15.04.2014

Cum să pictezi un mort de Sarah Hall


Sau când Sara a zis că nu se mai lasă sucită de o carte, a greșit. Ok, cartea am cumpărat-o de pe libris, când au făcut verișoarele mele comandă și m-au întrebat dacă vreau ceva. Având în vedere că mai mereu sunt reduceri, am zis ok, hai să încerc. Cred că am dat 12, 14 sau 17 lei pe ea. Nu mai știu exact, haha.

Înainte să încep cu recenzia propriu-zisă, să știți că eu, când cumpăr o carte, mă bazez pe ce scrie pe spate, ce pot afla despre ea. Dacă mi se pare îndeajuns de interesantă ideea, dacă are îndeajuns de mult potențial încât să-mi doresc să dau banii pe ea, atunci bine.

Cum să pictezi un mort spune povestea separată a patru personaje, viețile lor având totuși legătură, uneori mai evidentă, alteori aceasta fiind mult mai subtilă. Romanul în sine nu prea are un subiect anume, pur și simplu ne prezintă câteva momente distincte din viețile protagoniștilor.

Îmi place mult stilul de scris. E lin, parcă plutești când citești. Nu știu exact cum să descriu sentimentul, însă pare că acțiunea pur și simplu curge printre pagini. Mi se pare foarte interesant și modul în care stilul de a nara se schimbă, depinzând firul cărui personaj îl urmează. Pur și simplu narațiunea se mulează pe caracterul personajului pe care ni-l prezintă. Și credeți-mă, este dificil să faci asta.

Înainte să vă creați  o părere prea bună despre carte, țin să pun totuși un avertisment. Cartea este crudă și prezintă realitatea așa cum este. Nu există cenzură a limbajului sau a faptelor prezentate, totul este pe față. Este adevărul dur al vieții, întâmplările firești, al naibii de comune, dar care pe unii i-ar putea face să se simtă inconfortabil. Eu nu am probleme cu așa ceva, mi-a plăcut tocmai pentru că a fost o carte atât de umană. Însă aici vorbesc despre înjurături, droguri, sex, moarte. Ca să nu credeți că avertismentul meu e nefondat. Cum am spus, eu nu am probleme cu așa ceva, a dat personalitate cărții și a prezentat-o exact cum trebuia, cu duritatea necesară picturii unui mort.

Personajele mi-au plăcut toate extrem de mult. Poate pentru că erau sincere. Și aici nu e neapărat vorba de personajele principale, și cele secundare au rolul și farmecul lor. Au reușit să mă facă să râd și să sufăr, să-mi fie milă și să-i sprijin, m-au trecut printr-o gamă largă de sentimente. A fost o carte în care nu au existat personaje, ci oameni îmbrăcați în diferite roluri.

Pe mine m-a liniștit cartea asta. A durat destul de mult să o citesc la doar cele aproximativ 300 de pagini pe care le are. Se citește ușor, însă având în vedere că fiecare parte are ceva personal, specific personajului tratat, devine obositor după o vreme să tot sari de la un capitol la altul. Plus că trebuie să fii atent la detalii, pentru că sunt importante. Din păcate eu am făcut și prostia de a citi mai ales seara/noaptea, și eu cum sunt semi-oarbă și acum devine o problemă din ce în ce mai serioasă, am întâlnit dificultăți în a urmări șirul de cuvinte. Ugh pentru miopie.

Una peste alta, mie mi-a plăcut mult cartea, m-a atins cu seriozitatea și m-a pălmuit cu realitatea.

4/5

Dintre toate stările pe care le trăim, singurătatea este, probabil, cea mai prost înțeleasă. Cel ce o alege este socotit drept iresponsabil sau ratat. Pentru cei mai mulți ea trebuie evitată, ca o boală. Când sunt prinși în ea, oamenii văd numeroasele compartimente de nefericire, ca fagurii unei rodii. De ce ne temem cel mai mult? Să nu fim alungați din lume, să nu fim aruncați afară din ea, să nu fim încuiați și uitați undeva?

Sufletul unei flori nu este forma sau culoarea ei, ci parfumul.

Trebuie să aperi imaginația, altfel lumea se va scufunda, asta este sigur.

Și aceasta este esența chestiunii. Toate mecanismele inocente sunt târâte în noroi de experiență. Copiii devin din ce în ce mai puțin translucizi. Straturile de prihană și de suspiciune se îngroașă. Aceasta este legea eliberării de sub vrajă a taților.

