21.01.2015

Destinul ultimului Romanov de Dora Levy Mossanen



Am fost destul de entuziasmată să citesc cartea asta, mai ales cu o asemenea copertă frumoasă! Plus, chiar am citit și am fost interesată în historical fiction.

Urmărim povestea ultimilor conducători din dinastia Romanov (veche de trei sute de ani), de la culmile vieții, popularității și luxului lor, decăzând încet pe măsură ce ne avântăm mai mult în carte, așa cum este spusă de Daria Borisnova, presupusă vrăjitoare și apropiată a familiei regală, dar și persoană delegată de îngrijirea țareviciului Alexei, care este bolnav.

În primul rând, trebuie să menționez că nu sunt fană a personajelor inserate așa, cadou de la autor, în cărțile istorice care urmăresc personaje marcante de pe vremuri. Sunt mofturoasă, îmi place să fie povestea cât mai aproape de adevăr, iar această carte... pur și simplu nu mi s-a potrivit. De asemenea, toate adăugările magice și mistice făcute nu prea au ajutat să-mi ridice moralul. Ar fi putut fi la fel de bine o carte bună fără să adăugăm fluturi, semințe magice, reincarnări și ambră cu puteri miraculoase. Da, face povestea să sune mai interesantă și poate că altcineva ar fi apreciat mai mult aceste aspecte. În cazul meu, doar m-a îndepărtat de actuala poveste.

Dar părțile istorice chiar au fost tare drăguțe și interesante! Mi-a plăcut foarte mult cum a fost arătată iubirea dintre țar și țarină,erau adorabili și se vedea clar că țineau unul la celălalt extrem de mult. Dar cel mai și cel mai mult mi-au plăcut secvențele romantice, chiar și cele dintre Daria și Avram, iubitul ei, iar asta vine de la cineva care nu prea a suportat personajul ăsta principal.

De fapt, nu prea mi-a plăcut nici unul dintre personaje. Cele principale m-au enervat, în afară de țar, care a fost o scumpete și o mândrie de bărbat până la capăt, iar cele care mi se păreau interesante nu au primit dezvoltarea pe care poate o meritau. Of, of, of. Dacă e să spun totuși și un lucru bun desre această Daria (numele ăsta mă bântuie), atunci cu siguranță este de apreciat devotamentul acesteia pentru familia imperială și dorința arzătoare de a găsi ultimul Romanov, încă în viață.

Autoarea spune în notele de la sfârșit că și-a dorit să arate cum monarhia din Rusia a ajuns să devină o umbră a ceea ce a fost înainte, însă nu mi se pare că accentul ar fi căzut pe așa ceva. În dățile în care Romanovii s-au aflat în situații disperate, s-a trecut foarte repede și nu a fost îndeajuns de detaliat. Nu putem vedea adevărata mărime a catastrofei decât dacă are repercusiuni directe asupra Dariei.

Și de-asemenea, stilul m-a cam deranjat pe parcursul întregii lecturi. Este la timpul prezent și ar fi fost extraordinar... Dacă aș fi citit cartea în engleză. Citind-o în română însă, magia timpului prezent a cam dispărut, iar adevăratul stil al autoarei a dispărut în traducere. Păcat.

Și totuși, au fost unele detalii care mi-au plăcut în această carte și am aflat unele lucruri noi. Am sperat până la ultima pagină că nu o să mă dezamăgească cartea asta, că o să devină mai bună. Câteodată mai și greșesc. Chiar am vrut să-mi placă cartea asta, însă nu regret că am citit-o. Mai mult 2.5, dar:

2/5

Iubirea lor va avea nevoie de tot norocul din lume ca să supraviețuiască.

Dacă țareviciul Alexei Nikolaevici e viitorul Rusiei, marile ducese sunt inima și sufletul ei.

Sărbătoresc tot împreună. Nu zilele de naștere, care trec fără prea mare ceremonie. Sărbătoresc binecuvântarea de a fi împreună.

Și ceilalți ruși se vor trezi în cele din urmă, prea târziu, orfani, fără să știe ce i-a distrus și de ce.

Și cam atât pe moment! Am început Îmblânzitorul apelor, în sfârșit, și chiar sunt curioasă să văd cum o să fie. Voi ce mai citiți?

2 comentarii:

  1. Când am văzut titlul, m-am gândit că sigur e ceva interesant despre dinastia Romanov, dar se pare că nu. Eu am o mică problemă cu historical fiction atunci când se introduc personaje fictive în întâmplări reale, așa cum ai zis că e cazul aici.
    Dacă vrei să citești ceva interesant despre dinastia Romanov, eu îți recomand "Saga dinastiei Romanov" de Jean des Cars. E carte istorică, despre ei, are câte un capitol despre fiecare țar și e foarte interesantă(fără personaje care nu au nicio treabă cu realitatea). Și autorul are un stil plăcut de a povesti istoria Romanovilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Parerea mea este ca titlul induce putin (mai mult) in eroare. Nu ma asteptam sa citesc despre aceasta Daria (Darya in engleza, zice Amazon... deci e si mai enervant numele :) si despre aiurelile ei mistice cam 80% din timp. Pacat, portiunile istorice mi s-au parut foarte bine documentate si scrise, iar la scena executiei chiar mi-au dat lacrimile. In schimb, din ce a urmat apoi cu fluturii si fructele si... n-am priceput mai nimic. Ori sunt eu prostuta, ori chiar n-are sens.

    Sunt de acord cu a scris Leontina, "Saga dinastiei Romanov" este superba. Daca n-ai citit-o inca ti-o recomand cu drag, este fascinanta.

    RăspundețiȘtergere