25.10.2014

The Scorpio Races de Maggie Stiefvater



Slavă tumblr pentru faptul că descopăr cărți pe care altfel nu m-aș fi gândit să le citesc. Una dintre persoanele pe care le urmăresc acolo, o fată care are niște gusturi foarte faine și de care-mi place enorm, a tot dat reblog la mai multe edit-uri cu această carte, spunându-de că merită încercată. Acum nu pot decât să fiu de acord cu ea.

The Scorpio Races sunt niște curse de cai care se țin la fiecare început de noiembrie, pe insula Thisby. Sute de turiști din întreaga lume vin să fie uimiți de puterea evidentă a cailor, de vuietul sinistru al oceanului, de curajul călăreților. Doar că faima acestor curse se datorează în special morților care rămân după ce tropotele au trecut și sângelui în care se îmbăiesc caii speciali, tipici doar insulei Thisby, cai pe care odată ce te urci, ești cu un pas în groapă deja. Doar că anul ăsta este diferit: o fată se înscrie în curse. Prima fată.

Cred că o să trebuiască să-mi înghit cuvintele referitoare la YA. De fapt, mă mai gândesc dacă cartea asta se încadrează în genul young-adult (goodreads așa spune, dar eu încă mă îndoiesc). Dar dacă este, atunci o să trebuiască să spun că poate că eram așa pornită împotriva acestui gen pentru că încă nu am întâlnit o carte care să mă țină interesantă, care să-mi arate lucruri în alt mod în afară de... prost. Tides și The Scorpio Races îmi demonstrează că mai există cărți pentru o audiență tânără și care să fie și bune, interesante. Poate pentru că se bazează în mare și pe magie, iar tinerețea din mine a tresărit fericită la astfel de menționări.

Mi-a plăcut mult cum a fost construită cartea. Este destul de lentă, ceea ce îi dă un farmec aparte și se potrivește perfect cu locul în care se petrece acțiunea. Stilul de scris îți dă impresia că ești într-un basm puțin cam sinistru, că poți auzi și tu valurile spărgându-se de mal, că poți simți vântul vuindu-ți prin păr. Aproape că poți auzi și tu chemarea oceanului, aproape că poți simți mirosul de sânge în aer. Eu m-am îndrăgostit de modul nevăzut în care cartea a reușit să mă lege de acțiune, să mă farmece.

Ca în alte multe alte cazuri, personajele sunt cele care m-au făcut sigură de alegerea acestei cărți ca fiind una bună. Fiind scrisă din două puncte de vedere, al celor două personaje principale, suntem și noi împărțiți în două, nehotărâți asupra cui să ne oprim și să ne urlăm încurajările. Pe de o parte îl avem pe Sean, câștigător în patru rânduri, tăcut și atent, iubitor de cai, iar de cealaltă pe Puck, curajoasă și iubitoare. Dezvoltarea relației dintre ei este subtilă și înceată, atent construită pe modul în care personalitățile lor se potrivesc, dar se și resping. Personajele secundare sunt la fel de plăcute, majoritatea ajung să-ți fie dragi. Modul de trai a celor două categorii diferite de oameni de pe insulă este simetric, găsim un tip de om atât într-o parte, cât și în alta, și cred că e interesant să observi cum personalitățile lor sunt totuși atât de diferite. De asemenea, cartea mi-a adus aminte de dragostea sinceră dintre o persoană și animalul său, creaturi alături de care a crescut, cea în care a pus cel mai mult efort, pentru care a renunțat la orice. Am apreciat legătură asta specială enorm de mult și m-a făcut să mi-o doresc și eu.

Se întâmplă o grămadă de lucruri la care nu mă așteptam în carte, există răsturnări de situație care mai de care mai interesante, iar sfârșitul mi-a uns sufletul cu bucurie. Chiar dacă ultimele 10-20 de pagini par puțin grăbite, s-au dus toate motivele să mă plâng pentru că în cele din urmă, a fost exact ce mi-am dorit.

Știam de la început că o să fie o carte care o să mă încânte, pentru că ideea este mult, mult prea interesantă, dar mă bucur că a reușit să-mi întreacă așteptările inițiale. O carte pe care o recomand, deși nu în mod special iubitorilor de cai.

5/5


She is my mare and my best friend, and I keep waiting for something bad to happen to her, because I love her too much.

The truth is, until you know any different, the island is enough. Actually, I know different. And it's still enough.

My father told me they were completely harmless. I don't believe him. Nothing is completely harmless.

I pull some of my hair out of my ponytail, across my forehead, trying to look like someone else than the girl I grew up being.

I trust my horse more than any of them.
I should not trust him at all.

There are moments that you'll remember for the rest of your life and there are moments that you think you'll remember for the rest of your life, and it's not often they turn out to be the same moments.

Somewhere close by, a man is moaning; he's been trampled or thrown or bitten. He sounds resentful or surprised. Did no one tell him that pain lives in this sand, dug and watered with our blood?

It's so dark that I can hear the sea better than I can see it. Shhhhh, shhhhh, it says, like I'm a fretful child and it's my mother, though if the sea were my mother, I'd rather have been an orphan.

"Boys," she says, "just aren't very good at being afraid."

If you feed the island blood before the race, maybe she won't take as much during it.

I'm not following him because this is home, and everywhere else isn't.

I'd never realized how changeless this changeable island was until it turned into something different than I'd ever known.

I don't flinch. I'm standing in the ocean, feeling it press against my legs, but I won't let it move me.

Not everyone's hand can always be the site of miracles. We would be afraid to touch anything. 

Annie looks dreamy, but she always does because she can't see farther than three feet away. Elizabeth looks vaguely angry, but she always does because she can see farther than three feet away.

There's something rewarding about watching a job done well, or at least a job done with everything you've got. 

I think that's the mercy of this island, actually, that it won't give us our terrible memories for long, but lets us keep the good ones for as long as we want them.

I think about his comment about food tasting better in memories. It strikes me as a strange, luxurious statement. It assumes you'll have not only that moment when you take the first bite but then enough moments in front of it for that mouthful to become a memory.

All the while I try very hard to keep my eyes from darting to him because I'm quite certain no one at the table will be able to miss how I look back at him and how I find him looking back.

"You swallow her with your eyes. I'm surprised there's any of her left for the rest of us to see."

My mother always told me that you should wear your best clothing when you are angry, because it would scare people. I'm not angry, but I am in the mood to be terrifying.


Cu cartea asta, iată am ajuns să-mi completez și provocarea pe goodreads în care mi-am propus să citesc 40 de cărți în acest an. Sunt super mulțumită, la un moment dat prin mijlocul verii îmi spuneam că nu o să o duc niciodată la bun sfârșit, și totuși iată-mă! E un număr de care sunt mândră, comparându-l cu anul trecut când cred că nici jumătate nu am atins. De  asemenea, în noiembrie mă îndoiesc că o să apuc să citesc ceva, pentru că particip la NaNoWriMo, care cel mai probabil o să-mi mănânce tot timpul liber rămas. Deja mă gândesc la Crăciun, iar momentan sunt la țară, folosindu-mi netul de pe telefon, făcându-mi wifi și scriind la laptop (oh, da). Vremea s-a înrăutățit, lucru pe care îl tot așteptam. Vreau eșarfe groase și paltoane și vânt înghețat și aaah! Sper că aveți un weekend plăcut, mie mi-a cam intrat frigul în oase, și ne mai auzim! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu