18.09.2014

Legendele clanului Otori


Ar trebui să încep o nouă rubrică pe care să o denumesc „cărți despre care Sara nu o să tacă în viitorul apropiat (aka în jur de 10 ani)”. Mda, seria asta intră în categoria mai devreme numită. Adevărul e că deși știam că trebuie să aibă anumite detalii care să-mi placă, am început-o totuși cu anumită reticență. Nu îmi place să fiu dezamăgită și prefer să fiu surprinsă de o carte pe care o credeam nașpa care se dovedește a fi bună, decât invers. Dar ce a făcut cartea asta din mine este !!! Ugh, nici nu am cuvinte să spun. Am devenit fie moale ca apa, fie tare ca oțelul și nu știu care din aceste două senzații mi-au plăcut mai mult.

Pentru a-mi plăcea o carte, trebuie să aibă o combinație reușită de intrigă, aventură, acțiune și dragoste. Îmi pare rău, dar o carte fără pic de romance, nu este o carte care îmi va plăcea până în pânzele albe. Iar aici, relația de iubire dintre personaje a fost atât de frumos și puternic construită, fiind bazată fie pe gesturi subtile și jenante, fie de izbucniri de sentimente. Am fost... atinsă de intensitatea și siguranța simțămintelor personajelor și încântată de lucrurile pe care erau gata să le sacrifice pentru binele celuilalt. M-am îndrăgostit de iubirea dintre ei, și de cât de frumos a evoluat odată cu ei.

Diferența dintre primul și ultimul volum este aceeași cu cea de la cer la pământ. Cât de mult au putut să crească, să învețe, să sufere și să reușească! Cât de puternici au devenit, deși slăbiciunile le-au devenit mai clare decât niciodată. Mi-a plăcut la nebunie să observ evoluția fiecărui personaj în parte, să pot să-l urmez în căutarea pentru descoperirea celei mai bune decizii.

Cartea asta a fost genul acela de lectură care... te aleargă. Nu știu dacă este o expresie foarte potrivită, însă ceea ce vreau eu să spun, este că rămâi mereu cu sufletul la gură, să afli ce se întâmplă mai departe. Păstrează întotdeauna încă un secret de descoperit, încă o luptă de dat, încă o promisiune de ținut, încă un personaj de ajutat. Este o alergare continuă: prin istorie, prin tărâmul prezentat, prin ramuri ale unor familii, prin amintiri. Prezintă o poveste antrenantă, presărată cu toate detaliile de care ai nevoie pentru a-ți da seama dacă îți place sau nu.


Mi-a plăcut foarte mult să citesc despre o cultură care, deși mă fascinează, nu m-a atras într-atât încât să fiu în stare să citesc despre ea în alte cărți, în afară de beletristică. Nu mai sunt o fană a cărților enciclopedice și deși îmi place să știu lucruri, prefer să le aflu pe o cale interesantă. Nu mă bazez foarte tare pe ce am aflat, dar a fost frumos să văd practic obiceiuri de demult.

Dar am ajuns la concluzia că literatura este plină de personaje misogine. Bineînțeles, aici este și vina istoriei și a modului în care femeile au fost obligată să-și ia un rol „adormit” în modul în care aceasta a fost desfășurată, dar zău de nu mă enerva la un moment dat! Dar am petrecut peste, pentru că Lian Hearn îmi dă îndeajuns de multe personaje feminine pe care să le consider niște exemple bune și care mi-au plăcut, iar, foarte, foarte, foarte mult.

Mda, până la urmă cred că personajele au fost crema acestei cărți. Pe lângă faptul că a fost cultura Japoniei, o țară care îmi place și a cărei tradiții mi se par uimitoare, mi-a dat și toate aceste personaje care să mă bucure. Sunt fericită cu tot ce am primit de-a lungul acestei cărți, a fost foarte interesantă și mi-a ținut interesul viu până la bun sfârșit.

