30.12.2015

Concluzii de sfârșit de an + Așteptări de la 2016


Am luat modelul pentru părți din această postare de aici. Iar aia de mai sus sunt eu, etalându-mi rafturile și purtând luminițe, pentru că de ce nu.
În anul 2015 am citit 80 de cărți, dublându-mi așteptările din ianuarie. Provocarea pe goodreads era la 40, dar uite că am fost îndeajuns de rapidă și pusă pe citit încât să ating un număr pe care oricum nu-l așteptam, dar de care sunt mândră oricum. Singurul lucru pe care nu l-am atins din rezoluții a fost acela de a-mi cumpăra mai puține cărți. Ei bine, mi-am cumpărat chiar mai multe și asta continuă să se întâmple, oricum.

Concluzii de sfârșit de an:
  • Neil Gaiman este un zeu.
  • Toate cărțile pentru ora de română s-au dovedit dezamăgitoare.
  • The Night Circus încă este cartea mea preferată.
  • Ar fi trebuit să citesc din operele lui Catherynne M. Valente cu mult timp în urmă, o ador.
  • Dă-mi băieți care se iubesc sau dă-mi moarte.
  • Percy Jackson > Harry Potter.
  • Ador faptul că editurile din România prind din urmă aparițiile din afară.
Despre ce mi-a plăcut cel mai mult să citesc în 2015:
  • magie
  • regi, regine și hoți, comploturi politice
  • basme repovestite
  • zei și semi-zei
  • creaturi fantastice
Cea mai mare dezamăgire a anului:
  • The Paper Magician de Charlie N. Holmberg. Unul din puținele lucruri bune la cartea asta a fost coperta.
O continuare a unei serii care nu a dezamăgit:
  • The Queen of Attolia de Megan Whalen Turner. Al doilea volum m-a convins complet că o să mor ca fană a seriei, iar acesta și al treilea, King of Attolia, sunt preferatele mele de până acum.
Cărțile preferate din 2015:
  • Circul nopții de Erin Morgenstern, pentru că o recitesc în fiecare an și este cartea mea preferată din toate timpurile, deci mă simt obligată să o adaug pe orice listă de preferate pe care o scriu.
  • Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman, care, cum am mai spus, este un zeu, iar pe mine m-a cumpărat doar cu această carte: idee inedită, un imaginar care surprinde prin varietate și executare perfectă.
  • Seria Percy Jackson de Rick Riordan. Nu știu dacă ar trebui să mai adaug ceva aici, vorbim de o serie populară și habar nu am de ce nu am citit-o mai devreme.
  • Mechanica de Betsy Cornwell. O repovestire după Cenușăreasa absolut superbă, feministă având personaje minunate și o lume steampunk. Ce mi-aș mai putea dori?
  • Gazda de Stephenie Meyer. Cartea asta mi-a sfâșiat inima din piept și mi-a înlocuit-o cu propriul plot. Ador romanul ăsta cu tot ce am eu mai bun din mine, și chiar și acum, luni după ce l-am citit, încă mă gândesc la el și personajele lui.
  • The Parasole Protectorate Series de Gail Carriger. Am citit doar prima carte, dar premisa m-a cucerit complet: o Londra victoriană, locuită de vampiri, vârcolaci, fantome și tot felul de creaturi magice, prezentând o societate atât de mixă și variată, și cum o femeie incredibilă își face și ea loc printre toate celelalte personaje și întâmplări.
  • Îți voi dărui soarele de Jandy Nelson. O carte foarte dulce-acrișoară, cu un stil de scris foarte cuceritor și poetic, o tonă de discuții despre artă și relații între gemeni. Slăvită cartea asta!
  • The Queen's Thief Series de Megan Whalen Turner. Devenită și una din seriile mele preferate (poate chiar a doua în top), are cam tot ce mi-aș dori: relații pline de confuzie, dialog făcut din aur pur, comploturi politice și ciudățenii magice. Nu există îndeajuns de multe moduri de exprimare pentru a arăta cât iubesc eu de fapt seria asta.
  • The Bread We Eat in Dreams de Catherynne M. Valente. O colecție de povestiri scurte care m-au convins că Valente merită din plin un loc în lista mea de autori preferați, atât pentru stilul de scris, cât și pentru ideile superbe. De fiecare dată când adorm, sper că puțin din magia ideilor ei o să-mi apară în vise.
  • The Raven Boys de Maggie Stiefvater. Pisica mea poartă numele unui personaj din cartea asta. Nu știu, eu zic că e un motiv mai mult decât suficient ca să-mi demonstrez iubirea.
  • Cântul lui Ahile de Madelline Miller. Nu, nu vom vorbi despre cartea asta... Uhm, eu o să fiu într-un colț plângând despre cât de frumoasă este, okay?
Autorul pe care îl voi urmări și orb:
  • Neil Gaiman
  • Haruki Murakami
  • Maggie Stiefvater
Nu înțeleg de ce atât de multă lume iubește:
  • Eleanor & Park de Rainbow Rowell
  • Madame Bovary de Gustave Flaubert
  • Anna și sărutul franțuzesc de Stephanie Perkins
  • Ugly Love de Coleen Hoover
Nu e vina ta, ci a mea:
  • Îmblânzitorul apelor de Flavius Ardelean
  • Cinder de Marissa Meyer
Mă bucur că le-am citit în sfârșit:
  • Urzeala tronurilor de George. R. R. Martin
  • Parfumul de Patrick Suskind
Îmi vreau banii înapoi:
  • Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne
  • Ultimul Romanov de Dora Levy Mossanen
  • Bătrânul și marea de Ernest Hemingway
Am dat notă mai mare pentru că-mi place ce-mi place și sunt o ipocrită:
  • Sweet Temptation de K. C. Lynn
  • Mistborn de Brandon Sanderson
Am dat notă mai mică pentru că sunt snoabă sau nu aveam destul zahăr în sânge:
  • ???
Deși nu apreciez contactul fizic, aș îmbrățișa:
  • Stoner de John Williams
  • The Truth about Forever de Sarah Dessen
Renunț la seriile:
  • Men of Honor de K. C. Lynn, după trei volume pentru că mi-am pierdut interesul.
  • Mistborn de Brandon Sanderson, poate mai revin totuși,nu se știe
  • Losing it de Cora Commack
  • Penryn & the End of the Days de Susan Ee (meh??)
Voi citi în continuare seriile:
  • Harry Potter de J. K. Rowling
  • Un cântec de gheață și foc de George R. R. Martin
  • The Lunar Chronicles de Marissa Meyer
  • Percy Jackson & Co. de Rick Riordan
  • Anna și sărutul franțuzesc de Stephanie Perkins
  • Parasole Protectorate de Gail Carriger
  • Temeraire de Naomi Novik
  • The Raven Cycle de Maggie Stiefvater
  • Starbound de Amy Kaufman și Megan Spooner
  • Captive Prince de C. S. Pacat
Pe 2016 refuz să am prea multe așteptări, pentru că dacă până acum nu prea am învățat eu pentru bac, de-acum încolo o să o fac, fie că vreau, fie că nu. Numărul la provocarea pe goodreads va rămâne tot 40, pentru că am văzut că nu este chiar atât de greu de atins, iar în rest voi încerca să văd ce pot completa din această listă, pe care deja am printat-o și lipit-o în birou. Puțin dezamăgitoare partea asta, știu, dar o să revin cu recomandări de bloguri/booktuberi, o leapșă foarte faină, și wrap-upul pe decembrie, pentru că în sfârșit este ceva mai lung. Puteți lua acest format de listă dacă doriți, deși eu nu am tradus chiar totul. Și, pentru plăcerea voastră vizuală și umflarea mea în pene, aici este un grafic al anului meu. 

25.12.2015

Crăciun Fericit!


Crăciun fericit, dragilor! Sper că aveți parte de biscuiții și dulciurile voastre preferate, de ceaiuri și băuturi la temperatura perfectă, cărți pe care le iubiți înainte să le citiți și toată iubirea pe care o puteți aduna în inimile voastre!
Eu am prăjitura mea preferată drept companie, o pisică căreia i-am urat deja Crăciun fericit de câteva ori, și o grămadă de prieteni și oameni dragi care mă fac să mă simt iubită. Deși nu se simte încă a Crăciun cu adevărat și nu este pic de zăpadă, eu sunt fericită și îmi doresc din toată inima să aveți și noi niște zile minunate în viitor!

Până una alta, dacă sunteți în situația mea și cumva zilele ăstea par cam plictisitoare, vă recomand această povestioară scrisă de una din autorii mei preferați, în format audio.

PS: Voi reveni cu topul cărților din anul ăsta ~

21.12.2015

Regina de gheață de Alice Hoffman


Pentru o bibliotecară, adorarea poveștilor a venit mână-n mână cu frica de a-și pune dorințe. Pentru ea nu a fost niciodată la fel de ușor ca în basme să rezolve problemele, să se bucure de oportunitățile din viața ei, să găsească adevărul sau să își facă prieteni. Pentru ea, dorințele înseamnă o realitate pe care de fapt nu și-a dorit-o niciodată. Fascinată de moarte, după ce este lovită de fulger, pleacă în căutarea adevăratelor povești de supraviețuire, a celor care au sfidat chiar sfârșitul iminent.

Nu am nici o idee cum ar trebui să reacționez în fața acestei cărți sau ce să fac acum că am terminat-o. Mă simt puțin pierdută în cât de mult mi-a plăcut, în cât de multe a putut să-mi transmită prin, poate, nu îndeajuns de multe cuvinte.

O să încep prin a spune că Regina de gheață nu a fost deloc ce mă așteptam eu să fie. În primul rând, mă așteptam la magie, la ceva fantastic infiltrat în banalul de zi cu zi, și nu am primit exact asta. A existat întotdeauna, în spatele fiecărui eveniment, o atingere a ceva special, o reamintire a unui basm, a unui element ce a stat la bazele omenirii de când am învățat să formăm cuvinte și să ne distrăm pasând povești unii altora. Am adorat referințele, întoarcerile la poveștile elementare, cele care ne-au format, cele din care am învățat ceva cu mult înainte să ne dăm seama că noi chiar facem asta. Iar aceste referințe au fost cu atât mai naturale, bine primite și apreciate, cu cât vin de la un personaj care le iubește, digeră și comentează la rândul ei, trăind exact pentru a pasa mai departe cărțile ce dețin aceste cunoștințe colective ale umanității.
În al doilea rând, chiar și o poveste care amplifică realitatea, nu mă așteptam să reușească să atingă atâtea teme, sau să mă atingă pe mine. Pe scurt, nici douăzeci de pagini mai târziu de la începerea cărții, eu eram pe un teren minat, gata să fiu surprinsă de ceva nou, neașteptat. Uneori, plonjarea oarbă într-o carte face bine, iar alteori nu, însă aici mă bucur că ideile mele preconcepute au fost strivite de ceea ce se află de fapt în cartea lui Alice Hoffman, iar acum că mă gândesc, chiar stilul ei de scris este mult mai potrivit poveștii pe care a spus-o, decât poveștii pe care mi-am imaginat-o eu, în așteptarea lecturării.

O să fac o mică paranteză, discutând despre unul din aspectele cărții: și anume loviturile de fulger. Când aveam cam 8 ani, am primit o carte despre fenomenele naturii, pe care cred că o mai am și acum rătăcită pe undeva, și pentru că eram un mic devorator de enciclopedii și cărți care-mi explicau mersul lumii (ia întreabă-mă acum, să vezi cât mai știu...), bineînțeles că am citit-o. Și pot spune că avea o secțiune impresionantă despre fulgere și efectele loviturilor de fulger, iar ani de-a rândul am fost cu adevărat terifiată de fiecare dată când începea o furtună. De câțiva ani încoace, am cam ignorat total toată treaba, deși tot se mai întâmplă ca, în timpul furtunilor puternice, să mă ascund în camera mea fără ferestre, care se dovedește a fi un foarte bun refugiu pentru speriata de mine. Și iată că, fără să vreau, am fost pusă față în față cu această frică a mea, ajungând prea implicată în citirea Reginei de gheață, ca să mă mai pot întoarce. Și pot să zic că m-a ajutat, am aflat multe lucruri noi, frica a mai scăzut puțin, iar ca și parte centrală a poveștii, a fost foarte fascinant să urmăresc efectele pe care o lovitură de fulger o are asupra persoanelor ce au un astfel de ghinion.

Personajul principal al acestei cărți nici măcar nu are un nume menționat, iar narațiunea la persoana I ajută și mai mult la a te identifica cu durerile, greutățile și ideile ei. Este ușor să aluneci în pielea ei; are cele mai normale și umane reacții pe care le-am întâlnit eu - iar asta este valabil la toate personajele din Regina de gheață. Fiecare personaj poartă o mască, diferită cea de la serviciu față de cea din familie, se plictisesc și nu se ascultă, ascund lucruri și nu spun întotdeauna ceea ce doresc, regretă lucruri care nu ar fi putut fi schimbate și atât de multe lucruri rămân fără explicație, sunt tăiate de la mijloc sau lasă un gust amar în gură; aproape poți simți cum trăiești alături de toate aceste personaje, și chiar dacă nu le poți accepta toate alegerile, le poți înțelege, pentru că într-o situație asemănătoare, poate ai reacționa la fel. Acesta este unul din minunatele trăsături ale acestui roman, modul în care personajele nu par străine, ci se încolăcesc în jurul tău, căutând răspunsuri la aceleași întrebări pe care ți le-ai pus și tu, cititor, ca om, într-o călătorie a vieții pe care nu întotdeauna o înțelegi. Și nu pot să spun că personajul nostru principal este și preferatul meu, dar tot am apreciat-o pentru ceea ce înseamnă ea, ca existență, pentru oamenii pentru care contează.
Dar, pentru că tot am menționat personaje preferate, cred că îl voi alege pe Renny, un tânăr cu experiențe asemănătoare personajului principal, dar care are un mod diferit de a face față vieții noi care i-a fost trântită în față, și l-am adorat atât pentru carisma și energia lui, modul lui de a fi prieten, cât și pentru suferința lui și modul în care a ales să-i pună capăt.

În carte sunt foarte multe relații care se împletesc. Începând cu cele familiale; doi frați ce, cu timpul, ajung să nu-și mai vorbească, dar care tot stau unul lângă altul în fața greutăților, și continuând cu cele de prietenie, care se nasc întâi din întâmplare, șansă sau nevoi, dar care evoluează, pentru că este imposibil să trăiești alături de cineva, să ai pe cineva în viața ta, și să nu vă influențați reciproc, sfârșind cu cele de iubire, făcându-se o distincție clară și repetată între dragoste și obsesie, dar și înfățișându-se multele, multele moduri în care iubirea există în viața unui om. Eu încă nu pot să trec peste modul în care relațiile nu sunt doar atât, ci devin cânturi universale despre pierdere, despărțire și importanța altora în propria viață. Hoffman reușește să transforme o poveste ce, de sine stătătoare este unică, în adevăruri general valabile pentru fiecare cititor. Acesta este cel mai de apreciat efect al acestei cărți, iar atât de multe părți ale acestei cărți înseamnă atât de mult pentru mine, tocmai din cauza asta.

Dar nu, Regina de gheață nu este cea mai bună carte pe care am citit-o, poate nici cea cu cel mai uriaș impact emoțional asupra mea, dar este importantă. Trezește la viață adevăratul eu din tine, și o face rapid și eficient, ilustrând greșelile altora, fiecare pagină urlând să nu sfârșești la fel, poate; să treci prin viață mai ușor decât personajele chinuite pe care le întâlnești aici. Dar cred că este o carte pe care nu vei regreta că ai citit-o, dacă ai ocazia, deși multă lume pare să fie împărțită fie în tabăra de ură, fie în tabăra de iubire. Eu sunt încă nesigură unde mă aflu, deși punctajul ar putea să spună altceva, dar simt că încă am nevoie de timp să o diger cum trebuie; probabil mă voi gândi ceva vreme la cartea asta.

4/5

Ai grijă ce îți dorești. Eu am simțit aceasta pe pielea mea. Dorințele sunt brutale și neiertătoare. Îți ard limba de îndată ce le-ai rostit și nu mai poți să le retragi. Te dor și puroiul din ele coace, te bântuie ca niște fantome. Mi-am pus mult prea multe dorințe în viața mea - prima la opt ani. Nu o dorință cum ar fi o înghețată sau o rochie pentru petrecere sau un păr lung și blond; nu. Altceva, felul acela de dorință care face să tremure carnea pe tine, apoi ți se așează în fundul gâtlejului, ca un broscoi roșu hrăpăreț, care te sufocă până când nu o spui cu voce tare. Genul acela de dorință care îți schimbă viața într-o clipă, înainte ca tu să poți dori să o schimbi.

Am fost un copil care a dat din picior, și-a pus o singură dorință, iar când a făcut-o, a adus sfârșitul lumii - a lumii mele, cel puțin. Singurul lucru care conta. Desigur eram egoistă, dar oare nu toate fetițele de opt ani își imaginează că sunt reginele universului? 

Pentru mine ea era mama. Și nimic mai mult. Nimic din ce nu mă includea pe mine.

Nu aveam încredere în diagramele omenirii în care cei răi erau despărțiți de cei buni, iar „pentru totdeauna” era în opoziție clară față de „aici și acum”.

Cred că îmi imaginam că dacă bunica își păstra interesul, nu va muri; va trebui să mai rămână să termine cărțile care îi plăceau atât de mult. [...] Credeam că va citi o veșnicie.

Cel mai bun lucru este să nu vezi ceea ce îți strică liniștea.

A se evita viața, poate acesta era răspunsul. Cel mai important sfat privind protecția. Nu stați aproape de nimic.

Spun piticanie pentru că așa mă simțeam. Un pitic în sistemul meu nervos ciupea pe ici, pe colo. Reamintindu-mi cine eram și cine nu voi fi niciodată.

Ar fi trebuit să-mi cer scuze pentru că deranjam ori să-i spun că făcusem atâta drum numai pentru a-l întreba cât de frică trebuie să-mi fie de moarte. Ar fi trebuit să-i spun că unul din cele mai rele lucruri pe lume era să ți se îndeplinească ce-ți dorești. 

- Dacă spun asta despre mine, sunt niște idioți. Și dacă nu mi-ar fi frică de nimic, și eu aș fi la fel de idiot?

Când se uita la tine avea ceva fierbinte în priviri, de parcă ar fi putut să te ardă de viu dacă ar fi vrut. Dacă îi dădeai vreun motiv.

- Crezi că fiecare are un secret care îl caracterizează? [...] Mici, total neimportante. Desigur. Nu mă refer la acelea. Pe cine iubești? Cu cine te culci? Toată lumea le are. Vreau să spun un secret care îl caracterizează. Esența acelui om. Dacă îl înțelegi, înțelegi enigma acelei persoane.

Nu-i de mirare că mamele încercau să mă țină la distanță. Dacă aș fi vorbit, orice putea să-mi iasă din gură: sânge, broaște, vise despre moarte, dorință.

Dragostea s-a evaporat; obsesia era mai reală; durea, ca un ac în fund, o piatră în pantof. Nu dispărea într-o clipă. Un telefon de dimineață plin de regrete. O scrisoare care spunea „Dragă, la revedere din partea mea”. Obsesia avea un gust familiar. Ceva ce știai de o viață. Se instala și stătea la pândă; rămânea cu tine.

Acesta era felul meu de a fi, să iau ceva rău și să-l fac mai rău.

Cititorii copii întotdeauna voiau ceva: să ajungă la baie, un pahar de apă, continuarea unei cărți care nu avea așa ceva.

Mă simțeam de parcă veneam dintr-un univers alternativ. Poți să-i spui New Jersey, poți să-i spui disperare, poți să-i spui cum vrei.

Poate puteam să mă prefac că nu o văzusem. Poate și ea putea face același lucru. Oare nu așa își duceau viața cei mai mulți dintre oameni? Pune tot într-o cutie, leag-o bine, pleacă mai departe. te rog, o, te rog, hai să plecăm.

Poveștile sunt enigme și oamenii sunt de asemenea enigme, Descifrează un om și este al tău pentru totdeauna, fie că îți place sau nu.

Fă-mă să simt ceva, orice, în apă rece, pe un pat de gheață, într-o noapte atât de întunecoasă încât e imposibil să faci vreo diferență între cer și pământ. Fie ca lucrurile să se întâmple din nou și din nou, la nesfârșit. Fă să mă doară, să știu că sunt vie.

A dori, așa cum descoperisem, era ceva aparte, ca o țară necunoscută. Orice altceva dispare de pe hartă; oceane, continente, prieteni, familie, înainte, după - totul dispare.

Oamenii își ascund adevărata natură. Am înțeles; chiar am aprobat aceasta. Ce fel de lume ar fi asta dacă oamenii ar sângera pe trotuare, dacă ar plânge pe sub copaci, ar pocni pe oricine disprețuiesc, ar săruta străinii, s-ar arăta așa cum sunt? 

Spune-mi. Indiferent de consecințe. Nu contează prețul. Cel puțin nu până când este plătit. Cel puțin până când prețul te orbește, te asurzește, te arde de vie.

Acesta este pericolul când ajungi la mijlocul povestirii. S-ar putea să afli mai multe decât ai fi vrut să știi vreodată.

Fiind atât de îndatoritoare, înrăutățea lucrurile. Nu-i de mirare că mă țineam departe de bunătatea oamenilor; îmi făcea mai mult rău. Poți să lupți împotriva cruzimii, cu unghiile și cu dinții, dar compasiunea te copleșește, te ia cu totul, te face să fii conștient de toate greșelile.

Ned nu a luat în seamă remarca. Întotdeauna făcea așa, te lăsa suspendat în propria ta răutate. 

Mirosul de portocale roșii. Nu se face parfum din ele? Ar trebui. L-aș cumpăra, deși nu-mi place apa de colonie. O sticlă de portocale și una de gheață albastră și una de lacrimi și una plină de o poțiune care să ardă atât de tare încât atunci când o pui pe piele, aproape că mori. Dar nu de tot, doar să plutești pe deasupra a tot ce arde, tot ce este viu.

Părinți. Vor tot ce este mai bine și fac ce este mai rău.

Și atunci mi-am dat seama ce putea face dragostea. Îți schimba felul în care vedeai lumea. Chiar dacă nu voiai.

Când ești împreună cu cineva, ți se pare că ești unica ființă care nu e singură.

- Care-i cel mai bun fel de a muri?
- Să trăiești.

Îi plăcea vocea mea oribilă și mă aplauda. Orice făcea era foarte important pentru mine. Eram doar nașa ei. Îmi aparținea și mie.

Chris Pratt Book Tag



Păi, mie mi-au plăcut foarte mult întrebările, așa că mi-am zis că nu strică să le împărtășesc și pe-aici, mai ales că blogul meu este într-o stare de abandon, din păcate. Și jur că tot vreau să mai scriu ceva, dar unde găsesc motivația necesară și idei? Videoclipul original aici.

1. Guardians of the Galaxy: Grupul de personaje preferat.
Fetele Gallagher, din seria cu același nume!! Nu pot să spun cât de mult mi-a plăcut susținerea dintre ele, interacțiunea și mi s-a părut un grup de fete așa de simpatic și sincer și aveau o relație așa de sănătoasă, chiar îmi place. Și chiar trebuie să recitesc seria asta, pentru că s-ar putea ca informațiile pe care le dau aici să fie eronate.

2. Andy Dwyer: Un personaj pe care-l iubești, în ciuda defectelor sale.
Murtagh, minunatul meu fiu din Ciclul Moștenirea. Este, cel mai probabil, personajul masculin preferat și are atâtea defecte, face atâtea greșeli, dar are o atitudine foarte matură și sănătoasă față de greșelile și defectele sale, și cu atât mai mult îl iubesc și îl respect pentru asta.

3. Anna Farris: OTP-ul tău.
O să zic două pentru că trăiesc periculos și pentru a încălca regulile. Primul: Kirito și Asuna din Sword Art Online. Oh, dar ăla e un anime, o să ziceți, iar eu o să vă contrazic spunându-vă că sunt și novels, iar deși iubeam cuplul ăsta și înainte, cărțile au fost cele care l-au ridicat la lună și mi-au făcut inima să plângă cu cât de mult se iubesc. Nu o să zic mai mult, pentru că am impresia că doar o să scriu multe „aaaah!!!” și „sunt perfecți”, așa că o să las așa. Iar al doilea cuplu: Eugenides și Attolia din seria The Queen's Thief pentru că sunt doi ratați ce se iubesc în ciuda tuturor lucrurilor rele dintre ei și care au o relație care bagă în ceață nu doar cititorii, ci și personajele ce-i văd. Ce ți-ai mai putea dori de la un cuplu decât nesiguranța sentimentelor unul pentru celălalt și multă durere?

4. Chris Evans: Brotp-ul tău (prietenia preferată).
Wanda și Melanie din Gazda. Știți deja că am adorat cartea aia, iar prietenia asta a fost motivul principal să fiu sinceră. Relația începută cu stângul, dar forțată de împrejurări să se transforme în conviețuire și mai târziu în prietenie, arată sentimentele fetelor atât de sincer, este atât de clar că le pasă și-și doresc reciproc binele și ambele merită fericire și iubire și multe, multe flori și multă, multă ciocolată.

5. Jurassic World: Un personaj badass.
Alexia Tarabotti din seria Parasole Protectorate. Este o femeie inteligentă, puternică, absolut carismatică și sunt sigură că poate să aibă cam pe oricine ar dori la picioare, prin variate moduri. O iubesc.

6. The Lego Movie: O carte care nu are parte de aprecierea pe care o merită.
Cum să pictezi un mort de Sarah Hall. Este o carte pe care eu am devorat-o și am iubit-o, încă mă gândesc la ea mult mai des decât ar fi normal și deși da, are subiecte mature, cred că multă lume ar aprecia mesajele din spatele poveștilor și ar iubi-o, numai dacă s-ar gândi că o carte cu un astfel de titlu ar putea fi măcar puțiiin interesantă (este).

7. Transformation: Cea mai bună evoluție a unui personaj.
Edmond Dante aka Contele de Monte Cristo din cartea cu același nume. #enoughsaid

8. Everwood: O carte pe care ai citit-o înainte să fie populară.
Flori pentru Algernon? Am cumpărat-o cu un proiect pentru școli, așa că la mine a ajuns cam cu un an înainte să o văd prin librării. Răspund cu asta, doar ca să nu zic Eragon din nou (imediat se fac 10 ani de când am citit primele două cărți, cineva să-mi dea o palmă și să mă aducă la lumea reală). Majoritatea cărților care mi-au venit în minte nu sunt populare, haha.

Leapșa o poate prelua oricine dorește!

08.12.2015

Ochi albaștri, părul negru

El plânge. Nu se poate opri. Asta înseamnă să plângi.

Plâng amândoi până dimineața tristețea de moarte a nopții de vară.

Mai spune că dragostea poate veni și în felul acesta, ascultând pe cineva vorbind ochii unui necunoscut.

Ea vrea să audă cum îl iubea pe acel amant pierdut. El spune dincolo de orice, până la sacrificiu. Ea mai vrea să audă. El îi mai spune o dată.

Ea spune: sunt în fața ta și nu mă vezi. Asta mă înspăimântă.

El nu știe de unde le vine femeilor această capacitate de a răbda tot ce li se întâmplă ca pe o poruncă divină.

Ea spune că tocmai asta e, că nu poate să-l uite. Că din moment ce nu se petrece nimic între ei, memoria rămâne infernală în privința celor ce nu se întâmplă.

Ea este cea care, de obicei, adoarme prima. O privește cum se îndepărtează, uitând camera, pe el, povestea. Orice poveste.

Se oprește, îl privește, apoi îi spune că în timpul primelor ore ale întâlnirii lor a înțeles că începuse să-l iubească, așa cum știi că începi să mori. 
O întreabă dacă e obișnuită cu moartea. Răspunde că așa crede, că e lucrul cu care te obișnuiești cel mai ușor.

- Nu spun nimic ca să fac pe cineva să sufere. Abia după, când suferi, abia atunci mi-e teamă de cele ce am spus.

Poate că n-ai vrut nimic, niciodată.

A te cunoaște e ca și cum n-ai cunoaște nimic.

El descoperă că nu a plâns îndeajuns până acum în viață. A trebuit să se întâlnească pentru ca acest lucru să fie posibil.

- Există astfel de oameni, închiși în ei, care nu pot învăța de la nimeni. Noi, de pildă, noi nu putem învăța nimic, nici eu de la tine, nici tu de la mine, nici de la altcineva, nici din altceva, din întâmplări.


01.12.2015

November Wrap-Up



O altă lună neproductivă, dacă e să o luăm după numărul de cărți citite, fără să adăugăm și tonele de fanfictionuri pe care am reușit să le citesc, sau miile de cuvinte pe care le-am scris. În cele din urmă, pe plan literar, cu siguranță nu am avut impresia că am citit doar așa de puțin, asta poate și pentru că deja am dat 3 din 4 teze și am fost ocupată cu școala. 
  1. Iliada de Homer, într-o traducere în proză, care cred că a fost și prescurtată, deci îmi propun să vânez un volum mai voluminos și să văd dacă îmi dă vreo informație extra. Nu mă așteptam să mă atașez atât de puternic de personaje, dar iată că am făcut-o, și cred că o să fiu din ce în ce mai ancorată în lumea Greciei antice de-acum încolo. PS: Mereu am fost de partea troienilor, deci vă puteți imagina cât de dureros a fost procesul lecturii pentru mine? 4/5
  2. The Song of Achilles de Madeline Miller sau singurul motiv pentru care am vrut să citesc eu și Iliada, ca să știu cum e povestea în original, și să o pot compara cu acest retelling din perspectiva lui Patrocle, în care îl iubește foarte, foarte mult pe Ahile și iubirea îi este împărtășită (pe scurt, sunt gay). Am adorat tot ce s-a putut adora la cartea asta: începând cu stilul de scris, absolut superb și cerșind la cât mai multe citate însemnate, continuând cu niște personaje văzute fascinant prin ochii unui narator de neîncredere și sfârșind cu povestea, care a avut niște twist-uri foarte interesante, dar care a păstrat același dramatism, făcându-l doar mai personal, căci îl vedem din perspectiva unui iubit rănit. Veniți și plângeți cu mine în legătură cu cartea asta. 5/5
Vreau să fac, la un moment dat, o postare cu citatele mele preferate din Cântul lui Ahile (cartea e tradusă și la noi), dar nu știu să spun când se va întâmpla. Tot cu Mizerabilii mă lupt momentan, și probabil că va mai dura ceva până să am o listă mai lungă de cărți citite într-o lună, având în vedere că sunt încă la primul volum. 
PS: Voi ce mai citiți? La mine e 4 și jumătate dimineața când scriu postarea asta ( voi programa pe mai târziu, totuși), deci scuzați-mi orice greșeală pe care al meu creier obosit l-a făcut. 

29.11.2015

Sara's mailbox #13

A venit în sfârșit momentul să scriu această postare! Sunt tarentuziasmată să împărtășesc cu voi toate cărțile pe care le-am mai adăugat la bibliotecă; sunt multe, am tot avut ocazii să-mi cumpăr cărți, și nu m-am putut abține. A fost ziua mea și am câteva cărți de arătat de pe-atunci, am vizitat anticariatul de câteva ori, a fost și Bookfest, ediția de Brașov... Și fără alte introduceri, cărțile:


Acestea le-am cumpărat de la anticariat, pe parcursul a mai multe incursiuni. Vreau de mult timp să citesc seria lui Stieg Larson și m-am entuziasmat foarte tare când am văzut primul volum (chiar și împărțit, în ediția de cumpărat la ziar) și practic, a trebuit să-l cumpăr. Omul demolat este luat pentru că e un SF cu o idee foarte bună, și mă bucur că mi-a și plăcut cartea (există și o recenzie pe blog, aici). Iar Orsinian Tales am cumpărat-o doar pentru că am auzit numai lucruri bune despre autoare (același motiv și pentru o altă carte a ei, pe care am arătat-o în mailboxul trecut) și având în vedere că este o colecție de povestiri scurte în engleză care a costat cât un covrig, nu cred că a stricat să investesc în ea.


Aici sunt cărțile primite de ziua mea. Primele două, din seria Secretele nemuritorului Nicholas Flammel le-am primit de la Ozy, mulțumesc foarte mult! Încă nu am apucat să le citesc, dar ador coperțile și presimt că o să-mi placă mult, mult. Deathless este o carte pe care am vrut să o citesc de foarte mult timp, mai ales după ce am aflat cât de minunat scrie Valente. și acum că o dețin, o să-mi fie mai ușor să o încep oricând doresc. Deci nu, nu am citit-o, dar uitați-vă puțin cât de superbă este! Am mari așteptări de la ea, descrierea de pe spate este genială și sunt sigură că mă va satisface. The Song of Achilles este altă carte pe care o vreau de mult timp, și de data asta am citit-o, mi-a și plăcut enorm de mult, este superbă din o mie de motive, iar acel „semn de carte” pe care îl vedeți (de fapt un choker de-al meu), este pentru că încerc să fac o postare cu toate citatele mele preferate din carte și pe blog.
Și, o altă carte pe care am primit-o, dar nu apare în poze pentru că i-am împrumutat-o unei colege, este The Raven Boys, primul volum din The Raven Cycle, și mă bucur că am și cartea în format fizic.


Aici sunt două cărți pe care le-am cumpărat din pură întâmplare. În timp ce așteptam să pierd timpul ca să ajung acasă, am intrat prin librării, iar la Cărturești am dat de Just One Day, carte pe care o citisem în vară, în zile foarte călduroase și leneșe, și care mie mi-a plăcut foarte mult la momentul respectiv. Și tocmai iubirea și nostalgia m-au făcut să mă hotărăsc asupra ei și pur și simplu a trebuit să o am. Îmi place coperta asta mult de tot și va veni o vreme când o să o recitesc (probabil chiar vara viitoare).
Cimitirul animalelor am cumpărat-o de la un Inmedio, mai mult din întâmplare, pentru că nu am citit nimic de Stephen King încă, iar cartea pe care o mai aveam scrisă tot de el era cea fantasy pentru copii, nimic din genul care l-a consacrat. Nu am citit-o încă, am vrut să o încep și termin de Halloween, dar pur și simplu nu a fost să fie, iar acum este în așteptare.


Ei bine, aici începe distracția. După cum am spus, am ajuns la Bookfest Brașov. Din păcate, nu am participat la nici un eveniment, cumpărăturile le-am terminat în aproximativ o oră (eram cu mama, pe fugă), mai eram și răcită, cu o voce foarte dubioasă (există posibilitatea să fi ridicat niște semne de întrebare; vocea clar nu se potrivea cu apariția mea), dar asta nu m-a oprit din a-mi cumpăra o tonă de cărți, la prețuri foarte bune. Sper ca experiența să se mai repete și în anii viitori, cu poate mai multă implicare din partea mea. Dar a fost primul târg la care am ajuns, a fost foarte drăguț, mi-a plăcut atmosfera și au fost o grămadă de vânzători la standuri foarte drăguți și simpatici, care au reșit, în mai multe rânduri, să îmi aducă zâmbete pe buze.
Sabriel, Lirael și Abhorsen le-am luat de la standul Litera, la un preț tare bun, și sunt așa fericită să le am, pentru că am auzit numai lucruri bune și mi-au fost recomandate de o grămadă de lume, booktuberii mei preferați au vorbit mult de seria asta și cândva, o să le citesc și eu și sper că o să-mi placă la fel de mult. Jocurile foamei a fost o alegere evidentă când am ajuns la standul celor de la Nemira. Am citit primul volum, împrumutat de la un prieten, mi-a plăcut și oricum voiam să am, la un moment dat, seria, și ce pretext mai bun decât ăsta? Plus, domnul de la stand a fost așa simpatic!


O altă serie de la Litera, despre care nu știu absolut nimic în afară de faptul că sunt puțin cam mare comparativ cu publicul țintă, că are coperți interesante și că mi-a fost recomandată de o prietenă. Sinceră să fiu, eu chiar cred că o să-mi placă (până la urmă, nimeni nu-și cumpără o carte care crede că nu o să-i placă, nu?).
Și, pentru că încerc să-mi completez trilogia Farseer, tot de la Nemira am luat și cel de-al doilea volum, Asasinul regal. Acum trebuie să văd de unde fac rost de primul volum, având în vedere că e out of print de mult, mult timp. Of, of.


Și ultimele cărți cumpărate cu ocazia târgului au fost cele din poza de mai sus. An ember in the ashes, pentru că am văzut un citat care mi-a plăcut și care îmi promite cupluri care să mă distrugă, iar la momentul respectiv nu știam că o să fie tradusă și la noi, plus că îmi place super mult coperta.
Aristotel și Dante mi-a plăcut foarte mult când am citit-o în vară, și nu m-am putut abține. Am și recitit-o, dacă tot am văzut că o am, și i-am dat-o și mamei, căreia i-a plăcut la fel de mult. Trăiască cărțile bune și care te distrug emoțional.
Ultima carteste tot de la Nemira, și am citit recenzia Andreei, care m-a făcut să vreau să o citesc, și mă bucur că o am acum. Mai ales că trebuia să fie în listă și ceva care să aducă aminte de Andreea, ea fiind cea de la care am și aflat de târg în primul rând. Mulțumesc!!



De-aici înainte sunt doar cărți împrumutate, toate de la verișoarele mele, pentru că sunt tare drăguțe și-mi scuză lăcomia literară. Noroc că sunt și răbdătoare. Primele două cărți sunt pentru ora de literatură universală, și o să ajung cât de curând la ele. Marile speranțe este la alegere, și eu am mers pe cealaltă variantă, deși am citit mai de mult romanul ăsta, dar nu mai țin minte nimic și vreau să-l recitesc cândva. Caminante la mine de imediat 3-4 ani, mi-a fost recomandată de profesoara de română din generală, și da, încă nu am ajuns la ea. Cândva, mai ales că Viața pe un peron mi-a plăcut mult.


Și ultimele lucruri de prezentat în postarea asta: o tonă de cărți împrumutate. Colecționarul îmi trebuie pentru la școală, din nou, iar restul sunt cărți care fie au o descriere super captivantă, fie sunt scrise de autori care-mi plac, fie am vrut să le citesc de ceva vreme, fie am văzut recenzii interesante. Nici una dintrele nu este citită încă, dar cât mai curând, sper (are și răbdarea o limită, totuși). 

Dacă doriți recenzii la vreuna din cărțile menționate și citite, vă rog nu vă sfiiți să întrebați! Momentan citesc primul volum din Mizerabilii, și îmi place mai mult decât mă așteptam. Sper ca până la sfârșitul anului să termin în întregime opera lui Victor Hugo.

27.11.2015

October + November Favorites

Pentru că noiembrie cam este luna cea mai ocupată din primul semestru, destul de logic, nu am reușit să postez mai nimic din ce îmi propusesem. Și din cauză că luna octombrie a fost și foarte stresantă, mi-am schimbat domiciliul (dacă vreți să mă găsiți în Brașov într-o zi, anunțați cu o zi înainte ca să mă prindeți) și viața mea a fost cam peste tot, nu am avut oportunitatea nici măcar să scriu postările lunare cu care eram obișnuită, și de aia și combin două luni. Era nevoie măcar de o mică explicație.


Preferatele prezentate în postarea asta vor fi, pe cât posibil, în ordine cronologică. În octombrie m-am revăzut cu Ozy, care este incredibil de drăguță și m-am bucurat enorm că am apucat să ne vedem pentru că mă apucase dorul de ea din vară (și acum mă apucă iară, de când ne-am văzut ultima oară). A fost ziua ei, ziua mea putin mai devreme, iar desenul de mai sus l-am primit de la ea, aia fiind o eu Hufflepuff. Îl ador și stă la loc de cinste.


Uhm, nu știu cum o să fie văzută informația asta, dar mie îmi place Selena Gomez. Am crescut și cu ea ca actriță, și cu ea cântăreață și îmi place să fiu la zi cu lansările ei. Bineînțeles, sunt probabil și printre primii oameni care îi pot găsi defecte, dar nu schimbă cu nimic că îmi place melodia de mai sus de mor.

Welcome to Nightvale este unul din cele mai minunate și populare podcasts, și asta pe bună măsură. Pe scurt, vocea showului este Cecil Baldwin, radio host în misticul oraș Nightvale, situat în mijlocul orașului și populat de o tonă de personaje care mai de care mai dubioase și evenimente care de care mai fantastice, dacă nu uneori chiar de-a dreptul înfricoșătoare. Fiecare episod prezintă o tonă de detalii despre Nightvale, într-un stil foarte dreamy, și ador așa de mult să ascult dimineața poveștile dubioase din acest podcast.

Acum trecem deja la luna noiembrie, în care am participat la nanowrimo. Sunt șanse absolut minuscule să ajung la 50.000 de cuvinte anul ăsta, dar măcar am încercat și am descoperit o tonă de lucruri, doar pentru că am scris și am avut nevoie de inspirație, începând chiar cu faptul că am citit ceva mai mult și am sfârșit prin a scrie și multe fanfiction-uri, care în cele din urmă mi-au adus poziția de contribuitor la un blog de fanfiction pentru #patrochilles (Patrocle și Ahile, ca un cuplu din cartea The Song of Achilles/Cântul lui Ahile). Fericirea mea este imensă, și iată că scrisul des și mult s-a dovedit a fi util. Plus, îmi place la nebunie, iar timpul meu liber acum este împărțit între scris și citit (și școală, bleh).


Am început și două seriale, pentru că ce e școala fără dorința de a uita de existența ei? Primul este unul coreean, Bride of the Century și întrunește toate clișeele unei drame coreene, și în același timp pe mine mă ține în priză acolo, plus că actorii sunt tare frumușei (cel puțin cei doi principali), și și personajele lor sunt tare simpatice (și vrând să le urăsc, tot nu am putut). M-am cam oprit în pom cu vizionarea, fix într-o porțiune tare intensă, și sper să revin la el cât mai curând.
Al doilea serial este Scorpion, pe care îl adăugasem la lista de văzut de când am văzut o publicitate pe AXN și m-am cam îndrăgostit de idee. Nu prea știam eu cu ce exact este serialul ăsta, dar nu regret că l-am început. Mă uit la el cu mama, când prindem amândouă îndeajuns de mult timp liber, și are absolut de toate: secvențe de acțiune care îți îngheață sângele în vene, personaje care mai de care mai iubibile, un cast care încearcă să fie variat, relații care sunt bazate și strict pe o frumoasă prietenie, plus o grămadă de geniale (la propriu) idei aduse la un loc care fac totul de o mie de ori mai interesant.

Am împrumutat o tonă de cărți foarte faine de la verișoarele mele, pe care abia aștept să le citesc, și o să vă vorbesc mai multe despre ele într-o postare viitoare, pe care o promit de mult, cu toate cărțile noi cumpărate și primite (și împrumutate) din ultima vreme.

Și vă las cu o ultimă melodie, pentru că nanowrimo a fost și motiv să caut noi melodii, iar eu am îndrăznit în sfârșit să o ascult pe Halsey, de care știam de mult și de care îmi place foarte mult de prima oară când am auzit de ea, și pe care nu am îndrăznit să o ascult până acum ( nu am nicio idee de ce).



24.11.2015

Leapșă de toamnă

Mulțumesc mult Ralu pentru această leapșă! Toamna este anotimpul meu preferat, deci sunt entuziasmată! În același timp, am postarea asta semi-scrisă de mai bine de o lună, da, am cam lăsat blogul în paragină și a și venit zăpada peste mine până m-am hotărât eu să o completez. Îmi cer scuze de absență, atât în legătură cu postările, cât și cu comentariile pe alte bloguri, dar, dacă vă ajută cu ceva, să știți că încă citesc fiecare nouă postare a fiecărui blog din blogroll, în minutele furate.

1. Ce îți place cel mai mult la anotimpul toamnă?
Vremea rece, eșarfele și gecile subțiri și drăguțe, culorile în care se-mbracă pădurea după un anumit punct, zilele cu soare, dar friguroase. Și poate aș găsi și mai multe motive, dacă m-aș afla într-o stare mai bună.

2. Ce cărți din biblioteca ta iți amintesc de începerea școlii?
The Raven Boys, pentru că am terminat-o prin august, când deja eram în frenezia începerii școlii, și de-atunci mă gândesc zilnic la ea. Ultima împărăteasă, că a fost prima lectură pe clasa a zecea și am adorat-o. Hmm, și să fiu sinceră, chiar seria Game of Thrones, am citit cărțile aproape în întregime la școală, iar acum nu m-aș vedea și în altă parte bucurându-mă de ele.

3. Aruncă o privire în bibliotecă și alege o carte care are pe copertă ceva ce-ți aduce aminte de toamnă.

Coperta în sine mi se pare tomnatică din cauza culorilor, deși nimic altceva nici de pe copertă, nici din conținut și nici din perioadele de iubire intensă pentru manga asta nu mă duc cu gândul la anotimpul ăsta.

4. Un roman misterios, care să țină de cald în zilele friguroase. 
We were liars mi-a plăcut mie foarte mult, dar nu știu cât de potrivit pentru toamnă este. Eu îl recomand oricum, pentru că o părere la o carte în plus citită nu strică, nu?

5. Un film de vizionat această toamnă?
Crimson Peak!! Crimson Peak!! Crimson Peak!! Are același regizor ca și Pacific Rim și sunt destul de sigură că o să-l iubesc (încă nu l-am văzut ;;)

6. Dintre cărțile care urmează sa apară în decursul acestui anotimp, care te interesează cel mai mult? 
Războiul bătrânilor de John Scalzi, un SF care știu sigur că o să-mi placă; și Chemarea monstrului de Patrick Ness, pe care vreau să o citesc de muuult timp și care iar promite multe. Arta de a cere de Amanda Palmer este pe lista de „trebuie să o am” și cred că o să mă sucească puțin.

7. Numește un film care va apărea în cinematografe în aceasta toamnă și pe care îl așteptai de mult timp. 
PAN, dar acum nu mai sunt deloc sigură că vreau să-l văd. Trebuie să văd dacă trec peste principiile mele de „nu pot să cred că au ales actori albi pentru personaje nativ americane” doar ca să mă bucur de povestea care are totuși potențial. Mă mai gândesc...

8. Pune o poza cu trei cărți pe care vrei să le citești această toamnă. 


Dintre cele trei, am reușit să ajung la primele două (am fotografiat greșit; în loc de Odiseea trebuia să fie de fapt Iliada, doar că observ asta abia acum când scriu asta) și am citit Iliada doar ca să citesc The Song of Achilles în cunoștință de cauză; cea din urmă s-a dovedit o carte absolut superbă, extraordinară și pe care o recomand din tot sufletul, iar pentru cei mai puțini prieteni cu engleza, este și tradusă la noi sub „Cântul lui Ahile”. La Marquez încă nu am ajuns, dar este o carte pe care o voi citi pentru ora de literatură universală, deci va fi adăugată la citite până la sfârșitul anului școlar.

Am strâns la un loc toate cărțile achiziționate recent, și va urma cât de curând o astfel de postare, și veți afla și ce am mai citit din ele, având în vedere că recenziile au devenit rare, rare pe blog. Încerc să prind din urmă, pentru că îmi este dor să mă numesc blogger literar când trece o lună între postări. Pe scurt, urăsc școala și mi-aș dori să pot trăi în lumile cărților.