25.10.2014

The Scorpio Races de Maggie Stiefvater



Slavă tumblr pentru faptul că descopăr cărți pe care altfel nu m-aș fi gândit să le citesc. Una dintre persoanele pe care le urmăresc acolo, o fată care are niște gusturi foarte faine și de care-mi place enorm, a tot dat reblog la mai multe edit-uri cu această carte, spunându-de că merită încercată. Acum nu pot decât să fiu de acord cu ea.

The Scorpio Races sunt niște curse de cai care se țin la fiecare început de noiembrie, pe insula Thisby. Sute de turiști din întreaga lume vin să fie uimiți de puterea evidentă a cailor, de vuietul sinistru al oceanului, de curajul călăreților. Doar că faima acestor curse se datorează în special morților care rămân după ce tropotele au trecut și sângelui în care se îmbăiesc caii speciali, tipici doar insulei Thisby, cai pe care odată ce te urci, ești cu un pas în groapă deja. Doar că anul ăsta este diferit: o fată se înscrie în curse. Prima fată.

Cred că o să trebuiască să-mi înghit cuvintele referitoare la YA. De fapt, mă mai gândesc dacă cartea asta se încadrează în genul young-adult (goodreads așa spune, dar eu încă mă îndoiesc). Dar dacă este, atunci o să trebuiască să spun că poate că eram așa pornită împotriva acestui gen pentru că încă nu am întâlnit o carte care să mă țină interesantă, care să-mi arate lucruri în alt mod în afară de... prost. Tides și The Scorpio Races îmi demonstrează că mai există cărți pentru o audiență tânără și care să fie și bune, interesante. Poate pentru că se bazează în mare și pe magie, iar tinerețea din mine a tresărit fericită la astfel de menționări.

Mi-a plăcut mult cum a fost construită cartea. Este destul de lentă, ceea ce îi dă un farmec aparte și se potrivește perfect cu locul în care se petrece acțiunea. Stilul de scris îți dă impresia că ești într-un basm puțin cam sinistru, că poți auzi și tu valurile spărgându-se de mal, că poți simți vântul vuindu-ți prin păr. Aproape că poți auzi și tu chemarea oceanului, aproape că poți simți mirosul de sânge în aer. Eu m-am îndrăgostit de modul nevăzut în care cartea a reușit să mă lege de acțiune, să mă farmece.

Ca în alte multe alte cazuri, personajele sunt cele care m-au făcut sigură de alegerea acestei cărți ca fiind una bună. Fiind scrisă din două puncte de vedere, al celor două personaje principale, suntem și noi împărțiți în două, nehotărâți asupra cui să ne oprim și să ne urlăm încurajările. Pe de o parte îl avem pe Sean, câștigător în patru rânduri, tăcut și atent, iubitor de cai, iar de cealaltă pe Puck, curajoasă și iubitoare. Dezvoltarea relației dintre ei este subtilă și înceată, atent construită pe modul în care personalitățile lor se potrivesc, dar se și resping. Personajele secundare sunt la fel de plăcute, majoritatea ajung să-ți fie dragi. Modul de trai a celor două categorii diferite de oameni de pe insulă este simetric, găsim un tip de om atât într-o parte, cât și în alta, și cred că e interesant să observi cum personalitățile lor sunt totuși atât de diferite. De asemenea, cartea mi-a adus aminte de dragostea sinceră dintre o persoană și animalul său, creaturi alături de care a crescut, cea în care a pus cel mai mult efort, pentru care a renunțat la orice. Am apreciat legătură asta specială enorm de mult și m-a făcut să mi-o doresc și eu.

Se întâmplă o grămadă de lucruri la care nu mă așteptam în carte, există răsturnări de situație care mai de care mai interesante, iar sfârșitul mi-a uns sufletul cu bucurie. Chiar dacă ultimele 10-20 de pagini par puțin grăbite, s-au dus toate motivele să mă plâng pentru că în cele din urmă, a fost exact ce mi-am dorit.

Știam de la început că o să fie o carte care o să mă încânte, pentru că ideea este mult, mult prea interesantă, dar mă bucur că a reușit să-mi întreacă așteptările inițiale. O carte pe care o recomand, deși nu în mod special iubitorilor de cai.

5/5


She is my mare and my best friend, and I keep waiting for something bad to happen to her, because I love her too much.

The truth is, until you know any different, the island is enough. Actually, I know different. And it's still enough.

My father told me they were completely harmless. I don't believe him. Nothing is completely harmless.

I pull some of my hair out of my ponytail, across my forehead, trying to look like someone else than the girl I grew up being.

I trust my horse more than any of them.
I should not trust him at all.

There are moments that you'll remember for the rest of your life and there are moments that you think you'll remember for the rest of your life, and it's not often they turn out to be the same moments.

Somewhere close by, a man is moaning; he's been trampled or thrown or bitten. He sounds resentful or surprised. Did no one tell him that pain lives in this sand, dug and watered with our blood?

It's so dark that I can hear the sea better than I can see it. Shhhhh, shhhhh, it says, like I'm a fretful child and it's my mother, though if the sea were my mother, I'd rather have been an orphan.

"Boys," she says, "just aren't very good at being afraid."

If you feed the island blood before the race, maybe she won't take as much during it.

I'm not following him because this is home, and everywhere else isn't.

I'd never realized how changeless this changeable island was until it turned into something different than I'd ever known.

I don't flinch. I'm standing in the ocean, feeling it press against my legs, but I won't let it move me.

Not everyone's hand can always be the site of miracles. We would be afraid to touch anything. 

Annie looks dreamy, but she always does because she can't see farther than three feet away. Elizabeth looks vaguely angry, but she always does because she can see farther than three feet away.

There's something rewarding about watching a job done well, or at least a job done with everything you've got. 

I think that's the mercy of this island, actually, that it won't give us our terrible memories for long, but lets us keep the good ones for as long as we want them.

I think about his comment about food tasting better in memories. It strikes me as a strange, luxurious statement. It assumes you'll have not only that moment when you take the first bite but then enough moments in front of it for that mouthful to become a memory.

All the while I try very hard to keep my eyes from darting to him because I'm quite certain no one at the table will be able to miss how I look back at him and how I find him looking back.

"You swallow her with your eyes. I'm surprised there's any of her left for the rest of us to see."

My mother always told me that you should wear your best clothing when you are angry, because it would scare people. I'm not angry, but I am in the mood to be terrifying.


