15.08.2014

Eragon



Nu cred că există în întreaga lume îndeajuns de multe cuvinte care să exprime cât de mult a însemnat seria asta pentru mine, crescând treptat, cu câte un volum în mână, cu personaje în suflet și în minte, cu dorința de a fi și eu de față, de a ajuta și eu la schimbarea unei noi ere. Nu cred că există nici ca să exprime cât încă înseamnă pentru mine, sau că există găleți îndeajuns de mari încât să încapă toată lacrimile pe care le-am vărsat. Pentru că s-a terminat. Aventura lui Eragon, și cu a lui și a mea, a luat sfârșit. Și tocmai de asta am plâns atâta, pentru că iată-mă, cu câteva săptămâni înainte de a fi o fată de 17 ani, plângând pentru că seria vieții mele de până acum s-a sfârșit. Plângând pentru că de-acum înainte, o parte din mine nu se va mai putea întreba ce se mai întâmplă, nu va mai putea spera, nu va mai simți sângele fierbându-i în mijlocul unei bătălii. Nu va mai fi nimic. Și odată cu terminarea acestei serii, o parte din mine a intrat într-un somn adânc, dacă nu cumva a murit de tot.

Nu mă aștept ca cineva să înțeleagă în totalitate de ce laud seria asta atât de mult sau de ce sunt atât de afectată de sfârșitul ei... Însă când ajungi să crești cu un lucru, considerându-l ca parte din tine (pentru că atât de mulți ani am fost legată de personajele acestei serii, de întâmplările ei), despărțirea este extrem de dureroasă. Încă îmi vine să plâng când mă gândesc. Gata. S-a terminat.

Nu am de gând să vorbesc cât de cât coerent. Aici puteți vedea iubirea și durerea mea crudă. Cât timp am citit, am transpirat odată cu personajele, simțind disperarea din miezul unei lupte, deznădejdea unei înfrângeri. Am plâns cu ei, am râs cu ei, am sperat cu ei, și mai presus de toate, am mers mai departe cu ei. Asta a însemnat enorm, și ușor ușor, personajele au început să-și pună amprenta asupra mea. Dacă ar fi să spun, ca și în spiritul cărții, nu mai sunt aceeași persoană ca cea care eram când am început să recitesc aceste cărți. Și tura asta, am observat cu încântare că am fost mai atentă la detalii, că am fost mai dornică să aflu mai multe și despre personajele secondare, și nu m-am axat doar pe cele principale. M-am lăsat scăldată în zeci de emoții diferite, m-am atașat de fiecare personaj în parte, și am ajuns să îl apreciez pe Paolini ca scriitor tocmai pentru spectrul larg de personaje, fiecare diferite, pe care a reușit să-l creeze.

Îmi e greu să-mi găsesc restul cuvintelor... Cum am spus, seria asta înseamnă enorm pentru mine. Am cerșit pentru ea, m-am luptat cu rugăminți ca să-mi umplu universul copilăriei cu dragoni și elfi și alte atâtea creaturi magice, și a fost singura mea sursă de imaginație atât de puternică timp de ani. M-am rugat pentru binele personajelor, m-am jucat cu păpuși și hârtii decupate, denumindu-le după personajele acestei serii și imaginându-mi propria continuare... Nimic nu s-a comparat cu măreția seriei în sine, dar atât de mare a fost impactul. Mi-am numit bicicleta Saphira (deși era roz movulie) și multe dintre temele mele de-a lungul timpului au fost de fapt fanfiction-uri pentru această serie.

Deci nu, nu o să recomand seria asta, pentru că mă îndoiesc că mai poate ajunge pentru cineva de vârsta mea ceea ce a fost pentru mine. Totuși, eu consider că-și merită iubirea, din atât de multe motive. Aici am vrut doar să prezint ceea ce înseamnă pentru mine întreaga serie.

Mulțumesc pentru aventură, Paolini!



- : : - : : - : : -

De-acum, în ce se mai putea încrede? Numai în lumea cea crudă și nepăsătoare care făcea viețile să se stingă ca niște lumânări bătute de vânt.

Indiferent de preț, trebuie să fi gata să te aperi, pe tine și pe cei pe care-i iubești.

Îi este teamă de tine, pentru că nu știe ce vei face mai departe.

Cântecele celor morți sunt bocetele celor rămași în viață. 

Nu exista nici un aspect onorabil al războiului, conchise el, cu excepția faptului că luptai pentru a-i apăra pe alții.

- Ne aruncăm de pe o stâncă, fără să știm cât este de adânca apa de dedesubt.
- Așa-i, dar ce cădere splendidă!

Cânta despre pământ și noapte și despre suferința veșnică a umanității de care nimeni nu putea scăpa.

Multe căi ale magiei rămân încă necercetate. Ai grijă să nu te pierzi printre ele.

Oamenii fac și ei ce pot cu ce li s-a dat.

Cei pe care-i iubim ne sunt adesea și cei mai străini.

Ține minte că nimeni nu crede despre sine că ar fi un ticălos, și nu sunt mulți cei care iau decizii pe care să le considere greșite.

Trăiește în prezent, amintește-ți trecutul, și nu te speria de viitor, căci nu există și nu va exista niciodată. Există numai clipa de față.

Singurul lucru sigur din viața noastră este că, până la urmă, totul se sfârșește.

Da, e cu totul lunatic, nebun de legat. Dar toată lumea e așa, într-un fel sau altul.

Acum, la patru zile după luptă, lui Eragon îi trecu prin minte o altă explicație: Poate că era încântat să vadă un alt om strivit sub povara pe care el o purtase întreaga viață. (...) Murtagh fusese chinuit iarăși și iarăși, iar acum prinsese clipa potrivită pentru a lovi în lumea care-i arătase atât de puțină înțelegere.

- Privea floarea și zâmbea... Un zâmbet atât de blând, de fericit, încât m-a făcut să mă hotărăsc pe loc- am decis că voiam s-o fac să zâmbească așa mereu și mereu, iar eu să-i privesc zâmbetul în fiecare zi până mor.

 Moartea este o parte din noi. Ne călăuzește, ne face să ne schimbăm, uneori să ne pierdem mințile. Fără ea oare mai poți fi om?

Un om cu adevărat înțelept nu se frământă cu gândul la viitor, ci bea și se veselește cât încă poate să se bucure de lume.

Necazurile îi lovesc întotdeauna pe cei care le așteaptă. Ceea ce contează este să-ți găsești fericirea în scurtele răgazuri dintre nenorociri.

Poveștile despre eroii de demult nu pomenesc niciodată ce preț trebuie plătit când înfrunți bestiile întunecimii și fiarele minții.

Soarele își străbate fără încetare drumul de la un orizont la altul, și luna îl urmează mereu, iar zilele se scurg fără să le pese de viețile pe care le rod și le înghit, una câte una.

Fă tot ce poți ca să-i aperi la necazuri pe cei la care ții. Fără ei, viața este mai tristă decât poți să-ți închipui.

Izbânda e tot izbândă, iar mortul tot mort, oricum ar fi.

Este plăcut să fii în viață. 

Moartea, ajunsese el să creadă, era un lucru coroziv, și cu cât era mai mult în preajma ei, cu atât îi măcina mai mult adevărata-i fire.

Frica le face lucruri ciudate oamenilor.

Schimbarea nu este bună, nici rea, dar cunoașterea este întotdeauna folositoare.

4 comentarii:

  1. Nu înțeleg de ce spui că s-a terminat, pentru că nu este așa. Că s-a încheiat povestea scrisă de Paolini? Da, are un final ca toate cărțile, dar tu o vei păstra mereu în inima ta ca făcând parte din copilăria ta. Te-ai bucurat crescând cu ea, și citint-o la intervale de vârstă mari, ai ajuns să o iubești și mai mult. Îți provoacă amintiri pe care puține cărți reușesc să o facă. Și cum această serie îți este dragă, asta este marea satisfacție pe care ți-o aduce o carte bună: faptul că o poți reciti oricând poftești, și ăsta este cel mai important lucru, cred eu. Să nu o uiți, ci să rămâi atașată de ea. E frumos și dulce, și înduioșător și-ți dai seama cât de mult poate însemna o carte pentru un om. Și mai spuneau unii că-ți pierzi timp citind; cu tine ca exemplu, pot închide gura multor neștiutori.

    Să nu fii tristă, Sara! Când un tărâm ca cel creat de acest autor (chiar dacă nu am citit nici un volum, dar presupun că este unul special și magic) reușește să te constrângă atât de mult, ar trebui să te bucure. Eu nu știu care a fost finalul seriei, dar oricât de trist sau neplăcut ție ar fi fost, imaginația ta îl poate schimba, făcându-l exact așa cum îți place ție. Când o carte îți place mult, te frământă și nu te lasă în pace, și te provoacă să o faci să fie în totalitate pe placul tău.

    Sper că prin ceea ce-am spus, am reușit să-ți mai ridic din moralul căzut, să te fac să revii cu zâmbetul pe buze și să privești printr-o altă perspectivă un final. Pentru că finalul există numai în capul celui care-l acceptă; fii încăpățânată și nu-l lăsa să te afecteze! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu asta, și probabil că mă voi întoarce de multe ori la seria asta, amintindu-mi de toate amintirile minunate pe care le am cu ea. Însă este pur și simplu ideea că... noi amintiri nu-mi mai pot face. Chiar și dacă o voi reciti pe parcursul timpului, nimic nou nu va apărea. (deși există speculații că va mai exista o carte, însă nimic sigur până acum, deci nu mă bazez prea mult).
      Mă bucur că am ajuns un asemenea exemplu, sincer nici nu cred că mi-ar fi plăcut să citesc dacă nu ar fi fost seria asta, pentru că sincer, cărțile plictisitoare și prăfuite moștenite de la părinți rareori s-au putut compara cu intensitatea pe care a avut-o cartea asta. Paolini a scris exact ce mi-am dorit să citesc de fiecare dată, și astfel, în mine, s-a trezit iubirea de citit. Seria asta m-a schimbat pe mult mai multe planuri decât aș putea eu cuprinde (și realiza) cu adevărat.

      Nu a fost deloc neplăcut, ci chiar extrem de deschis, mi-ar permite atât de multe, dar tocmai ideea de a continua chiar și cu gândul povestea, de a profana într-un fel lumea aceea cu imaginația mea, care poate nu ar fi pe de-ajuns, mă face să mă țin departe, să mă mulțumesc și să sper la mai mult, cândva.

      Ai reușit, foarte mult! Mă bucur foarte mult să văd că ai fost atât de interesată în ceea ce am scris și în mine, în cele din urmă, încât să binevoiești a-mi ridica moralul. Nu voi accepta un astfel de final, nu încă, iar până atunci, voi modela lumea pe care a făurit-o, populând-o cu personajele mele preferate. Măcar să trag foloasele cunoștințelor fantastice pe care le-am dobândit.

      Mulțumesc din nou!

      Ștergere
  2. Te inteleg perfect si stiu exact prin ce treci! Cartile lui Paolini au fost si inca sunt unele dintre cele mai frumoase carti pe mi-a fost dat sa le lecturez! Inca de cand eram mica am fost alaturi de Eragon si Saphira si am asteptat fiecare volum cu sufletul la gura, zburand printre pagini si traind la intensitate maxima impreuna cu personajele. E una dintre seriile mele preferate si mereu va ramane undeva, intr-o camaruta speciala din inima mea.
    O sa te simti mai bine eventual. Mereu se intampla asa, desi nu pare. Si poate te binedispune vestea ca Paolini nu vrea sa renunte la Alagaesia, asa ca putem spera la niste carti noi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-un fel, știu că o să fie mai bine, însă aici a fost disperarea primului moment de după ce am terminat. Nu am mai avut nici o altă carte pe care să o îndrăgesc atâta, pe parcursul copilăriei mele, și sunt conștientă că totuși seria va rămâne cu mine mult, mult timp după.

      Ștergere