20.03.2014

Cum luptăm împotriva tristeții?


Nu o facem. Lasă tristețea să fie a ta, pentru câteva minute, pentru câteva lacrimi, pentru luni de depresie, dar las-o. Nimic nu durează pentru totdeauna decât dacă tu îți dorești acest lucru. Deci când crezi că sufletul poate duce și oasele te pot susține, ridică-te. Vei vedea că norii și tristețea sunt doar la bază, unde erai dărâmat, și lucrurile se înseninează pe măsură ce faci ordine în mintea ta. Nimeni nu te poate ajuta, nu aștepta să apară persoane care să te iubească, care să te panseze și să-ți sărute rănile, pentru că nu există. Oamenii o să vină și o să se sperie; de tine, de rănile tale sângerînde, de tristețea atât de evidentă. Deci e timpul să te ajuți singur. O să fie oameni să te susțină, vor aprecia efortul tău și-ți vor întinde o mână ca vindecarea să vină mai devreme. Vor rămâne urme, vei avea cicatrici, și e ok. Toți oamenii au în spate un trecut, toți oamenii au ceva de spus și toți oamenii au cicatrici, vizibile ori ba.
Te vei gândi de multe ori să renunți, pentru că tristețea îți apasă umerii mult prea tare. Te vei gândi să lași în urmă prieteniile, pentru că e atât de greu să-i vezi fericiți când tu nu poți fi. Te vei gândi să renunți la activitățile care te bucură, pentru că sunt atâția și atâția care o fac mai bine și ce rost are. Dar are rost. Renunță pe moment, te vei întoarce oricum, pentru că inima când cere, mintea nu i se poate opune.
E cea mai grea luptă pe care o să o porți, între ceea ce ești și ce vrei să fii. Și vei lupta mult, până când ultimul soldat va cădea din picioare, și totuși, rănit și plângând, încă reziști asaltului, pentru că tu ești tu, și dacă ai rezistat tristeții, vei rezista oricărui alt lucru și vei ajunge unde vrei.
Tristețea nu-ți vrea răul. Tristețea e un călător mofturos. Vine când vrea, pleacă la fel de repede, și stă cât îi convine. Face case din sufletele noastre, și va exista un moment când se va sătura. Îți va săruta creștetul și se va muta. Dar e ok, o să o apuce dorul. Dar nu încerca să o alungi sau să uiți de ea, urăște asta. Las-o. Își va arăta recunoștința prin fericire, deci încearcă să accepți și momentele rele, pentru că sunt întotdeauna urmate de momente bune.
Nu va fi nimic pentru totdeauna. Deci bucură-te oricum, că vor trece și-ți va fi dor.

Un comentariu: