21.10.2014

Îngerul lui Saffy de Hilary McKay


(nu vorbim niciodată de luminozitatea proastă de care am parte efectiv oriunde m-aș duce)

Cartea aceasta a fost un cadou de ziua mea de la (viitoare pe-atunci) colega mea de cameră. O să încep prin a spune că nu știam nimic de carte, dar eram destul de entuziasmată să o citesc, în special datorită coperții drăguțe și a faptului că este considerată lectură de copii, iar din când în când avem nevoie să ne amintim de niște vremuri relativ trecute.

Această carte prezintă viața dezorganizată și mai deloc normală a familiei Casson. Întreaga lor lume are la bază arta, iar asta se vede până și în numele copiilor: toți au nume de culori. Și totul pare un curcubeu colorat până în momentul în care Saffy descoperă că este adoptată și că ultima moștenire a ei este un înger... Care încă nici nu știe unde se află. Îngerul lui Saffy este prima carte dintr-o serie, iar din câte am observat, fiecare volum are în centrul său unul dintre copiii familiei Casson.

Se observă de la bun început că este o carte de copii; stilul este relativ simplu, iar întâmplările sunt uneori prea de tot ca să mai crezi că așa ceva se mai poate întâmpla în realitate. Dar acesta este un lucru bun în același timp: păstrează speranța unei răsturnări de situație neașteptată.

Cred că lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la carte au fost personajele, în mod special întreaga familie Casson. Fiecare membru are câte ceva special și minunat, care îl fac ciudat într-un mod plăcut. Sora mai mică este o artistă care preferă mâncarea în locul vopselelor și care este totuși poate cea mai înțeleaptă din familie, fratele mijlociu își dorește să plece în expediții și încearcă să experimenteze de pe acum viața de explorator, iar sora mai mare își iubește animalele și instructorul de condus. Tatăl este un artist în marea Londră, singurul care muncește cu adevărat și care se consideră cât de cât cu picioarele pe pământ, iar mama se panichează mult prea repede și este îngăduitoare față de ai ei copii. Însă cumva, armonia domnește peste casa familiei Casson, deși Saffy nu poate spune că chiar aparține acestui stil de viață...

Cum am mai spus, am avut unele probleme cu anumite întâmplări pe care le prezintă cartea, dar faptul că am avut parte de personaje simpatice și un umor bine plasat și adorabil m-au făcut să trec cu vederea acest minus și m-au făcut și mai îngăduitoare. Dar pentru că mi-a adus aminte de propriile-mi vise din copilărie, cartea primește în cele din urmă:

4/5

Trebuie să mâncăm, orice gust ar avea. Iar cineva trebuie să primească opera mea, indiferent cum ar arăta.

E greu să spui cum se simte cineva doar vorbind la telefon. Oamenii pot avea o voce bucuroasă chiar când sunt triști sau o voce obosită atunci când gândesc...

Întotdeauna țin minte tot ce zice lumea. Nu știai că am urechi fotografice?

Bill spuse că nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplă.
- De când? întrebă ea politicoasă.
Bill își luă capul în mâini și spuse că nu putea spune de când. Probabil de ani de zile.

Acum că mă uit în urmă, realizez că am fost cam indulgentă cu această carte, dar eh. Am citit-o într-o singură zi și este perfectă când ai nevoie de o lectură relaxantă, care să te ajute să scapi din slumpuri. Îmi cer scuze pentru neentuziasmul de prin ultimele recenzii... Pur și simplu nu este același lucru când nu mai am pasiunea de imediat după. De-asemenea, ați observat că mi se scurtează recenziile? Meh. Sper să aveți o săptămână bună și minunată! Eu am început-o mult mai bine decât în ultimele săptămâni, și sincer sper să meargă tot așa. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu