26.05.2014

Suflete tari de Camil Petrescu



Pentru că a trecut o lună fără ca eu să fi terminat o carte. Într-un atât de groaznic reading slump am intrat, dar cum am mai spus, acum că am mult mai mult timp liber, o să mă repun pe picioare, încet-încet. Dar pentru că mă durea acest lucru, am decis să vorbesc despre o piesă de teatru astăzi, și anume Suflete tari. Cred că intră la BAC, dar nu sunt sigură. Tot ce știu că trebuie să lucrăm pe ea. Deci am împrumutat-o de la bibliotecă și încercat-o.

Nu știu exact ce părere am despre piesa asta de teatru. Nu prea sunt o fană a genului dramatic, prefer să mă duc la teatru și să văd punerea în scenă, decât să mă chinui citind, însă după primele 20 de pagini, am rămas cu așteptări foarte mari de la această piesă.

Nu le-a ajuns. Povestea este destul de banală: iubirea dintre servitor și stăpână. Personajele sunt foarte asemănătoare cu cele din Roșu și negru, a lui Stendhal, și deși opera aceasta este menționată și în piesă, mi s-a părut doar o încercare nereușită de a reproduce puțin din cartea respectivă.

Personajele sunt acceptabile, în marea lor măsură. Mie mi-a păsat doar de stăpână, Ioana pe numele ei, și am adorat-o pentru mândria și puterea ei. Este o femeie puternică, dar încântătoare, cunoscătoare al artelor și istoriei neamului ei, extrem de patriotă și cu simț al dreptății. Andrei este bibliotecarul tatălui ei, tânăr cu un viitor strălucitor, deștept, care însă este înnebunit de iubirea oarbă pe care o are pentru făptura divină a Ioanei.

M-a deranjat faptul că s-a lungit 60 de pagini cu nimicuri, s-au omis probabil cele mai interesante, dacă nu chiar importante, elemente, iar în ultimele 5 pagini totul se duce de râpă într-un mod tare urât și sfârșitul a fost tare dezamăgitor. Înțeleg de ce vine titlul, înțeleg că autorul a vrut să facă ceva sentimental și inspirațional, dar nu cred că i-a ieșit. Văd micile detalii și cum se leagă totul, însă am impresia că dacă ar fi fost o nuvelă, ar fi fost mai reușită.

Sunt dezamăgită, am iubit enorm faptul că s-a început cu o idee bună, speram să văd o poveste de dragoste frumoasă, însă am fost lăsată doar cu așteptări și vise. Consider că se putea și mai bine, însă având în vedere că este un român, mi-a plăcut mai mult decât Caragiale cu bampirii lui, așa că nota este undeva pe la:

2/5

Și fără citate pentru că am împrumutat cartea, deci nu am de unde. Mi-am ieșit din mâna la a scrie recenzii, deși este și teatru, deci teritoriu relativ necunoscut pentru mine. Sunt la jumătate la Declarații de iubire, Doamne ajută să o termin cât de curând, mi-e silă mie de cât mă lălăi cu ea. Voi ce mai faceți? Ce mai citiți? Cum e vremea pe la voi (aici este ba cald, ba frig, de nici  nu știi când e soare și când ploaie)? 

2 comentarii:

  1. Și mie-mi sună tare, dar toate lucrurile studiate la școală lasă de dorit deobicei. Plus, în momentul în care sunt analizate și folosite toate conceptele alea prostești la școală devin și mai neinteresante pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine nu mă deranjează atât de tare, pentru că văd toate conceptele și analizele (mai puțin cele la poezie), ca fiind controale de rutină, ca cele dinainte să treci granița, sau astfel de lucruri. Dacă o carte este bună, faptul că este pentru școală nu o să mă deranjeze sau o să-mi diminueze din entuziasm.
      De exemplu, mi-au plăcut foarte mult „Moromeții” (vol. I) și „Cartea nunții”, ambele pentru școală, și în cele din urmă, nici chiar „Ion” și „Roșu și negru” nu au fost chiar atât de rele.
      Depinde cu ce mentalitate începi și citești o carte. Dacă o citești cu de-a sila, că trebuie, mă îndoiesc că o să-ți placă, însă dacă o vezi ca o altă lectură, s-ar putea să ai surprize.

      Ștergere