08.08.2014

Invitație la vals de Mihail Drumeș


În sfârșit scriu recenzia și la cartea asta, pentru că sincer, dacă aș mai fi așteptat un pic, mi-ar fi pierit tot cheful și părerile mele despre această carte ar fi fost pierdute în timp și spațiu. O să încep prin a spune că îmi place Mihail Drumeș, i-am adorat Elevul Dima și mă gândesc mereu cu fericire că este unul dintre autorii români vechi și buni. Așa că m-am bucurat enorm când, după ce mama a făcut curățenie în biblioteca veche, am găsit cartea asta pusă la vedere. Bilă albă pentru mama.

Cartea ne prezintă povestea de dragoste dintre Tudor (Petrican) și Mihaela, poveste care începe cu o... invitație la vals, și se continuă urmată încontinuu de compozia cu acest nume (l'invitation a la vase, Weber), narată din punctul de vedere al bărbatului.

Mi-a plăcut foarte mult stilul de scris. Drumeș este în general, foarte iscusit și reușește să mă facă să mă îndrăgostesc măcar de acțiune, pentru că personajele nu mi-au plăcut mai deloc. A fost o carte cam misogină, poate și din cauză că vocea narativă este masculină. Mi s-a părut foarte urât modul în care degradează femeia în această carte, în timp ce el rămâne un zeu.



Am fost destul de frustrată de ce se întâmplă în carte, deși tot nu am putut să o pun jos! Odată ce am început-o, nu m-am mai putut opri din a o citi, a avut ceva care mă făcea să fiu continuu interesată. Poate stupiditatea personajului masculin și speranța că o să-și revină. Dar nuu, hai să folosim lipsa de comunicare și orgoliul bărbătesc ca mijloc de a pune în mișcare plotul. Adică cam tot ce mă deranjează pe mine.

Însă povestea de dragoste a fost tare drăguță, doar dacă, din nou, nu erau comentariile total nefolositoare și deplasate ale tipului. Nu știu, însă sunt o feministă, și poate de asta mi s-a părut cu atât mai groaznic modul în care Mihaela, atât ca personaj cât și ca persoană a fost tratată, atât de autor cât și de Tudor. Începuse ca un personaj plin de forță și culoare, însă imediat ce apare dragostea, este pusă la pământ și folosită doar ca mod de a ne prezenta bărbatul. Am fost foarte dezamăgită de acest aspect.

Însă, în general, m-am bucurat să citesc această carte, nu pot să zic că-l învinovățesc pe Drumeș, încă îl ador pentru prima carte pe care am citit-o de la el, și cred că știu de ce a ales să scrie așa (dramatism, portretizarea cât mai realistă a fenomenului „e imposibil să îl/o iubesc care apare la oricine), însă a scăzut din nota pe care ar fi primit-o altfel cartea. Una peste alta, eu zic că i-am dat un scor destul de bun:

3/5
(ați observat ce des dau acest scor cărților pe care le-am citit?)

Dacă mi-ar păsa de suferința pe care o las în urmă și aș căta s-o alin, nu m-aș abate mereu din cale? Prefer să merg înainte! Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar călca pe cadavre.

Când răscolesc clipele acestea care au ceva din adâncul nepătruns al firii, mă cutremur întotdeauna de voluptate și spaimă.

Cu aceste gânduri am trăit zile întregi, zburând numai pe vârfuri de munte, unde mă simțeam asemenea zeilor olimpici. Dacă ar trebui să dau un nume acestui zbor pe culmi, i-aș spune: fericire.

- La ce te gândești?
- Cum aș face să ne salvăm iubirea de călăul ei: Timpul?

Sunt unele lucruri în iubire care nu se spot spune decât în taină.

După un timp se întoarse și, trăgându-mi capul spre ea cu mâna, îmi mușcă buzele așa de sălbatic încât era cât p-aci să țip de durere. Apoi rosti crispat la urechea mea:
- Vreau să-ți intru în sânge, pricepi?

Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e instabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei cu atât îți crește setea.

Un lucru e sigur: din mecanica faptelor petrecute, mie personal nu-mi aparținea decât executarea.

Adevărat, bucuria noastră avea un sâmbure de tristețe, și cred că sunt rare bucuriile întregi.

Marile dureri nu dor la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.

Iubirile mari sunt tocmai ălea de care te îndoiești cel mai mult. 

A ieșit o recenzie seacă tocmai pentru că au trecut mai bine de două săptămâni (poate trei?) de când am citit cartea, așa că am rămas doar cu resturi din pasiunea inițială. Momentan citesc Ready Player One pentru un club (despre care o să vorbesc mai mult când o să scriu și recenzia) și nu știu dacă-mi place sau nu. Voi ce mai faceți? Ce mai citiți? 

3 comentarii:

  1. Una din amicele mele citea această carte însă nu am aflat nicio părere și nu am fost destul de interesată încât să întreb care este subiectul acestei cărți. Nu știu dacă ar fi neapărat genul meu de carte, însă până nu citesc o pagină, nu mă pot afirma. Nu mai spun că citatele par chiar interesante. Mulțumesc de recomandare Sara! Eu nu citesc nimic, am câteva săptămâni de când mă simt obosită și chiar nu am niciun chef. Când eram la școală, bizar, dar citeam mai mult. Vreau să mă apuc de Suflete pustii de Katharina Hacker. Să ai o zi minunată și îți urez în continuare lectură plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De obicei, când dau 3/5 înseamnă că nu simt că mi-am pierdut timpul citind o carte, indiferent ce spun eu în recenzie, și practic trimit la citire pe oricine o are, și la aflare mai multe pentru cei care ar vrea să și-o cumpere.

      Și eu am aceeași impresie, că citeam mai mult în timpul școlii (deși goodreads îmi spune alte lucruri). Poate și faptul că avem atâta timp, să facem cât mai multe, ne face să vrem să nu facem nimic, sau să exagerăm cu un singur lucru, spunându-ne că „eh, mai e timp”.
      Sper să fie o lectură bună pentru tine!
      O zi frumoasă și ție, mulțumesc frumos!

      Ștergere
  2. Mie mi-a plăcut mult cartea. Felicitări pentru citatele pe care le-ai extras, sunt foarte frumoase!

    RăspundețiȘtergere