Cu cartea asta, iată am ajuns să-mi completez și provocarea pe goodreads în care mi-am propus să citesc 40 de cărți în acest an. Sunt super mulțumită, la un moment dat prin mijlocul verii îmi spuneam că nu o să o duc niciodată la bun sfârșit, și totuși iată-mă! E un număr de care sunt mândră, comparându-l cu anul trecut când cred că nici jumătate nu am atins. De  asemenea, în noiembrie mă îndoiesc că o să apuc să citesc ceva, pentru că particip la NaNoWriMo, care cel mai probabil o să-mi mănânce tot timpul liber rămas. Deja mă gândesc la Crăciun, iar momentan sunt la țară, folosindu-mi netul de pe telefon, făcându-mi wifi și scriind la laptop (oh, da). Vremea s-a înrăutățit, lucru pe care îl tot așteptam. Vreau eșarfe groase și paltoane și vânt înghețat și aaah! Sper că aveți un weekend plăcut, mie mi-a cam intrat frigul în oase, și ne mai auzim! 

22.10.2014

Autumn Melancholy- Leapșă


Iubesc toamna și cam tot ce ține de acest anotimp. Deci imposibil să nu iubesc și o leapșă pe acest subiect, nu? Mulțumesc atât creatoarelor acestui tag, pe care l-au dat mai departe și pe-aici, dar și Leontinei care la rândul ei mi l-a pasat. Este împărțit în două părți care sună la fel de interesant, deci să vedem ce răspunsuri o să am (apropo, pur și simplu adooor imaginea tagului).

Reguli:
- Atașează în postarea și bannerul tag-ului *dacă doriți, puteți prelua și cele două mini bannere (Quick Autumn Test și Correlations) sau puteți scrie voi cele douătitluri, e alegerea fiecăruia
- Dă mai departe tag-ul și altora


4 cuvinte care îți vin în minte atunci când spui ”toamnă”: frunze, eșarfe, bufnițe, culori
4 senzații pe care le simți în acest anotimp: frustrare, calm, fericire, melancolie
4 planuri pe care vrei să le îndeplinești în toamna asta: 140 de cărți citite (vezi goodreads), participat și terminat NaNoWriMo (deși mă îndoiesc?), terminat de citit seria Harry Potter (din nou, acțiune de pus sub semnul întrebării), mâncat plăcintă cu dovleac (nu-mi prea place să-mi pun astfel de goaluri pentru că mai niciodată nu le duc la sfârșit, deci de aia răspunsurile mele sunt așa lame)
Transcrie citatul tău preferat despre toamnă: Autumn...the year's last, loveliest smile. (iubesc anotimpul ăsta la nebunie)
Acum creează tu un scurt fragment/ câteva versuri dedicate/e acestui anotimp: Îmi voi îngropa sufletul sub frunzele de toamnă. Voi călca pe ele, iar ele vor crăpa sub greutatea unei carcase materiale, satisfăcând urechile unei inimi care urlă după jumătatea ei. În iarnă îmi voi îmbrăca blana de lup și mă voi întoarce după putreziciunea care va fi mai rămas. 




Covor de frunze:Cărți citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (și ce mesaje ți-au transmis).
Cum să pictezi un mort de Sarah Hall, care în cele din urmă mă învață că orice s-ar întâmpla trebuie să mergi înainte. Și poate și faptul că viața nu este nevoită să-ți dea nici o explicație, deci ori te obișnuiești, ori înnebunești. 

Picături de ploaie: Ultima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi și 2-3 cuvinte despre carte.
Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini, care este o carte puternică, plină de imagini aprinse ale modului în care timpul curge indiferent de ce e în jurul lui. Are unele secvențe care nu sunt neapărat emoționante, dar care știu să atingă exact coarda potrivită pentru a scoate o reacție puternică de la tine. Recenzie aici.

Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldă: O carte care ți-a încălzit sufletul în zilele reci.
Am sincera impresie că a trecut prea mult timp de când am găsit o astfel de carte drăgălașă. Practic s-ar pune toate cărțile care m-au făcut să vorbesc despre ele la nebunie, însă în particular cred că o să numesc Cireșarii, este pur și simplu o serie superbă! 

Plimbare lungă prin parc: O carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simți cum trece timpul.
Vrei să spui că nu te așteptai să răspund la vreo întrebare cu asta? Uhm.... Moștenirea de Christopher Paolini, ultimul volum din seria aia cu dragoni cu care am înnebunit întregul internet (nu o să mă odihnesc liniștită până ce măcar o persoană încearcă seria datorită mie). 

Pulover călduros: Cea mai drăgălașă carte pe care ai citit-o. 
La întrebări de genul realizez că oricât de drăgălașe aș considera eu unele cărți, tot se găsesc subiecte dark și multe lucruri relativ problematice. Oups. O să menționez totuși Laleaua neagră de Alexandre Dumas, știu că mi-a plăcut foarte mult și am considerat-o imens de drăguță. 

Must (suc de struguri): O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării. 
Uhm... Mda.... Invitație la vals? De ce am impresia că nu prea se încadrează? Off. Chiar nu știu ce să zic, de obicei nu am dat peste astfel de cărți, deci răspunsul meu va rămâne acest plictisitor autor român (mint, nu e deloc plictisitr, puteți să citiți Drumeș cu cea mai mare liniște sufletească că o să fie bun).

Dovleac sculptat: Lectura ideală pentru Halloween.
Pentru un Halloween vesel, recomand Circul nopții de Erin Morgenstern, pentru că nu veți mai putea ieși vreodată din atmosfera magică creată în acea carte. Iar dacă doriți ceva bloody și relativ disturbing, o să numesc The Scorpio Races de Meggie Stiefvater, o carte pe care o citesc momentan; mie mi se pare interesantă, dar mulți au fost șocați să afle exact cum stă treaba. Nu pot să bag mâna în foc că se va continua așa (sunt destul de sigură că va fi opusul totuși), dar o puteți încerca oricum. S-ar putea să-mi mai placă un YA. 

Această postare este programată, deoarece nu e corect să vă bombardez cu postare după postare. Leapșa merge mai departe la Andreea, pentru oricând găsește timp să o facă! Oricui îi mai place și dorește să o preia, considerați-vă cu ea deja în mână de la mine.

21.10.2014

Îngerul lui Saffy de Hilary McKay


(nu vorbim niciodată de luminozitatea proastă de care am parte efectiv oriunde m-aș duce)

Cartea aceasta a fost un cadou de ziua mea de la (viitoare pe-atunci) colega mea de cameră. O să încep prin a spune că nu știam nimic de carte, dar eram destul de entuziasmată să o citesc, în special datorită coperții drăguțe și a faptului că este considerată lectură de copii, iar din când în când avem nevoie să ne amintim de niște vremuri relativ trecute.

Această carte prezintă viața dezorganizată și mai deloc normală a familiei Casson. Întreaga lor lume are la bază arta, iar asta se vede până și în numele copiilor: toți au nume de culori. Și totul pare un curcubeu colorat până în momentul în care Saffy descoperă că este adoptată și că ultima moștenire a ei este un înger... Care încă nici nu știe unde se află. Îngerul lui Saffy este prima carte dintr-o serie, iar din câte am observat, fiecare volum are în centrul său unul dintre copiii familiei Casson.

Se observă de la bun început că este o carte de copii; stilul este relativ simplu, iar întâmplările sunt uneori prea de tot ca să mai crezi că așa ceva se mai poate întâmpla în realitate. Dar acesta este un lucru bun în același timp: păstrează speranța unei răsturnări de situație neașteptată.

Cred că lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la carte au fost personajele, în mod special întreaga familie Casson. Fiecare membru are câte ceva special și minunat, care îl fac ciudat într-un mod plăcut. Sora mai mică este o artistă care preferă mâncarea în locul vopselelor și care este totuși poate cea mai înțeleaptă din familie, fratele mijlociu își dorește să plece în expediții și încearcă să experimenteze de pe acum viața de explorator, iar sora mai mare își iubește animalele și instructorul de condus. Tatăl este un artist în marea Londră, singurul care muncește cu adevărat și care se consideră cât de cât cu picioarele pe pământ, iar mama se panichează mult prea repede și este îngăduitoare față de ai ei copii. Însă cumva, armonia domnește peste casa familiei Casson, deși Saffy nu poate spune că chiar aparține acestui stil de viață...

Cum am mai spus, am avut unele probleme cu anumite întâmplări pe care le prezintă cartea, dar faptul că am avut parte de personaje simpatice și un umor bine plasat și adorabil m-au făcut să trec cu vederea acest minus și m-au făcut și mai îngăduitoare. Dar pentru că mi-a adus aminte de propriile-mi vise din copilărie, cartea primește în cele din urmă:

4/5

Trebuie să mâncăm, orice gust ar avea. Iar cineva trebuie să primească opera mea, indiferent cum ar arăta.

E greu să spui cum se simte cineva doar vorbind la telefon. Oamenii pot avea o voce bucuroasă chiar când sunt triști sau o voce obosită atunci când gândesc...

Întotdeauna țin minte tot ce zice lumea. Nu știai că am urechi fotografice?

Bill spuse că nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă.
- De când? întrebă ea politicoasă.
Bill își luă capul în mâini și spuse că nu putea spune de când. Probabil de ani de zile.

Acum că mă uit în urmă, realizez că am fost cam indulgentă cu această carte, dar eh. Am citit-o într-o singură zi și este perfectă când ai nevoie de o lectură relaxantă, care să te ajute să scapi din slumpuri. Îmi cer scuze pentru neentuziasmul de prin ultimele recenzii... Pur și simplu nu este același lucru când nu mai am pasiunea de imediat după. De-asemenea, ați observat că mi se scurtează recenziile? Meh. Sper să aveți o săptămână bună și minunată! Eu am început-o mult mai bine decât în ultimele săptămâni, și sincer sper să meargă tot așa. 

20.10.2014

Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini



Tot ce știam despre cartea asta era că o să îmi placă. Nici măcar nu m-am gândit vreo secundă că nu îmi va plăcea... Până am început-o. Am cam luat obiceiul de a mă îndoi de cât de bune sunt cărțile actuale, cele pe care le citesc momentan și este și bine, și rău. Mă face să o termin mai repede, să văd cu ce sentiment general rămân, dar în același timp citesc cu frică și stres. Și cartea asta a fost cam așa, iar eu am terminat-o pe la două noaptea, în timpul unei săptămâni de școală și cu lacrimi curgând fără nici o problemă.

Splendida cetate a celor o mie de sori urmărește destinul a două femei afgane care vor ajunge să se întâlnească, să se cunoască și să se iubească, așa cum rareori sufletul unui om, mai ales a omului trecut prin greutăți, o face. Este o carte despre adevăratele greutăți ale vieții, despre realitate dură a unui loc de care știm prea puține și prezentarea fără ocolișuri a unor situații poate prea dure. Și tocmai prin faptul că totul este real, simți cartea cu și mai multă intensitate.

Nici c-ai putea să socotești acele luni ce-i strălucescpe-acoperișuri

Sau miile de sori splendizi ce i se ascund pe după ziduri.


Am plâns. Mult. Pentru că nu mi se pare corect ce se întâmplă, dar știu că nu am nici un drept să ridic vocea pentru că niciodată nu știu cum e să trăiești în modul descris în această carte. Și am plâns pentru cât de necinstită e soarta, pentru cât de ușor poate alege să te binecuvânteze cu lucruri bune sau să te facă să sângerezi, ambalându-ți-le frumos sub formă de alegeri proprii. Am simțit gustul amar al unei vieți nu prea plăcute, al trădării, al speranței fărâmate. Mi-am simțit inima zvâcnind cu fiecare lucru care mergea prost, rugându-mă să se schimbă modul în care se continuă acțiune.

De ce exact, nici eu nu știu. Nu mi-au plăcut personajele de la bun început, nu m-am simțit atrasă în mod special de vreunul dintre ele... Și deodată mă trezesc că am trecut cu puțin de jumătatea cărții și că nu mă pot opri din a îndrăgi acele personaje pe care le credeam antipatice. Cumva, au ajuns pe sub pielea mea și nu am putut scăpa de ele până ce drumul lor nu a ajuns la un sfârșit. Încă nu pot să îmi dau seama exact când au evoluat personajele astea atât de frumos, dar s-a întâmplat... Într-un mod subtil și plăcut, încât am observat abia rezultatele finale.

Nu știu dacă povestea în sine a fost îndeajuns de puternică încât să-mi schimbe viața sau cel puțin concepțiile și ideile de bază după care mi-o ghidez, dar a reușit să evoce niște imagini surprinzătoare, poate chiar și dintre cele mai banale și comune subiecte, care au rămas cu mine. Mă găsesc de multe ori gândindu-mă la o anumită secvență, știind că e dintr-o carte terminată recent... Și dintr-odată totul are sens: cei o mie de sori. Mă face să mă gândesc la poveste și la ce a lăsat ea în urmă - speranță, în cea mai mare măsură- și nu pot decât să zâmbesc. Pentru că la sfârșitul unei căni de băutură preferată, unei cărți bune și a unei vieți asta ar trebui să faci: să zâmbești.

Așa că probabil că mereu o să întâmpin menționările acestei cărți cu un zâmbet. Chit că uneori ar mai putea fi acompaniat și de lacrimi.

5/5

Precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna.

Ți-e frică, nana. Ți-e frică să nu găsesc fericirea pe care tu nu ai avut-o niciodată. Și nu vrei să fiu fericită. Nu vrei să am o viață bună. Tu ești aia cu inima mizerabilă.

Fiindcă o societate cu femei needucate nu va avea sorți de izbândă. 

Dar ea știa că viitorul ei nu poate concura cu trecutul fraților săi. 

Dar noi suntem ca zidurile alea de colo, de sus. Bătuți de soartă și cam dărâmați, dar încă în picioare.

Și-a amintit cum îi strigase mami odată lui babi că s-a măritat cu un bărbat fără convingeri. Mami nu înțelegea. Nu înțelegea că dacă s-ar fi uitat în oglindă, ar fi descoperit singura convingere de neclintit a vieții lui.

Spune-i secretul tău vântului, dar nu te-ntoarce împotriva lui fiindcă le-a spus copacilor.

De-aia se interzice consumul de băutură. Fiindcă ăla de este treaz o să plătească pentru păcatele ăluia de s-a-mbătat. Așa se-ntâmplă mereu.

Există oameni care nici morți nu te lasă să trăiești în pace.

Iar trecutul se limita la aceste vorbe de înțelepciune: că Iubirea este o greșeală care distruge, iar complicea ei, Speranța, o fantasmă mincinoasă.

Este fericită aici. Dar nu este o fericire ușoară. Nu este o fericire fără preț.

Fiindcă, până la urmă, după cum bine știe, este tot ce poate face. Să spere.

Poate că mă las sucită de cărți mult prea des, sau poate doar dau peste cărți pe care le consider bune, demne de pasat mai departe. Îmi place așa, să simt că sunt suma a zeci de amprente pe care cărți superbe le-au lăsat asupra mea. Curioasă să aflu ce titlu va purta cartea următoare care mă va „păta” așa.

Ice Cream Book Tag!



Sincer, de o săptămână sunt fără de nici un fel de laptop, iar cum este incredibil de incomod să scrii cam orice în afară de mesaje de pe telefon, a trebuit să mă mulțumesc cu o absență, deși tot ce îmi doream era să scriu recenzii și să iau partea la lumea internetului cu care mă înțeleg atât de bine. Nici măcar nu știu de unde să încep cu minunatul meu „noroc”, deci mai bine las discuția la o parte și mă rog să nu mai am probleme tehnice de nici un fel pentru zece ani de-acum încolo. Mă mir că nu mi-au ieșit fire albe până acum. Oricum, momentan (pentru că mai devreme am postat și o părticică de ce am mai scris și o să urmeze recenzii, muuulte, sper) vin cu o leapșă, pe care am primit-o atât de la furelise, cât și de la Leontina și țin să le mulțumesc amândurora! Mwa! Mi-a fost dor de blog și de lumea de pe aici ;w;

Reguli:

1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!
3. Dați tag-ul mai departe! (toate semnele ăstea de exclamare mă fac să mă simt atacată, haha)


Înghețată cu aromă de unt de arahide: O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.
Nț, nț. Aici nu vorbim de lucruri pe care nu o să le fac, pentru că sunt prea multe să le înșir. Mai ales dacă sunt lucruri pe care vreau să le fac, atunci nu prea există. Pe scurt: dacă vreau să o citesc de mult timp, o voi citi. Cam indiferent cum o să dau de ea. Să zic totuși Daughter of Smoke and Bones, pentru că este genul de serie super hyped care probabil ori mă va dezamăgi, ori îmi va plăcea. Nu e printre priorități, dar sunt curioasă să văd ce are așa de minunat.

 Înghețată cu aromă de ciocolată: O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Uhm, nu cred că am așa ceva? Până și cele mai frumoase cărți pe care le-am citit își pierd farmecul după un anumit rând; nu sunt de părere că o carte trebuie recitită prea des: de trei-patru ori într-o viață e un număr destul de acceptabil. Poate că voi da mai multe șanse cărților Circul nopții și Mândrie și prejudecată.



 Înghețată cu aromă de fistic: O carte cu o copertă verde.


Se aștepta cineva să fac o leapșă fără ca răspunsul la vreo întrebare să fie seria asta? 


Înghețată cu aromă de căpșuni: O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
Cred că aici se vede că nu prea citesc cărți care să intre în astfel de categorii. Uhm... Cireșarii? Poate?

Înghețată cu aromă de lămâie: O carte cu un sfârșit acrișor.
Visătoarele de Alexandra Ares. În mare cartea a fost okay (îmi cer mii de scuze Leontinei, i-am promis o recenzie din vară și sunt atât de nașpa că nici acum nu a apărut ;w;), dar nu știu sincer de unde a venit sfârșitul ăla.

Înghețată cu aromă de mentă: O carte de copii care îți place.
Copila Stea de Jerry Spinelli, pe care o recomand oricui are nevoie de o carte drăguță, dar superbă.

 Înghețată cu aromă de vanilie: Cartea clasică favorită.
Mândrie și prejudecată de Jane Austen nu-și pierde niciodată farmecul.

Nu o să pasez nimănui leapșa, pentru că sunt o rebelă. Revin cu recenzii, sper ;w;

Povești cu sirene din cuvinte: Micul Prinț


Trec pe lângă Micul Prinț în fiecare dimineață. Vântul adie ușor, dar e răcoarea caracteristică nopților din deșerturi. Câteodată, când mă trezesc mai devreme, mă opresc lângă el și îmi las bicicleta rezemată de stâlp. Îmi cere să-i explic cum funcționează, și râde de mine când doar dau din umeri. Îi spun că-mi place planeta lui.
- Tu ai planeta ta? Mă întreabă, întinzându-mi o hartă a universului minții sale.
- Da, e planeta eșarfelor cu buline.
- Înseamnă că trebuie să ai o colecție întreagă!
Mă uit la eșarfa mea îmbulinată, singura pe care o am, și mă ridic să plec. Îmi complimentează ținuta când mă sui pe bicicletă, și îi fac cu mâna. Când mă întorc, am trei noi eșarfe cu buline în geantă.


12.10.2014

Tides de Betsy Cornwell



Am primit o copie a cărții în format electronic de la autoare, în schimbul unei recenzii oneste. Recenzia în engleză poate fi găsită pe goodreads.

Doamne! Cititorii mei mai vechi și probabil toată lumea cu care vorbesc despre cărți știe cât de mult am vrut să citesc această carte. Așteptarea a meritat din plin, deoarece cartea este pur și simplu superbă.

Cartea urmărește vara petrecută de Noah și Lo, frate și soră, care abia au ajuns la casa bunicii lor, pentru a petrece un anotimp plăcut (și probabil plin de muncă și artă), respirând valurile oceanului, gustând din aerul sărat. Dar în schimb se confruntă cu secrete și noi cunoștințe care le vor schimba părerea despre locul în care au ajuns.

Nu cred că am apreciat legenda cu selkies până acum. Ideea mi s-a părut foarte originală și mă simt de parcă magia din carte este încă cu mine (și probabil că va mai rămâne pentru ceva timp). Știm cu toții despre sirene, dar până acum nu prea s-a scris despre foci și oameni fiind o singură ființă... Până acum. Și am adorat asta.

De-asemenea, Tides aduce în atenția cititorilor o grămadă de lucruri noi, care de obicei sunt ignorate sau evitate, cum ar fi comunitatea LGBTQ și tulburările de alimentație, dar face asta fără a-și batjocori personajele sau a folosi aceste lucruri ca metode de a-și duce povestea la bun sfârșit. Sunt acolo doar ca un simplu lucru, care se întâmplă destul de des în jurul nostru, care aparține personajului respectiv și care a ajutat la formarea personalității sale. Aduce personajele la viață, dându-le trăsături umane.

Oh, personajele sunt uimitoare! Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult în carte. M-am putut atașa de personaje, am învățat să sper și să iubesc alături de ele, să le țin pumnii și să mă tem pentru ele. Le doresc tot binele, și până și personajele pe care nu le plăceam la început, m-au cucerit pe parcurs. Am avut parte de personaje feminine puternice, de o bunică preocupată, iubitoare și înțeleaptă și de băieți care dădeau tot ce puteau fără a da dovadă de lipsă de respect, băieți care nu se temeau să accept că greșesc sau că trebuie să-și ceară scuze. Având astfel de trăsături normale și umane, mi-au permis să mă apropii de ele. Pentru mine, o carte cu personaje pe care le poți iubi este deja reușită.

Chiar m-am trezit cu lacrimi în ochi de câteva ori, Poate că stilul de scris nu este atât de evoluat sau plin de descriere, dar acolo unde este... Ei bine, a fost exact în locurile potrivite, atingându-mi inima fix când credeam că sunt okay (doar ca îmi demonstreze că mă înșel, și poate ca să nu mă lase să mă opresc din citit). Narațiunea a fost de-asemenea fluidă și te îndemna să visezi, și am iubit asta. S-a potrivit cu tonul general al poveștii. Totuși, am simțit că relația dintre personaje s-ar mai fi putut dezvolta, pe mai multe planuri (atât prieteniile, cât și iubirile), dar tot mi-au plăcut mult conversațiile dintre personaje (în special cele dintre selkies, dar și remarcile deștepte ale lui Lo).

Chiar cred că această carte a reușit să distrugă niște stereotipuri, aducând și o varietate largă de personaje. Este o poveste unică și am citit-o cu cea mai mare plăcere. O recomand fanilor de fantasy și YA în mod special, dar și celor care nu sunt fani ai genului (ca mine, deși eu una nu prea văd cartea asta ca fiind YA), dar care își doresc o carte care are puterea de a-și fascina cititorul.

5/5

No one swims only in the shallow water.

Selkies need the land as we need the deep ocean. They need it for its danger and its mistery.

But unlike sirens, selkies don't mean any harm with their songs. They don't sing to seduce or to kill. Their songs have nothing to do with anyone but themselves. They sing for the simple joy of it, and because of that, I imagine their songs are more beautiful than those of any siren.

My name is Mara. For future reference, I don't need saving.

It was always the secrets that hurt us, wasn't it? Not the telling of them.

It never occured to her not to believe in certain things, things that mainland children knew weren't supposed to exist. Things like ghosts, or witches, or selkies.

There were better things in the world than staying safe.

A few minutes passed before Lo could do anything but look at him and know he was looking at her too, and that he saw the same thing she did - someone already long known and loved. Someone familiar.

Yes, even these old papers were important, were beautiful. They let her see the unbroken line of things.

Noah was still trying to get used to the idea that she took his hand only when she didn't need it.

Their heartbeats rushed through his body. His arms circled around her, just so he could keep himself from falling.

Once you love someone, part of you is bound forever. Perhaps you never see him again - perhaps your life is better without him, and it's right to be apart. But once you've loved him, the link is formed. You can ignore it, if you choose, but you cannot sever it.

Shared, the pain was double, but only half so crippling. She couldn't bring herself to wish for the strenght to stand alone.


Cartea asta a intrat la una dintre preferate și mă bucur enorm că nu m-a dezamăgit. Sunt conștientă că alții i-ar putea găsi multe defecte, dar eu vă zic să-i dați o șansă dacă vreodată prindeți ocazia, pentru că merită măcar încercată. Momentan am început 3 cărți deodată: Oedip rege, care de fapt e piesă de teatru și îmi trebuie pentru ora de literatură universală (pe care!!! apropo!! o ador!!!), Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman pentru grupul Cartepidemia, și de care mă voi ocupa mai mult mai după mijlocul săptămânii (doar să scap de testele la română, latină și sociologie ;w;) și Cetatea celor o mie de sori care este singura dintre cele trei care nu este în format electronic, deci o citesc la școală și pe oriunde mai am drum și nevoie de companie literară. Încă mai am de scris recenzii la ce am terminat luna trecută, o să apară. Între timp m-am pus să-mi traduc recenziile din română în engleză, pentru a le pune pe goodreads. Motivul: să-mi fac cunoscute părerile la o scară și mai largă (pentru că așa-i place lu' Sara să vorbească despre ea!). Am o săptămână destul de plină săptămâna viitoare, dar sper că o să fie okay. Să aveți o săptămână minunată! ~


09.10.2014

Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling


Și în sfârșit Sara nu mai este o totală întârziată. Bine, de fapt acest prim volum este singurul pe care l-am mai citit și înainte, pe când aveam vreo 10 ani, dar nu mai țineam minte nimic oricum, așa că a fost la fel de plăcut să o citesc și tura asta.

Presupun că nu mai trebuie să scriu despre ce e vorba în Harry Potter, toată lumea a auzit de serie și de eroul ochelarist cu o cicatrice în formă de fulger în frunte. Și poate la fel de auzit pe blogul meu e și faptul că eram extrem de entuziasmată să fiu parte din universul Hogwarts.

Am fost atenționată că la început stilul de scris este simplu, potrivit pentru o carte de copii, dar pentru mine asta nu a reprezentat o problemă. Îmi plac cărțile pentru copii! Iar fetița Sara de nouă ani a țipat la entuziasm la multe faze din această carte. Sara de șaptesprezece doar a râs și i-a dat și colegei de bancă să citească respectivele faze. Adică ok, poate că stilul nu este atât de bine format, încă (din câte știu, și acesta evoluează odată cu povestea), dar personajele au un farmec aparte, mult mai accentuat decât m-aș fi așteptat de la o primă carte din serie. Sunt niște copii, dar fiecare are ceva magic și special, puternic și de neînfrânt, iar faptul că am văzut asta atât de clar încă de pe acum mi-a plăcut la nebunie. Am ajuns să îndrăznesc personajele la maxim.

Iar Hogwarts este o mare nebunie perfectă. Câte n-aș da să pot merge și eu la o școală de magicieni! Adică tot ce am de făcut e să citesc multe cărți despre magie, să învăț vrăji, să aflu detalii despre istoria magiei... Simplul fapt că este înconjurată de magie face din această școală una specială. Iar la fel sunt și întâmplările, fie că e vorba de de un joc de fotbalo-baseballo-baschet pe mături, sau de jocul cu animale de companie. Este pur și simplu acel loc special pentru care nu poți decât să visezi și să oftezi. Dar citind, imaginându-mi-l, a fost îndeajuns să trezească în mine fascinația.

Mă simt ciudat pentru că sunt atât de întârziată cu iubirea pentru Harry Potter, dar în același timp asta face să fiu și mai entuziasmată să aflu detalii din cărți. Nu știu exact ce să spun, nu a fost nimic care a trezit sentimente puternice în mine, dar a fost o carte de care m-am bucurat. Tot ce știu e că seria devine din ce în ce mai bună, iar eu asta abia aștept!

4/5

Dar, din acel moment, Hermione deveni prietena lor cea mai bună. Există unele lucruri care te apropie foarte mult, iar doborârea unui uriaș de peste treizeci de metri este unul dintre ele.

Nu trebuie să ne hrănim cu visuri, trebuie să și trăim cu adevărat, nu uita lucrul ăsta.

Întotdeauna inocenții cad victime, așa a fost odată, așa e și acum.

Întotdeauna să spui lucrurilor pe nume. Frica de a rosti numele unui lucru te duce până la urmă la frica de acel lucru, în mod special.

De Harry Potter veți mai auzi abia când voi termina ultimul volum (sau cine știe, poate voi fi așa entuziasmată că voi simți nevoia să scriu o postare random). Am fost la oftalmolog, am pupilele super dilatate, ca o pisică pe timp de noapte, iar ochii mă dor de mor. Îmi place să mă plâng prea mult, nu mai suport școala și încerc să mă motivez, dar nu am chef nici de asta. Propria mea mentalitate încercând-să-fie-pozitivă se duce în jos, iar tot ce fac e să mănânc multă ciocolată și să mă plâng pe internet. Până data viitoare, bye bye!

08.10.2014

Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides


Nici nu a început prea bine școala și deja am nevoie de o pauză. Lungă. Mă simt frustrată în legătură cu orice, puținul timp liber pe care-l am îl pierd stând pe tumblr, iar faptul că nu am mai apucat să citesc nimic cap-coadă luna asta nu face decât să înrăutățească lucrurile.

De Sinuciderea fecioarelor am tot auzit, încă de pe-acum un an și jumătate, și cu cât aflam mai mult părerile altora, întotdeauna bune, cu atât mai entuziasmată deveneam să descopăr și eu, de una singură, cartea. În cele din urmă, am primit-o de la verișoarele, iar entuziasmul meu a dus la citirea acesteia imediat după începerea școlii.

A fost... exact ce nu mă așteptam să fie. Total diferită de ce aș fi sperat, puțin asemănătoare cu De veghe în lanul de secară, pentru mine ca un întreg a fost... o dezamăgire.

Cartea este narată din punctul de vedere al unor băieți, fiind un grup interesat (poate chiar obsedat) de fetele Lisbon: frumoasele și de neatins „fecioare”. Având modul molcom și detaliat al locului și timpului în care se petrece acțiunea (suburbie în Michigan, pe la anii '70), cartea parcurge lent întâmplările care însoțesc familia numeroasă de fete, dar și modul în care percepțiile și ideile băieților se schimbă despre acestea. Misterul și confuzia ne învăluiesc și pe noi, care avem șansa să le privim pe fete doar din amintirile băieților, care și douăzeci de ani mai târziu încă încearcă să elucideze misterul morții zeițelor existenței lor, sau din mărturisirile celor ce au avut de-a face cu ele.

A fost o poveste foarte ciudățică. Cum băieții nu vor înțelege niciodată fetele, nici noi, indiferent ce-ar fi, nu vom putea, tocmai din cauză că ni se dau ca naratori niște prostănaci. Modul ales de narațiune a fost și el destul de dubios, pentru că nu mi-a permis atașarea de nici un personaj: acesta era fie aruncat pe cea mai joasă treaptă socială, fie urcat pe un piedestal, iar mie îmi era imposibil să le înțeleg acțiunile. A fost pur și simplu o relatare a întâmplărilor, cu oftaturi disperate din partea naratorului și găștii lui, pentru că nu vor trece niciodată peste drama care le-a acoperit strada. Pur și simplu nu mi-a plăcut ideea de a avea fetele descrise doar din punctul de vedere al unor băieți obsedați. E scârbos și over-all totally wrong.

Amuzamentul a fost făcut de cele mai multe ori prin glume proaste și replici care se doreau sarcastice, dar care ieșeau dureroase, tocmai din cauza personajelor care le scoteau pe gură. Mi s-a părut o carte ce s-ar dori interesantă și profundă, dar care nu reușește decât o portretizare reușită a societății din America: nepăsătoare și rece, delăsătoare și înnebunită după fericire.

Poate că a fost vina mea, poate că pur și simplu nu mi-a plăcut starea de sictir pe care mi-a introdus-o cartea asta și care încă nu m-a părăsit, sau poate nu îmi plac relatările vieții altora din punctul de vedere ale unor (în mare parte) necunoscuți, dar pe mine nu m-a uimit cu nimic cartea asta.

3/5

În esență, avem de-a face cu o visătoare. O persoană fără legătură cu realitatea. Atunci când a sărit, proabil că a crezut că o să zboare.

Am pomenit de asta de câteva ori, dar nu am dat curs discuției. Am învățat că nu poți să silești oamenii să o facă. Timpul trebuie să fie potrivit, iar inima doritoare.

Când i-am cerut să rezume impresia pe care și-o făcuse despre starea emoțională a fetelor în acel moment, a spus:
- Lovite, dar nu zdrobite.

Am simțit că, dacă le-am fi privit suficient de atent, am fi început să înțelegem ce simțeau ele și cine erau.

Dac-ai fi fost în locul lor, te-ai fi omorât numai ca să ai ceva de făcut.

Durerea este un lucru natural. A trece peste ea e o alegere.

Se ținea foarte dreaptă, ca Audrey Hepburn, pe care toate femeile o idolatrizau și la care bărbații nu se gândeau niciodată.

Ăsta-i cel mai înspăimântător lucru. Nu înțeleg. Odată ce ies din tine, copiii sunt altceva, cu totul altceva.

Nu te vindeci niciodată. Doar ajungi într-un punct în care nu te mai doare chiar atât de mult.

Capitalismul are drept rezultat bunăstarea materială, dar falimentul spiritului.

În cele din urmă, torturile care le sfâșiaseră pe fete indicau un refuz simplu, rațional, de a accepta lumea așa cum le-a fost dată ea de către cei  de dinainte, atât de plină de defecte.



Măcar are citate cât de cât faine. Mai am de scris recenzia doar la două cărți, și pe urmă sunt liberă să fac la viitoarele cărți pe care o să le termin. Acum fug să-mi fac temele și să-mi învăț. Urăsc școala. Măcar mâine am literatură universală (=noua mea materie preferată) și asta o să-mi îndulcească ziua. Sper ca voi să o duceți mai bine ca mine!

06.10.2014

Călătorii în timp. Antologie de povestiri SF


Am spus eu că încet-încet o să fac cumva și o să apară recenziile la cărțile cărora nu am apucat să le scriu una până acum, și încet-încet mă și țin de cuvânt. Lucrurile merg greoi pentru că e super nașpa cu școala, laptopul meu a fost reparat o zi, după care iar nu a mai mers, și una peste alta, am tot întâlnit obstacole. Acum totul e bine, sper să și rămână așa, iar blogul are un nou aspect de toamnă. Îmi plăcea încă și cel bechi, dar începusem să mă plictisesc de el, deci mda.

Trecând totuși la subiect, de Călătorii în timp am dat când am fost la bibliotecă, și pentru că am văzut multe cărți SF și fantasy de la editura asta, și pentru că erau autori români, am zis că se merită șansa.

În primul rând, deși este o antologie de povestiri SF și este nevoie totuși de puțin background la orice se întâmplă pe acolo, am fost uimită să văd cât de mulți dintre scriitori erau absolvenți ai facultăților de mecanică, informatică și tot felul de științe reale. Pe urmă m-am simțit puțin dezamăgită să văd că nu știu nimic de nici unul dintre acești autori, deși de la mine din țară.

Am început reticentă. Contactul meu cu acest gen a fost extrem de limitat și nu am vrut să fiu neapărat dezamăgită. Unele povestiri mi-au plăcut foarte mult, altele au fost meh, iar în cele din urmă cartea pentru mine este okay. Nu mi-a rămas prea mult în minte, multe dintre detalii sunt pierdute (poate și pentru că sunt totuși zece povestiri), dar știu că pe întregul timp în care citeam, mă simțeam complet scoasă din lumea în care mă aflam. M-a făcut să cred că pot și eu să călătoresc prin lume, fie din întâmplare, fie cu un program strâmt de lucru sau pur și simplu pentru că așa mi-era voința. Dar în același timp au existat și destule momente în care ceea ce citeam mă plictisea, iar cum am mai spus, sentimentele mele pentru această carte sunt împărțite.

Nu pot vorbi despre personaje, au fost și așa destul de multe, însă știu că au existat două povestioare care mi-au plăcut în mod special: cea a Ioanei Vișan, Punct de rendez-vous la 3000+ și încă una care cred că se numea Poporul pierdut, dar nu mai am cartea deci nu pot fi sigură și îmi pare rău. Prima mi-a plăcut datorită ideii, a fost interesantă, plus că a știut să mențină suspansul pe parcursul întregii povestioare, iar a doua pentru că venea cu o teorie foarte faină și interesantă.

Nu știu exact ce să mai spun, sunt puțin bolnavă, iar mâine am și test la franceză (nici măcar francezilor nu le place franceza, ok). Una peste alta, recomand cartea fanilor genului, și în cele din urmă și celor care vor să-l încerce, deși recomandările mele pe această parte a literaturii nu prea sunt bune, că nu prea am citit.

3/5

Știu, abia după dispariția cuiva din viața noastră ne dăm seama cât de mult ne lipsește... și cât de mult a contat pentru noi, chiar dacă atunci când trăia nu ne-am dat seama sau n-am vrut să recunoaștem acest lucru.

Respectul nu exclude iubirea.

Practic, nu duce grija zilei de mâine, ci pe aceea a zilei de poimâine și a viitorului Universului.

Atâta timp cât ești puternic, nimeni nu se atinge de tine, când însă începi să te clatini, vei fi lovit din toate părțile. Un fel de selecție naturală. De-aia au ajuns ei unde sunt acum.

Îmi cer scuze pentru recenzia scurtă și neentuziasmată. Starea mea a devenit din ce în ce mai nașpa pe parcursul scrierii acestui post.


04.10.2014

Caterina de Medici. Regina nopții însângerate de C.W. Gortner


În primul rând aș vrea să-i mulțumesc lui furelise pentru că și-a dorit ca această recenzie să apară mai devreme (sinceră să fiu, dacă nu ai fi fost tu, aș fi putut sfârși prin a nu mai scrie deloc.... oups).

Această carte am cumpărat-o de la un anticariat și simplul motiv a fost coperta superbă. Face parte din seria Iubire și destine, care apare cu nu știu ce ziar, de două ori pe lună dacă am înțeles eu bine. Plănuiesc să mi le iau și pe următoarele... cândva, pentru că am rămas plăcut surprinsă de cât de bună a fost cartea asta.

Caterina de Medici. Regina nopții însângerate este o carte care prezintă viața acestei femei (pentru că nu cred că a putut fi vreodată o simplă fată), narată tocmai din punctul ei de vedere, încercând să o prezinte într-o lumină pozitivă, umană (pentru cei care nu știu, are câteva crime puse în spate). Aparent, cartea este destul de aproape de adevărul istoric (iar acum vorbesc ca și proful meu de istorie), iar eu care sunt totuși încă puțin fascinată de orice s-a întâmplat în acea perioadă (și da, recunosc că și rochiile vremii au ceva de spus în asta) am fost și mai interesantă în acțiunea romanului.

Cred că am o slăbiciune pentru femeile puternice din istorie, care sunt gata să facă orice e nevoie pentru a-și proteja țara mai presus de orice. Având în vedere că Caterina venea totuși din Italia, obligată să se căsătorească cu delfinul (moștenitorul tronului) Franței, ea chiar a făcut tot ce a crezut de cuviință pentru a-și nu lăsa țara adoptivă, care a fost atât de bună la venire, să piară.

A fost foarte interesant să văd ce gândea, modul în care era implicată în tot ce se întâmpla. Deși nu sunt o mare fană a narațiunii la persoana I, aici a fost foarte bine aleasă, reușind să mă facă să simt alături de personajul principal toate acele emoții puternice prin care a fost nevoită să treacă. Mi-plăcut foarte mult și modul în care a fost construită personalitatea ei, întreaga existență bazându-se totuși pe faptul că e o Medici, și că va reuși tot ce-și propune. Dar în același timp iubește un soț care nu-i e fidel, încearcă să-și crească copiii cât mai bine pentru a deveni viitori regi și regine și încearcă să schimbe viitorul pe care viziunile ei le prevestește. Caterina a trecut prin foarte multe suferințe, începând chiar din timpul copilăriei. Și totuși s-a autoeducat frumos, a știut să câștige simpatia oamenilor potriviți, a acceptat ce i-a aruncat soarta în față fără a-și permite să plângă prea mult și a iubit cu cauțiunea și veninul pe care le insuflă o viață la o curte care devine din ce în ce mai desfrânată.

Și nu neapărat doar Caterina, dar toate personajele au ceva anume care le face interesante. Deși unele apar prea puțin pentru a te atașa de ele, simpla lor prezență este îndeajuns să îți ma prezinte încă un aspect al vieții complicate regești.

Mie mi-a plăcut. Autorul are un stil de scris destul de simplu, dar reușește cu brio să aducă la viață curtea franceză. Aici nu vezi întâmplările, ci le simți. Nu întâlnești personaje trecătoare, ci le înțelegi. Și cred că asta a fost una din cele mai faine părți ale cărții.

O recomand din toată inima oricui, dar în special pasionaților de istorie. Poate că sunteți neîncrezători (și eu am fost la început), dar este o carte cu adevărat superbă, iar mie mi-a devenit nouă preferată.

5/5

Din păcate, nu am cartea acasă, așa că voi adăuga citatele duminică seară (sper, depinde de ce și cât am de învățat). De asemenea.... Am început să mă uit la Reign, iar acest serial mă distruge mental și emoțional. Este vorba despre Francisc (delfinul și fiul Caterinei de Medici) și Mary, regina Scoției, viitoare soție a lui. Este atât de frumos! Deși este multă dramă pe lângă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, cert este că te prinde. Dacă totuși vă place să vă frustrați din cauza unui serial, vă dublu recomand să citiți cartea asta înainte să vă uitați. Pe mine mă distrug emoțional toate intrigile care nu ar trebui să fie, pentru că FRARY e atât de canon, că nu se poate să rescrie directorii filmului istoria. Punct. Sunt prea disperată să mai continui. Dacă se uită cineva și-mi împărtășește stresul, încercați să mă contactați ~

acum că nu mai sunt citate, observ de fapt cât de scurte sunt recenziile mele

01.10.2014

September Wrap-Up


Cred că a fost cea mai bună lună de citit din întreaga mea viață, iar la challenge-ul meu de 40 de ani acest an, sunt cu 5 cărți în față! Yay (parcă văd că luna asta abia de o să termin o carte și o să ajung din nou în urmă ;w;).


  • Jocul îngerului și Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon, continuarea seriei Cimitirul cărților pierdute. O serie foarte bună, am adorat primul volum. Deși au fost mai slabe, din punctul meu de vedere, tot sunt cărți pe care le recomand din plin. 4/5
  • Iedera de Grazia Deledda. Nimic impresionant, a fost o carte simplă, despre probleme unor simpli oameni, care au întotdeauna rezolvări complicate. 2/5
  • Legendele clanului Otori de Lian Hearn. O serie frumoasă care mi-a sucit inima datorită personajelor superbe. O recomand! 5/5
  • Călătorii în timp. Antologie de povestiri SF sub Antuza Genescu. Au fost povestiri care mi-au plăcut mult, altele care nu m-au fascinat într-un anume bun, dar în întregime a fost interesantă. Printre primele mele scufundări în genul SF. Încă mă întreb dacă am făcut bine alegând tocmai cartea aceasta. 3/5
  • Caterina de Medici. Regina nopții însângerate de C.W. Gortner. Superbă! Mi-a plăcut foarte, foarte mult, intră la preferate și o recomand din toată inima tuturor, însă în special celor pasionați de historical-fiction. 5/5
  • Îngerul lui Saffy de Hilary McKay. O carte care se spune că ar fi de copii, dar care însă m-a prins și a reușit să mă păstreze interesantă. Am aflat că face parte dintr-o serie, pe care îmi doresc să o continui cât de curând. 4/5
  • Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides. Mă așteptam la mai mult. Nu zic și altceva, va urma o recenzie! 3/5
  • Unsprezece minute de Paulo Coelho. A lovit aproape de casă și cu atât mai mult m-a făcut să-mi placă. 4/5 
Vor apărea recenzii la toate cărțile menționate în acest wrap-up, mai devreme sau mai târziu. Le voi scrie. Dacă cumva cineva dorește să apare vre-una mai devreme, doar menționați. Mă bucur atât de tare să fiu înapoi!