09.03.2014

În căutarea oii fantastice și Dans Dans Dans de Haruki Murakami


Pentru că aceste cărți fac parte dintr-o serie, m-am gândit că merge o recenzie împreunată. Am cumpărat cărțile astea acum multă vreme, de ziua mea, la un târg de carte din Piața Sfatului. Nu știam nimic despre ele, nu am citit nici descrierea de pe spate până am ajuns acasă, am fost ghidată strict de numele autorului. Știam că este bun, este japonez și am zis să încerc. Făcând parte dintr-o serie, le-am cumpărat pe amândouă deodată. Eram destul de reticentă să le încep, deoarece mai citisem înainte Sunetul muntelui de Yasunari Kawabata (alt autor japonez) și am rămas extrem de dezamăgită. Ei bine, am greșit încercând să le compar, pentru că nu au nimic în comun.
Înainte să încep cu recenzia propriu-zisă, vreau să spun că ador cărțile din seria aceasta, Top 10+, de la Polirom. Sunt cărți destul de mari și consistente (317 pagini are În căutarea oii fantastice și 476 Dans Dans Dans) la un preț bun. Mai am câteva cărți din aceeași colecție, pe care le-am cumpărat din diferite librării, și sunt extrem de mulțumită de preț (nu sare 20-25 de lei, iar majoritatea se păstrează pe la 17-19 lei) și până acum nu m-au dezamăgit nici cărțile.

Murakami ne spune povestea unui personaj al cărui nume nu-l vom afla niciodată, care lucrează într-o mică editură și trăiește o viață cât de comună, după ce a fost părăsit de soția sa. Are un motan, se întâlnește cu diferite fete din când în când. Viața i se schimbă însă când publică o imagine pastorală într-un anunț la un ziar (o fotografie alb-negru pe care o primise de la prietenul lui poreclit Șobolanul, care l-a rugat să facă imaginea publică) și este luat la întrebări de un personaj ciudat, la costum, de la care află despre o oaie fantastică și este trimis în căutarea ei. Și totuși, ce s-a întâmplat cu prietenul lui, al cărui adresă scrisă pe plic era prea ștearsă pentru a mai desluși ceva?

Cărțile, cum am mai spus, fac parte dintr-o serie, însă eu nu am citit cele 2 cărți care erau înaintea În căutarea oii fantastice și nu a alterat cu nimic înțelegerea cărții, plus că sunt extrem de greu de găsit, nu mai sunt tipărite și costă o avere să pui mâna pe ele. Acum, citindu-l pe Murakami este ca și cum ai visa. Este o experiență unică. Pe mine mă doare capul când îl citesc, dar povestea este mult prea captivantă pentru a mă opri. Găsești multe detalii, povestea sare și până și cel mai mic gest este un indiciu. De aceea trebuie să fii tot timpul atent la ce se petrece, ai nevoie de concentrare, și poate și de aceea este o lectură dificilă, deși nu ăsta este cuvântul exact pe care îl caut și de care am nevoie să descriu experiența mea cu Murakami.

Personajele sunt interesante. Extrem de interesante, și nu cred că este vre-un singur personaj despre care să nu afli câte ceva, fie și numai din simpla menționare a lui într-un dialog din carte. Murakami este un geniu care acordă atenție fiecărui detaliu. Personajul principal este lipsit de nume. Ar putea fi oricare dintre noi, pentru că exact cum se descrie el însuși, este un tip normal. Conduce o mașină veche, îi place să asculte muzică, are o pisică, duce o viață comună. Însă ce îl face special -nu o să fie niciodată spus de autor, însă am ajuns eu la această concluzie- este faptul că are propria lume, creată pe relațiile pe care le are cu ceilalți și pe modul în care reacționează în diferitele situații în care se găsește. Exact ca în lumea reală, este eroul propriei vieți tocmai pentru că trăiește, este în viață.

- În orice caz, acum ai fost tu, nu altcineva. Și ești mai minunat decât crezi. 
–Și atunci de ce gândesc așa? am aruncat eu o întrebare.
Pentru că nu trăiești decât pe jumătate, mi-a răspuns scurt. Cealaltă jumătate așteaptă undeva, încă neatinsă.

