17.07.2014

Poveşti cu sirene din cuvinte: pereţii sufletului meu




Mi-am întins amintirile pe pereți. O poză despre sine, un sărut cu fericirea, un ambalaj în care au fost ținute lacrimi, un bilet către minune. Un tablou cu prima experiență Alice în Țara Minunilor, cel mai iubit animal de companie împăiat. Un borcan cu toate slujbele pe care le-am visat și nu le voi avea, aparatul de fotografie cu care am prins cuvintele pline de iubire.
Când le-am privit, mi-au sângerat unghiile încercând să le dau jos.

16.07.2014

Haikyuu!! (Furudate Haruichi)


Let's talk about voleyball

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu o postare despre manga asta, însă în cele din urmă am mers pe ideea de „eh, la naiba, sigur că o să scriu!” Acum o săptămână și ceva am cerut câteva recomandări persoanelor care-mi urmăresc blogul de fanfiction-uri, pentru că eram într-o plictiseală maximă (și fără chef de citit-citit), și m-am ales cu Haikyuu! (care efectiv înseamnă voleyball)

Liceul Karasuno, odată cunoscut datorită performanțelor clubului de volei la naționale, a decăzut. Însă bobocii intră în club plini de entuziasm și dorință, iar datorită aptitudinilor lor mai speciale, revederea liceului la naționale nu mai este doar un vis îndepărtat.

Cine ar fi crezut că o manga despre sport mă va face atât de emoțională? Cu siguranță nu eu. Am început-o crezând, sincer, că mă va lăsa rece, indiferentă, din cauza celorlalte experiențe pe care le-am mai avut cu acest gen. În schimb, după ce am trecut de primele 20 de capitole (are peste 115 la momentul de față, și este încă on-going), am început să prind drag de ea.

De ce? Păi personajele sunt în primul rând cel mai important lucru care m-a ținut interesată. Majoritatea personajelor sunt masculine (începând cu jucătorii, continuând cu managerii și antrenorii), care este un lucru destul de trist (pentru că deși sunt și personaje feminine, sunt atât de puține și atât de rare), însă absolut toate, indiferent de gen sau poziția pe care o ocupă, au o personalitate bubuitoare, îi recunoști după modul în care vorbesc și modul în care se poartă, și ajungi să îi îndrăgești înainte să realizezi. Ajungi să le iubești gesturile și fețele amuzante (pentru că manga asta combină foarte bine genul sportiv cu comedia), alegerile și motivația. 



Și ajung la punctul central al acestei manga (și de fapt al oricărei lucrări de acest gen): motivația și munca continuă și asiduă pe care o depun cu toții. Niciodată nu este „îndeajuns de bine”, și atâta timp cât o mișcare se poate îmbunătăți, se va practica zi lumină până la reușită. Și exact asta îmi rupe mie cel mai mult sufletul. Să-i văd atât de pasionați, iubind atât de mult un lucru, având în ei atâta mândrie încât să nu se lase în jos nici în fața înfrângerii... Este o lecție despre lupta continuă pe care trebuie să o duci, și din păcate acest caz se aplică asupra tuturor lucrurilor pe care vrei să le faci în viață.

Eu o să fiu fată sinceră și o să recunosc că am încercat să urăsc unele personaje, care la prima vedere pur și simplu nu-mi intrau pe gât. Și Furudate mi le-a băgat totuși, unse cu miere și fapte bune, încât nu am putut să nu-i iubesc. Și cum să nu o fac, când sunt atât de umani, atât de cruzi cu ei, dar atât de îngăduitori cu alții? Atât de zdrobiți, dar având atât de mult speranță? 

Modul în care este construită povestea este iar unul care se potrivește cu sentimentul general al acestei manga: simpatică. Nu pot să spun că mi-aș rupe cămașa dacă cineva s-ar lua de serie în sine, sau de vre-unul din cuplurile populare (pentru că -surprinzător!- nu am nici un cuplu care să-mi placă în mod special), însă cu siguranță aș lua foc dacă cineva s-ar lua de personajele mele preferate. 


Și, pentru cei interesați în sportul ăsta, este un mod foarte bun de a învăța! Eu nu știu pic de teorie a acestui sport, nu aveam nici cea mai mică dorință de a afla ceva, și totuși acum știu poziții și diferite forme de atacuri și blocaje, doar pentru că trebuia să fiu atentă și să înțeleg ce naiba se petrece în timpul unui meci, haha. Dar este o bază bună, combină tare frumos utilul (a învăța despre volei), cu plăcutul (manga).

Nu știu exact să zic dacă se merită sau nu, pentru că acțiunea, deși te captivează (mai ales în timpul meciurilor, ah! numai mama știe câte unghii mi-am distrus ținând cu copilașii mei), pare leneșă, molcomă, pentru că cam așa este atmosfera generală, și este și o manga destul de lungă. Dacă însă vă interesează să aflați câte ceva despre minunățiile de la Karasuno, a apărut un anime în primăvară! Are 16 (sau undeva pe-acolo) episoade apărut momentan, este încă on-going, și se ține destul de bine după manga. 

If you only pay attention to what's above, you'll get tripped up from below.

Eu cred că am vorbit îndeajuns despre volei (deși de fapt nu am vorbit mai deloc despre sport în sine). Mi-am promis că mâine mă reapuc în sfârșit de Eragon, pe care l-am cam ignorat total în ultima vreme (a început și mama să citească seria și aproape o termină, în timp ce eu tot la volumul doi sunt T_T). Voi ce mai faceți? Ce mai citiți? Cum vă simțiți știind că s-a dus jumătate din vară? Eu aproape plâng.

12.07.2014

Pacific Rim



Pacifim Rim este genul de poveste inspirațională pe care încearcă să ți-o spună câte un film în fiecare an. Este și genul de poveste pe care fie o iubești, fie o urăști. Genul de poveste în spatele căreia vezi ceva, sau care te lasă rece. Eu de data asta voi fi de partea optimiștilor, deci voi încerca să vă prezint de fapt cât de mult înseamnă Pacific Rim pentru mine.

Filmul, după care s-a scris și o carte datorită succesului de care a avut parte, spune povestea întregii lumi, care trebuie să înfrunte teroarea kaijuu, monștri ce apar din fundul oceanului, și a căror scop este distrugerea omenirii. Însă ființe încăpățânate, oamenii găsesc o măsură de contraatacare: pilotarea unor roboți uriași, jaeger, ce ar putea face față monștrilor.

The Rangers are heroes. But like all heroes, they’re bound to find that time has passed them by. 

Acțiunea în sine este aceeași: încercarea oamenilor de a supraviețui. Dar aici nu este atât vorba despre acțiune în sine, ci despre personajele care o duc mai departe, despre modul în care povestea este spusă. 
Pentru a supraviețui, sunt strânse persoane din întreaga lume, și care duc pe umeri povara întregii lumi. Se trece peste orice problemă personală, se renunță la mândrie, doar pentru a duce la capăt o misiune, doar pentru a accepta un ordin care este menit să salveze. Japonezi, ruși, chinezi, americani, germani- toți strânși la Hong Kong, aducând lauri ultimilor jaegeri care se vor mai construi vreodată. Programul e mort. Dar dușmanii nu.

Dar se încearcă. Și până aici ajunge lumea. De aici începe mândria unui pilot, dorința unui novice de a trăi în mijlocul luptei, încercările oamenilor de știință de a mai afla încă un lucru, respectul tăcut pentru cel mai puternic. Și tot aici se creează legături între oameni, legături care poate ar fi fost imposibile pe timp de pace. Cunoașterea unui caracter prin remarci usturătoare și ajungerea la un punct comun prin nenumărate certuri. Oameni cu familii în spate, sau oameni cu familiile luptând alături de ei. Oameni fără familie, și oameni care au găsit în alții familie. Prietenii în ciuda impedimentelor și cel mai important, putere ce niciodată nu este atinsă de unul singur.

Creatorul filmului a spus că vrea să le arate fetelor că nu toate poveștile sunt neapărat povești de iubire, iar băieților că nu toți eroii sunt soldați. Și eu cred că a reușit din plin să facă asta, prin varietatea uriașă de personaje pe care le-a întrunit. 

Un bărbat care trebuie să-și înfrunte trecutul dureros pentru oricine, dar mai puțin pentru el. O fată care a luptat pentru a-și răzbuna familia, și puterea ei care atinge cunoștințele unui veteran. Oameni de știință obsedați, care ajung să-și regrete obsesia prin înfruntarea directă cu dorințe ce le credeau de neîndeplinit. 

Inspiration struck when inspiration struck, and sometimes it required you to get a load of junk and see what you could build.

Este o poveste despre înfruntarea propriilor demoni, în timp ce-ți stau în față și-ți cotrobăiesc prin minte și urmele pe care fiecare luptă o lasă, unele mai vizibile ca altele. Este o poveste despre iubire, dar despre iubirea dintre învățat și învățăcel, prieten și prieten, tată și fiu. Toate spuse prin aliajul de metal al roboților, prin colții ascuțiți și sângele albastru al unui kaiju.

It was part of Ranger folklore that sometimes when you dreamed about your Jaeger, the Jaeger felt your dream and moved with you. Raleigh believed it.

Cred că plăcerea acestui film constă în cât de mult apuci să te atașezi de personaje. Eu sunt și genul care trăiește un film, așa că nu mi-a fost prea greu să ajung să iubesc fiecare personaj în parte. Mai ales pentru că sunt umani, toți. Fac greșeli și regretă atât de multe lucruri, se luptă doar ca să cadă și să se ridice iar. 
Recomand să se vadă în primul rând filmul, cartea nu este pe-atât de bine descrisă. Dacă vă placă, abia pe urmă puteți citi și cartea, pentru că e plină de detalii noi despre personaje, de documente oficiale și alte lucruri care-ți prezintă și lumea reală, din afara ariei piloților. Dar da, uitați-vă întâi la film, cartea e greu de înțeles din modul în care e scrisă fără ceva imagini vizuale deja. Și știți că eu sunt pentru carte înainte de film mai întotdeauna! Aș putea să vorbesc de mult mai multe semne subtile din acest film, despre importanța piloților și a roboților și a constructorilor și a fiecărui personaj, însă asta ar însemna un post mult prea lung, cu mult prea multe spoilere. 


Tu ai răspunsul pregătit?


În caz că persoane sunt interesate în câteva discuții foarte interesante despre lumea Pacific Rim, și a văzut filmul, mergeți aici și aici

10.07.2014

Anime: Sezonul de vară

Aici o să fie doar câteva gânduri generale în legătură cu primele episoade ale câtorva serii anime pe care am început să le vizionez. Chiar dacă poate nu sunt atât de interesate persoanele care-mi urmăresc blogul, în ultima vreme nu am mai fost în stare să fac nimic altceva, așa că va trebui să vă mulțumiți cu atât. Am avut parte de trei din cele mai faine zile din viața mea săptămâna asta, deci încă sunt blocată în bula mea de fericire.

Anime: Kyousougiga


Aldnoah. Zero

  • chestia asta este foarte bună! îmi place ideea și are niște detalii foarte faine + animație bună
  • sunt și personaje pe care le iubesc, și personaje pe care le urăsc, însă de-abia aștept să aflu mai multe despre ele!
  • încă are plotul tipic pentru un anime din acest gen (mecha- roboți și spațiu și lupte), dar am propriile mele teorii în legătură cu acțiunea și vreau să văd dacă am sau nu dreptate
  • mi-a plăcut mult primul episod, sunt destul de sigură că voi continua să mă uit

Ao Haru Ride

  • nu pot să zic că-mi place în mod special manga, la momentul actual, dar am adorat începutul îndeajuns de mult încât să o numesc una din manga-urile mele preferate, deci am fost destul de entuziasmată de anime
  • începutul a fost destul de încet, se potrivește stilului, iar animația este superbă, personajele până acum arată tare bine 
  • nu prea mi-a plăcut primul episod pentru că nu au apărut decât personaje care nu-mi plac
  • s-ar putea să continui să mă uit totuși pentru că vreau să-mi văd copilașii (aka personajele preferate)

Barakamon

  • asta este una dintre dozele mele de fericire și drăgălășenie din acest sezon!!
  • are o idee drăguță, personaje adorabile, glume bune și o animație frumoasă, îmi încălzește inima și nu cred că există ceva ce mi-aș mai dori în acest anime
  • abia aștept următorul episod, mă face atât de fericită!!

Dramatical Murder

  • mi-a plăcut jocul și wow, anime-ul e de fapt tare bun???
  • se ține de plotul jocului și sunt curioasă să văd cum o să se termine tot
  • unele personaje arată foarte bine, altele mai puțin bine și abia aștept să văd fața personajului meu preferat, aah!
  • mă umple de nostalgie pentru anul trecut, deci normal că vreau să mă uit în continuare

Free! Eternal Summer

  • al doilea sezon al seriei, pe care abia așteptam să-l văd pe dash!!
  • personajele sunt marea mea iubire în seria asta, iar de când cu noul sezon, relația dintre ei s-a și îmbunătățit și mă ține tot timpul cu zâmbetul pe buze
  • însă voi spune și „aaah, băieți sexy!!”
  • amuzant și captivant, mie chiar îmi place
  • curioasă să văd cum vor evolua lucrurile, însă între timp mă voi îneca în scene amuzante și drăguțele de personaje

Gekkan Shoujo Nozaki-kun

  • nu mă așteptam să-mi placă atât de mult!!
  • e amuzant și drăguț, cu personaje care știu să se facă plăcute și ia ideea de comedie romantică și face ceva nou din ea
  • ironia situațiilor și personalitatea personajelor, doamne, totul e atât de amuzant
  • practic, celălalt show care mă umple de drăgălășenie și mă face să râd

