24.02.2015

Despre anticariate


Mă bucur că există anticariate. Mă bucur că există astfel de locuri, care sunt gata să îmbrățișeze cu drag orice carte, înainte de o aranja și a o expune frumos pentru alții. E ca un fel de orfelinat pentru cărți, iar dacă mă mai bucură un lucru, acela e faptul că pot deveni cu atâta ușurință părintele adoptiv al unei cărți.

Pe bune, anticariatele sunt un loc magic, aproape la fel de magic ca și o librărie. Dar nu vom vorbi despre mărețele librării - populare, pline și de alte lucruri și care sunt deschise în lanț în diferite locații din țară. Aici vorbim de afaceri relativ mici și independente, care-și câștigă existența prin vânzare și cumpărare de cărți. Afacerile care încep în clădiri la fel de vechi ca și cărțile pe care le găzduiesc (poate, sau poate nu) și afacerile care, cred eu, păstrează amintirile. Fiecare carte nu are doar amprentele trecătoare a celor ce au deschis-o pentru câteva momente, ca să o repună pe rafturi, ci și acelea permanente a cititorilor dinainte: o pagină îndoită, niște însemnări, semne de carte. Există o varietate largă de surprize pe care le poți regăsi în paginile unei cărți, pe lângă povestea propriu-zisă. Eu am descoperit un semn de carte adorabil de la un post de radio, Smart FM (de care nu auzisem până nu am văzut semnul respectiv), dedicații dulci și pline de sentiment (către un Dănuț, de la tatăl său; cu atât mai mult mi-a plăcut cu cât numele tatălui meu e Dănuț, iar cartea respectivă aparținea lui Alexandre Dumas), chiar și poze (am găsit poza de buletin, veche și alb negru, al unei anumite Corina, într-o carte despre istoria modernă). Astfel de descoperiri fac, dintr-odată, dintr-o carte oarecare, un obiect cu suflet și cu trecut, cu o încărcătură mai mare decât credeai și sperai să găsești la început. Mă umplu de fericire descoperirile de acest gen, iar timpul petrecut la un anticariat este timp în care respiri trecutul. Personal, sunt rare momentele în care mă simt mai liniștită decât când mă aflu într-un anticariat și am tot timpul pe care mi-l doresc și și toată dorința să caut prin sutele de volume puse în fața mea.


Bineînțeles, ce am scris eu e romanticizarea unei eleve cu nu destui bani de buzunar a unui loc care-i permite să cumpere multe, multe cărți cu puțini, puțini bani. Ăsta este aspectul practic, pe care-l ador la nebunie. În ultimul meu raid la cel mai apropiat anticariat (care apropo, a fost astăzi, de unde și dorința de a scrie o postare despre asta), mi-am cumpărat 5 cărți cu 33 de lei. Număr ce este prețul mediu al unei cărți noi. Adică diferența chiar se vede, dacă ai îndeajuns de multă răbdare și îndeajuns de multă inimă (sau curaj, depinde) să accepți în viața ta cărți care nu sunt în perfectă stare. Mie-mi place ca ale mele cărți să aibă o poveste în spate, să spună ceva prin simplul mod în care arată. Și de cele mai multe ori, cărțile second-hand (sau third, sau orice număr ar fi), sunt într-o stare bună. Chiar foarte bună. Uneori mă întreb dacă au fost citite înainte. Iar cele care sunt vechi și nu în cea mai bună stare nu depășesc cel mult 1,50 lei. Ceea ce e wow. Depinzând de locul în care te duci și de modul în care este organizat, ai totuși o gamă largă de cărți, variind în subiectele alese (istorie, literatură universală/română, gastronomie, religie), dar și în limbă (la categoria engleză se găsesc rar cărți care să merite cumpărate, dar este un întreg soldat de lemn doar pentru maghiară, iar franceza și germana mai împart unul la anticariatul pe care-l frecventez eu). Ceea ce înseamnă că există de toate pentru toți, la prețuri accesibile. Sincer, dacă nu ești foarte pretențios, nu are de ce să nu-ți placă un astfel de loc.

Problema totuși? Ar fi ideal să nu fie un loc frecventat prea des (o dată pe lună, sau la o lună jumate s-ar putea să fie distanța de timp ideală), pentru că altfel vei ajunge să vezi mereu aceleași cărți. Pe scurt, te vei plictisi, vei avea nevoie de ceva nou. Ultima dată când am fost, înainte de ziua de azi, a fost înainte de Crăciun, iar când am revenit acum, totul mi s-a părut la fel de nou și fascinant ca și prima oară. Probabil că asta e magia: schimbatul des al cărților, mersul continuu al lucrurilor, ideea de „primul venit, primul servit”. Goana după cunoaștere. Faptul că dacă intri, îți poți lua o carte cu mărunțișul din buzunarul hainei. Universalitatea locului și a lucrurilor pe care le oferă.

Iar eu exagerez în iubirea mea pentru lucruri și locuri vechi și cărți deopotrivă.

2 comentarii:

  1. Superb, si eu trebuie sa vizitez mai des anticariatele. Mi-ar placea sa gasesc un anticariat ca cel din umbra vantului, un loc plin de mister al cartilor uitate. Imi place enorm postarea ta, ma faci se pe mine curioasa sa rasfoiesc carti vechi, carti cu povestea mainilor prin care su trecut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de părere că mare parte din misterul Cimitirului cărților uitate vine și de la atmosfera cărții, dar depinzând de ce anticariat găsești, cam îți dă același vibe. Eu așa cred. Mă bucur mult că ți-a plăcut postarea și mai ales că s-a transmis puțin din fascinația mea!

      Ștergere