Mi s-a spus că animalele nu au rațiune, dar noi, cu rațiunea noastră, suntem cele mai primejdioase animale. Cum altfel s-ar putea explica cruzimea de care dăm dovadă în acest secol?

Danny, negustor ambulant. Danny, cavalerul lucrurilor trecute și lucrate pe comandă.

Știe că există reguli. Dar mai știe și că viața este mai complicată și că dimensiunile minții ei sunt fără sfârșit.

Pentru că oamenilor nu li se poate administra fericirea, la urma urmelor. Trebuie să lupte pentru a o obține, să alerge după ea, să ajungă pe marginea prăpastiei pentru a o atinge. 

Și cam asta a fost. Din nou, aveți grijă dacă doriți să o citiți. Nu o recomand celor care nu sunt familiarizați/nu se simt bine citind astfel de subiecte, pentru că sincer nu vreau să fie considerată ca o carte mai proastă decât este doar din motivul ăsta. Însă data viitoare voi fi mai atentă la ce subiecte se regăsesc într-o carte pe care o cumpăr, pentru că și mama a început să citească cartea asta, și ei bine.. oups.
V-am pupăcit, dragilor. Sper să aveți  o săptămână faină <3 Pe aici ninge din nou ;w;

11 comentarii:

  1. Chestia cu ce scrie pe spate o fac și eu. Colega mea de cameră spune că ea nu citește nimic pentru că vrea să fie surprinsă, dar eu nu vreau să citesc ceva despre care nu știu nimic. Ador cărțile realiste. Simți că îți spun adevărul și sunt ca niște prieteni sinceri. Recenzia e foarte faină! Pe mine m-ai convins să o citesc, pare genul meu de carte. Dacă o să o văd vreodată pe undeva o să o cumpăr chiar de-ar fi să fur bani din geanta mamei.
    îmbrățișări de la bobiță

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Colega mea de cameră citește foarte rar, până acum a fost entuziasmată doar de „Exerciții de echilibru” de Tudor Chirilă pe care i-am luat-o de Crăciun :)) Depinde, de exemplu, când primesc cărți, le citesc oricum, și fără să știu detalii, însă când cumpăr nu-mi place să las loc de surprize prea mari. Știi, sunt uneori cărțile alea care nu au nimic scris pe spate, și atunci se mai întâmplă uneori să mă ghidez după cât de interesant mi se pare titlul și cum arată coperta. Și sunt de acord, și eu ador cărțile realiste. Adică mă rog, și cele fantastice, atâta timp cât îmi arată personajele umane, dezgolite și suferinde (aah, sunt adepta teoriei „fă-i să plângă lacrimi de sânge, să sufere până nu mai pot, dar să fie fericiți în cele din urmă”)
      Mă bucur că ți-a plăcut! Dacă am reușit măcar o persoană să conving, înseamnă că încă mă mai descurc, haha.
      Îmbrățișări!

      Ștergere
  2. Mă, cartea asta sună foarte bine. O să o caut și eu. Îmi plac cărțile care spun adevărul, iar cea de sus, pare chiar bună :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur. Mie mi-a plăcut, surprinzător de mult. Sper să ai aceeași părere :)

      Ștergere
  3. ”Cartea este crudă și prezintă realitatea așa cum este. ” M-ai convins cu asta. Eu asta caut în ultima vreme la o carte.
    Foarte frumoasă recenzia! :) Am mai citit o recenzie a acestei cărți tot zilele astea iar acum mi-o doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Mă bucur că am reușit să te conving :)

      Ștergere
  4. Pare interesanta, chiar daca nu am mai auzit de ea... Adica in ultima vreme vreau sa mai schim genul YA, sigur o sa ii dau o sansa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde de gusturi acum, eu sincer nu ți-aș recomanda să treci direct de la YA la o astfel de carte pentru că este o acțiune lentă și te-ar putea plictisi. Însă tu știi cel mai bine ce-ți place să citești, deci până la urmă, m-aș bucura să rămâi cu o părere bună dacă o citești :)

      Ștergere
    2. Bine, eu am mai citit și altele înafara de YA, dar da, se mai întâmplă să mă mai și plictisesc.

      Ștergere
  5. Îmi plac foarte mult citatele și e genul meu de carte, îmi plac foarte mult cărțile realiste și dure. Vreau să pun mâna pe ea cât mai curând..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erau mult mai multe citate interesante, însă nu am vrut să mă lungesc prea mult și să fie citatele mai lungi decât recenzia propriu-zisă.
      Succes în a pune mâna pe ea! ~

      Ștergere