Glasslip

  • începutul a fost tare frumos, la fel și animația
  • nu-mi prea place mie personajul principal, însă celelalte sunt tare drăguțe și vreau să aflu mai multe despre ele
  • sunt curioasă, deși sunt sigură că o să-mi rupă inima și o să mă enerveze din cauza personajelor care nu-mi plac 

Sword Art Online II

  • cred că sunt printre puținele persoane care sunt interesate de acest al doilea sezon???
  • însă mie chiar îmi place seria asta, Asuna este una dintre personajele mele preferate, o ador, ador cuplul pe care-l face cu Kirito și normal că vreau să văd mai mult
  • deși arcul gungale nu este unul dintre preferatele mele, tot vreau să-l văd animat pentru că ideea în sine e bună, are un plot destul de puternic și totuși, vreau să văd și volumul șapte animat ;w;

Tokyo Ghoul

  • nu am citit manga, sunt nouă în universul tokyo ghoul
  • deși are unele secvențe pe care stomacul meu nu prea le-a suferit, nu este atât de de speriat (mai mult gore- sânge), dar nimic ce nu pot suporta până acum
  • primul episod m-a făcut tare curioasă în legătură cu tot ce se întâmplă și cu personajele care încep să se adune

Probabil că o să mai încerc și Kuroshitsuji (Book of Circus), Tokyo ESP și Zankyou no Terror, care mai au încă puțin și apar. Există un post cu exact aceeași informație, în engleză, pe tumblr. Leontina, promit că nu am uitat de recenzia pentru „Visătoarele”, și cu prima stare pentru o recenzie, o să o scriu, îmi pare rău! 

03.07.2014

Bookshelf Tour and Book of Books Tag


O să încep mai degrabă cu leapșa, pe care am primit-o de la Dubhe, mulțumesc frumos! În ce constă? Trebuie să scrii cuvântul „book” cu ajutorul cărților, însă făcute turn. Eu am fost puțin leneșă și am folosit de două ori același O făcut. Și de folosit cărți, în mare le-am folosit pe aceleași, edițiile mele hardcover, pentru că nu am vrut să-mi stric ordinea de la rafturi, după ce ieri am stat două ore să mă hotărăsc cum să le aranjez. Dar așa arată rezultatul final, eu sunt destul de mulțumită de mine, nu mă așteptam să-mi iasă, să fiu sinceră, haha.

Și acum urmează să vă arăt biblioteca mea! În sfârșit rafturile pe care le aștept de luni de zile sunt în camera mea, și sunt extrem de fericită și mulțumită.


Asta este privirea de ansamblu, scuzați-mă că nu e prea multă ordine. Peretele din dreapta este tot plin cu postere, oups. Luminozitatea este foarte proastă, se va observa și mai rău în celelalte poze, pentru că nu am fereastră care să dea în exterior și este veșnic întuneric la mine în cameră. Acum, începând din partea dreaptă, o să iau la rând fiecare bucățică în parte și o să discut puțin despre ce am și despre modul în care am aranjat cărțile.



Raftul cel mai din dreapta este alocat strict pentru manga și cărți care au legătură cu Japonia. În stânga se începe șirul de Cosplay Gen și alte reviste, plus comicsuri făcute de români. Pe urmă am pus manga-urile mai voluminoase: Ookami Kodomo no Ame to Yuki (care este superbă, recomand filmul din toată inima), urmată de Solanin (care din nou, este o manga foarte bună, cu personaje reale și întâmplări care-ți distrug inima tot din această cauză, pentru că sunt atât de reale). Șirul se continuă cu Starry Sky, manga făcută după joc (și ăsta este volumul cu personajul meu preferat), Warcraft chestia am primit-o de ziua mea acum mulți ani. Pe urmă se încep puține chestii mai serioase: ghidul National Geographic Travel cu Japonia, și o mică carte veche despre artele japoneze... Și iar se revine la Kimi ni Todoke (o manga romantică tare drăguță), și pe urmă trec foarte repede la Attack on Titan/Shingeki no Kyojin, cu gore și blood și morți (6 volume momentan, plănuiesc să mi le cumpăr pe toate). Are you Alice? e una dintre manga-urile mele preferate, total inspirată de Alice în Țara Minunilor, dar ceva mai drăgălașă (și din asta plănuiesc să-mi cumpăr mai mult volume, doar că nu s-a mai ivit ocazia?). Pe urmă alte chestii romantice, We were there/Bokura ga Ita (pe care, pur și simplu nu pot să o citesc online, și în viața asta mi-am promis că o să cumpăr toate volumele). Only One Wish este un volum cu patru povestioare scurte care mie mi se pare tare drăguțe, vine de la autoarea Tokyo Mew Mew. Yotsubato! este o comedie adorabilă cu o fetiță mică și aventurile ei de zi cu zi, care sunt atât de drăguțe!! The Innocent am primit-o de ziua mea, este destul de interesantă, deși este o manga americană și asta se vede în subiectul abordat. Magi urmează, o chestie drăguță bazată pe toate poveștile din 1001 de nopți, foarte inventivă, amuzantă pe ici pe colo și uneori îți și rupe inima. Shugo Chara este o chestie drăguță, printre primele pe care le-am luat, și deși nu mai sunt așa atașată de ea, încă îmi place să o am în raft.

Ca și chestii drăguțe de pus pe lângă cărți, am pisicuța aceea, pe care am luat-o împreună cu grupul de prieteni, și fiecare dintre noi are o pisică din aia și este o amintire drăguță! Sus mai e o cărticică, Vei fi mereu prietenul meu, pe care am primit-o de la colega de cameră drept cadou de despărțire (deși va fi nevoie de mai mult decât 2 ani diferență de vârstă și o mutare la facultate ca să ne despartă), iar mai încolo este o cutiuță cu niște sushi de pluș făcut de mână pe care le-am primit de Crăciun, anul trecut, de la my secret Satan din clasă. Jos e un yoyo pe care nu știu să-l folosesc, o figurină din lut făcută de o prietenă cu un personaj de-al ei, și o mini-Mikasa (care este regina inimii mele, vezi Shingeki no Kyojin).


Și dacă credeați că cumva am terminat, aparent colecția mea de manga este destul de mare. Se continuă cu primul volum din Natsume Book of Friends (pe care am cumpărat-o doar așa, și m-a surprins cu cât de drăguță este de fapt), urmată de Beast Master (care se numără printre primele manga pe care le-am citit, și am luat-o de dragul amintirilor), și o ediție 3 volume într-unul din D. Gray-Man. În partea dreaptă-dreaptă sunt volumele în japoneză, două la număr momentan, din Yajirobee (una dintre manga-urile mele preferate, arta este superbă, iar traducere în engleză nu există, iar eu am vrut neapărat să susțin autoarea cumpărându-i lucrările). 

Mai puteți vedea un Tamagotchi rătăcit, cu care nu știu ce să fac, dar nici nu mă îndur de el, și pe urmă colecția mea mică de figurine (la care nu o să mai înșir numele, pentru că cred că deja v-am plictisit cu asta). În spate e un evantai pe care l-am primit de la un unchi și nu știam unde altundeva să-l pun. 


Aici am unit două poze, pentru că e cam gol raftul ăsta. În partea stângă este raftul de preferate: Eragon, Copila Stea (este pur și simplu adorabilă și plină de tâlc, recomand!), Mândrie și prejudecată (una dintre cărțile mele clasice preferate) și Ultima împărăteasă (primită de ziua mea anul trecut, o surpriză foarte plăcută, deși prezintă o realite crudă a vieții la curtea Chinei), apărate de o zână adorabilă pe care am cumpărat-o de la mare acum mai bine de 6 ani, iar lângă sunt niște cartonașe desenate tot de o prietenă, pentru că ce poate fi mai frumos decât să-ți susții prietenii artiști? În dreapta este colecția de cărți în engleză, din care lipsesc trei cărți care sunt la împrumutat momentan. În cea mai dreaptă dreapta este o cutiuță în care îmi țin semnele de carte și niște hârtii și păpușele mărțișor (pe care le ador, sunt adorabile). Un minion de la un Happy Meal e lângă, iar la mijloc o piatră pictată de un unchi, pe care am primit-o când am împlinit 10 ani, iar mai încolo e și un glob „de zăpadă” (dar de fapt are steluțe) pe care mi l-a luat mama când eram mai mică.


Și în sfârșit soldatul. Mai rezistați, promit că nu mai e mult! În spate de tot am seria Sânge Albastru și Academia Vampirilor, pe care sincer nu cred că le voi mai citi vreodată, și cred că în cele din urmă voi face o postare cu schimb de cărți, doar ca să scap de ele. În față, în dreapta sunt cărțile de Murakami, iar în stânga mai multe cărți puse doar că au aceeași mărime, citite toate (și în caz că ați fi interesați într-o recenzie la vre-una dintre ele, dorința voastră e poruncă pentru mine). Puiul ăla mic nu mai știu de unde-l am, dar e adorabil, iar mai încolo e o văcuță pentru prins cartonașe și remind-uri, însă eu am pus un cartonaș cu un ou de paște (e acolo de 3 ani) și o păpușă mărțișor, ca să-i măresc și mai mult drăgălășenia.



Pe rândul din spate, începând cu stânga, sunt câteva cărți pe care le-am citit, urmate de mai multe pe care le-am luat pentru că erau ieftine/păreau interesant, cărți primite la premiere și oricum, cărți de școală. În față, în stânga sunt câteva cărți citite (A doua șansă și Valentine sunt singurele necitite), iar acei doi miri sunt acolo pentru că-mi aduc aminte de profa mea de română din generală, de la care am și primit cele două volume de Eseuri. În partea dreaptă-față, sunt cărțile pe care aș vrea să le citesc cât de curând (Swan, primul volum din În căutarea timpului pierdut, Prep, Marele Gatsby și Caminante sunt doar câteva dintre ele). Iar globul acela e frumos și ca o metaforă, citind călătoresc în întreaga lume.


Și un alt raft cam gol (nu-i problemă, o să se umple el la un moment dat). În spate sunt cărți mai vechi, împreună cu două volume de poezii și seria Fetele Gallagher și Iubitul Virtual (care nici nu cred că e al meu în întregime, dar whatever). Cele două cărți singuratice sunt cărțile pe care le-am început, dar încă nu le-am dus la bun sfârșit (Sanctus și Interminențele morții), iar pe lângă se observă o Matryoshka, cele patru parfumuri pe care le dețin, toate cadouri, și trei cutiuțe cu cerceii pe care-i port cel mai des. 

Și ăsta-i finalul! Ok, este un post foarte lung, sunt destul de sigură că între timp v-am plictisit, însă sper să fi considerat puțin interesantă postarea, știu că eu una ador postările în care lumea-și arată biblioteca (îmi unge sufletul să știu ce au alții și cum își aranjează cărțile). Leapșa nu o voi da mai departe pe obligate, deci cine dorește, poate încerca! Să știți că e foarte amuzant și îți dă o satisfacție imensă odată de ai trecut de prima literă. Și de-asemenea, oricine mai dorește, oricine mai poftește, poate de-asemenea să-și împărtășească frumusețea de bibliotecă! ~ Eu am terminat cu postarea asta, acum voi fugi să mai citesc dintr-un fanfiction pe care l-am descoperit în telefon și care e foarte bun și care mă cam distrage de la Eragon, dar tot citit se numește. 

Voi ce mai faceți? Deși aici plouă groaznic de tare, sper că aveți parte de o zi mai frumoasă.

02.07.2014

Social Media Book Tag



Am primit o leapșă tare drăguță de la Dubhe, mulțumesc frumos! O să primesc câte o rețea de socializare, iar fiecare vine cu câte o întrebare despre cărți! Ei, v-am spus eu că sună fain!

Twitter: Cea mai scurtă dintre preferatele tale
A trebuit să umblu pe goodreads ca mai întâi să-mi văd preferatele, și pe urmă să mă gândesc care e cea mai scurtă, însă Mic dejun la Tiffany câștigă acest titlu. Nu o am în bibliotecă, am cumpărat-o ca și cadou și mi-am permis o seară fără nimic altceva în afară de citit, doar ca să o termin. M-a distrus emoțional, așa puțin, este foarte frumoasă și cred că are doar în jur de 100-150 de pagini (nu mai țin minte cu exactitate, știu doar că era subțirică).

Facebook: O carte pe care toată lumea te-a presat să o citești
Ha, nu cred că am așa ceva. În primul rând, nu prea am persoane care să mă preseze, iar dacă au făcut-o, încă nu am citit cartea respectivă (Umbra vântului, da, despre tine vorbesc). Însă pot să zic că am citit Orașul Oaselor și Să nu mă părăsești „presată” de popularitatea uriașă de care se bucură în rândul iubitorilor de cărți, și de ambele am fost dezamăgită (iar ambele recenzii se regăsesc și pe blog, deși recunosc că am fost cam rea în legătură cu prima carte menționată- deși pe bună măsură).

Tumblr: O carte pe care ai citit-o înainte să fie cool
Eragon? Pot să zic că a fost cartea asta, în România găsesc odată la 126 de oameni câte o persoană care a citit cartea asta, deși comparativ cu faima pe care a avut-o prin America, am fost ani lumină întârziată. Altceva nu-mi vine în minte, pentru că tot ce am citit și e relativ cool, am citit-o tocmai pentru că se presupunea a fi cool, iar restul cărților citite sunt fie clasici, fie cărți care nu au fost cool și deși eu aș vrea să fie, nu sunt.

Myspace: O carte despre care nu îți amintești dacă ți-a plăcut sau nu
Toate pânzele sus! de Radu Tudoran. Știu că am citit-o într-o vară, pentru la școală, și știu că nu mă capta în mod special, dar acum că stau să mă gândesc, nu-mi amintesc nimic din părerile pe care le aveam despre cartea asta. Îmi vine în minte un singur personaj din cartea asta, iar în rest sunt în ceață cu orice altceva.

Instagram: O carte atât de frumoasă încât a trebuit să îi faci o fotografie
Cam un sfert (nu chiar, dar pe-acolo) din instagramul meu are poze cu cărți, însă cea mai cea este cu siguranță The Night Circus, are onoarea de a fi fost fotografiată de 2 ori, dar și aceea de a fi veșnic în inima mea din cauză că este s-u-p-e-r-b-ă!

Youtube: O carte care ți-ai dori să devină film
Înainte să-mi nominalizez aici preferințele, țin să spun că poate există totuși film, însă eu nu sunt la curent și sper că voi fi scuzată. Acum, pe lângă bineînțeles, The Night Circus, despre care totuși are drepturile de filmare cumpărate și se zvonește că ar putea să apară în 2017, aș mai zice Copila Stea, Fahrenheit 451 (deși parcă era un film?), Fetele Gallagher (ca și serie cred că ar fi drăguță, dacă s-ar face cum trebuie), și implor după remake-uri pentru Eragon și Hoțul de cărți. 

Goodreads: O carte pe care o recomanzi tuturor
Contele de Monte-Cristo! Clasicii nu vor muri niciodată, iar Alexandre Dumas este un geniu, iar această carte este printre preferatele mele, iar ca să mai pomenesc și de un român, Cireșarii de Constantin Chiriță pe care îi văd ca pe o lectură obligatorie (am citit un volum pe zi, la țară, atât de îndrăgostită eram de seria asta).

Și asta a fost! M-am simțit puțin mai melancolică, m-am dus mult spre ultima parte a copilăriei mele cu câteva dintre cărțile menționate, dar totul e bine când se termină cu bine. Mâine voi posta și cealaltă leapșă pe care am primit-o, împreună cu un tur al bibliotecii mele (pentru că da!! în sfârșit am rafturi!!). Până atunci, invit la completat această leapșă pe bobiță și Andreea ~

Eragon de Christopher Paolini


Am stat să mă gândesc dacă să scriu recenzie la primul volum, și după să termin cu o părere generală despre întreaga serie, sau să aștept până la final, însă cum sunt extrem de plictisită și alte idei pentru o postare nu am, iată-mă!

Povestea cu Eragon am scris-o de cel puțin trei ori pe blog, are o mare bucată din inima mea și mi-a făcut întreaga copilărie mult mai fascinantă. Acum este prima oară, de când am pășit oficial în adolescență, când am îndrăznit să mă apuc să recitesc seria, urmând să o încununez în cele din urmă cu al patrulea și ultimul volum, care este încă necitit. A fost o decizie bună, deși eram terifiată la gândul că s-ar putea să nu-mi placă ca și-n copilărie, însă toată lumea care mă îndemna să o citesc m-a ajutat enorm.

Trecând la partea serioasă, cartea relatează povestea lui Eragon, un simplu băiat dintr-un orășel mic și izolat din Alagaesia, care în una dintre expedițiile sale vânătorești, se trezește în față cu o piatră frumos șlefuită, însă în curând ajunge să afle că nu este doar o simplă piatră, ci un ou de dragon. Din momentul în care noul dragon apare, forțe încep să se dezlănțuie în întreg regatul, iar Eragon este nevoit să înceapă o cursă nebună care-l va purta pe tărâmuri pe care nu va credea să le vadă vreodată, nevoit fiind să crească și să învețe cu fiecare pas făcut.

O Doamne, o să fiu atât de subiectivă, încât nici nu o să se mai poată numi recenzie, sau ceva pe lângă. Am fost fascinată de ideea că această carte a fost scrisă de Paolini când avea numai cincisprezece ani, am avut încă de pe când am aflat o admirație mocnită pentru ceea ce a putut face (mi-am promis, în adâncul inimii, că voi termina și eu o carte până voi atinge acea vârstă; problem solved and deleted). Însă să gândim puțin logic: el a reușit să creeze o lume, o hartă, și cel puțin patru limbi diferite vorbite pe teritoriul Alagaesiei, ceea ce nu este totuși o joacă.

Mi-a plăcut! Poate nu la fel de mult ca pe când aveam 8-9 ani, însă mi-a plăcut îndeajuns de mult. Stilul de scris este relativ simplu, mă întreb încă totuși cum de-am putut înțelege totul pe-atunci. Însă este clar că această carte a avut un impact puternic asupra mea, deoarece amintirile mele cele mai puternice erau legate de acest prim volum, și doar vreo 2-3 de următoarele pe care le-am citit. M-am reîntors cu mare drag la eroul ce abia a atins vârsta bărbăției (șaisprezece ani) și la dragonul său.

Personajele au fost foarte plăcute. Din nou, am cam uitat în întregime modul în care se comportau, însă mi-am reamintit plină de nostalgie înțelepciunea dragonilor, frica oamenilor, vitejia celor ce au un scop pregătit. Nu cred că există personaje care să nu-și fi avut acțiunile justificate într-un fel, care să nu fi reușit să se facă plăcute în inima mea măcar un pic. La un moment dat devenisem puțin supărată din cauza comportamentului lui Eragon, dar a trebuit să-mi reamintesc cât de grozav este el de fapt, și modul în care a rezistat la schimbul brusc al vieții lui, la modul în care în mai puțin de un an, tot ce știa s-a dovedit o minciună. Evoluția lui, ca personaj, este foarte plăcută, și la sfârșit am închis cartea mândră că a reușit să treacă, alături de toate celelalte personaje, de obstacolele pe care le-a întâlnit în cale.


Am auzit atâta lume vorbind cum cartea asta e inspirată de Tolkien etc și am ajuns la concluzia că mă bucur să fi început călătoria spre fantasy cu ceva mai ușor, astfel scăpând de ochiul critic pe care greii genului mi l-ar fi format. De-asemenea, am citit cum că lumea din Eragon nu este atât de bine explicată ca în alte cărți, dar sincer, nu am simțit nevoia să-mi fie explicată. În situația în care se regăseau personajele, explicațiile politice și problemele interne ale cărții care mi-au fost date, au fost de-ajuns. Cartea asta nu este povestea unui teritoriu întreg (deși se va răspândi încât să cuprindă în febra acțiunii toată Alagaesia), ci mai degrabă a evoluției lui Eragon. S-a pus accent pe personaje, și sincer pentru mine asta contează la fel de mult ca o poveste antrenantă. Dacă personajele sunt „iubibile”, atunci totul e bine. Și aici a fost.

Să fim serioși totuși, o carte cu dragoni? Poate fi ceva mai fascinant? Să nu mai spun că întâlnim pitici, elfi, urgali și alte creaturi de care și de care mai puternice și bizare. Se creează un întreg „climat” și se regăsește o diversitate uriașă de tipuri de personaje și locuri. Acțiunea este alertă, te prinde repede, și rarele momente de respiro sunt pline de glume drăguțe și întâmplări relativ hazlii, sau oricum, făcute să-ți încălzească inima.

Sincer, sunt doar plină de iubire și nostalgie, cartea asta va avea mereu un loc special în inima mea, orice s-ar întâmpla în cele din urmă. Cum am spus, copilăria mea întreagă a fost colorată de această serie, și și acum îmi doresc ca dragonii să existe (deși eu știu, în adâncul sufletului, că ei sunt reali) și să am parte de o aventură ca a lui Eragon, să devin și eu o forță îndeajuns de puternică încât să schimb lumea (deși sunt, chiar și așa, în viața asta).

În onoarea vremurilor apuse care totuși aduc fericire chiar și acum, cartea primește:

5/5

Ca niște fire de nisip, timpul nu poate fi oprit să curgă. Anii trec, fie că vrem sau nu... dar ne este dată puterea amintirii. Ceea ce s-a pierdut poate încă să trăiască în amintirea noastră.

- Asta-i toată lumea noastră.
- Și e bună așa cum e.

Când îți pierzi voința de a te schimba și de a da piept cu viața, îți pierzi și valoarea. Ai de ales: apucă pe o cale și consacră-te acesteia. Faptele îți vor reda speranța și menirea.

Să afli cine ești cu adevărat, fără iluzii și fără cruțare, este un moment de iluminare din care nimeni nu scapă cu totul nevătămat. 

Ține minte că mulți oameni au murit pentru credința lor; e un lucru destul de des întâlnit, la urma urmei. Adevăratul curaj înseamnă să trăiești și să suferi pentru lucrurile în care crezi.

A ști și a fi sunt două lucruri diferite. Nici eu nu știam că exiști, înainte să dai buzna aici. Dar asta nu înseamnă că înainte să apari nu existai.

Indiferent de preț, trebuie să fii gata să te aperi, pe tine și pe cei pe care-i iubești.

Găsește-ți pacea acolo unde ești și simte-te bine cu ceea ce ești!


Luna asta va fi relativ ocupată, cum am zis și în postul anterior, deși sunt sigură că până voi pleca, voi mai scrie cel puțin două postări pe care le am plănuite de ceva vreme (și care din diferite motive, au tot fost amânate). Eu o să-mi continui recititul, sper că voi termina (dacă nu, cărțile astea vor fi plimbate trei sferturi de țară), iar până data viitoare, fie ca tăișul săbiilor voastre să rămână veșnic ascuțit.