03.04.2014

Claymore



Sau momentul inevitabil în care trebuia să vorbesc pe blog, în detaliu, și despre o manga. Îmi place să cred că o să mai fie persoane interesate și de recenzia asta, chiar dacă vine dintr-un mediu mai puțin cunoscut, și este un format prea puțin cunoscut pe la noi -graphic novel- (care îmi aduce aminte de o întâmplare drăguță din tren, când mă întorceam de la Baia Mare, unde fusesem la niște rude, iar eu citeam Solanin, altă manga despre care voi vorbi la un moment dat, și o doamnă citea de-asemenea un graphic novel cu niște pisici, fiind un mod amuzant de a ilustra dictatura lui Hitler și nazismul/comunismul, dictaturile în general, și am avut o scurtă discuție cu ea și mi s-a părut tare drăguț că deși, contextul în care citeam era total diferit, am ajuns să avem o conversație doar pentru că ambele aveam benzi desenate). Problema principală ar fi faptul că, dacă ai o manga în mână, o începi de la sfârșit, și se citește de la dreapta la stânga (acesta fiind cazul și pe internet), deci multor persoane li se pare straniu să citească așa ceva. Însă sper că încă vor exista persoane interesante, pentru că de cele mai multe ori, manga și anime au povești foarte interesante de spus, dacă li se acordă șansa.

Ok, manga aceasta am citit-o în vacanța dintre semestre, 150+ capitole în trei zile. Am citit încontinuu, pentru că atât de mult mi-a plăcut ideea. Sigur, nu prea mult romantism și cu siguranță nu genul pe care-l citesc eu în general, însă a fost atât de captivantă și interesantă, că nu m-am putut opri.

Deci, în această lume portretizată aici, oamenii coexistă cu niște monștri numiți yoma. Aceste creaturi demonice se hrănesc cu intestinele oamenilor și pot intra printre oameni transformându-se în cei care le-au căzut pradă. Ca o forță potrivnică lor, au fost create de către o organizație misterioase, vrăjitoarele cu ochi argintii, sau claymore, fete ce sunt jumătate oameni, jumătate yoma. Deși detestate de societate, oamenii au nevoie de ele pentru a scăpa de monștrii ce-i amenință.
Povestea începe cu un tânăr băiat, Raki, care pierde totul într-un atac al unui yoma, și cu un claymore, Clare, care îl „adoptă”. Pe parcursul seriei, cei doi evoluează și sunt nevoiți să treacă prin nenumărate greutăți, cunoscând secrete care ar fi rămas mai bine nedezvăluite și întâlnind inamici prea puternici, dar și prieteni și camarazi de încredere.

Mi-a plăcut atât, atât de mult! Nici nu știu exact cu ce să încep, pentru că nu cred că a rămas o parte care să nu-mi fi plăcut. Deși trăiesc într-o societate nesigură, indiferent că sunt oameni, claymore sau monștri, fiecare personaj este totuși uman, se păstrează trăsături umane și nu există putere ieșită din control. Totul se câștigă prin antrenament și nereușite. Nimic nu rămâne neexplicat (de exemplu, undeva pe la capitolul 20, Clare este bandajată peste haine, iar abia pe la capitolul 108 sau prin apropiere, se spune de ce), nimic nu e exagerat, iar autorul știe să-și facă personajele plăcute.



Acești claymori (o să folosesc o variantă românizată, mă simt ciudat să scriu despre plural folosind formă de singular și claymores e peste mână) sunt extrem de interesanți, au un spirit de camaderie între ele, chiar dacă nu se cunosc, simplul fapt că au trecut prin aceleași suferințe, le aduc mai aproape, și au un simț al onoarei puternic, nici o datorie nerămânând neplătită.

Îmi place modul în care evoluează personajele, cum fiecare are propriul mod de gândire și oricum se ajunge la o greșeală și cum până și cei mai puternici cad din neatenție și e un fel de ciclu normal, natural.

Însă mie cel mai mult mi-au plăcut monștri, îmi pare rău. În special cei evoluați, pentru că deși fac fapte hidoase, și recunosc că unele scene nu sunt de stomacul tuturor, sunt totuși atât de frumoși și dureros de umani. Acum vorbesc de cei evoluați; ei sunt în stare chiar să dezvolte un fel de sentimente față de cei din jur, fie ei oameni sau tot monștri. Încep să se „joace” de-a familia, iar unii chiar mor cu dorința să mai fi petrecut mai mult timp de cei apropiați. Și sunt în stare și să facă sacrificii pentru a-i salva pe cei dragi, sau chiar își dau și ultima fărâmă de conștiință pentru a se răzbuna. Acțiunile lor sunt dictate de lăcomie, dorința de a avea mai mult, ceea ce practic ni se aplică și nouă acum, și chiar și-așa, nu pot trăi singuri.

Nu știu ce să mai zic, recunosc că e genul acela de poveste pe care nu l-am mai încercat de la 10-11 ani, pe când citeam literatură fantastică/istorică, cu bătălii și soldați și regi și regine, și nu mă așteptam să mă captiveze atât de mult. Poveste interesantă, foarte bine realizată, și o grafică bună. În cazul meu, a avut tot ce mi-aș fi putut dori și m-a ținut mereu cu sufletul la gură, așteptând să văd ce se mai întâmplă. A ajuns printre preferatele mele, iar dacă voi avea vreodată ocazia,sigur îmi voi și cumpăra câteva volume (din păcate sunt mult prea multe pentru ce poate bugetul meu la momentul actual).

10/10

Miracles aren't meant to be wished for, they are meant to be created by our own power.

Even if your remaining life isn't going to be that long, use the time to laugh and cry as much as you want. Each and every one of those memories will give meaning to your having been alive.


Pentru mai multe postări din manga, vizitați acest link (X). Mulțumesc că ați ajuns până aici, și o săptămână plăcută, ce a mai rămas din ea! ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu