08.10.2014

Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides


Nici nu a început prea bine școala și deja am nevoie de o pauză. Lungă. Mă simt frustrată în legătură cu orice, puținul timp liber pe care-l am îl pierd stând pe tumblr, iar faptul că nu am mai apucat să citesc nimic cap-coadă luna asta nu face decât să înrăutățească lucrurile.

De Sinuciderea fecioarelor am tot auzit, încă de pe-acum un an și jumătate, și cu cât aflam mai mult părerile altora, întotdeauna bune, cu atât mai entuziasmată deveneam să descopăr și eu, de una singură, cartea. În cele din urmă, am primit-o de la verișoarele, iar entuziasmul meu a dus la citirea acesteia imediat după începerea școlii.

A fost... exact ce nu mă așteptam să fie. Total diferită de ce aș fi sperat, puțin asemănătoare cu De veghe în lanul de secară, pentru mine ca un întreg a fost... o dezamăgire.

Cartea este narată din punctul de vedere al unor băieți, fiind un grup interesat (poate chiar obsedat) de fetele Lisbon: frumoasele și de neatins „fecioare”. Având modul molcom și detaliat al locului și timpului în care se petrece acțiunea (suburbie în Michigan, pe la anii '70), cartea parcurge lent întâmplările care însoțesc familia numeroasă de fete, dar și modul în care percepțiile și ideile băieților se schimbă despre acestea. Misterul și confuzia ne învăluiesc și pe noi, care avem șansa să le privim pe fete doar din amintirile băieților, care și douăzeci de ani mai târziu încă încearcă să elucideze misterul morții zeițelor existenței lor, sau din mărturisirile celor ce au avut de-a face cu ele.

A fost o poveste foarte ciudățică. Cum băieții nu vor înțelege niciodată fetele, nici noi, indiferent ce-ar fi, nu vom putea, tocmai din cauză că ni se dau ca naratori niște prostănaci. Modul ales de narațiune a fost și el destul de dubios, pentru că nu mi-a permis atașarea de nici un personaj: acesta era fie aruncat pe cea mai joasă treaptă socială, fie urcat pe un piedestal, iar mie îmi era imposibil să le înțeleg acțiunile. A fost pur și simplu o relatare a întâmplărilor, cu oftaturi disperate din partea naratorului și găștii lui, pentru că nu vor trece niciodată peste drama care le-a acoperit strada. Pur și simplu nu mi-a plăcut ideea de a avea fetele descrise doar din punctul de vedere al unor băieți obsedați. E scârbos și over-all totally wrong.

Amuzamentul a fost făcut de cele mai multe ori prin glume proaste și replici care se doreau sarcastice, dar care ieșeau dureroase, tocmai din cauza personajelor care le scoteau pe gură. Mi s-a părut o carte ce s-ar dori interesantă și profundă, dar care nu reușește decât o portretizare reușită a societății din America: nepăsătoare și rece, delăsătoare și înnebunită după fericire.

Poate că a fost vina mea, poate că pur și simplu nu mi-a plăcut starea de sictir pe care mi-a introdus-o cartea asta și care încă nu m-a părăsit, sau poate nu îmi plac relatările vieții altora din punctul de vedere ale unor (în mare parte) necunoscuți, dar pe mine nu m-a uimit cu nimic cartea asta.

3/5

În esență, avem de-a face cu o visătoare. O persoană fără legătură cu realitatea. Atunci când a sărit, proabil că a crezut că o să zboare.

Am pomenit de asta de câteva ori, dar nu am dat curs discuției. Am învățat că nu poți să silești oamenii să o facă. Timpul trebuie să fie potrivit, iar inima doritoare.

Când i-am cerut să rezume impresia pe care și-o făcuse despre starea emoțională a fetelor în acel moment, a spus:
- Lovite, dar nu zdrobite.

Am simțit că, dacă le-am fi privit suficient de atent, am fi început să înțelegem ce simțeau ele și cine erau.

Dac-ai fi fost în locul lor, te-ai fi omorât numai ca să ai ceva de făcut.

Durerea este un lucru natural. A trece peste ea e o alegere.

Se ținea foarte dreaptă, ca Audrey Hepburn, pe care toate femeile o idolatrizau și la care bărbații nu se gândeau niciodată.

Ăsta-i cel mai înspăimântător lucru. Nu înțeleg. Odată ce ies din tine, copiii sunt altceva, cu totul altceva.

Nu te vindeci niciodată. Doar ajungi într-un punct în care nu te mai doare chiar atât de mult.

Capitalismul are drept rezultat bunăstarea materială, dar falimentul spiritului.

În cele din urmă, torturile care le sfâșiaseră pe fete indicau un refuz simplu, rațional, de a accepta lumea așa cum le-a fost dată ea de către cei  de dinainte, atât de plină de defecte.



Măcar are citate cât de cât faine. Mai am de scris recenzia doar la două cărți, și pe urmă sunt liberă să fac la viitoarele cărți pe care o să le termin. Acum fug să-mi fac temele și să-mi învăț. Urăsc școala. Măcar mâine am literatură universală (=noua mea materie preferată) și asta o să-mi îndulcească ziua. Sper ca voi să o duceți mai bine ca mine!

2 comentarii:

  1. Am mai citit o recenzie negativă la adresa acestei cărți, tot din partea unei persoane în ale cărei gusturi mă încred, așa că mi-am cam pierdut interesul în ea. Poate o încerc într-o zi, dar până atunci am multe alte cărți mai bune pe care trebuie să le încerc!
    Foarte bună recenzia, oricum! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici totul depinde de gusturi, dar mulțumesc pentru încredere! Nu știu, pe mine nu m-a atras cu nimic în mod special și nu mi-a plăcut nici sictirul de care a dat dovadă. Mă așteptam la altceva. Spor la a găsi cărțile alea demne de citit!
      Mersi :)

      Ștergere