18.09.2014

Legendele clanului Otori


Ar trebui să încep o nouă rubrică pe care să o denumesc „cărți despre care Sara nu o să tacă în viitorul apropiat (aka în jur de 10 ani)”. Mda, seria asta intră în categoria mai devreme numită. Adevărul e că deși știam că trebuie să aibă anumite detalii care să-mi placă, am început-o totuși cu anumită reticență. Nu îmi place să fiu dezamăgită și prefer să fiu surprinsă de o carte pe care o credeam nașpa care se dovedește a fi bună, decât invers. Dar ce a făcut cartea asta din mine este !!! Ugh, nici nu am cuvinte să spun. Am devenit fie moale ca apa, fie tare ca oțelul și nu știu care din aceste două senzații mi-au plăcut mai mult.

Pentru a-mi plăcea o carte, trebuie să aibă o combinație reușită de intrigă, aventură, acțiune și dragoste. Îmi pare rău, dar o carte fără pic de romance, nu este o carte care îmi va plăcea până în pânzele albe. Iar aici, relația de iubire dintre personaje a fost atât de frumos și puternic construită, fiind bazată fie pe gesturi subtile și jenante, fie de izbucniri de sentimente. Am fost... atinsă de intensitatea și siguranța simțămintelor personajelor și încântată de lucrurile pe care erau gata să le sacrifice pentru binele celuilalt. M-am îndrăgostit de iubirea dintre ei, și de cât de frumos a evoluat odată cu ei.

Diferența dintre primul și ultimul volum este aceeași cu cea de la cer la pământ. Cât de mult au putut să crească, să învețe, să sufere și să reușească! Cât de puternici au devenit, deși slăbiciunile le-au devenit mai clare decât niciodată. Mi-a plăcut la nebunie să observ evoluția fiecărui personaj în parte, să pot să-l urmez în căutarea pentru descoperirea celei mai bune decizii.

Cartea asta a fost genul acela de lectură care... te aleargă. Nu știu dacă este o expresie foarte potrivită, însă ceea ce vreau eu să spun, este că rămâi mereu cu sufletul la gură, să afli ce se întâmplă mai departe. Păstrează întotdeauna încă un secret de descoperit, încă o luptă de dat, încă o promisiune de ținut, încă un personaj de ajutat. Este o alergare continuă: prin istorie, prin tărâmul prezentat, prin ramuri ale unor familii, prin amintiri. Prezintă o poveste antrenantă, presărată cu toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți da seama dacă îți place sau nu.


Mi-a plăcut foarte mult să citesc despre o cultură care, deși mă fascinează, nu m-a atras într-atât încât să fiu în stare să citesc despre ea în alte cărți, în afară de beletristică. Nu mai sunt o fană a cărților enciclopedice și deși îmi place să știu lucruri, prefer să le aflu pe o cale interesantă. Nu mă bazez foarte tare pe ce am aflat, dar a fost frumos să văd practic obiceiuri de demult.

Dar am ajuns la concluzia că literatura este plină de personaje misogine. Bineînțeles, aici este și vina istoriei și a modului în care femeile au fost obligată să-și ia un rol „adormit” în modul în care aceasta a fost desfășurată, dar zău de nu mă enerva la un moment dat! Dar am petrecut peste, pentru că Lian Hearn îmi dă îndeajuns de multe personaje feminine pe care să le consider niște exemple bune și care mi-au plăcut, iar, foarte, foarte, foarte mult.

Mda, până la urmă cred că personajele au fost crema acestei cărți. Pe lângă faptul că a fost cultura Japoniei, o țară care îmi place și a cărei tradiții mi se par uimitoare, mi-a dat și toate aceste personaje care să mă bucure. Sunt fericită cu tot ce am primit de-a lungul acestei cărți, a fost foarte interesantă și mi-a ținut interesul viu până la bun sfârșit.

Dacă totuși vreți să știți detalii, atunci tot ce pot să vă spun este că stilul de scris nu este umplut cu figuri de stil și foarte elevat. Autoarea, ca și bază, este și scriitoare de romane pentru copii, însă am observat că un stil mai ușor se potrivește mult mai bine la o poveste antrenantă, iar în cele din urmă, fac o combinație numai bună pentru gusturile mele. Au fost propoziții atât de frumos construite încât le-am repetat până le-am și reținut, strict pentru că m-au fascinat prin simplitatea și forma lor.

Pe scurt, recomand această serie, însă totuși aș pune o limită de vârstă în jurul vârstei de 15-16 ani, sunt totuși câteva subiecte care nu s-ar potrivi cu cititori mai tineri. Mai există două volume în această serie, unul #0 care prezintă întâmplările dinaintea primului volum (care a fost scris după, totuși), și cel cu numărul #4, pe care mi l-am comandat deja în engleză de la okian, pentru că aparent traducerile au rămas în pom. Mor de nerăbdare și disperare să văd ce o să se întâmple. Stai, ce e sunetul ăla? Mda, inima mea plângând. Ugh. Frustrarea de a citi serii!! Dar și plăcerea!!

__________________________________________________

Ei bine, va învăța, cum a trebuit și eu să învăț. Va învăța să nu-și arate sentimentele, să accepte că viața e făcută din pierdere și suferință, să plângă pe ascuns, dacă totuși plânge.

- E în firea femeilor să fie ambițioase?
- Nimeni nu își bate capul să le întrebe.

Toți trăim în mijlocul lumii. Unde altundeva să trăim?

E uimitor că atingerea morții face viața atât de frumoasă.

- Pot bărbații să-i poruncească zăpezii să nu se topească?
- Tuturor bărbaților le place să creadă că pot. Femeile obțin ce vor încurajând această credință, nu împotrivindu-se.

Cunoașterea viitorului nu însemna că puteam să scap de el: făcea parte din tristețea amară a vieții omului.

Fericirea noastră era cu atât mai intensă cu cât eram conștienți ce trecătoare putea fi.

Dar cei morți sunt pierduți pentru totdeauna, iar plecarea lor de lângă noi este pentru veșnicie! Chiar și atunci când spiritele lor se întorc, ele nu vorbesc despre propria moarte.

Toți oamenii de pe câmpul de luptă înnebunesc: cum altfel am putea să facem lucrurile pe care le facem și să suportăm să vedem lucrurile pe care le vedem?

Educația, oricum ar fi ea, nu poate să înăbușe de tot caracterul de bază al omului.

Suferința încă mă mai tulbură. Nu felul de suferință pe care și-o provoacă oamenii prin propria lor prostie, ci suferința pricinuită de soartă.

Nimeni nu e pedepsit după moarte. De asta vreau să-i văd pedepsiți acum.

Dura atât de mult să crești un om și viața era stinsă atât de ușor.

N-ar trebui să disprețuiești oamenii fiindcă n-au avut șansele tale.

Oare asta simți când mergi călare la luptă? Că viața nu ți-a părut niciodată mai frumoasă și mai efemeră, că o înțelegi și în același timp o irosești într-o singură răsuflare?

Iubirea mea era antidotul otrăvii pe care mi-o inoculaseră furia și durerea; la fel ca toate antidoturile, o țineam bine ascunsă și bine păzită.

Nu există diferențe între noi: castele noastre, în aceeași măsură ca și credințele noastre, sunt iluzii care se interpun între noi și adevăr (...) Oamenii se agață de credințele lor de parcă ar putea fi salvați de ele, însă dincolo de toate învățăturile există un loc al adevărului unde e totuna, sau toate sunt una.

Toți tinerii greșesc. Soarta noastră e să trebuiască să trăim consecințele greșelilor noastre.

Dacă lupți cu disperare, vei supraviețui. Dacă încerci să supraviețuiești, vei muri. 

13.09.2014

Să nu trezești podeaua-privighetoare de Lian Hearn


Mi-am dorit să citesc cartea asta din momentul în care mi-am comandat-o și am știut că o să o am. Știam la fel de bine cât de bună trebuie să fie, având în vedere că o prietenă cu niște gusturi foarte faine și asemănătoare cu ale mele o tot recomanda (da, foarte subtil am zis că am gusturi faine, și până la urmă e adevărat, nu?). Deci singura problemă aici este: de ce am așteptat atâta ca să o citesc?

Să nu trezești podeaua-privighetoare este primul volum din seria Legendele clanului Otori. Situată într-o Japonie medievală, dar total diferită, plină de magie, dar păstrându-și totuși simțul puternic al onoarei, acțiunea urmărește doi protagoniști care nu se puteau să fie mai diferiți: Takeo, salvat de la moarte de bunăvoința unui senior căzut în rușine și pentru care este gata să facă orice; și Kaede, o tânără nobilă și extrem de frumoasă, despărțită de familia ei din cauza neînțelegerilor dintre clanuri, care se spune că este blestemată să aducă moartea oricui o dorește. Dar intrigile și trecutul, iar mai ales destinul, nu ocolesc pe nimeni.

Nici nu știu unde să încep. Sunt atât de blocată în lumea descrisă, încă, încât mi-e tare greu să scriu niște păreri coerente. O să încerc totuși. O să încep prin a spune că este probabil prima carte unde mi-am dorit din toată inima să pot să fiu acolo, să iau parte la acțiune. Mi-am simțit sângele clocotind la gândul că eu aș fi putut să fac unele lucruri, că mi-ar fi plăcut să am măcar șansa de a avea un rol în formarea propriului destin, o șansă să-mi dovedesc simțul onoarei. Am fost trasă în acea istorie care nu-mi aparține nici mie, nici întregii lumi, una atât de diferită de a noastră, dar bazată tot pe firea crudă și egoistă a oamenilor. M-am trezit plângând și oftând și sperând, pe măsură ce fiecare aspect al cărții mi-a fost încet-încet dezvăluit. Toate astea nu au făcut decât să mă ajute să-mi dau seama cât de mult a rezonat cartea cu speranțele inimii mele, și astfel să o iubesc și mai mult.


Mi-a plăcut foarte mult cum s-a învârtit acțiunea și lucrurile care au dus la sfârșitul cărții. Mă așteptam la unele lucruri, altele îți sunt dezvăluite, iar altele le privești ca un ignorant, fără să le realizezi. Cert este că acțiunea te prinde, iar stilul de scris, pe alocuri simplu, pe alocuri plin de înțelesuri subtile, doar m-a dus și mai tare cu gândul la Japonia și la firea locuitorilor ei. Reușește să descrie frumos noua lume creată, cât și regulile ei, îmbinând problemele politice, rasiale, de religie și de clasă și trecând frumos prin și peste ele.

Personajele au fost minunate! Nu credeam că voi reuși să mă atașez atât de repede sau atât de puternic de fiecare, dar cumva am ajuns să o fac. Am ajuns să îmi doresc ca fiecare personaj să aibă tot binele din lume și liniștea și pacea pe care o merită din plin. Dar lumea nu este formată doar din norișori pufoși și roz, așa că a trebuit să-mi văd puișorii evoluând frumos, puși la încercare și trecând peste toate piedicile pe care le-au întâlnit în cale, devenind caractere demne de admirat. Personajele sunt bine scrise, iar cartea, prin ele, distruge o grămadă de idei preconcepute pe care le-ai putea avea când începi să citești și te bucură cu reacții neașteptate, tipice vieții reale. Eu știu doar că am rămas uimită de cât de mult am ajuns să iubesc unele personaje care inițial nu-mi lăsaseră nici o impresie.

De obicei primul volum dintr-o serie nu prea îmi smulge mie lacrimi (glumesc, plâng des și ușor, nu trebuie să-mi smulgă nimeni și nimic lacrimi, le dau și așa), dar ăsta m-a făcut să mă simt ca un fel de disperată, atât de implicată în ceea ce se întâmpla eram. Nu glumesc. Plus, am fost fermecată de unele imagini descrise, care știu că-mi vor rămâne întipărite mult, mult timp în memorie. (cam același lucru cu ceea ce spuneam și la Eragon, că atunci când am recitit seria respectivă, imaginile care m-au marcat și-au tot dat replay în mintea mea până am ajuns la scena respectivă). Și dacă voi trece peste admirația pe care o am față de seria asta, sunt sigură că aceste imagini mă vor urma, punând pecetea unei povești interesante și bine scrise asupra mea.

Am fost fermecată de seria asta, deci nota pe care o primește nici nu mai e o surpriză la stadiul acesta al recenziei:

5/5

Moartea vine pe neașteptate, iar viața e scurtă și plăpândă. Nimeni nu poate să schimbe asta, nici prin rugăciuni, nici prin vrăji. Copiii plâng, dar bărbații și femeile nu. Ei trebuie să îndure.

M-am gândit ce bine e să fii senior: să știi că întotdeauna se face voia ta, până la urmă.

- E bine să fii ajungi acasă, a spus el încet. Dar așa cum râul e întotdeauna la ușă, lumea e întotdeauna afară. Iar noi în lume trebuie să trăim.

Ajunsese să creadă că toate femeile trebuie să se folosească de toate armele pe care le au, ca să se apere în viața care părea să fie o luptă.

- Ei bine, soarta ne hotărăște viața, indiferent de planurile noastre.

Toată lumea e înspăimântată de ceea ce nu cunoaște.

Vremurile se schimbă și toți trebuie să ne schimbăm odată cu ele.

O domnie bună se vede din mulțumirea oamenilor.

Pictorul realizase ce ne-ar plăcea tuturor să facem: să capturăm timpul și să-l facem să stea în loc.

Soarele  avea să treacă pe deasupra munților, trăgând după el umbrele codrilor, până când avea să coboare iar sub coama dealurilor... Ăsta era mersul lumii, iar omenirea se descurca așa cum putea, între întuneric și lumină.

De mâine începe read-a-thon-ul de care v-am povestit. Pentru că eu nu am apucat să scriu un post ca lumea cu detalii, aici găsiți mai multe informații. Sunt entuziasmată! Și pentru citit, și pentru că începe școala și mi se schimbă rutina... Și și mai mult sunt entuziasmată să continui seria asta! (au șansa asta ca să-mi cer scuze pentru poza groaznică de la început). Mama mi-a spus că devine și mai bună în următoarele volume, aștept cu nerăbdare să fiu satisfăcută! (judge away my choice of words). Sper că sunteți pregătiți de școală, oh voi ce încă sunteți în liceu/generală și le urez în continuare vacanță plăcută celor de la facultate, care încă mai au de stat liniștiți. Și chiar dacă începe aglomerarea, urez în continuare lectură plăcută, pentru că, până la urmă, când ne-a oprit un test sau un proiect din a face ce cere inima? Ok, gata, mă opresc, încep să dau în beția fericitului. Seară/zi faină!


12.09.2014

Leapșă: The Asking Books Tag

Am primit această leapșă adorabilă de la Gabriela, mulțumesc frumos! Scopul ei este de a afla mai multe despre preferințele noastre literare, și sunt întrebări pe care probabil că le-ați primit de-a lungul timpului... Acum sunt toate adunate! ((iar un read-more, prea lungă postarea))


Reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră (^)
2. După ce faci leapșa și o postezi pe blogul tău, lasă un comentariu cu link-ul acesteia la postarea Cristinei, AICI
3. Dați tagul mai departe
4. Nu răspundeți pompos/încurcat, fii tu.




1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
Țin minte că, imediat după ce reușisem să învăț să citesc, tot reciteam un basm popular rusesc. Finist Șoimanul se numea, încă o am în bibliotecă și este o carte adorabilă. Are niște ilustrații foarte faine, iar povestea este genială. Aici fata salvează prințul, iar dacă aveți nevoie de mai mult ca să vă convingă, eu nu prea cred.

2. Ce citești acum?
În afară de cărțile pe care le-am început din aprilie și nu m-am mai atins de ele... Am început de curând primul volum din seria Legendele clanului Otori și deși am citit foarte puțin, cred că o să-mi placă în continuare și abia aștept să văd ce se întâmplă! 

3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
Numele vântului de Patrick Rothfuss. Chiar îmi trebuie o reducere masivă la cartea aia, care e la fel de masivă.

11.09.2014

In my mailbox #6

Ok, ok. Recunosc că nu m-aș fi așteptat vreodată să se strângă atât de multe cărți într-o lună și puțin, dar s-a întâmplat. Faptul că a fost vacanță și am tot umblat pe peste tot a fost un factor în plus, dar cert e că o să mă cumințesc. Din toate imaginile care urmează lipsesc cele 5 volume din seria Percy Jackson, pentru că deși le-am comandat, încă nu au sosit și nu am mai avut răbdare să aștept ca să scriu postarea asta. ((uhm, sub un read-more pentru că sunt multe poze și multă vorbărie).

07.09.2014

Iedera de Grazia Deledda


În caz că cineva se întreba cu ce mă înfofolesc în casa asta uriașă care e ca un cub de gheață, atunci da, este un pulover super lălâu gri. Și atunci când am spus că mama are multe plante, nu am glumit. Singurul loc unde există cât de cât lumină în casa asta, și este acaparat de flori și plante. Noroc că de data asta s-a potrivit cu ce carte prezint.

Iedera de Grazia Deledda prezintă viața din ograda familiei Decherchi, odată îmbătată de faimă și avere, acum cu un picior în groapa uitării și a datoriilor. Locuită de patru generații, fiecare cu grijile și problemele ei, cu un stăpân risipitor, dar care încearcă totuși să salveze renumele familiei și casa în care locuiesc, și cu niște servitori devotați care ar și ucide pentru stăpânii lor, zilele lor trec aparent fără nimic demn de precizat. Însă locuitorii casei ascund fiecare secretele lor, iar în disperare puțini se mai regăsesc.

Citise mama cartea și când am întrebat-o cum e, ea mi-a răspuns simplu faină. Am zis să merg pe încredere, mai ales pentru că mi-a plăcut mult coperta. Și iată-mă, 184 de pagini mai târziu, nesigură ce să cred. Subiectul este într-un fel tipic: viața oamenilor de la sat (în acest caz, Sardinia) și mi-a adus puțin aminte de Ion pe alocuri. Însă stilul de scris nu putea fi mai diferit: Grazia Deledda volosește descrierea extrem de lejer și cu măiestrie, încât nu-ți dai seama când treci peste pagini și nici cum o lume pe care e imposibil să o fi experimentat îți este atât de clară în minte.

Adevărul e că am fost puțin dezamăgită. Aici a fost și vina mea, pentru că am început-o cu așteptări mari. Începuse bine, continuase cât de cât interesant, însă pe mine sfârșitul m-a făcut să mă simt atât de dezamăgită față de cartea asta. Nesatisfăcător Și foarte ciudat. Mi s-a părut acțiunea foarte îngrămădită pe ultima treime și cu mult prea multe referințe către Dumnezeu.

Am fost surprinsă de lipsa de... conturare a personajelor secundare; deseori mă pierdeam printre nume pentru că nu aveau nimic altceva care să le delimiteze. Nu am putut să simt nimic pentru nici unul dintre ele, și singurul personaj de la care aveam o anumită speranță, mi-a spulberat-o. Efectiv nu am putut empatiza cu personajele și nu m-am putut atașa sau să mă simt prezentă prin întâmplările. Le-am văzut doar cu ochii vizitatorului.

Dar chiar mi-a plăcut descrierea. Are un stil de scris obositor, mai ales tocmai pentru că nu sunt obișnuită cu descrierea. Știu, pentru că după doar 3 ore și jumătate mă durea capul de parcă cineva îmi aruncase un bolovan. Și eu nu cred în ideea că o carte bună trebuie să te lase epuizat (pentru că urăsc să mă simt epuizată, orice motiv ar avea), ci mai degrabă satisfăcut și mulțumit cu ceea ce ai experimentat.

Din păcate nu am simțit asta, nu m-a uimit cu nimic cartea asta, și din păcate și nota pe care eu i-o voi da va fi cam pe măsură:

2/5

Iadul e aici, pe lumea asta.

Orice lucru îl supăra și el însuși era o mare supărare pentru toți; părea că trăiește doar pentru ca suferința lui să apese asupra celorlalți.

Puține citate, pentru că nu am prea avut de unde. Nu vreau să spun că automat cartea asta nu este bună (a fost totuși îndeajuns de bună încât să nu aibă doar 1/5), însă nu a fost neapărat pe gustul meu și nu s-a potrivit cu mofturile mele de acum. 
Cumpărături de rechizite mâine! Puteți să-mi auziți țipătul de încântare?

Leapșă: Back to school


Că tot am discutat despre cum să înveți aseară, voi continua tot prin câmpul lexical al școlii. Mai exact, este vorba de o leapșă creată de Andreea (și și primită de la ea, mulțumeeesc!). Întrebările sunt toate foarte interesante, deci să sperăm că și răspunsurile mele o să se ridice la înălțimea lor.

Reguli:
1. Încorporați imaginea tag-ului în postarea voastră.
2. Dați tag-ul mai departe.
3. Nu menționați aceleași cărți de două ori.

4. Postați link-ul cu leapșa completată pe blogul Padeniye, mai cu exactitate AICI



1. Română: Luați cartea preferată de anul acesta și deschideți-o la pagina 100, alineatul al treilea. Scrieți mai jos ceea ce se află acolo, menționând de unde ați lau fragmentul.
Deci mă jur, am peste 15 cărți pe care mi le-am cumpărat, pe care știu sigur că le voi adora și le voi iubi, și totuși încă nu m-am apucat de ele (aștept să înceapă școala, îmi place să fiu sucită când am o grămadă de lucruri de făcut, pf). Deci poate că previzibil, dar alegerea mea este Moștenirea, volumul 4 din seria cu Eragon (cât de ușor de citit sunt, era imposibil să nu fie și seria asta în vre-unul din răspunsurile mele).
Lăsându-se pradă mâniei, Eragon sări la ea.

2. Geografie: Ați citit anul acesta (sau în decursul a doi ani) vreo carte cu o copertă verde, sau care să aibă pe ea ceva legat de natură? Dacă da, puneți o fotografie cu ea. 

Ultima împărăteasă de Anche Min. Am primit-o anul trecut de ziua mea de la o colegă și efectiv am devorat-o. Abia la jumătate de an după am aflat că de fapt este al doilea volum (primul se numește Împărăteasa Orhidee, dacă nu mă înșel), însă îl puteți citi și așa, eu am înțeles ce era de înțeles. Este superbă și o recomand cu căldură oricui, însă în special celor interesați de istoria spusă prin vocea unei femei. 

3. Istorie: Vă plac bibliografiile sau cărțile care tratează ceva din istorie? Care este ultima carte pe care ați citit-o, care să urmărească astfel de subiecte?
Din nou, imposibil câte cărți am de fapt și cât de puține am citit. Aici o să spun Captivă de Julie Gregory, și este practic povestea autoarei care a suferit de sindromul Munchausen. Nu are neapărat legătură cu istoria generală, dar sunt memorii care îmi întăresc și mai tare ideea că America este pur și simplu o țară bolnavă. A fost o carte extrem de tristă și foarte diferită de tot ce am citit eu până atuci, și nu știu încă dacă într-un sens bun sau nu. Nu pot să spun că o recomand în mod special, decât dacă sunteți interesați în subiecte.
Pe foarte scurt, de fapt, nu țin minte de nici o carte pe care am citit-o și care să trateze istoria, asta dacă nu cumva Dumas se pune (ar fi trebuit să păstrez cartea de mai sus pentru punctul ăsta, sighs).

4. Sport: Să faci sport este un lucru benefic corpului, te împrospătează și-ți dă o stare fresh după; în ciuda faptului că ești obosit de mori, tot te vei simți mai bine. Ce carte fresh, ușor de citit, ați lecturat, și care v-a plăcut?
Seria Fetele Gallagher. Este atât de ușor de citit, dar atât de simpatică! Una dintre (foarte) puținele cărți YA de care m-am bucurat. Ușor de citit, drăgălașă, cu un amestec potrivit de acțiune și romantism, este chiar definiția verii mele de acum doi ani.

5. Matematică: Chiar dacă matematica nu este o materie agreată de multă lume, tot trebuie să o faci, chiar dacă durează mai mult timp să o înțelegi. La ce carte ți-ar fi foarte greu să renunți, pentru a învăța?
Pe scurt, o carte la care mi-ar fi greu să renunț și să nu fie Eragon?! :o. O să spun The Help (care între timp am aflat că este și tradusă sub numele de Culoarea sentimentelor), pentru că împreună cu luptătorii pentru drepturile omului de pe tumblr, mi-a întărit ideea că trebuie să muncim împreună: albi, negri, săraci sau bogați, dacă vrem să aducem o schimbare prin lume. Pentru că înțelesesem inițial greșit întrebarea (mda), trebuie să adaug și faptul că a fost efectiv imposibil să o dau jos din mână odată ce m-a prins. Știu că trebuia să facem o piesă de teatru, iar eu până în ultima zi nici nu știam ce rol am, atât de neatentă la ce s-a întâmplat în jurul meu am fost. Practic, am și ignorat învățatul pentru cartea asta.

6. Desen: Să desenzi, să pictezi, a fost mereu o activitate care te relaxa în timpul generalei, dar chiar și în liceu pentru unii. Culorile îți dădeau imaginație, așa că: Ce copertă a unei cărți o urăști din tot sufletul, și ai vrea să o schimbi, dacă ai avea ocazia?

De obicei nu sunt genul de persoană care să se plângă de coperțile cărților. Sunt mulțumită cu ce mi se oferă și nu fac mofturi. Dar! Cartea asta! Mă jur, este cea mai hidoasă copertă pe care am văzut-o, mie nu-mi place deloc. Dacă lăsa doar castelul pe fundal, parcă mai era cum mai era, dar nuuu. Hai să punem o față plutitoare! (și plâng, pentru că originalul din franceză are niște coperți atât de frumoase ;w; și în caz că nu am vorbit încă de cartea asta, îi va veni rândul în noul in-my-mailbox ~)

7. Biologie: Tuturor ne plac animalele, și nu cred că există cineva care să nu iubească un animal, oricât de drăguț sau înspăimântător ar fi el. Postați mai jos o imagine a unei cărți în care apar astfel de vietăți.

Pisici! Pentru că nici măcar oaia fantastică nu a putut câștiga împotriva a 320 de pisici negre. Nu am citit încă cartea, deci nu știu ce altceva să vă zic.

8. Engleză: Mulți cititori au în bibliotecă literatură internațională, așa că presupun că printre sumedeniile de cărți, se strecoară și un autor preferat. Ce scriitor american sau englez vă place cel mai mult? Descrieți-i ideile în trei cuvinte, sau modul de-a scrie.
Erin Morgenstern, scriitoarea Circului nopții, pentru că modul în care se joacă cu acele cuvinte și le îmbină este fascinant. Știe să atragă atât prin modul de scris, dar și prin personaje credibile și gata să-ți accepte iubirea și tot ce-i înconjoară scriitura este pur și simplu magic. Stilul ăla, aaah!!

9. Muzică: Să asculți muzică este ceva relaxant, care te face să zâmbești, iar cea împletită cu cititul este cu atât mai bună. Aveți vreo carte care să vă fi făcut să cântați (la figurat) de fericire, atunci când ați terminat-o? Sau o melodie care să o fi descoperit în vreo carte? 
Nici o carte nu prea m-a satisfăcut îndeajuns încât să cânt de fericire, dar am urlat și oftat din plin la Umbra vântului. Cel mai satisfăcător sfârșit din absolut toate cărțile pe care le-am citit până acum. Iar ca melodii, Murakami stă întotdeauna ca paznic solitar al cunoștințelor mele muzicale (eu prefer să ascult playlisturile de pe 8tracks cu melodiile din cărțile lui).

10. Dorință: Sunt ferm convinsă că există o carte pe care vă doriți foarte mult să puneți mâna. Care este aceea și de ce vreți atât de mult să o citiți?
Pentru că am rămas complet entuziasmată de leapșa asta, aici o să pun cărțile pe care mi le doresc neapărat (și vă atenționez, nu sunt puține). Ghidându-mă după diferite recomandări de pe oriunde și gusturile mele generale, ceea ce urmează încă-mi doresc cu o inimă arzândă (nu, nici eu un știu ce am vrut să spun în această ultimă propoziție):
Numele vântului de Patrick Rothfuss. La naiba cu seriile fantasy extraordinar de lungi și extraordinar de scumpe. Păstrez seria asta pentru Crăciun, poate îmi conving părinții că este un cadou numai bun. Dar sunt al naibii de curioasă și deși nu am repertoriu gigantic în acest gen, fantasy este clar unul dintre preferate!
Inheritance Almanac care este practic un almanah în engleză cu lumea din Eragon *plânge într-un colț*. O să mi-o iau cu prima ocazie (probabil după convenția din octombrie) pentru că pur și simplu nu-mi pasă și iubesc seria prea mult ca să nu.
Child Thief de Gerald Brom este varianta mai dark a lui Peter Pan și nu puteți să-mi spuneți că asta nu e cea mai mișto idee pe care ați întâlnit-o. O altă carte super scumpă. O să ajung să mă dau cu capul pe pereți la ritmul ăsta.
Cam orice prind de Neil Gaiman (sunt atât de curioasă să citesc ceva de la el!), Murakami și Rainbow Rowell (în privința ei, vreau să văd dacă toate laudele își au merit). 
Șiii, o listă cu cărți recomandate de Erin Morgenstern pe care instinctul îmi spune să le citesc cât mai repede: Alias Hook (o altă idee de prin Peter Pan, în care Hook este de fapt un personaj pozitiv, plus că mai e și ceva romance!), Vanishing Act (despre care știu prea puține, dar îmi sună interesant), Manual of Detection, State of Wonder, Cloud Atlas. 
Având în vedere că nu am scris nici jumătate din ce vreau, v-aș ruga să facem un minut de liniște pentru portofelul și timpul meu. 

Mai departe, tagul îl primesc bobiță, Oana și Gabriela dar oricine vrea să răspundă la aceste întrebări, este liber!
Revin, sper, diseară cu recenzia la Iedera de Grazia Deledda. Să aveți o zi faină și un an nou școlar care să fie plin de reușite! (o spun de parcă mâine începem, dar având în vedere că eu o să îmi mut lucrurile începând de mâine, îmi e de înțeles greșeala și entuziasmul). 




06.09.2014

Bun venit din nou la școală (deși nu încă)



Ok, cred că o să fiți surprinși să aflați câți optimiști și oameni pro-educație urmăresc pe tumblr. Și poate că la fel de uimiți o să fiți când o să vă spun că eseul meu de sfârșit de clasa a zecea la engleză a fost pe subiectul: cum să înveți. Pentru că deși mă plâng des de școală și observ golurile din sistemul nostru educațional, încerc să mă folosesc de părțile lui bune. Pe scurt, o să încerc să scriu mai jos câteva sfaturi pe care le consider folositoare (și voi adăuga un read-more pentru că chestia asta s-a făcut mult mai lungă decât credeam eu că va fi).
  • Cel mai și cel mai important punct este să te bucuri învățând. Dacă o să înveți cu silă, nu o să se numească învățat. Nimeni nu-ți poate băga pe gât o informație pe care nu o dorești și chiar dacă trebuie să stai fixat într-o bancă și să asculți, asta nu înseamnă că îți și intră în cap. Atâta timp cât nu o să vrei să înveți, nu o vei face. Important este să îți schimbi atitudinea față de învățat în general. Nu te gândi la școală și la lecții ca la o obligație ci ca la un mod inteligent de a-ți petrece timpul liber. La fel ca și cititul! Când schimbi modul în care îți vezi îndatoririle, încep să nu mai fie îndatoriri. Totul depinde de perspectivă, iar dacă vezi studiul ca un mod de a pierde timpul, atunci eu nu te pot ajuta, iar această postare nu este pentru tine.

05.09.2014

Cimitirul cărților uitate



Nici măcar nu știu cum să încep să vorbesc despre seria asta... O să o iau încet,  o să-mi vărs toate sentimentele, așa cum fac de obicei, iar voi vă veți bucura să mă vedeți suferind (fie într-un mod bun sau mai puțin bun), fără să las spoilere în urmă. Fair trade.

Pe scurt, seria asta m-a lăsat... goală. Nu neapărat în sensul bun. A fost atât de evident cât de mult am putut iubi prima carte, cât mi-a plăcut cam aproape tot la ea și cât de satisfăcută puteam să fiu de sfârșit. Acum am impresia că următoarele două cărți din serie nu și-au avut rostul. Nu știu dacă chiar așa este, însă în mintea și în inima mea, mai departe de Umbra vântului nu există decât două cărți care mi-au mai crescut numărul de cărți citite pe goodreads.

Presupun că totuși mai urmează volume în această serie? Pentru că altfel dezamăgirea mea ar fi și mai uriașă. Îmi place Zafon. Îmi place cum scrie și ce scrie, deși uneori aveam impresia că încearcă prea tare să combine misterele, să mărească intrigile. Nu am văzut rostul celei de-a treia cărți, în afară de câteva detalii ce fac parte din trecut și promisiunea că aventura personajului principal va continua. Dacă pe bune, sau e doar un mod de a o spune, nu știu.

Personal, mi-au plăcut mult mai mult cărțile care l-au urmat pe Daniel Sempere (și anume prima și a treia). A doua a fost o amețeală de lucruri confuze și întâmplări în care nu știu dacă să cred sau nu, iar deși un volum bun, cel de-al treilea m-a dezamăgit prin sfârșitul deschis. A fost o schimbare de stare atât de groaznică de la „sunt așa fericită de cum s-a terminat primul volum” la „nu știu ce să mai cred despre această serie”. Pentru că mi se pare că începe o carte care este împinsă de la spate doar de ură, confuzie și dorința răzbunării. Și înțeleg că ăsta este stilul lui Zafon, însă... Nu știu, poate că este totuși plictiseala care vine după ce citești mai multe cărți de același autor. Te saturi. De asta și evit de obicei să fac asta (damn series).

Însă nu. Nu spun că seria aceasta sau că ceea ce scrie Zafon este rău. Din contră, m-am bucurat de ceea ce am citit și am parcurs relativ rapid paginile care mi-au fost puse la dispoziție. Doar că... mă așteptam la altceva. Dar am iubit fiecare personaj care mi-a fost aruncat în cale, am urât persoanele care o meritau și am fost un cititor cuminte care a fost lăsată pe mâna unui scriitor cu mult prea multe intrigi. Poate că a fost și lipsa mea de obișnuință cu astfel de subiecte.

Mă repet. Este o serie bună, încă îl recomand pe Zafon, însă asta e părerea mea de acum, din momentul acesta imediat după terminarea cărților. Sunt puțin indignată de turnura evenimentelor, puțin curioasă de ceea ce ar urma și puțin îngrijorată pentru soarta unor personaje de care m-am atașat. Voi lăsa grijile astea în mâna autorului, pentru ca el să le facă dispărute din mintea și inima mea cu încă o carte. Până atunci, eu tot vă recomand Umbra vântului, întreaga seria dacă doriți, iar una peste alta, pentru mine tot Cimitirul primește:

4/5

Nu mă încred în oamenii care consideră că au mulți prieteni. E un semn că nu-i cunosc pe ceilalți.

-Arăți foarte rău.
- Indigestia.
- De la ce?
- De la realitate.
- Poftește la coadă.

Orice labirint își are minotaurul său.

În clipa aceea singurul lucru care mi-ar fi putut oferi vreo satisfacție era să dau foc întregii lumi și să ard odată cu ea.

Orice operă de artă este agresivă. Iar toată viața artistului e un război, mic sau mare, începând cu el însuși și cu lamentările lui.

Ne petrecem o bună parte a vieților noastre visând, mai ales când suntem treji.

Știi care-i partea bună cu inimile frânte? Că nu se pot frânge cu adevărat decât o singură dată. Restul sunt zgârieturi.

Oamenii normali aduc pe lume copii; noi, romancierii, aducem cărți.

Adevărul e ceea ce doare.

Lumea e foarte mică atunci când n-ai unde să te duci.

În viața asta se iartă totul, numai spunerea adevărului nu.

Sunt vremuri și locuri în care să fii nimeni e mai onorabil decât să fii cineva.

Pe scurt, săptămâna asta nu s-a dovedit a fi atât de productivă. Mai am două zile, dar mă îndoiesc că voi duce prea multe cărți la bun sfârșit. O să mai înceapă un read-a-thon, odată cu școala, însă durează două săptămâni, și am hotărât că voi profita din plin și de acesta. Profitoarea de mine. De fapt, doar încerc să-mi găsesc motivația. Voi cu ce vă mai delectați poftele literare? Eu m-am apucat de Iedera de Grazia Deledda (dacă se pune prefața) și îmi ocup serile cu fanfiction-uri care mai de care mai dubioase. Yep, living life to the fullest. Acum sunt obosită și plictisită, deci o să închei urându-vă vouă o zi mai grozavă ca a mea! ~ (pe scurt, pesimismul obosește și Zafon se răzbună pe mine)

02.09.2014

August Wrap Up

Sau Sara devine și ea cool. Intru în rândul oamenilor și mă apuc și eu de wrap-ups. De fapt, nu fac asta ca să fiu cool (sunt deja!), ci mai degrabă ca să pot să văd evoluția mea, să pot ține cont de ce am făcut în afară de citit, și tot să fiu mândră de numărul pe care l-am atins. Fără altă vorbăraie, wrap-upul de lună august. Nu-mi vine să cred că a trecut doar o singură lună, am impresia că a trecut mai mult, dar mă rog.


Primele cărți pe care le-am terminat au fost al treilea și al patrulea volum din ciclul Moștenirea, și mi-am dus la bun sfârșit aventura (strigați ura) Eragon. Aici este rant-ul meu plin de sentimente și lacrimile copilăriei.

Datorită unui club de carte, am ajuns să citesc și Ready Player One, carte în engleză, care încă nu a fost tradusă și în română. Am sfârșit prin a-i da 3/5, iar recenzia e aici.

Am continuat cu o carte pe care am primit-o de împrumut, Adio, domule Chips, față de care nu aveam așteptări, și care nici nu m-a impresionat prin ceva anume. O lectură de 2/5, recenzia aici.

Am sfârșit luna cu Umbra vântului, o lectură foarte foarte bună, și recomand cam orice carte peste care dați de Carlos Ruiz Zafon. Aici recenzia.


Deeci, am ajuns la un număr de cinci cărți luna asta! Ceea ce e foarte bine! Se putea și mai bine, mult mai bine, însă media mea e cam 5 și am reușit să ating această medie, ceea ce este perfect. Nu cred că am citit într-o lună mai mult, însă de aia mai sunt și alte luni: să încerc.

Susținem lectura


S-a început inițial prin proiectul Lissei și a lui Sayuki, prin care doreau ca oamenii să înceapă să citească. Se continuă cu alăturarea unui proiect asemănător, prin care se dorește promovarea lecturii și insuflarea dragostei de carte pentru oamenii care nu o (mai) au.

Însă eu? Eu nu cred că poți convinge pur și simplu oamenii să înceapă să facă lucruri cu care nu sunt obișnuiți, nu cred că simpla existență a unor campanii pot influența cu ceva decizia cuiva. Însă cred că oamenii pasionați pot să mute și munții dacă-și propun. Momentan vrem doar să mutăm ideile preconcepute ale persoanelor secolului XXI la coșul de gunoi, lăsând cale liberă măcar spre încercarea de a citi, dacă nu și reușita. Eu cred că dacă există dragoste, și dacă această dragoste este exteriorizată (fie prin postări entuziasmate pe blog, fie prin inițierea unor proiecte), se poate schimba ceva. Dragostea cuiva față de ceva poate trezi dacă nu dorință, măcar curiozitate în inima ascultătorului. Și așa s-a mai născut o flacără în comunitatea cititorilor. Nu știu dacă se va stinge imediat, sau va cuprinde o pădure întreagă de hârtie, noi ne-am făcut treaba.

Echipa bibliocărți, împreună cu inițiativa lor, campania „O poartă deschisă spre lectură”, fac exact acest lucru. Își împărtășesc iubirea și pasiunea, lucrează împreună cu entuziasmul și motivația pe care ți-l dă ceva ce-ți place să faci, și reușesc să aducă oamenii împreună prin lectură.

Nu știu dacă faptul că și eu vreau să fac același lucru: să conving oamenii să citească doar din cauza avântului meu, iubirii mele, va schimba ceva, însă vreau să încerc.