Dacă totuși vreți să știți detalii, atunci tot ce pot să vă spun este că stilul de scris nu este umplut cu figuri de stil și foarte elevat. Autoarea, ca și bază, este și scriitoare de romane pentru copii, însă am observat că un stil mai ușor se potrivește mult mai bine la o poveste antrenantă, iar în cele din urmă, fac o combinație numai bună pentru gusturile mele. Au fost propoziții atât de frumos construite încât le-am repetat până le-am și reținut, strict pentru că m-au fascinat prin simplitatea și forma lor.

Pe scurt, recomand această serie, însă totuși aș pune o limită de vârstă în jurul vârstei de 15-16 ani, sunt totuși câteva subiecte care nu s-ar potrivi cu cititori mai tineri. Mai există două volume în această serie, unul #0 care prezintă întâmplările dinaintea primului volum (care a fost scris după, totuși), și cel cu numărul #4, pe care mi l-am comandat deja în engleză de la okian, pentru că aparent traducerile au rămas în pom. Mor de nerăbdare și disperare să văd ce o să se întâmple. Stai, ce e sunetul ăla? Mda, inima mea plângând. Ugh. Frustrarea de a citi serii!! Dar și plăcerea!!

__________________________________________________

Ei bine, va învăța, cum a trebuit și eu să învăț. Va învăța să nu-și arate sentimentele, să accepte că viața e făcută din pierdere și suferință, să plângă pe ascuns, dacă totuși plânge.

- E în firea femeilor să fie ambițioase?
- Nimeni nu își bate capul să le întrebe.

Toți trăim în mijlocul lumii. Unde altundeva să trăim?

E uimitor că atingerea morții face viața atât de frumoasă.

- Pot bărbații să-i poruncească zăpezii să nu se topească?
- Tuturor bărbaților le place să creadă că pot. Femeile obțin ce vor încurajând această credință, nu împotrivindu-se.

Cunoașterea viitorului nu însemna că puteam să scap de el: făcea parte din tristețea amară a vieții omului.

Fericirea noastră era cu atât mai intensă cu cât eram conștienți ce trecătoare putea fi.

Dar cei morți sunt pierduți pentru totdeauna, iar plecarea lor de lângă noi este pentru veșnicie! Chiar și atunci când spiritele lor se întorc, ele nu vorbesc despre propria moarte.

Toți oamenii de pe câmpul de luptă înnebunesc: cum altfel am putea să facem lucrurile pe care le facem și să suportăm să vedem lucrurile pe care le vedem?

Educația, oricum ar fi ea, nu poate să înăbușe de tot caracterul de bază al omului.

Suferința încă mă mai tulbură. Nu felul de suferință pe care și-o provoacă oamenii prin propria lor prostie, ci suferința pricinuită de soartă.

Nimeni nu e pedepsit după moarte. De asta vreau să-i văd pedepsiți acum.

Dura atât de mult să crești un om și viața era stinsă atât de ușor.

N-ar trebui să disprețuiești oamenii fiindcă n-au avut șansele tale.

Oare asta simți când mergi călare la luptă? Că viața nu ți-a părut niciodată mai frumoasă și mai efemeră, că o înțelegi și în același timp o irosești într-o singură răsuflare?

Iubirea mea era antidotul otrăvii pe care mi-o inoculaseră furia și durerea; la fel ca toate antidoturile, o țineam bine ascunsă și bine păzită.

Nu există diferențe între noi: castele noastre, în aceeași măsură ca și credințele noastre, sunt iluzii care se interpun între noi și adevăr (...) Oamenii se agață de credințele lor de parcă ar putea fi salvați de ele, însă dincolo de toate învățăturile există un loc al adevărului unde e totuna, sau toate sunt una.

Toți tinerii greșesc. Soarta noastră e să trebuiască să trăim consecințele greșelilor noastre.

Dacă lupți cu disperare, vei supraviețui. Dacă încerci să supraviețuiești, vei muri. 

2 comentarii:

  1. Mereu mi-au placut genul acesta de carti. De obicei nu imi place sa incep serii care nu au fost complet traduse si la noi, dar cred ca pentru aceasta voi face o mica exceptie :3

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos ai descris-o! M-ai convins să o încerc și eu! Chiar o să caut la bibliotecă, să văd dacă le găsesc :) Mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere