15.12.2014

Regina diavolului de Jeanne Kalogridis


Se pare că în ultima vreme sunt destul de interesantă de romanele istorice pe care apuc să pun mâna și este o coincidență amuzantă și drăguță că ultimele mele lecturi în acest gen sunt ambele despre Caterina de Medici (uriașe mulțumiri în direcția Katerinei pentru că mi-a dăruit această carte!). Cunoscută sub o grămadă de alte nume, printre care și regina diavolului, de ce nu, ea este cea din spatele masacrului din noaptea Sfântului Bartolomeu, care a sfârșit cu moartea a o mie de oameni și cu schimbarea dinastiei Franței. Poți citi recenzia la cealaltă carte aici.

Chiar mi-a plăcut cartea asta și în special mi-a plăcut faptul că i-a fost prezentată viața încă de pe vremea când era doar o copilă care trăia la Florența, sub protecția mătușii sale (pe care apropo, am adorat-o cumplit), dar niciodată cu adevărat în siguranță, în mijlocul unui război civil, fiind nevoită chiar să devină prizonieră pentru mai mulți ani. Însă îi vezi toate treptele evoluției, modul în care a trebuit să accepte deciziile pe care alții le luau pentru viitorul ei, modul în care a devenit rece și calculată, gata să sacrifice orice pentru tot ce i se părea că e mai bine. O vezi devenind regina care trebuie să fie îndeajuns de cumplită încât să asculte alții de ea, dar îndeajuns de blândă încât să primească iubirea și adorație de care un monarh are nevoie pentru a domni în liniște.

Îmi place de Caterina de Medici ca figură din istorie în general, dar îmi place în mod special atunci când este prezentată în cărți care folosesc narațiunea la persoana întâi. Mă simt mai aproape de un personaj care altfel nu e nimic altceva decât un portret inexpresiv dintr-un lung șir de conducători. O admir pentru determinarea ei, pentru disperata căutare pe urmele iubirii și fericirii. A fost cea mai umană dintre toți, în nevoile ei egoiste și deceziile înțelepte, care însă au dus la consecințe atât de nedorite de către regină. O iubesc atât ca o conducătoare a Franței care a dorit binele țării care a adoptat-o și a familiei ei, cât și ca femeia care a supraviețuit într-o societate în care bărbații adorau să calce în picioare femeile.

Însă această carte este mai degrabă despre o Caterina mistică, Caterina astrolog și Caterina care crede în magie. Aici, istoria este în strânsă legătură cu practici „diavolești”, cu sacrificii de sânge și cu talismane magice. Aici, viața poate fi cumpărată de la demoni și dată celor care sunt îndeajuns de curajoși să facă alegerea corectă. Încă nu știu exact dacă mi-a plăcut acest aspect sau nu, deși a fost destul de ciudat. Povestea, actuala și adevărata poveste, își pierde din realism atunci când adaugi astfel de detalii, iar din păcate eu caut ceva real în toate cărțile pe care le citesc.

Dar Regina diavolului m-a făcut să simt ceva, m-a făcut să mă gândesc la situația personajelor și să o analizez de-aproape. M-a absorbit în toate acele întâmplări, m-a lăsat fără aer și doritoare de mai mult, chiar dacă știam deja ideile principale. M-am simțit de parcă aș alerga împotriva timpului, cu speranța că voi ajunge la sfârșit înaintea poveștii, pentru că poate-poate aș fi reușit să schimb ceva. A fost genul acela de lectură intensă, care te face să uiți că citești și care te face să te gândești numai la ce urmează atunci când nu citești.

Stilul autoarei este de-asemenea potrivit acestui tip de roman. Poate un pic mai simplu decât m-aș fi așteptat, a fost evident însă că autoarea și-a făcut temele, astfel încât termenii folosiți în domeniile astrologiei și vieții regale au fost impresionanți. De asemenea, pentru scenele triste (pentru că din păcate, atât de puțini monarhi au reușit să fie cu adevărat fericiți), am simțit durerea la fel de puternic ca și prima oară când am aflat despre ele, pentru că chiar și cu un stil simplu, ceva s-a mișcat în mine. Am putut să simt aceleași sentimente oneste și puternice de care sufereau și personajele; cumva s-a creat o legătură între mine și poveste. Și chiar și acum, după ce am terminat de citit cartea, sunt blocată. Au existat însă câteva detalii care nu mi-au plăcut, în ultima parte a cărții, iar cred că ăsta a fost principalul lucru care m-a dezamăgit la această carte: finalul. Aș putea să mă plâng de acele detalii, însă nu sunt așa de importante ca lucrurile bune pe care această carte le-a adus în lume.

Caterina de Medici are iubirea și admirația mea, și la fel și această carte, pentru că a reușit să o arate pe regină într-un mod reușit.

4/5

Vărul meu spunea adesea despre mama lui că e „cel mai aspru bărbat din familie”.

Ochii diavolului, îmi venea să spun, dar poate că trebuia să spun ochii Domnului. Pentru că diavolul poate să te înșele și să te ispitească, dar numai Dumnezeu împarte moartea și numai El poate să facă un om să sufere pe vecie.

Nimeni nu era mai loial decât el celor pe care-i iubea. Și sunt mulți care nu-s lângă el, dar ar fi trebuit să fie.

- Înțelegi că e posibil să fii bun și totuși să-ți distrugi dușmanii? Că, uneori, ca să-ți aperi propriul sânge, trebuie să-l verși pe-al altora?

Învățasem un lucru fundamental despre crime: chinurile victimei sunt scurte și trecătoare, dar ucigașul suferă pe vecie.

Posezi o inteligență neobișnuită pentru un bărbat și nemaiîntâlnită la o femeie.

- Te sperie viitorul. Dacă ești speriată, nu ai puterea să-i supraviețuiești.

Statuia își întindea aripile protectoare peste rănile întregului oraș.

Condițiile captivității mele fuseseră mult îmbunătățite, dar continuam să fiu o prizonieră a politicii.

Nu eram în termeni prea buni cu Dumnezeu, dată fiind lecția pe care o învățasem de timpuriu, cum că Universul nu e un loc unde să găsești dreptate sau ocrotire.

Poate că pentru noi o fi existând în Iad vreo pedeapsă mai blândă.

Domnul ne aude rugăciunile. Nu am avut curaj să-l întreb dacă le aude și diavolul.

 Numai inima cea mai puternică și mai iubitoare e în stare să dea piept cu forțele Întunericului de dragul celor pe care-i iubește.

La momentul actual sunt prinsă între mai multe cărți și oscilez mai mereu cu citirea lor. Încep să-mi fac planul de lecturi pentru vacanța de iarnă, dar ca orice plan al meu, sunt sigură că o să eșueze. Oricum, cartea de care am hotărât să mă apuc acum este Slujitorii regelui, primul volum din seria Femeia pirat, de Mireille Calmel, pentru că recenzia mai puțin bună a Leontinei nu m-a putut ține deoparte când am găsit-o super ieftină la anticariat. Sunt curioasă, și surprinzător, am așteptări destul de ridicate. Să vedem ce-o să iasă. Voi ce mai citiți? ~

3 comentarii:

  1. Deci o părere mai puțin bună te-a determinat să vrei să citești "Slujitorii regelui", interesant. Eu de obicei mă țin destul de departe de cărțile cu păreri nu prea bune. Oricum, aștept să aflu ce părere vei avea tu despre carte. Nu prea am găsit multe păreri pe internet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e că părerea rea m-a determinat să o citesc, doar că nu a reușit să mă convingă să /nu/ o citesc. Nu știu dacă are sens ce spun. Doar că am vrut să încerc cartea măcar pentru că este cu o femeie pirat aka visul meu din copilărie de a fi o tipă badass pe mare, mânuind săbii și făcându-i pe bărbați să îngenuncheze în fața mea. Deja cred că am în cap imagini care poate nu se vor regăsi în roman, dar hey, mai bine să fiu entuziasmată și să o duc la capăt, decât să nu am chef să mă ating de ea, nu?

      Ștergere
  2. "Povestea, actuala și adevărata poveste, își pierde din realism atunci când adaugi astfel de detalii, iar din păcate eu caut ceva real în toate cărțile pe care le citesc" - spuse Sara citind carti Young Adult unde magia nu e explicata decat ca "e acolo/nu e, si in general doar oamenii frumosi o primesc". =)) Apreciez ca ti-a placut cartea (ma asteptam, oarecum) dar nu pot fii de acord ca incursiunile astrologice ("magie" propriu-zisa nu e deloc) si de demonologie ar stirbi cumva din realism. Aruncate intr-o paradigma medievala, practici de genul erau la ordinul zilei, indiferent daca credeai sau nu. Un sfert din nobilii lumii au fost acuzati/executati fiindca practicau vrajitorie (sanchi). Cartea nu voia decat sa arate partea intunecata, latticed across the dogma and the believers. Pana la urma, daca omorau pentru Dumnezeu, de ce sa nu salveze pentru diavol? Paradoxul merita introdus at all costs.

    RăspundețiȘtergere