04.04.2014

De ce (nu) mai citim?



Cel mai probabil v-ați săturat de mine și de faptul că vorbesc atât de mult despre atât de multe, și în mare parte nu prea am sens, însă eu sper că încă există persoane interesate să afle părerile mele.

În mare există problema aceasta în general, de ce nu mai citește lumea? Ei bine, lumea ar citi, dacă ar ști ce și cum. Oamenii trebuie să fie împinși de la spate, să aibă un imbold, însă din păcate în România nu se mai promovează cultura în general, literatura în special. Deși încă vezi afișe cu piese de teatru și diferite concerte, rar se găsește acest tip de promovare și pentru o carte. Aparent, cultura noastră este în paragină, și deși în America serii de care nu am auzit niciodată sunt extrem de populare, pentru că și autorii lor sunt promovați, la noi nu există așa ceva. Literatura română este un domeniu underground și necunoscut multor cititori, în general din cauza ideii greșite că literatura română este cea groaznică și învechită de la școală - greșit!

Totuși, știu asta din experiențele pe care le-am avut cu multe persoane, că gustul pentru lectură trebuie cultivat, iar această treabă începe cu părinții, continuând cu profesorii. Cunosc persoane care se strâmbă când intră într-o librărie, și într-un fel îi înțeleg, pentru că până la urmă sunt multe și plictisitoare printre ele, iar din păcate cititul este un hobby ce cere timp și dedicație, poate ceva prea mult pentru societatea rapidă în care trăim.

Legat de cultivarea pasiunii pentru citit, în cazul meu este o problemă ce a fost moștenită din familie. Nu l-am văzut în viața mea pe tata cu o carte în mână, însă el mereu mi-a spus să citesc. Am citit, la început cărți prea groaznice și prea plictisitoare, cărți pe care nu le-am terminat, sau le-am dus la bun sfârșit de gura altora, cărți care mi-au trebuit la școală, cărți pe care le-am găsit din întâmplare. Nu am fost niciodată, și probabil nici nu voi fi, o cititoare constantă. La mine ține totul de chef, nu mă pot forța, iar acesta este un lucru grav, pentru că trece mult prea mult timp până să mă apuc iar. Dar important este să mai fie dorința de a te reapuca, chiar dacă ai gustat și câteva cărți mai „amare”.

Părinții și profesorii trebuie să ne arate drumul spre cărți care să ne placă, ca mai târziu să le căutăm noi. Credeți-mă, ca și copil, nu există persoană mofturoasă pe lectură, și dacă există și o amenințare, fii sigur că lectura va fi dusă la bun sfârșit. Nu există un imbold în mass-media și societatea noastră? Să fie cei de-aproape acel simbol, deoarece contează.

Și totuși, când ești obligat să citești, de către profesori amenințători, este cam greu să există plăcere în lectură. Este, însă important este să se realizeze ce e și bun la o carte, pentru că niciodată nu o să există o lectură degeaba, fără rost, și atâta timp cât citești „orice îți pică în mână”, vei ieși de fiecare dată mai câștigat.

Motivul cel mai important pentru care nu se mai citește, cred că este lipsa cunoașterii și lipsa promovării. Nu se știe la ce să te aștepți, iar acum dacă citești, ești deja prost (aparent tot tu ești prostul), pentru că „cum poți, mă, citi atât? eu aș muri în locul tău”. Noroc că nu este, nu? Încă nu ne dorim moartea cuiva. Însă cred că dacă ar exista toleranță și curiozitate, totul ar fi mai bine.

Există atât de multe subiecte care ar putea fi interesante, lumi care te-ar putea fascina, personaje care ți-ar putea schimba viața, însă pentru asta este nevoie să deschizi o carte, nu să o folosești drept masă pentru cana de cafea.

Și de ce mai sunt și oameni care citesc? Pentru că au îndrăznit să se uite în filele cărților, ei sunt cutezătorii ce au căutat, au călătorit și au aflat, în cele din urmă, cea mai de preț comoară: cunoașterea.

6 comentarii:

  1. La mine pasiunea pentru citit e datorită mamei, mereu încerca să ne convingă pe mine și pe fratele meu să citim. Și de fapt de la ea am primit cadou prima carte care m-a fascinat într-adevăr. Și după tot căutam volumele următoare prin librărie. Despre profesori, nu știu ce să zic. Cel puțin cât am fost în generală și liceu nu am întâlnit niciun profesor care să ne încurajeze să citim.
    Nu mă deranjează chiar atât de mult că unii nu citesc, ci că printre cei care nu o fac mai se găsesc și genul care să se ia de cei care citesc și să spună, cum ai zis și tu, că ești prost pentru că citești. De fapt, mie asta mi se pare trist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În generală nu aveam decât profesori care ne amenințau să citim, însă acum la liceu este profesorul de psihologie care ne spune că fără lectură, nu există studiu, și la baza oricărui lucru este cititul. Iar profa de română ne spune că programa e învechită și ar trebui actualizată, ca să ni se pară mai atrăgătoare, și a spus că o să ne recomande ea câteva cărți care ne-ar putea plăcea, să le citim, și după să avem discuții pe baza ei - lucru cu care toți am fost de acord.
      Pe mine nu mă deranjează că lumea nu citește, îmi dau seama că nu toți îmi pot împărtăși pasiunile, și nu încerc să bag nimănui pe gât nimic, însă mi se pare foarte important să fie în cunoștință de cauză, măcar să știe cum ar fi să citească ceva interesant, și după să spună dacă da, îi place, sau nu, nu-i place. Sau, bineînțeles, dacă nu-ți place, cum eu nu spun nimic, aș aprecia să nu spui nici tu. Este trist, pentru că atât de mult a decăzut lectura ca și principiu. „Învățăm să citim ca să citim să învățăm.” Se pare că unii nu mai sunt în stare nici să facă asta.
      Probabil că e și vina ecranizărilor atât de populare, oamenii au ajuns să aprecieze mai mult viziunea regizorului, decât să piardă timp și să-și imagineze singuri lumi fantastice/ creaturi ciudate, sau chiar și situații de zi cu zi. Poate doar suntem o societate de oameni plictisiți, obosiți, orbiți și necunoscători, însă este în mare și vina noastră.

      Ștergere
    2. Mie, cel puțin, mi s-au aduc jigniri și injurii pe baza faptului că citesc încât, acum când sunt făcută în tot felul de diferiți colegi, nu mă mai afectează cu nimic. Și din această cauză, am ajuns de multe ori să fiu batjocura întregii clase, pentru simplul motiv că eu (și cu încă o colegă) suntem niște distruse, fără viața, care, în loc să ne trăim viața, ne-o irosim cu prostii. Aceasta este mentalitatea tânărului din ziua de astăzi și, într-un fel, sunt tristă că nu am avut norocul să fiu înconjurată și de oameni care să aibă aceleași pasiuni cu ale mele. Văd (aproape în fiecare zi) câte un adolescent sau tânăr cu câte o carte în mână, și de fiecare dată zâmbesc și încerc să mă apropii de acea persoană (atât cât îmi permite bunul simț) ca să citesc titlul sau autorul de pe copertă. Sunt prea timidă și emotivă ca să mă bag în vorbă cu un străin legat de acest aspect frumos al vieții: cititul.

      Nici eu nu am avut (din păcate) parte de profesori care să ne stimuleze să citim, fusese doar un singur prof, în clasa a nouă (și regret nespus de mult că s-a mutat de la noi din liceu) care preda logica, și ori de câte ori ne chema la el să ne verifice caietele, și să ne pună cțteva întrebări pentru a ne da notă, ne întreba care fusese ultima carte citită. Pe chestia asta eu și cu colega respectivă am avut mult de câștigat la acea materie, deoarece profesorul ne ridica nota cu două sau trei puncte (depinzând de cartea pe care am citit-o). Atunci era singurul moment în care faptul că eram/sunt numită proastă, palie și mai știu eu cum, mă simțeam bine și uitam efectiv de acele injurii.

      Nu spun că pe mine mă fascinează cărțile pe care le-am citit pentru la școală, cele pe care ni le dădea profesoara de română, singurele care mi-au plăcut au fost "Enigma Otiliei", și acum, de curând "Moara cu noroc". În rest, le citesc doar pentru că trebuiesc citite și că au o mare influență asupra viitoare mele note. Dar, cu toate acestea, citesc orice găsesc interesant; îmi place ceea ce fac, și chiar dacă nu citesc mereu, când am ocazia și mă simt în stare, prefer să stau în casă și să citesc ceva frumos.

      La fel și în cazul meu, mama a fost cea care mi-a pus o carte în mână, și de atunci, de fiecare dată când îmi cumpăr vreo una, mă gândesc la ea, și la binecuvântarea pe care mi-a dat-o. În cazul meu, cel puțin, scrisul m-a ajutat să mă dezvolt, să-mi măresc vocabularul și gramatica, astfel ajungând să am beneficii până acum din acest lucru. Și tot noi suntem ăia proști și urâți.

      Cititul este și va fi mereu viața de care am avut și încă mai am nevoie. :)

      Ștergere
    3. Este tare păcat, se pierde enorm de mult așa, și totuși sunt de părere că tot neștiința e de vină. Cititul pentru ei este o activitate străină, și din păcate, oamenii sunt mofturoși, și dacă prima lectură nu este îndeajuns de atractivă, nu va mai exista și o următoare. Urât e faptul că se ia cineva de alte persoane pentru că citește, mi se pare absurd și stupid, și sincer, acum să o spun, proști sunt cei care aduc jignirile, nu cei cărora le sunt adresate.Vei vedea pe viitor, mă bucur că nu-i mai bagi în seamă. Nu se merită, sunt mult mai multe de câștigat pe partea ta.
      Sunt singură că oricine citește ar aprecia mici discuții pe baza cărții respective, sau a lecturii în general. Nu trebuie să fii prea emotivă, de obicei lumea e drăguță, pentru că știm prea bine cum e să nu fie cineva înțelegător cu acest hobby, deci poți oricând, dacă vrei, să încerci să vorbești cu cei din jur. Vei vedea că și eu sunt entuziasmați pentru a fi abordați.

      Cărțile de la școală nu că sunt neapărat rele, însă sunt învechite, nu mai au actualitate în ziua de azi, și din această cauză interesul tinerilor scade. De dorit ar fi o carte cu care să poată rezona, nu „Ion”, cu țăranul deștept. Clasa mea a adorat „Cartea nunții”, printre care și eu.
      Cu siguranță, lectura ajută la scris, și scrisul la lectură.

      Spor cu lecturile viitoare, lasă în pace oamenii care nu știu măcar să respecte, dacă nu aprecieze, această pasiune a ta.

      Ștergere
  2. De mult mă gândeam că ar trebui să se țină la școală o oră de literatură. Asta fiindcă nu prea există persoane care să ne "pună" o carte în mână. Ori fiindcă nu citesc ori fiindcă sunt prea ocupați cu viața lor care se consumă din ce în ce mai rapid și se termină mai devreme ca de obicei (asta datorită dependențelor tot mai des-întâlnite în ziua de astăzi). În locul muzicii sau a desenului la liceu ar fi chiar utilă o materie ca aceasta. Mulți poate n-ar asculta, dar dacă UN elev din fiecare clasă ar începe să citească asta ar fi un lucru care ar duce totul cu un pas înainte (și în ultimele decenii am folosit marșalierul) deoarece fiecare carte citită (chiar și una proastă) este o experiență și ne ajută într-un fel sau altul. Cărțile obligatorii le-am tratat ca atare, e adevărat, unele sunt chiar groaznice însă le-am citit repede gândindu-mă că astfel voi citi cât mai curând o carte interesantă.
    Nimeni nu mi-a arătat plăcerea cititului. Părinții mei citesc, însă nu m-au îndrumat și pe mine pe acestă cale chiar dacă mi-aș fi dorit să o facă. Am început să citesc de când eram mică, la început din plictiseală și după din plăcere (îmi aduc aminte ce mândră eram după ce am terminat prima carte care avea 500 de pagini: Singur pe lume). După perioada asta am început să citesc cărți proaste, dar asta este - eram și eu un copilaș naiv de clasa a șaptea. După am descoperit ce-s cărțile bune, am început să citesc mult mai mult și am început să îmi umplu camera cu (,) cărți "cărți, cărți, cărți - tu ai de gând să construiești o casă din cărți?"

    Cu timpul am învățat să diferențiez o carte bună de una rea, am observat ce mult m-au schimbat în BINE cărțile bune.. am ajuns chiar să mă gândesc cum aș fi fost dacă nu m-ar fi copleșit acestă pasiune.

    (felicitări pentru articol, e foarte bun)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nouă ne-a propus profesoara de română așa ceva, dar în afară contextului profesor-elev. Pur și simplu să citim o carte cu toții, să ieșim la ceai și să discutăm despre ea, liber și să ne putem exprima fără restricțiile unei ore, sau jenei față de profesor, pentru că așa e mai mult prietenă, decât profesoară.
      Să știi că ideea este foarte interesantă, în loc de ore care oricum nu au nici un sens și sunt inutile, astfel de oră ar fi mult mai bună, și totuși păstrată ca opțional. Sunt sigură că nu ne dorim proști care să râdă pe baza cărților, când toate sentimentele noastre sunt în ele.

      Eu sincer nu am terminat niciodată Singur pe lume, știu ce se întâmplă, dar după ce au murit toți cei cu care mă obișnuisem și am plâns, am zis că eu nu mai vreau să continui (copil de clasa a cincea, a șasea, care totuși și-a lăsat amprenta). Până să înveți să faci diferența dintre cărți bune și rele, trebuie să citești multe cărți rele, și odată la 10 de genul, să găsești și una bună. Îți trebuie antrenament și pentru asta.
      Uneori mă gândesc și eu așa. Până la urmă, suntem suma tuturor lucrurilor pe care le-am învățat, cărților pe care le-am citit și meselor pe care le-am avut.
      Spor cu lecturile viitoare, mulțumesc foarte mult!

      Ștergere