel de cazuri de crimă devin din ce în ce mai numeroase, Danny McCoyne încearcă să-și păstreze familia în viață.

Furioșii este genul acela de carte rapidă, făcută să fie devorată de un public relativ larg, în ciuda subiectelor mai crude pe care le regăsim între paginile ei. Iar pe mine m-a prins și mi-a plăcut îndeajuns de mult. Pentru că nu este previzibilă (cel puțin nu pentru mine), pentru că prezintă societatea umană în momentele ei de criză absolută, în care propria supraviețuire este pusă sub semnul îndoielii. Cred că este terifiantă (și ținând minte că totuși eu nu sunt genul de persoană care să fie ușor scârbită sau impresionată negativ) tocmai prin realismul ei, pot vedea toate lucrurile întâmplându-se exact așa cum au fost descrise în această carte.

Nu este genul de carte făcută să-ți schimbe neapărat viața și poate oricând altcândva nu mi-ar fi plăcut așa de mult ca acum. Am citit și cărți mult mai bune, dar și cărți mult mai proaste. Ce o face totuși specială este că, această carte ca produs final, este satisfăcătoare. Dă cititorului câte puțin din toate. Ai iubire, în diferite forme ale ei, ai și acțiune și situații care să te țină cu sufletul la gură, ai și scene pașnice și casnice, familiare. Eu în special cred că aveam nevoie de o astfel de carte, care nu cere neapărat prea multe de la tine, care-ți prezintă în ritmul ei întâmplările și-ți dă indiciile. Aveam nevoie de o carte relaxantă și revigorantă prin simplul mod în care e construită. Iar dacă cineva simte dorința de a încerca ceva din afara ariei obișnuite, v-o recomand.

Danny e un personaj atât de... plăcut. Este uman până în măduva oaselor, iar tu ca cititor empatizezi din plin cu situația și trăirile lui. Și tu ai înjura, și tu ai muri de frică, și ție ți-ar fi scârbă, și tu ai vrea mai mult, și tu ai simți același tip de disperare. Este încântător prin normalitatea lui, prin faptul că fiecare dintre noi are câte puțin din Danny și Danny are câte puțin din fiecare dintre noi. Și pun atâta accentul pe acest personaj în particular pentru că el este și naratorul a celei mai mari părți din carte, deci îi urmărești toate acțiunile.

Însă dacă e să zic și câte un lucru negativ la această carte, acesta este faptul că nu a reușit să trezească în mine sentimentele puternice la care mă așteptam de la acest tip de lectură. Mi-aș fi dorit durerea și teroarea lui Danny să fie mai bine descrisă, să o simt prezentă în propriile mele oase.

Dar este totuși intensă și apreciez crimele și modul în care ele au fost duse la bun sfârșit. Îmi plac omorurile cu stil, iar măcar de asta ai parte din plin în cartea asta. Se și termină într-un cliffhanger foarte fain și chiar sunt extrem de curioasă să văd ce se întâmplă de-aici înainte! Cartea asta chiar a fost o surpriză foarte plăcută.

4/5

Toate grijile mele își vor pierde complet însemnătatea, față de indiferent ce-o supără pe ea.

Chiar mă gândesc să evadez din propria mea casă pe fereastra de la toaletă? La naiba, viața ar trebui să-nsemne mai mult de-atât.

Este cel mai mare neajuns al weekendului. Nimic de așteptat, în afară de ziua de luni.

Stânjeneala politicianului și felul în care evită cu ostentație întrebările pe care i le pun oamenii nu pot însemna decât două lucruri. Fie că guvernul știe exact ce se petrece, dar preferă pur și simplu să nu dezvăluie nimic publicului, fie că autoritățile chiar n-au habar. Ambele alternative sunt la fel de înfricoșătoare.

Mă uit la ea - moțăie, complet destinsă și aproape adormită. Într-o lume care a devenit dintr-odată complet irațională, imprevizibilă și cu susul în jos, ea rămâne perfectă și neschimbată. Fetița asta înseamnă totul pentru mine.

Așa cum am spus, toată lumea urăște, doar că noi ne descurcăm mai bine decât ei. Trebuie să avem grijă numai de noi, și dacă asta-nseamnă să-i distrugem, atunci trebuie s-o facem.

Știu că totul e real. Imposibil și nedovedit, dar real.

Sfârșitul recenziei e grăbit pentru că mor de somn. 

2 comentarii:

  1. Hm, nu mă așteptam să-ți placă, dar nu știu de ce. În orice caz, nu mă atrage atât de mult încât să o citesc. Îmi place recenzia, totuși; în special faptul că precizezi că este o carte care poate fi consumată de un public vast.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu mă așteptam să-mi placă atât de mult să fiu sinceră. Nu e nici măcar genul meu de lectură, dar a venit la momentul în care am avut nevoie de o schimbare.
      Mersi! :)

      Ștergere