Restul personajelor sunt o succesiune de personaje puternice, care cumva au și își fac o legătură cu personajul principal, legătură care rămâne și nu va putea fi vreodată tăiată. Murakami nu aruncă personaje doar de dragul de a umple cartea. Fiecare are rolul de a ajuta personajul principal în călătoria sa spre găsirea scopului său în viață și a liniștii spirituale. Așa văd eu lucrurile cel puțin. Dar fiecare personaj are ceva special, lumea creată este fantastică și personajele au câte o trăsătură care ar putea intra lejer în lumea magicului: o fată cu urechi speciale, o creatură „protectoare” denumită Omul-Oaie, o tânără fată cu puteri paranormale, un star de cinema fără pic de alegeri personale, o artistă care uită de orice când se gândește la pasiunea ei, fotografia, și bineînțeles personajul nostru principal, care în a doua parte își schimbă slujba, scriind articole pentru o revistă cu de toate, ocupându-se de turism în mare parte; slujbă pe care o denumește „deszăpezire culturală”.

Murakami, pe parcursul cărților, acompaniază întâmplările cu coloane sonore. Autorul a crescut cu prezența culturii vestice în viața sa și are o colecție impresionantă de cd-uri și muzică și o cultură vastă în acest domeniu, lucru care se regăsește și în operele sale. Deci dacă iubiți muzica și nu vă e frică să experimentați și melodii vechi, dar bune, este timpul să primiți recomandări din aceste cărți. 

Reușind să creeze povești și personaje dureros de reale, chiar și într-o lume în care fantasticul predomină, Murakami mi-a câștigat inima și a devenit unul din autorii mei preferați. Cărțile lui sunt genul de cărți despre care te vei gândi zile și săptămâni la rând cu o simpatie care poate doar să crească, dar în același timp îți va strânge inima și vei rămâne obosit; pentru că așa trebuie să fii după ce termini o carte cu adevărat bună.

5/5

Noi, oamenii, putem să rătăcim după bunul plac pe tărâmurile întâmplării, ca niște semințe purtate pe aripile vântului de primăvară. În același timp însă, putem susține că nimic nu este întâmplător. Ce s-a întâmplat deja e cert că s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat e cert că nu s-a întâmplat. Altfel spus, noi avem o existență efemeră prinsă între „totul” din urma noastră și „nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc de întâmplare, nici de posibilitate.

Nu prea știu cum să-ți explic, însă tu înțelegi întotdeauna ce nu reușesc eu să exprim cum trebuie. Din păcate, cu cât înțelegi tu mai bine, cu atât îmi găsesc eu cuvintele mai greu.

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniștea în care se cufundă un copac după ce păsările și-au luat zborul de pe ramurile lui.

Mă trezesc. Unde sunt? mă întreb. Chiar o spun cu voce tare: „Unde sunt?” Întrebarea nu are sens, pentru că răspunsul mi-e clar de la bun început: sunt aici. Aici este viața. Viața mea. Tot ceea ce ține de existența mea. Mai exact, toate lucrurile, întâmplările, împrejurările care au ajuns pe nesimțite să mă definească și pe care nu îmi amintesc să le fi acceptat cu bună știință.

Ce să știu eu despre mine? Eram eu cel pe care îl percepea conștiința mea? Așa cum propria-mi voce înregistrată pe casetă îmi suna străin, nu cumva și imaginea pe care o aveam despre mine era una deformată, remodelată după bunul meu plac?

Totul e la fel. Nu s-a întâmplat nimic important. Doar lumea se complică, puțin câte puțin. Lucrurile se derulează cu mai multă repeziciune. Altfel, nimic deosebit. Nimic ieșit din comun.

Dar oamenii sunt cam ciudați, nu? Cresc într-o secundă. Eu credeam că oamenii îmbătrânesc treptat, an după an, dar nu e așa. Îmbătrânesc într-o clipă.


4 comentarii:

  1. Nu am citit nimic de Murakami până acum, în principiu pentru că am impresia că scrie cărți horror, deși nu sunt chiar complet sigură, deci dacă ai putea să mă lămurești ar fi perfect :) Pentru că din ce zici tu, pare interesant ce scrie, doar să nu fie horror.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu, nu. Nu e nici măcar un singur element horror acolo (poate o singură mențiune în Dans Dans Dans, dar este minimă). Din câte știu eu, ești în siguranță, Murakami nu scrie horror.

      Ștergere
    2. Mersi :) Nu știu de ce rămăsesem cu impresia că ar scrie horror, poate confund cu altceva.

      Ștergere
  2. in Kafka pe tarm este o scena horror care se intinde pe cateva pagini

    RăspundețiȘtergere