02.08.2014

În noapte de Haruki Murakami



De când dragostea mea pentru Murakami a apărut, am urlat-o în lung și lat, ca toată lumea să o știe. Și astfel, cum s-ar fi putut să nu primesc în dar o carte scrisă de Murakami? Aceasta este o jumătate al cadoului meu de Paște de la verișoarele mele, și pot să zic că sunt fericită cu alegerea pe care au făcut-o.

În noapte este exact ceea ce ai crede din titlu: un roman care ne prezintă personajele și întâmplările ce populează o noapte dintr-o toamnă târzie și rece. Modul în care o face este totuși cel care fascinează.

Am luat special cartea asta pentru că drumul de dus era mare parte noaptea, așa că ce mod mai perfect de a petrece timpul decât citind despre acea perioadă a zilei? Adevărul este că, după modul în care a început, nu mă așteptam să-mi placă chiar așa de mult. Poate a fost ciudată și schimbarea de perspective narative: de la narațiunea la persoana I am ajuns direct la a III-a, iar privirea aceea de ansamblu cu care nu eram încă obișnuită au făcut experiența inițială ciudată. Noroc că mă adaptez repede la schimbări, așa că imediat am intrat în atmosferă.

Poate că modul lui Murakami de a scrie, simplu, dar fluent, liber ca un râu, cuvintele plutind printre imaginile pe care ți le formează, sau poate că modul în care îmbină fantasticul cu simple gesturi, având pe fundal sunetul plăcut al jazzului, au făcut cartea asta atât de plăcută. Cert este că am fost plină de liniște și calm pe parcursul întregii lecturi, exact cum ai fi în noapte.

Întâmplările prezentate, indiferent de acestea, par normale; nu sunt prezentate ca ceva ce nu ar trebui să fie, intră firesc în tabloul general al romanului. Vedem o fată citind, urmat de un act de violență, trecându-se la repetițiile unei trupe sau la un apel al unei soții îngrijorate. Vedem reflecții ce rămân în oglindă mult timp după ce posesorul lor a plecat, sau o fată ce trece din propriul pat într-o lume paralelă, din interiorul televizorului. Și nu-ți dă sentimentul că ar fi ciudat.

Pentru că asta face noaptea: îmbrățișează toate lucrurile ce nu-și au locul în rațiunea fixă din timpul zilei, în aglomerația urbană și mereu concentrată. Acum, timpul funcționează în modul lui propriu, iar tu nu i te poți împotrivi. Poți doar să aștepți zorii.

Personajele mi s-au părut încântătoare! Și culmea, tocmai prin normalitatea lor. Îi vezi simpli și pricăjiți, cărând povești și frustrări și vise în spate, adăpostindu-se în liniștea întunericului. Sunt puntea de conexiune între tine și carte, te regăsești în cel puțin un gest de-al lor, ți se par familiare povestirile din trecutul lor, ceva.

În cele din urmă, am rămas fascinată. Mi-a plăcut modul în care acțiunea rămâne suspendată odată cu venirea dimineții: s-a spulberat totul, iar în urmă rămâi doar cu speranța că noaptea ce va veni va și rezolva problemele rămase neterminate. De asta încă trăiesc cu dorința sfâșietoare de a lua parte la un an întreg format din nopți tipice lui Murakami. A fost o lectură de vis!

Sincer, nu știu de ce, mă așteptam să nu-mi placă atât de mult. Am fost sceptică, însă pe total nepusă masă. Ca de obicei, Murakami îmi fură inima și face ce vrea din ea. Pentru și mai multă magie inspirată din această carte, vă recomand această listă cu melodiile care au fost menționate în carte.

5/5

- Chiar vrei să știi care e răspunsul, de-asta întrebi?
- Bineînțeles. De obicei, de-asta și punem întrebări, pentru că vrem să știm răspunsul, nu?

Se asigură că ea e ea, așa cum se știe. Față frumoasă, sâni frumoși. Sunt o bucată de carne, un bun comercial, își zice ea într-un vălmășag de gânduri și deodată devine foarte nesigură că ea e ea însăși.

Dar poate că și distanța care unei persoane i se pare rezonabilă alteia să i se pară prea mare.

Pământul ăsta pe care stăm, arată el zdravăn, dar odată ți se cască sub picioare. Și dacă s-a căscat, s-a zis cu tine, nu mai e cale de întoarcere. N-ai decât să rămâi dedesubt, în întuneric, și să trăiești singur cuc.

Să nu umbli cu jumătăți de măsură. Pe lumea asta există lucruri pe care nu poți să le faci decât singur și lucruri pe care nu poți să le faci decât în doi. Important e să împaci astea două lucruri cum trebuie.

Știi, mă gândeam dacă nu cumva oamenii își folosesc amintirile pe post de combustibil. Că sunt importante sau nu, asta nu contează când e vorba să te menții în viață. Sunt combustibil și atât. Că e reclamă din ziar, carte de filosofie, gravură erotică sau teanc de bancnote de zece mii de yeni, dacă le pui pe foc, toate sunt doar niște bucăți de hârtie. Focul nu se gândește „Oho, ăsta e Kant”, „Ăsta e Yomiuri, ediția de seară” sau „Mamă, ce țâțe are” când le arde. Pentru el toate nu sunt nimic mai mult decât simple bucăți de hârtie. La fel și cu amintirile. Că sunt importante, că nu sunt importante, că nu folosesc la nimic, toate sunt combustibil, fără nici o diferență. 
Dacă n-aș fi avut combustibilul ăsta, dacă n-ar fi existat în mine sertarul cu amintiri, cred că m-aș fi rupt în două acum multă vreme. M-aș fi chircit undeva, printr-un șanț, și-aș fi murit. Dar fiindcă pot să cotrobăi prin sertar și să scot când am nevoie tot felul de amintiri, importante sau nu, pot și să-mi duc mai departe viața asta, cât o fi ea de viață de coșmar. Mereu când zic gata, nu mai pot mai mult, reușesc de fiecare dată să depășesc cumva momentul.

Ziua cea nouă e foarte aproape, însă ziua cea veche încă își mai târăște poalele greoaie. Așa cum la estuar apa mării își încleștează forțele cu apa râului, timpul nou și  timpul vechi se ciocnesc și se întrepătrund. Takahashi nu e sigur în care din cele două tărâmuri se află propriul său centru de greutate.

Să știi că viața noastră nu poate fi împărțită atât de simplu doar în luminos și întunecat. Există și zona de mijloc, există umbra. O judecată sănătoasă înseamnă să recunoști și să înțelegi treptele de umbră. Iar ca să ajungi la o judecată sănătoasă, e nevoie de ceva timp și efort. Nu cred că ești tu întunecată din fire.

Mai e ceva timp până se lasă din nou întunericul. Eu o să revin sper că azi cu o postare mai diferită, iar acel in my mailbox pe care l-am promis, îl voi face mâine, acum e prea întuneric pentru a mai ieși ceva poze ca lumea. 



2 comentarii:

  1. Nici eu nu mă așteptam la cine știe ce de la cartea asta, fiind prima carte de Murakami pe care am citit-o, și totuși m-a fascinat complet. :) M-am îndrăgostit de autor după asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De data asta, mă bucur că mi-au fost spulberate așteptările, haha

      Ștergere