27.01.2015

Îmblânzitorul apelor de A. R. Deleanu


 Atât un minus, cât și un plus al cititului de cărți simultan este faptul că poți termina chiar și 2-3 cărți în aceeași zi... Iar după ce am citit Stoner, o carte relativ depresivă, nu știu cât de bine a picat continuarea cu această carte (plănuiesc să revin cu o postare și la respectiva carte, și în același timp sper să mai termin încă o carte astăzi, pe lângă ăstea două).

Nu știu exact ce să spun despre cartea asta. Îmblânzitorul apelor este o carte ciudată și m-a sucit, a făcut ceva în mine să se uite cu tristețe și melancolie în jur și mi-a amplificat durerea de cap. Nu știu dacă ar trebui să laud sau nu acest aspect.

Să-i dăm totuși Cezarului ce-i al Cezarului și să recunoaștem totuși că autorul are un stil cu adevărat deosebit. Știe să se folosească de cuvinte, le stăpânește și face din ele un joc interactiv pe hârtie, care ține cititorul alert majoritatea timpului (are totuși minusul de a-l și pierde din cauza lipsei liniei de dialog; mi-a fost greu la un moment dat să urmăresc replicile). Și totuși, a fost o experiență extraordinară să îi citesc cartea și cred că îl voi mai citi și în continuare, pentru că-mi place mult modul în care scrie.

Deși, ca și subiect, cred că sunt mult dedesubt persoanelor care ar înțelege. La un moment dat pierdeam șirul întâmplărilor, nu știam sigur ce era vis și ce era realitate și rămâneam mult în urmă cu locurile în care se petrece acțiunea. Deși asta e mai degrabă o problemă cu mine și puterea mea de înțelegere la momentul când citeam, decât cu povestea în sine.

Cartea începe când personajul principal, masculin, vizitează o editură să vadă dacă manuscrisul său va ajunge publicat sau nu. Are o ceartă, întreaga lume este speriată din cauza ploilor torențiale care amenință cu inundația, iar el trebuie să-și mențină echilibrul în atmosfera tensionată de acasă, cinci ani după ce mama sa a murit.

Iar după ce totul pare normal, cu o familie totuși departe de normalitate și cu multe secrete întunecate în spatele fiecărui personaj, cartea te lovește cu o grămadă de elemente fantastice (care sunt destul de sigură că ar fi trebuit să aibă o simbolistică pe-acolo, dar pe care sigur am ratat-o). Prezentul se îmbină cu trecutul, visele cu dorințele și gândurile, totul în timp ce moartea și foamea planează asupra unei case bântuite de îndoieli și suspiciuni. Nu pot să spun că mi-a plăcut vreun personaj în mod special, doar că am ajuns să-mi pese de soarta lor în cele din urmă, în ciuda tuturor lucrurilor rele ce-i urmăreau.

Cartea m-a lăsat obosită și confuză, dar din nou, și ceva fascinată de ce s-a întâmplat. A fost interesantă și cred că aș fi apreciat-o mai mult dacă aș fi citit-o în alt moment al vieții mele.

3/5

Tu trebuie să minți cititorul. Scriitorul e singurul om a cărui vocație e minciuna. Și invenția. Ba nu, greșesc, mai sunt și popii.

E nevoie de o singură clipă și timpul se sperie și o ia la goană, călcând pe toți în picioare.

Nu știu dacă să te sărut sau să te pleznesc.

Am venit aici pentru că te iubeam. Și am rămas pentru că te iubesc.

Ea s-a oprit în fața oglinzii cu trusa de machiaj în mână. De pe pat el o privea cum se machia și se gândea că femeia face artă și atelierul ei e corpul.

Ca să se despartă, doi oameni trebuie întâi să se întâlnească.

Asta face durerea: îți amintește de tine.

Ce nu se schimbă moare. Ce se schimbă prea des te va devora.

Zicea cineva că dacă îți este dat să fii scriitor - de parcă cineva dă, toți iau, nu dă nimeni nimic - vei fi.

Eu nu știu cum va arăta viitorul, tu nu vei ști cum a arătat trecutul.

Cuvântul te face rege, dar nu-ți dă un regat.

Ne iubeam și ne uram, dar să nu cumva să crezi că e vreo diferență între cele două, nu iubești la cineva totul, dacă nu urăști ceva la el, ceva ce tu n-ai și el are, și invers.

În umbra fiecărei iubiri pășește iubirea de sine și umbra ei, ura.

Când eram mic, nu știam ce sunt, am crescut și m-am numit copil și am uitat de mine.

Lucrurile nespuse macină trupul precum viermii rod pulpa fructului putred.

Și asta a fost momentan. Voi scrie și recenzia la Stoner, dar va fi programată și va apărea în viitorul apropiat. Nu cred că mai am ceva de spus despre această carte, am o stare care nu-mi lasă prea mult spațiu să mă gândesc la această carte în profunzime; dacă cumva îmi schimb părerile, sigur o să schimb ratingul, măcar pe goodreads dacă nu și pe blog. Deși mă îndoiesc. Îmi pare rău că am început să citesc cu repulsul pe care-l aveam în fața personalității autorului; știu că nu ar trebui, dar nu m-am putut abține. Am vrut, puțin, să urăsc cartea asta și o să recunosc, dar mi-a plăcut până la un punct, iar acele două minusuri care au adus-o la 3/5 sunt total din cauza mea, nu mă prind cărțile cu astfel de subiecte și nu am avut cele mai bune condiții de citit (ora de religie, la tine mă uit). 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu