12.03.2014

Pânza de păianjen de Cella Serghi


Recunosc că nu m-am așteptat vreodată să termin atât de repede cartea asta, din singurul motiv că mă chinui să o citesc încă din vară. Se pare că blogul mă motivează să citesc mai mult și mai repede, și de-asemenea să nu renunț la o lectură! Ceea ce e un lucru foarte bun.

La un moment dat, se vorbea și despre această carte destul de mult pe blogosferă, o grămadă de păreri pozitive, așa că am fost extrem de fericită când am auzit că verișoarele mele au această carte. Am împrumutat-o automat, am început să o citesc, dar după lenea caracteristică vacanței de vară m-a lovit din plin și de fiecare dată când încercam să reiau această lectură, mi se părea din ce în ce mai plictisitoare.

În această carte aflăm povestea Dianei, din copilărie până în momentul „prezent” (mi se pare destul de nepotrivit să zic așa), prin intermediul unor caiete date celei mai bune prietene. Noi vedem povestea din punctul de vedere al Dianei, cum a scris în acel caiet-jurnal, însă aflăm și părerea prietenei sale cu privire la ceea ce se întâmplă și la detaliile de care aceasta nu știa.

Nu știu cum a făcut cartea astea, dar a ajuns să-mi placă cât de cât în cele din urmă. Eram atât de sigură că o urăsc, că atunci când am ajuns la sfârșit nu mai știam de mine. A fost o lectură care mi-a plăcut inițial, a devenit plictisitoare pe parcurs și s-a salvat prin sfârșit, deși nu aș putea spune exact cum.

Nu mi-a plăcut deloc personajul principal, această Diana. Într-adevăr, viața nu a fost drăguță cu ea, și a avut și greutăți, însă nu am putut să văd în ea decât tipul de persoană pe care nu pot să o sufăr: care se ascunde în spatele ideilor, acceptă admirația altora pentru ea fără nici o problemă, se joacă cu cei din jur și realizează în ultimul ceas cum stau lucrurile defapt. Situația în care se află, și cu prietena ei cea mai bună, Ilinca, mi-a adus aminte de perioada generalei, când obișnuiam să am și eu o prietenă foarte bună întocmai ca ea și știu probabil ce înseamnă să fi nevoit să suporți un astfel de om.

Însă mi-a plăcut cartea pentru că am învățat ceva din ea și m-a lăsat sucită la sfârșit, suferind și aiurită. În primul rând, ni se deschid ochii în fața veșnicei „apreciază ceea ce ai atâta timp cât este lângă tine”. M-a făcut să mă gândesc dacă eu știu într-adevăr să apreciez sacrificiul pe care-l fac părinții mei pentru mine. Pe urmă, ideea că întotdeauna există mai bine, dar întotdeauna există și mai rău. Viața e ca o „pânză de păianjen”, însă nu trebuie neapărat să fie întotdeauna păianjenul acolo, sau poți da peste cineva care să rupă pânză și să te salveze. Oameni suntem cu toții, suferim cu toții, și dacă am știi să ne apreciem durerea, să nu ne mai călcăm în picioare, ar fi cel mai bine.

Nu știu ce să mai spun despre această carte, m-a lăsat destul de răvășită și mi se pare greu să găsesc cuvinte pentru o carte care face ceva din mine. Urăsc și iubesc cartea aceasta în aceeași măsură, iar scorul meu e:

2/5

E o vorbă din popor care spune că dacă vrei să fii fericit, trebuie să închizi un ochi. Eu ar trebui să-i închid pe amândoi.

-Maricica nu te iubește, te pizmuiește.
- E doar un copil necăjit.
- E înțepată, mândră, bătăioasă.
- Copiii săraci sunt mândri, nevoiți să se apere.

Când știi unde vrei să ajungi, de ce să mai ocolești?

Dimineața, când mă îmbrac, mă simt în starea de spirit a acelui american care, făcând socoteala de câte ori trebuie să-și mai lege și să-și mai dezlege șireturile pantofilor în cei treizeci de ani pe care, în mod normal, îi mai avea de trăit, s-a îngrozit și s-a sinucis.

Când spun totuși că m-a sucit, eu nu glumesc. Mi-a lăsat un gol imens în inimă, m-a făcut să mă gândesc la scopul meu în această lumea, m-a făcut aiurită. Am renunțat la japoneză și am mers cu autobuzul (!! pe o zi așa de frumoasă !!) acasă, pentru că nu mă puteam gândi decât la faptul că vreau să ajung acasă, să mă trântesc în pat și să zac, să diger ce mama naibii s-a întâmplat și cum m-a putut afecta atât. Groaznic, vă spun, groaznic. 

2 comentarii:

  1. Și eu am tot auzit de cartea asta și am încercat să o citesc, dar nu am rezistat prea mult. Nu mai știu exact de ce, dar știu că nu m-a atras deloc, așa că m-am decis să nu mă chinui. Nu a fost pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Și eu am o relație love-hate cu această carte, nu sunt sigură dacă mi-a plăcut îndeajuns de mult să se șteargă toată antipatia de la început.

    RăspundețiȘtergere